Connect with us

NATO

De la Washington, Jens Stoltenberg afirmă că summitul NATO va transmite un semnal puternic de unitate transatlantică în fața Rusiei și Chinei

Published

on

© NATO

Viitorul summit al NATO va trimite un semnal solid despre unitatea transatlantică pentru că împreună suntem mai puternici şi mai în siguranţă într-o lume tot mai imprevizibilă, a afirmat secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, după întrevederea avută luni, la Casa Albă, cu preşedintele american Joe Biden, informează Reuters şi dpa.

”O Alianţă Nord-Atlantică puternică este bună pentru Europa, dar este bună şi pentru Statele Unite; nicio altă mare putere nu are atât de mulţi aliaţi şi prieteni aşa cum au SUA în NATO”, a declarat Stoltenberg, potrivit Agerpres.

Printre diferitele provocări pentru care NATO ar trebui să fie pregătită, Stoltenberg a amintit Rusia, ce are o atitudine agresivă faţă de vecinii săi, şi China, care investeşte masiv în noi capacităţi militare.

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, i-a transmis luni secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, angajamentul său ferm de a lucra îndeaproape cu aliații pentru a construi pe baza celor șapte decenii de succes ale Alianței Nord-Atlantice în ceea ce privește protejarea securității transatlantice și a valorilor democratice.

Biden l-a primit luni, la Casa Albă, pe Stoltenberg, în prima lor întrevedere bilaterală de la preluarea mandatului de președinte al SUA, o întâlnire ocazionată de vizita înaltului oficial aliat la Washington pentru pregătirea lucrărilor summitului NATO din 14 iunie de la Bruxelles, au informat Casa Albă și NATO.

La Washington, Jens Stoltenberg a mai avut întrevederi cu secretarul apărării Lloyd Austin, cu consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan, iar marți va avea întâlniri cu membri ai Congresului american.

“Echilibrul global al puterii se schimbă. Asistăm la ascensiunea Chinei, vedem că Rusia continuă să fie responsabilă de acțiuni agresive împotriva aliaților NATO și a vecinilor noștri, în spațiul cibernetic, prin mijloace hibride și, de asemenea, prin modul în care a folosit forța militară împotriva Ucrainei, Georgiei și a altor țări din regiune”, a spus Stoltenberg și în cadrul unei întrevederi cu secretarul apărării Lloyd Austin.

Anterior vizitei în SUA, Stoltenberg a conturat nouă idei care definesc NATO 2030 și care se vor regăsi în Declarația Finală a summitului din 14 iunie, primul dintre aliații europeni și noul președinte american Joe Biden. De altfel, secretarul general al NATO a demarat și un amplu proces de consultări cu liderii aliați privind agenda summitului, având până în prezent întrevederi cu Emmanuel Macron, Boris Johnson, Mark Rutte, Angela Merkel și Pedro Sanchez.

Joe Biden va efectua în perioada 10-16 iunie prima sa călătorie în străinătate de la preluarea mandatului, în Europa, unde va participa la patru summituri cruciale pentru politica externă a administrației sale, centrată pe preeminența democrațiilor și a ordinii internaționale bazate pe reguli în fața autocrațiilor și a încercărilor de a răsturna ordinea occidentală. Astfel, în timp ce se va afla în Europa, Biden va participa la summitul G7 din Marea Britanie, la summitul NATO și la un summit UE-SUA la Bruxelles, precum și la un summit cu omologul său rus, Vladimir Putin, la Geneva, în Elveția.

Citiți și Patru summituri care vor dicta cursul relațiilor internaționale către 2030: Alianța transatlantică și democrațiile lumii dau testul pre-eminenței globale în fața Chinei și Rusiei. Mize pentru România

Prefațând, într-un editorial semnat în Washington Post, vizita sa în Europa, Biden a remarcat că aceasta este despre revitalizarea alianței transatlantice, consolidarea NATO și reînnoirea democrației: “Pot democrațiile să se unească pentru a obține rezultate reale pentru cetățenii noștri într-o lume în schimbare rapidă? Își vor dovedi alianțele și instituțiile democratice care au modelat atât de mult secolul trecut capacitatea de a face față amenințărilor și adversarilor din zilele noastre? Cred că răspunsul este da. Și în această săptămână, în Europa, avem șansa de a demonstra acest lucru”.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

New Strategy Center organizează a noua ediție “Black Sea and Balkans Security Forum”. Foști comandanți ai forțelor NATO în Europa, liderii opoziției ruse și eroi ucraineni, printre invitații de renume

Published

on

© New Strategy Center

În perioada 22-23 mai 2025, New Strategy Center va organiza cea de-a noua ediție a „Black Sea and Balkans Security Forum”, eveniment dedicat problemelor de apărare, securitate și relații internaționale privind regiunea extinsă a Mării Negre și a Balcanilor.

Forumul este organizat în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale, având ca partener instituțional Ministerul Afacerilor Externe, iar ca partener academic Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterină din București Evenimentul va avea loc în București, la InterContinental Athénée Palace.

Cu o agendă ambițioasă și invitați de prestigiu, „Black Sea and Balkans Security Forum” se afirmă ca cel mai important eveniment dedicat securității în regiunea Mării Negre. CaleaEuropeană.ro este partener media al evenimentului.

Forumul va include 50 de paneluri și 198 de vorbitori, reunind oficiali, diplomați, militari și analiști de renume din statele membre ale Uniunii Europene și NATO, precum și din țări partenere.

Evenimentul se va concentra pe patru mari teme: relația transatlantică și recalibrarea prezenței militare americane în Europa și în regiunea Mării Negre; negocierile pentru un acord de pace în Ucraina și necesitatea de a împiedica un nou atac al Rusiei care poate să o aducă la Gurile Dunării și la granița cu România;  intențiile reale ale Rusiei în negocierile unei păci în Ucraina și ce fel de Rusie vom avea lângă noi, agresivă sau dispusă la concesii; sprijinul pe mai departe al Republicii Moldova, astfel încât drumul ei spre Uniunea Europeană să nu fie oprit de războiul hibrid al Rusiei. 

În mai multe paneluri se va discuta despre lecțiile învățate pe frontul din Ucraina în mai multe domenii ale artei militare, despre reconstrucția Ucrainei, securitatea energetică, războiul cognitiv și dezinformare, provocările de securitate în Balcani, tehnologii disruptive. Întregul eveniment se dorește a fi o pledoarie pentru securitate și prosperitate la Marea Neagră și în Balcani, un spațiu deschi și liber pentru comerț, conectivitate și exploatarea resurselor energetice.

Ediția din acest an are drept invitați experți de renume precum foștii Comandanți ai Forțelor NATO în Europa, Generalul (rez) Phillip Breedlove și Generalul (rez.) Mike Scaparrotti, liderii opoziției ruse Myjkahil Kasyanov și Vladimir Kara-Murza, dar și eroi ai rezistenței Ucrainei împotriva agresiunii ruse, care ne vor împărtăși cu cei prezenți drama suferită în timpul ocupației ruse sau în prizonierat. Lista completă a vorbitorilor și moderatorilor evenimentului poate fi consultată aici.

Pentru programul integral al conferinței, vizitați pagina https://2bsecurityforum.ro/.

Continue Reading

NATO

România se bazează pe “securitatea de neclintit” din partea NATO, îi transmite Nicușor Dan lui Mark Rutte în prima discuția telefonică după câștigarea alegerilor

Published

on

Președintele ales al României, Nicușor Dan, și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au avut luni prima lor convorbire telefonică în cadrul căreia înaltul oficial aliat l-a felicitat pe noul lider de la București pentru victoria sa în alegerile prezidențiale de duminică din 

“Tocmai am avut o convorbire telefonică cu Nicușor Dan pentru a-l felicita pentru victoria sa în alegeri. Ne așteaptă o muncă importantă pentru a ne asigura securitatea comună prin intermediul unui NATO puternic. Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună, inclusiv în perioada premergătoare summitului NATO de la Haga!”, a scris Rutte, pe X.

 

La rândul său, Nicușor Dan a precizat, tot într-un mesaj pe X, că l-a asigurat pe Rutte că “România va continua să fie un aliat ferm”.

”În același timp, ne bazăm pe NATO pentru a asigura o securitate de neclintit pentru România. Ne vom concentra pe investițiile în apărare pentru a consolida legătura transatlantică, care este vitală atât pentru România, cât și pentru Alianță”, a continuat Nicușor Dan.

Victoria lui Nicușor Dan a fost salutată de lideri din întreaga Europă, de la liderii instituțiilor UE – președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola – la președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, premierul polonez Donald Tusk, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez și șefa guvernului italian Giorgia Meloni.

În același timp, președintele francez Emmanuel Macron a fost primul lider european care l-a sunat pe Nicușor Dan pentru a-l felicita. “În pofida numeroaselor încercări de manipulare, românii au ales în această seară democrația, statul de drept și Uniunea Europeană”, a spus Macron.

Citiți și Nicușor Dan a fost ales președinte al României. Este primul candidat independent care devine președinte al republicii

Primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, a fost ales președinte al României, devenind primul lider al republicii care obține funcția supremă în stat din postura de candidat independent, devansându-l pe contracandidatul său George Simion, liderul partidului naționalist Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), după ce a surmontat o diferență de aproape 2 milioane de voturi diferență în favoarea candidatului izolaționist în primul tur de scrutin.

Potrivit rezultatelor turului al doilea al alegerilor prezidențiale, după centralizarea tuturor voturilor, Nicușor Dan a obținut 6,17 milioane de voturi (53,6%), iar George Simion a primit 5,33 milioane de voturi (46,4%).


Citiți și

Toată Europa a stat cu ochii pe alegerile din România, afirmă Nicușor Dan: Vom continua să fim parteneri de încredere în Uniunea Europeană

Lovitură dură pentru suveraniștii din Europa, consemnează presa internațională victoria pro-europeanului Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din România


Până la ora închiderii urnelor au votat 64,72% dintre români, reprezentând aproape 11,64 milioane de voturi, inclusiv peste 1,6 milioane de voturi în străinătate, un record absolut al prezenței la urne pentru românii din diaspora. 

Nicușor Dan a declarat că, în urma scrutinului de duminică, a câștigat o comunitate care vrea o schimbare “profundă” a României, primarul general al Bucureștiului făcând un apel la unitate și subliniind că vrea să lupte “pentru o singură Românie, nu pentru două Românii”.

Continue Reading

NATO

România susține creșterea cheltuielilor pentru apărare ale Aliaților și revitalizarea industriilor naționale de profil, a transmis Emil Hurezeanu la reuniunea NATO de la Antalya

Published

on

© NATO

Ministrul afacerilor externe, Emil Hurezeanu, a susținut la reuniunea informală a miniștrilor de externe din statele membre NATO, desfășurată în perioada 14-15 mai 2025 în Antalya, Turcia, importanța consolidării contribuției aliaților europeni la apărarea colectivă, precum și a revitalizării industriei naționale de apărare, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

Poziția României a fost formulată în contextul pregătirilor pentru summitul NATO de la Haga, unde se va discuta inclusiv despre creșterea cheltuielilor pentru apărare și o mai echitabilă partajare a responsabilităților în cadrul Alianței.

Ministrul român a subliniat sprijinul ferm al României pentru o pace cuprinzătoare și durabilă în Ucraina, bazată pe garanții de securitate credibile, precum și pentru continuarea asistenței politice și militare acordate Kievului. În același timp, a atras atenția asupra riscurilor generate de situația de securitate din regiunea extinsă a Mării Negre, inclusiv pentru Republica Moldova.

În contextul discuțiilor privind adaptarea NATO la amenințările în creștere, Emil Hurezeanu a reiterat eforturile constante ale României din ultimii ani de a crește bugetul alocat apărării și a pledat pentru susținerea industriilor naționale de profil din cadrul Alianței. El a anunțat, de asemenea, România va găzdui, în noiembrie 2025, NATO Industry Forum – eveniment anual de referință pentru cooperarea dintre NATO și industria de apărare din statele membre.

Reuniunea ministerială de la Antalya a confirmat nevoia unor măsuri concrete privind consolidarea descurajării și apărării, extinderea capabilităților, întărirea infrastructurii militare și creșterea rezilienței statelor membre. Discuțiile au reflectat angajamentul Alianței de a implementa noile planuri de apărare și de a întări Flancul Estic, conform deciziilor adoptate de liderii NATO începând cu februarie 2022.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
NATO7 hours ago

New Strategy Center organizează a noua ediție “Black Sea and Balkans Security Forum”. Foști comandanți ai forțelor NATO în Europa, liderii opoziției ruse și eroi ucraineni, printre invitații de renume

ROMÂNIA8 hours ago

Patru fundații germane, decorate de Ilie Bolojan pentru sprijinirea valorilor europene și a dezvoltării democrației și societății civile în România

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI8 hours ago

La inițiativa lui Victor Negrescu, Parlamentul European cere Comisiei Europene prelungirea cu 18 luni a proiectelor din PNRR și posibilitatea continuării lor cu alte finanțări UE

U.E.9 hours ago

Rusia: UE sancționează alte 21 de persoane și 6 entități implicate în activități hibride destabilizatoare

COMISIA EUROPEANA9 hours ago

Roxana Mînzatu va prezenta un plan dedicat sectorului îngrijirilor: „Viitorul buget al UE și Fondul Social European+ reprezintă instrumente-cheie de sprijin”

euro bani moneda
U.E.9 hours ago

150 de cetățeni ai statelor UE au prezentat Comisiei Europene un set de recomandări privind viitorul buget european post-2027

CONSILIUL UE10 hours ago

UE adoptă cel de-al 17-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Noile măsuri vizează aproape 200 de nave din „flota fantomă” de petroliere rusești

ROMÂNIA10 hours ago

Ministerul Energiei caută parteneri pentru realizarea studiului pentru dezvoltarea de parcuri eoliene offshore în Marea Neagră

ROMÂNIA10 hours ago

Ambasada SUA, prima reacție după victoria lui Nicușor Dan: Așteptăm cu interes să colaborăm cu președintele și cu noul guvern al României

ROMÂNIA11 hours ago

Ministrul Simona Bucura-Oprescu, la sesiunea de formare privind mobilitatea forței de muncă: Trebuie să investim în încredere – între state, instituții, lucrători și angajatori

U.E.13 hours ago

Von der Leyen: Bugetul actual al UE a fost proiectat pentru o lume care nu mai există. Următorul trebuie să fie flexibil, coerent, descentralizat și simplificat

EDUCAȚIE1 day ago

Ministrul Daniel David a prezentat raportul de diagnostic al educației și cercetării din România: Șase copii din 20 de se află în zona de analfabetism funcțional

ROMÂNIA6 days ago

Decidenți din Parlamentul României și European își exprimă deschiderea de a consolida dialogul cu mediul de afaceri românesc pentru a crește absorbția fondurilor europene: România trebuie să rămână ancorată în UE

ROMÂNIA6 days ago

Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Concordia reliefează caracterul vital al fondurilor UE pentru economia românească: Dacă nu aducem fiecare euro în țară, ne paște recesiunea

ROMÂNIA6 days ago

Romanian Business Leaders face apel la dialog între decidenții politici și antreprenori și avansează un set de 10 măsuri concrete pentru a accesa ”mai mulți bani” europeni, ”mai repede și mai bine”

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Finanțelor, vești bune de la Bruxelles: România va încasa pe 10 iunie 1,3 miliarde de euro din a treia cerere de plată din PNRR

U.E.2 weeks ago

„Stare de urgență în gândire și acțiune”: Von der Leyen și noul cancelar german susțin mobilizarea rapidă privind competitivitatea UE, sprijinirea Ucrainei și gestionarea migrației

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Boloș confirmă riscul de suspendare a fondurilor europene dacă reforma fiscală nu este implementată

ROMÂNIA2 weeks ago

Boloș: România pregătește cererea de plată nr. 4 din PNRR de 5.7 mld. de euro. La finalul lunii mai, vor fi încasate 1,3 mld. de euro din cererea de plată nr. 3

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Ciolacu: Am ales ordinea, nu haosul. România are nevoie de un președinte cu majoritate parlamentară

Trending