Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Jean-Claude Juncker îi răspunde lui Donald Trump: Uniunea Europeană nu mai pierde încă 20 de ani cu renegocierea Acordului de la Paris privind schimbările climatice

Published

on

Uniunea Europeană nu va lua în considerare o nouă renegociere a acordului de la Paris privind schimbările climatice, potrivit declarației președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

FOTO: European Parliament/ Flickr

„UE nu va renegocia Acordul de la Paris” a spus acesta în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg care a dezbătut, printre altele, și decizia lui Donald Trump de a retrage SUA din acest acord.

„Cele 29 de articole vor fi implementate și nu vor fi renegociate”, a mai adăugat acesta, precizând că nu vor fi irosiți 20 de ani de negocieri. „Acțiunile în domeniul climatic nu trebuie să mai fie amânate.”

Discursul președintelui Juncker a urmat celui al Hildei Heine, președintele Insulelor Marshall care a făcut apel la o reducere și mai mare a gazelor cu efect de seră pentru a putea scădea temperatura globală cu mai mult de 1,5 grade Celsius precum este prevăzut în actualul acord.

Dacă Juncker a pledat pentru preluarea leadershipului la nivel global privind schimbările climatice, precum și ajutorarea inclusiv financiară a statelor mai vulnerabile, el nu a comentat în ceea ce privește un angajament și mai mare al UE pentru reducerea emisiilor.

Președintele american, Donald Trump, a anunțat retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, într-o declarație de presă susținută la Casa Albă, respingând astfel apelurile făcute atât de liderii G7 la summitul din Italia, cât și de liderii UE, Donald Tusk și Jean-Claude Juncker.

Acesta a luat decizia de retragere considerând că acordul este unul foarte nedrept față de Statele Unite, denunțând faptul că alte ţări, precum India şi China, ar beneficia de condiţii mai bune în virtutea tratatului climatic.

Donald Trump s-a declarat favorabil negocierii unui nou acord climatic, care să protejeze mai bine Statele Unite, fără a avea ca efect “închiderea fabricilor şi pierderea locurilor de muncă”.

 

COMISIA EUROPEANA

Incendii de vegetație în Europa: Ursula von der Leyen, recunoscătoare României pentru sprijinul oferit Franței

Published

on

© Ursula von der Leyen - Twitter

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este recunoscătoare României pentru sprijinul oferit Franței, care se confruntă cu incendii de vegetație.

„Mii de pompieri eroi lucrează neobosit împotriva incendiilor care fac ravagii pe întreg continentul nostru. UE a mobilizat ajutoare pentru Portugalia, Slovenia, Cehia, Albania și Franța prin intermediul instrumentului RescEU. Sunt recunoscătoare Greciei, Suediei, Italiei, Germaniei, Poloniei, Austriei și României care sprijină în prezent Franța”, a scris șefa Executivului European pe contul său de Twitter.

România vine în sprijinul Franței în lupta cu incendiile și trimite 17 mijloace de intervenție și personal de intervenție aferent, respectiv 77 pompieri salvatori.

Potrivit unui comunicat al Guvernului remis CaleaEuropeană.ro, Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Franța pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de extinderea incendiilor de pădure pe teritoriul acestora.

Ca urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar extern de urgență, pentru autoritățile Republicii Franța.

Astfel, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, două aeronave aflate în dotarea Bazei PAPA de transport aerian strategic, utilizând resursele de zbor destinate Ministerului Apărării Naționale din România, vor efectua începând cu data de 11.08.2022 o misiune internațională de sprijin în Franța, în scopul limitării extinderii incendiilor de pădure, care au pus stăpânire pe teritoriul acestora.

Cele două aeronave, care vor pleca din București, respectiv Timișoara vor fi folosite pentru transport logistic ce constă în:

  • 17 mijloace de intervenție: 8 mașini cu capacitate de stingere, două cisterne de apă care vin în sprijinul lor și alte mijloace de intervenție necesare pompierilor;
  • personal de intervenție aferent, respectiv 77 pompieri salvatori: 7 ofițeri și 70 de subofițeri pompieri.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Sancțiuni europene împotriva Rusiei: Embargoul UE asupra cărbunelui rusesc a intrat oficial în vigoare

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP. Photographer: Philippe BUISSIN

După patru luni de la prezentarea celui de-al cincilea pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei, în luna aprilie, embargoul european asupra cărbunelui rusesc a intrat în vigoare mierucuri la miezul nopții, relatează AFP și Agerpres

Acest embargo decretat în aprilie de statele membre devine efectiv la finalul unei perioade de tranziţie de 120 de zile. Numai contractele comerciale încheiate înainte de 9 aprilie au putut fi onorate în această perioadă. Este vorba despre prima sancţiune a UE care loveşte sectorul energetic rusesc. Europenii au decis apoi, la sfârşitul lui mai, un embargo progresiv până la sfârşitul lui 2022 asupra celei mai mari părţi din petrolul rusesc.

Cel de-al cincilea pachet de sancțiuni prezentat de Ursula von der Leyen în luna aprilie avea șase linii principale de acțiune, printre care sectorul energetic, dar și cel bancar. Astfel UE a decis atunci să interzică importul de cărbune din Rusia, a cărui valoare se ridică la 4 miliarde de euro anual, reducând astfel o sursă importantă de venituri pentru Moscova. 

Reamintim că la începutul lunii martie, Comisia Europeană a prezentat inițiativa “RePowerEU”, care reprezintă liniile generale ale unui plan menit să asigure independența Europei de combustibilii fosili din Rusia cu mult înainte de 2030, începând cu gazele naturale, măsura fiind accelerată ca urmare a agresiunii militare a Rusiei în Ucraina.

Prin această inițiativă, Comisia Europeană propune ca, până la data de 1 octombrie, stocurile de gaz din Uniunii Europene să fie la 90% din capacitatea lor pentru a avea rezerve și cantități suficiente de gaz. Printre alternativele luate în calcul de Bruxelles se numără diversificarea aprovizionării cu gaze prin importuri mai mari de gaz natural lichefiat sau de la alți furnizori în afară de Rusia și punerea în aplicare a pachetului de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 care ar diminua consumul anual de gaze cu 30%.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană aprobă României o schemă de ajutor de stat în valoare de 358 mil. de euro pentru sprijinirea întreprinderilor afectate de pandemie 

Published

on

euro bani moneda
© Calea Europeană-Zaim Diana

Comisia Europeană a aprobat României o schemă de ajutor de stat în valoare de 358 de milioane de euro pentru sprijinirea companiilor mici și mijlocii afectate de pandemia de COVID-19, se arată în comunicatul oficial. 

Schema a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar pentru ajutoarele de stat. Măsura va fi deschisă microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii afectate de pandemia de coronavirus și care activează în sectoare precum cel al producției, comerțul sau cazări.

În cadrul schemei, ajutorul va lua forma unor subvenții directe. Măsura are ca scop să ajute companiile să finanțeze investițiile în active pentru a depăși deficitul de investiții acumulat în economie din cauza crizei coronavirusului. Se estimează că de această măsură vor beneficia aproximativ 1.000 de companii.

Comisia a constatat că schema românească este în conformitate cu condițiile stabilite în cadrul temporar.

În special: ajutorul (i) nu va depăși 1% din bugetul total al schemei pentru fiecare beneficiar; (ii) va beneficia de investiții în active corporale și necorporale, dar nu și de investiții financiare; (iii) nu va depăși intensitățile maxime ale ajutorului, stabilite în cadrul temporar; și (iv) va fi acordat până la 31 decembrie 2022.

Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată și proporțională pentru a facilita dezvoltarea anumitor activități economice, care sunt importante pentru o redresare durabilă a economiei, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE și cu condițiile stabilite în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat. Mai multe informații privind cadrul temporar și alte acțiuni întreprinse de Comisie pentru a aborda impactul economic al pandemiei de coronavirus pot fi găsite aici.

Continue Reading

Facebook

U.E.6 mins ago

Estonia, strictă în privința accesului cetățenilor ruși pe teritoriul său. Doar cu cei cu vize acordate de alte state europene pot intra

COMISIA EUROPEANA23 mins ago

Incendii de vegetație în Europa: Ursula von der Leyen, recunoscătoare României pentru sprijinul oferit Franței

CHINA29 mins ago

Letonia și Estonia se retrag din grupul de cooperare cu China: Participarea ”nu mai este în concordanţă cu obiectivele noastre strategice în contextul internaţional actual”

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Zelenski: Rusia a transformat centrala nucleară de la Zaporojie într-un câmp de luptă. Moscova poate provoca cel mai mare accident de radiații din istorie

U.E.2 hours ago

Germania propune construirea unui gazoduct care să lege Peninsula Iberică de Europa Centrală, sprijinind UE să-și reducă dependența energetică de Rusia

ROMÂNIA2 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă, despre pompierii români care ajută Franța: Dovedim capacitatea noastră de a fi un partener pe care aliații se pot baza

U.E.2 hours ago

26 de țări promit un sprijin de peste 1,5 miliarde de euro pentru a spori capacitățile militare ale Ucrainei

ROMÂNIA19 hours ago

România, solidară cu Franța în lupta cu incendiile. Țara noastră trimite 17 mijloace de intervenție și 77 de pompieri salvatori

U.E.19 hours ago

Parlamentul Letoniei face apel către UE să întrerupă acordarea de vize turistice cetățenilor ruși și belaruși

ROMÂNIA20 hours ago

Israelul are un nou ambasador în România. Reuven Azar a transmis un mesaj în limba română: Sunt foarte fericit să fiu aici în București

ROMÂNIA19 hours ago

România, solidară cu Franța în lupta cu incendiile. Țara noastră trimite 17 mijloace de intervenție și 77 de pompieri salvatori

ROMÂNIA2 days ago

Nicolae Ciucă le-a cerut miniștrilor săi să colaboreze cu MIPE în vederea creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene

INTERNAȚIONAL1 week ago

Azerbaidjan a lansat operațiunea „Răzbunarea” împotriva forțelor armene din Nagorno-Karabah

ROMÂNIA1 week ago

Guvernul aprobă contractul de finanțare dintre România și BEI privind Spitalul Regional Craiova

ROMÂNIA1 week ago

România este ”peste graficul asumat în fața Comisiei Europene” privind stocurile de gaze naturale. Virgil Popescu: Există un grad de umplere de peste 59%, peste ținta pentru septembrie

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

R. Moldova dorește să reducă consumul de gaze pentru a diminua dependența de Gazprom. Vicepremierul Andrei Spînu: O alternativă o reprezintă păcura, care ar putea fi livrată de România

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă a dat asigurări că bugetul din 2023 va putea susține noile prevederi privind educația, iar țința de 15% pentru învățământ va fi atinsă până în 2027

U.E.2 weeks ago

Premierul spaniol, turneu în Balcanii de Vest: Locul acestei regiuni este în Uniunea Europeană

ROMÂNIA2 weeks ago

Klaus Iohannis, la Săptămâna Haferland: Dialogul intercultural, sursă a prosperității. România va continua să apere drepturile și interesele minorităților sale

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă, la Săptămâna Haferland: Transilvania reprezintă la nivel european un model de toleranță și de bună conviețuire interetnică

Team2Share

Trending