Statele Unite și China se află pe ”calea cea bună” după vizita secretarului de stat american, Antony Blinken, la Beijing, a apreciat luni președintele Joe Biden, informează Deutsche Welle.
”Suntem pe drumul cel bun”, a declarat ocupantul fotoliului de la Casa Albă în fața reporterilor după un eveniment privind clima, desfășurat în California, completând că secretarul de stat american a făcut progrese în călătoria sa de două zile care s-a încheiat luni cu o întâlnire cu președintele chinez, Xi Jinping.
Antony Blinken a făcut ”o treabă extraordinară”, a completat Biden, lăudând eforturile diplomatului.
Aflat în prima vizită în China a unui secretarul de stat american din ultimii cinci ani, Antony Blinken a reușit să securizeze un acord pentru mai multe întrevederi între primele două economii ale lumii, dovadă a așezării relației SUA-China pe calea reducerii fricțiunilor.
Statele Unite consideră că ele și China au obligația și responsabilitatea de a gestiona relația bilaterală, astfel că președintele american, Joe Biden speră că se va întâlni cu omologul chinez, Xi Jinping, pentru a discuta despre divergențele existene.




