Connect with us

NATO

Jens Stoltenberg, despre intenția României de a înființa un Centru euro-atlantic pentru reziliență: NATO trebuie să evalueze consecințele investițiilor Chinei în infrastructura noastră critică

Published

on

© NATO

Reziliența reprezintă un domeniu de importanță majoră pentru Alianța Nord-Atlantică, mai ales în lumina ascensiunii Chinei, a afirmat miercuri seară secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, după ce România și-a manifestat intenţia de a înfiinţa şi găzdui un Centru euro-atlantic în domeniul rezilienţei.

“Pentru NATO, reziliența are o mare importanță, iar una dintre problemele pe care le-am discutat astăzi a fost importanța consolidării în continuare a rezilienței noastre pentru a ne proteja infrastructura critică, telecomunicațiile, toate celelalte părți ale rezilienței, deoarece știm că singura modalitate de a avea o apărare puternică este să avem societăți puternice, iar importanța rezilienței tocmai a crescut în lumina faptului că acum abordăm consecințele ascensiunii Chinei”, a spus Stoltenberg, răspunzând unei întrebări din partea CaleaEuropeană.ro în cadrul unei conferințe de presă ce a urmat reuniunii miniștrilor de externe din țările aliate.

Secretarul general al Alianței s-a arătat îngrijorat că Beijingul investește puternic în infrastructura critică a țărilor aliate și a subliniat că NATO trebuie să evalueze consecințele acestor evoluții asupra securității. 

“Cu toții ne dăm seama de importanța uriașă a rezilienței în lumina provocărilor hibride, cibernetice, dar și în lumina ascensiunii Chinei”, a mai spus el, amintind că NATO și-a asumat un angajament privind consolidarea rezilienței la summitul aliat de la Varșovia, din 2016.

La summitul din 2016, țările membre NATO au decis să își asume un angajament pentru creșterea rezilienței aliate în fața oricăror amenințări, inclusiv cele hibride.

Suntem uniți în menținerea și dezvoltarea capacităților noastre individuale și colective de a rezista la orice formă de atac armat. În acest context, ne asumăm un angajament de consolidare a rezilienței noastre împotriva întregului spectru de amenințări, inclusiv amenințări hibride, din orice direcție. Reziliența este fundamentul esențial pentru o apărare și o descurajare credibilă și eficace”, au declarat liderii NATO în urmă cu patru ani.

Practic, la summitul de la Varșovia s-a decis definirea unor indicatori de reziliență precum infrastructuri critice, securitate energetică, colaborare civil-militar, apărare cibernetică, dimensiune de hibrid, lanțuri de aprovizionare, telecomunicații și infrastructuri strategice militare.

Potrivit unui comunicat MAE remis CaleaEuropeană.ro, ministrul Bogdan Aurescu a anunţat marți în cadrul reuniunii NATO, în conformitate cu aprobarea preşedintelui Klaus Iohannis şi a premierului Ludovic Orban, intenţia României de a înfiinţa şi găzdui un Centru euro-atlantic în domeniul rezilienţei, temă considerată prioritară pentru perioada următoare.

De altfel, ambele zile ale reuniunii ministeriale NATO s-au concentrat și pe ascensiunea Chinei, atât în cadrul dezbaterilor privind raportul publicat de grupul de zece experți privind viitorul Alianței Nord-Atlantice, cât și în cadrul discuțiilor de miercuri cu partenerii din Uniunea Europeană și din Asia-Pacific, anume Australia, Coreea de Sud, Japonia și Noua Zeelandă.

“NATO trebuie să aloce mult mai mult timp, resurse politice și acțiuni provocărilor de securitate prezentate de China – pe baza unei evaluări a capacităților sale naționale, a greutății economice și a obiectivelor ideologice declarate ale liderilor săi”, consemnează raportul experților care va sta la baza recomandărilor ce Jens Stoltenberg le va pune pe masa deciziei liderilor țărilor NATO la summitul din 2021 în scopul consolidării unei Alianțe mai puternice politic și militar și mai implicate global.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

Polonia, singurul aliat NATO care și-a asumat un buget al apărării de 5% din PIB, susține apelul lui Trump în acest sens: Putem fi “legătura transatlantică” între Europa și SUA

Published

on

© NATO

Polonia, singurul stat membru al NATO care alocă 5% din Produsul Intern Brut pentru apărare, și-a exprimat duminică susținerea față de apelul președintelui ales al SUA, Donald Trump, ca statele aliate să investească 5% din PIB în bugetele lor militare, o solicitare considerată piperată de mai multe state membre.

Solicitarea lui Trump ca membrii Alianței Nord-atlantice să își dubleze sau chiar tripleze obiectivul pentru bugetele de apărare a determinat o reacție mixtă în rândul guvernelor europene cu probleme financiare.

Ministrul polonez al apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, a declarat pentru Financial Times într-un interviu publicat duminică că Varșovia poate fi “legătura transatlantică” între Europa și provocarea lansată de viitorul președinte al Statelor Unite.

Polonia a preluat la 1 ianuarie 2025, de la Ungaria, președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, având ca motto “Securitate, Europa!” și stabilindu-și consolidarea relațiilor transatlantice drept obiectiv de prim rang.

Citat de Politico Europe, ministrul polonez al apărării a declarat că “va fi nevoie de încă un deceniu” pentru a atinge obiectivul propus de Trump, dar că președintele ales al SUA “nu ar trebui criticat pentru că a stabilit un obiectiv cu adevărat ambițios, pentru că altfel vor exista unele țări care vor continua să dezbată dacă este într-adevăr nevoie de mai multe cheltuieli”.

Obiectivul propus de 5% este mai mult decât cheltuiește în prezent orice membru NATO.

Polonia se apropie cel mai mult, cheltuind 4,12% din PIB pentru apărare în 2024, și își propune să crească la 5% în 2025. Statele Unite au cheltuit anul trecut 3,4% din PIB-ul lor pentru apărare.

În prima conferință de presă din acest an, Donald Trump a declarat săptămâna trecută că ţările NATO trebuie să-şi crească bugetele pentru apărare la 5% din PIB-ul lor. Solicitarea s-a izbit de un refuz din partea cancelarului german Olaf Scholz.

În 2024, cheltuielile militare germane au atins pentru prima dată nivelul de 2% din PIB, o regulă fixată de NATO în 2014 în urma anexării peninsulei Crimeea de către Rusia. Aceasta s-a datorat în special unui fond special de 100 de miliarde de euro decis de Olaf Scholz la câteva zile după declanșarea războiului rus la scară mare în Ucraina în februarie 2022, pentru a reînarma Germania și a moderniza apărarea sa.

La finele anului trecut, Financial Times relata într-un material că importanți consilieri ai viitorului preşedinte american Donald Trump le-au transmis oficialilor europeni că liderul republican va cere statelor membre NATO să-şi crească bugetele apărării până la 5% din PIB, faţă de ţinta actuală de 2%, care nici aceasta nu este atinsă de o parte dintre membri.

În prezent, numai 23 din cele 32 de state membre ale NATO ating ţinta de 2% din PIB pentru bugetele apărării asumată în cadrul Alianţei. O eventuală decizie de creştere a acestei ţinte este aşteptată la următorul summit al NATO, care va avea loc la Haga în iunie 2025, şi se desfăşoară în prezent discuţii pe acest subiect, dar multe state membre sunt reticente să-şi crească cheltuielile militare în contextul dificultăţilor bugetare. În ceea ce o privește, România alocă 2,5% din PIB pentru apărare.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, le-a cerut statelor membre ale Alianţei, în primul său discurs major de la preluarea funcției, să treacă la o “mentalitate de război” şi să îşi crească bugetele apărării către 3% din PIB, motivând că “Rusia se pregăteşte de confruntări pe termen lung, cu Ucraina şi cu noi”.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Suedia pune la dispoziție trei nave de război și un avion pentru a supraveghea infrastructurile esențiale din Marea Baltică și „flota fantomă” a Rusiei

Published

on

© President of Ukraine Official Website

Suedia va pune la dispoziție trei nave de război și un avion pentru a supraveghea infrastructurile esențiale din Marea Baltică și „flota fantomă” a Rusiei, pe fondul incidentelor repetate de deteriorare a cablurilor subacvatice din Europa, a anunțat premierul suedez pentru presă duminică, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Guvernul (Suediei) le-a cerut forțelor armate suedeze să furnizeze până la trei nave de război și un avion de supraveghere aeriană și maritimă, ASC890”, a precizat Ulf Kristersson.

Mai multe cabluri submarine de telecomunicații și electric au fost secționate în Marea Baltică în ultimele luni. Lideri politici europeni și experți suspectează atacuri de „război hibrid” orchestrate de Rusia.

Pe 25 decembrie, cablul electric Estlink 2 și patru cabluri de telecomunicații ce leagă Finlanda și Estonia au fost avariate, la numai câteva săptămâni după ruperea a două cabluri de telecomunicații în apele suedeze din Marea Baltică, pe 17 și 18 noiembrie. Autoritățile finlandeze suspectează un act de sabotaj și au reținut petrolierul Eagle S, sub pavilionul Insulelor Cook, o navă despre care UE consideră că ar putea aparține „flotei fantomă” ruse.

Ulterior, NATO a transmis că își va spori prezența militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis o navă de patrulare pentru a-și proteja cablul energetic submarin Estlink1 și legătura operațională critică cu Finlanda. 

Liderii țărilor NATO cu ieșire la Marea Baltică se vor reuni marți la Helsinki pentru a discuta despre securitatea în regiune, fiind așteptată și participarea secretarului general al NATO, Mark Rutte.

Reuniunea se va concentra pe „întărirea prezenței NATO în Marea Baltică și răspunsul la amenințarea pusă de flota fantomă a Rusiei”, a declarat președintele finlandez Alexander Stubb într-un comunicat săptămâna trecută.

Finlanda a declarat vineri că NATO va trimite două nave, în timp ce Forța Expediționară Comună (JFF), condusă de Regatul Unit și din care fac parte țările nordice și baltice, precum și Olanda, a anunțat luni că va întări supravegherea infrastructurilor submarine în Marea Baltică.

Suedia, care a fost nealiniată militar timp de mai mulți ani, a aplicat pentru aderarea la NATO alături de Finlanda, în urma invaziei Rusiei în Ucraina din 2022. Ambele țări au aderat la alianța militară occidentală în martie 2024.

Continue Reading

NATO

Italia îndeamnă NATO să-și îndrepte atenția asupra flancului sudic, avertizând asupra extinderii influenței ruse în Africa

Published

on

© NATO

NATO trebuie să se concentreze mai mult pe flancul sudic și pe Africa, a declarat joi premierul Italiei, Giorgia Meloni, într-o conferință de presă, avertizând că Rusia ar putea să-și întărească prezența în estul Libiei după căderea regimului său aliat din Siria, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

Căderea lui Bashar al-Assad în Siria, unde Kremlinul operează o bază aeriană și una navală, a creat incertitudini în privința influenței rusești în Orientul Mijlociu și Mediterană.

Meloni a afirmat că a ridicat problema prezenței Rusiei în Africa în cadrul discuțiilor cu aliații săi în ultimii doi ani și a îndemnat NATO să-și consolideze prezența pe continent.

„Suntem foarte concentrați pe flancul nostru estic, fără să realizăm că toate flancurile acestei Alianțe sunt potențial expuse și în special cel sudic”, a declarat Meloni.

Kremlinul a anunțat luna trecută că se află în discuții cu noile autorități din Siria în legătură cu bazele sale și că nu se retrage de acolo, dar Italia se teme că Rusia ar putea căuta să își întărească prezența în alte locuri.

„După căderea regimului Assad, este rezonabil să credem că Rusia caută alte ieșiri (maritime) și este rezonabil să credem că una dintre acestea ar putea fi Cyrenaica”, a declarat Meloni jurnaliștilor.

Cyrenaica, situată în estul Libiei, se află sub controlul comandantului Khalifa Haftar și al Armatei Naționale Libiene (LNA), care de-a lungul anilor a dezvoltat legături cu Kremlinul.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
ROMÂNIA6 minutes ago

România înregistrează cel mai mare deficit de cont curent din UE în trimestrul al treilea din 2024 (Eurostat)

SUA24 minutes ago

Șeful diplomației daneze admite că Statele Unite au interese de securitate legitime în Arctica: „Suntem pregătiți să continuăm discuțiile cu noul președinte”

ENERGIE48 minutes ago

Ministrul Energiei demontează încă un fake news: Furnizăm energie R. Moldova în termeni comerciali. Oricine poate verifica datele publice

NATO53 minutes ago

Polonia, singurul aliat NATO care și-a asumat un buget al apărării de 5% din PIB, susține apelul lui Trump în acest sens: Putem fi “legătura transatlantică” între Europa și SUA

MAREA BRITANIE59 minutes ago

Keir Starmer îl numește pe Michael Ellam pentru a conduce negocierile de resetare a relațiilor dintre Marea Britanie și UE

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

UE alocă încă 148 milioane de euro sub formă de ajutor umanitar pentru Ucraina și Republica Moldova

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Nivelul de încredere a ucrainenilor în Volodimir Zelenski a scăzut cu 25% în decursul lui 2024 (sondaj KIIS)

INTERNAȚIONAL3 hours ago

UE are în vedere o atenuare a sancțiunilor pentru Siria, care se află în tranziție după răsturnarea Regimului al-Assad

SUA3 hours ago

Șeful Pentagonului propune creșterea cheltuielilor militare cu 50 mld. de dolari, ceea ce ar împinge bugetul pentru apărare la peste 1 trilion de dolari în următorii cinci ani

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Donald Trump și Vladimir Putin vor avea o convorbire telefonică „în următoarele zile sau săptămâni”, spune consilierul pentru securitate națională al președintelui ales al SUA

INTERNAȚIONAL6 days ago

Mark Zuckerberg anunță că “va reduce drastic cenzura” pe Facebook și Instagram și va acorda “prioritate libertății de exprimare”, criticând guvernele, presa tradițională și UE

U.E.1 week ago

Președintele Austriei se va întâlni cu liderul extremei-drepte pentru a-i încredința formarea unui guvern

U.E.1 week ago

Susținători ai Ucrainei au protestat la Bratislava împotriva politicilor pro-ruse ale premierului Fico: Slovacia e Europa

CONSILIUL UE1 week ago

Donald Tusk, la debutul președinției Poloniei la Consiliul UE: “Suntem pregătiți să pornim din nou pe calea europeană a măreției, forței și suveranității”

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

“Securitate, Europa!”. Președintele Consiliului European consideră că președinția Poloniei la Consiliul UE va dovedi că “patriotismul și integrarea europeană sunt interconectate”

ROMÂNIA2 weeks ago

În acordurile imnului UE, Cătălin Predoiu și omologul bulgar au ridicat simbolic ultima barieră de frontieră în primul minut al anului 2025, marcând aderarea deplină a României și a Bulgariei la Schengen

ROMÂNIA2 weeks ago

Guvernul adoptă Ordonanța „Trenuleț”, un set de măsuri fiscal-bugetare pentru reducerea deficitului la 7% în 2025 și menținerea accesului României la fondurile europene și din PNRR

POLITICĂ3 weeks ago

Guvernul a depus jurământul. Klaus Iohannis: Oamenii așteaptă să mențineți ferm traiectoria pro-europeană și euro-atlantică din ultimii 35 de ani. Vă rog să acţionaţi aşa

POLITICĂ3 weeks ago

Guvernul “Ciolacu 2” a primit la limită votul de încredere al Parlamentului României. Cabinetul coaliției PSD-PNL-UDMR va depune jurământul la Cotroceni

U.E.3 weeks ago

După 200 de reuniuni de negociere, UE și Elveția au ajuns la un ”acord istoric” de modernizare a cooperării dintre cele două părți

Trending