Connect with us

SUA

Joe Biden se va deplasa vineri în apropierea graniței cu Ucraina pentru a transmite un mesaj de susținere în fața invaziei ruse

Published

on

© The White House/ Flickr

Președintele american Joe Biden se va deplasa vineri într-un oraș din apropierea graniței dintre Polonia și Ucraina pentru a demonstra hotărârea Occidentului față de invazia rusă, care se transformă din ce în ce mai mult într-un război de uzură, a anunțat joi Casa Albă, potrivit AFP, preluat de Agerpres.

Air Force One va ateriza în orașul Rzeszow din estul Poloniei – aducându-l pe președintele SUA la mai puțin de 80 de kilometri de o națiune devastată de război care încă se luptă să respingă atacurile brutale ale Rusiei.

În Polonia, Biden se va întâlni cu membri ai Diviziei 82 aeropurtate americane, parte a desfășurării tot mai intense a NATO pe flancul său estic.

De asemenea, șeful de la Casa Albă va fi informat cu privire la situația umanitară dezastruoasă din Ucraina, în urma căreia peste 3,5 milioane de persoane au părăsit țara, majoritatea spre Polonia.

ONU estimează că mai mult de jumătate dintre copiii ucraineni au fost deja alungați din casele lor, “un reper sumbru care ar putea avea consecințe de durată pentru generațiile viitoare”, potrivit șefei Unicef, Catherine Russell.

Temându-se de o nouă escaladare, liderii prudenți ai Uniunii Europene, NATO și G7 de la Bruxelles au ezitat, joi, în cadrul unui trio de summituri de la Bruxelles, să răspundă solicitării Ucrainei pentru sisteme de armament mai avansate și pentru un embargo general asupra petrolului și gazelor rusești.

Acest lucru l-a determinat pe președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, să se întrebe cu insistență dacă unii aliați – în special cei din Europa – fac suficient de mult și suficient de repede.

„Ați aplicat sancțiuni. Suntem recunoscători. Sunt pași puternici. Dar a fost puțin cam târziu”, le-a spus acesta liderilor UE prin intermediul unei legături video, sugerând că invazia și vărsarea de sânge de nedescris ar fi putut fi prevenite.

În condițiile în care solicitările sale privind avioane de luptă, sisteme de apărare antirachetă, tancuri, vehicule blindate și rachete anti-navă par să fi fost blocate, el i-a avertizat pe europeni cu privire la costul unei noi amânări.

Numind pe rând fiecare stat membru al UE, Zelenski a mulțumit țărilor, inclusiv Poloniei și Estoniei, pentru sprijin, dar a subliniat că sprijinul Germaniei a venit „puțin mai târziu” și criticând Ungaria pentru poziționarea sa incertă.

„Trebuie să vă decideți singur alături de cine sunteți”, i-a spus Zelenski premierului ungar Viktor Orban, care are legături strânse cu Moscova. „Ascultă, Viktor, știi ce se întâmplă în Mariupol?”, a întrebat retoric președintele ucrainean.

Zelenski a declarat că este nevoie urgentă de mai multe arme și de mai multă presiune asupra Moscovei pentru a ajuta orașele ucrainene asediate.

Pe lângă faptul că și-a repetat cererea de instituire a unei zone de interdicție aeriană, președintele ucrainean a cerut liderilor NATO un angajament de finanțare de 1%, spre deosebire de angajamentul de finanțare de 2 % din PIB pentru apărare, – cel puțin în tancuri și avioane, relatează Politico Europe.

Totuși, anumite voci din Occident se tem că transferul de arme din ce în ce mai letale către Ucraina ar putea declanșa o nouă escaladare din partea Moscovei, care s-ar putea dovedi cataclismică.

Rusia este deja acuzată de utilizarea bombelor cu fosfor și de bombardarea nediscriminatorie a zonelor civile – ceea ce Statele Unite au catalogat drept crimă de război.

În plus, Kremlinul a refuzat în mod categoric să excludă utilizarea armelor nucleare, în timp ce produce un flux constant de dezinformare cu privire la utilizarea de arme chimice și biologice de către Ucraina, despre care Washingtonul spune că ar putea fi folosite ca pretext pentru desfășurarea acestora de către Moscova.

În consecință, liderii NATO au decis joi să își consolideze apărarea chimică și nucleară și au anunțat desfășurarea a patru noi grupuri de luptă multinaționale în România, Ungaria, Slovacia și Bulgaria în cazul în care Rusia își extinde atacul dincolo de Ucraina.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

ROMÂNIA

Parteneriatul strategic cu SUA este “o garanție a stabilității și prosperității” României, afirmă Bolojan la 28 de ani de la lansarea parteneriatului

Published

on

© Guvernul României

Premierul Ilie Bolojan a transmis vineri un mesaj cu ocazia Zilei Prieteniei dintre România și Statele Unite ale Americii, celebrând totodată 28 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic bilateral, la 11 iulie 1997.

Șeful Guvernului a evidențiat soliditatea și profunzimea relației dintre cele două state, construită pe „încredere, respect și obiective comune”.

„Cei 145 de ani de relații diplomatice și colaborarea prin Parteneriatul Strategic au contribuit la securitatea, dezvoltarea și modernizarea României”, a declarat premierul, într-o postare pe Facebook, subliniind că acest parteneriat rămâne „un pilon esențial al politicii externe și de securitate” a țării și o „garanție a stabilității și prosperității noastre”.

 

În contextul provocărilor actuale de securitate din regiunea Mării Negre și la nivel global, Ilie Bolojan a reafirmat angajamentul României de a colabora strâns cu Statele Unite în apărarea valorilor democratice și în consolidarea arhitecturii de securitate euroatlantice.

Premierul a adresat mulțumiri partenerilor americani pentru sprijinul constant acordat României de-a lungul anilor, mai ales în momentele dificile.

„La mulți ani prieteniei româno-americane! La mulți ani, România! La mulți ani, Statele Unite ale Americii!”, a transmis Ilie Bolojan în încheiere.

Astăzi, 11 iulie 2025, se împlinesc 28 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, fiind al doilea an în care este marcată și Ziua Prieteniei dintre România și SUA, în conformitate cu legea adoptată în 2023 de Parlamentul României.

Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii împlinește 28 de ani de la lansare, moment marcat de celebrul discurs al lui Bill Clinton la București, primul președinte american care vizita România post-comunistă și la începuturile noii sale democrații.

La două zile după summitul NATO de la Madrid din 1997, unde România nu a primit invitația de aderare la Alianță, Piața Universității din capitală, loc simbol al manifestațiilor pro-democratice în timpul prăbușirii comunismului, a găzduit la 11 iulie momentul de naștere a ceea ce a devenit cea mai importantă relație strategică bilaterală pentru politica externă a României: Parteneriatul Strategic cu SUA.

Continue Reading

RUSIA

Tête-à-tête între Rubio și Lavrov privind o foaie de parcurs pentru încheierea conflictului din Ucraina

Published

on

© Official State Department photo by Freddie Everett

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat joi că Statele Unite și Rusia au făcut schimb de idei noi pentru negocierile de pace cu Ucraina, după ce s-a întâlnit joi cu omologul său rus în Malaezia, relatează AFP, preluat de Agerpres.

„Cred că este o abordare nouă și diferită”, a declarat Rubio reporterilor după discuțiile cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov. „Nu aș caracteriza-o ca fiind ceva care garantează pacea, dar este un concept pe care îl voi prezenta președintelui.” El nu a dat mai multe detalii.

Rubio a adăugat că președintele Donald Trump a fost „dezamăgit și frustrat de faptul că nu a existat mai multă flexibilitate din partea Rusiei” pentru a pune capăt conflictului.

Citiți și Iritat că Putin vorbește “o mulțime de prostii”, Trump va trimite Ucrainei 10 rachete Patriot și analizează noi sancțiuni SUA împotriva Rusiei

„Trebuie să vedem o foaie de parcurs pentru a merge mai departe cu privire la modul în care acest conflict poate fi încheiat. Apoi am împărtășit câteva idei despre cum ar putea arăta aceasta”, a spus el despre întâlnirea de 50 de minute. „Vom continua să ne implicăm acolo unde vedem oportunități de a schimba lucrurile.”

Într-o declarație publicată la scurt timp după întâlnirea de joi, Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a afirmat că a avut loc un „schimb de opinii substanțial și franc” privind chestiuni precum Ucraina, Iran, Siria și alte probleme globale.

„Ambele țări și-au reafirmat angajamentul reciproc de a găsi soluții pașnice la conflicte, de a restabili cooperarea economică și umanitară ruso-americană și de a facilita contactul între societățile celor două țări, lucru care ar putea fi facilitat prin reluarea traficului aerian direct”, se arată în declarație. „A fost subliniată și importanța continuării eforturilor de normalizare a relațiilor diplomatice bilaterale.”

Cei doi au purtat discuții la Kuala Lumpur, în marja Forumului Regional anual al Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est, care reunește zece membri ASEAN și cei mai importanți parteneri diplomatici ai acestora, inclusiv Rusia, China, Japonia, Coreea de Sud, țările europene și SUA.

Aceasta a fost a doua întâlnire dintre Rubio și Lavrov de la preluarea mandatului de către primul, deși au mai avut câteva discuții telefonice. Prima lor întâlnire a avut loc în februarie, la Riad, în Arabia Saudită, în contextul în care administrația Trump dorea să testeze disponibilitatea Rusiei și a Ucrainei de a ajunge la o înțelegere de pace. Întâlnirea de joi a avut loc la scurt timp după ce SUA au reluat unele livrări de arme defensive către Ucraina, după o pauză pe care Pentagonul a justificat-o prin necesitatea de a revizui stocurile interne de muniții, situație care a fost în avantajul Moscovei.

După întâlnirea de aproape o oră cu Lavrov, secretarul de stat american a oferit informații actualizate cu privire la proiectul de lege privind sancțiuni dure împotriva Rusiei, aflat în prezent în fața Senatului, care ar impune tarife de 500% oricărei țări care importă petrol rusesc – principala sursă de finanțare a Moscovei pentru războiul său brutal împotriva Ucrainei.

Citiți și Trump sprijină proiectul bipartizan care prevede sancțiuni extinse împotriva Rusiei: „Mi-a spus că este timpul să acționăm”, afirmă senatorul Lindsey Graham

„Am discutat cu Congresul despre cum ar arăta acest proiect de lege”, a spus șeful diplomației americane, indicând că s-au înregistrat unele progrese. „[Trump] a vorbit despre asta ca fiind o opțiune reală și, evident, în ultima săptămână am discutat cu Senatul despre forma pe care o va avea acest proiect de lege, iar liderii ambelor camere au declarat că sunt pregătiți să înceapă să facă progrese în această direcție”, a explicat el.

Răbdarea președintelui Trump față de Putin pare că s-a epuizat, mai ales că liderul rus nu a fost dispus să-și oprească atacurile asupra Ucrainei, care au culminat săptămâna aceasta cu lansarea unui număr record de 728 de drone Shahed și drone-momeală și a 13 rachete de croazieră și balistice într-o singură noapte.

„Mulți oameni mor și acest lucru trebuie să înceteze”, s-a plâns liderul de la Casa Albă reporterilor în timpul unei ședințe de Cabinet, marți. „Putin ne trântește o mulțime de prostii, dacă vreți să știți adevărul. Este foarte amabil tot timpul, dar se dovedește a fi fără rost”, a declarat cu frustrare Donald Trump.

Continue Reading

ROMÂNIA

Ambasadorul Andrei Muraru a pledat pe lângă asistentul special al lui Trump pentru admiterea României în programul Visa Waiver

Published

on

© Ambasada României în Statele Unite ale Americii

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, a avut o întrevedere luni, 7 iulie, cu asistentul special al Președintelui Trump și director senior pentru Europa și Rusia în cadrul Consiliului Securității Naționale, Charles McLaughlin, informează Ambasada României la Washington.

Discuția s-a concentrat asupra perspectivelor de cooperare bilaterală între România și Statele Unite, cu accent asupra rolului României în plan regional, a securității și apărării (inclusiv postura militară a SUA), a eforturilor României în direcția creșterii bugetului apărării potrivit deciziilor Summitului NATO de la Haga și consolidării infrastructurii militare. De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre cooperarea în domeniul energiei.

 

Cu acest prilej, ambasadorul Muraru a pledat pentru admiterea României în programul Visa Waiver, după decizia din mai a Departamentul de Securitate Internă al SUA (DHS) de a anula desemnarea României pentru a proteja integritatea programului și pentru a asigura securitatea frontierelor și a imigrației. Administrația Biden desemnase România ca țară VWP la 9 ianuarie 2025,  în ciuda preocupărilor legate de securitate. La 25 martie 2025, însă, DHS a suspendat punerea în aplicare a VWP pentru a efectua o revizuire a desemnării României.

În cadrul dialogului, ambasadorul român și reprezentantul președintelui SUA au mai abordat situația regională de securitate, conflictul din Ucraina și rolul României în procesul de reconstrucție post-conflict, precum și sprijinul acordat Republicii Moldova.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
PPE40 minutes ago

Congresul PNL a aprobat documentul programatic “Modernizare cu Rădăcini”, prezentat de Dan Motreanu, prim-vicepreședinte al liberalilor

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 hour ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă, ales vicepreședinte al PNL pentru Regiunea de Vest: În plan european, PNL rămâne un pilon important în cadrul PPE

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Team Europe: UE intensifică sprijinul acordat culturii și patrimoniului Ucrainei, alocând 2 mil. euro suplimentare

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE4 hours ago

Nicușor Dan, la congresul PNL: “România are șansa să intre în OCDE” și să depășească “perioada necesară de corecție”. România are viitor într-un timp tangibil

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 hours ago

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, propune un ”al patrulea pachet de măsuri” pentru un stat român eficient și modernizat

INTERNAȚIONAL5 hours ago

Președintele Volodimir Zelenski anunță intensificarea cooperării internaționale pentru consolidarea apărării Ucrainei

INTERNAȚIONAL6 hours ago

SUA și China își propun să mențină canalele de comunicare deschise

U.E.23 hours ago

Șeful Statului Major al armatei franceze: Franța este considerată de Rusia „principalul său inamic în Europa”

COMISIA EUROPEANA23 hours ago

Ursula von der Leyen, omagiu victimelor genocidului de la Srebrenica la 30 de ani de la tragedie: ”UE nu va uita niciodată”

COMISIA EUROPEANA24 hours ago

BraveTech EU, o nouă inițiativă lansată de Comisia Europeană în parteneriat cu Ucraina, va consolida capacitățile comune de apărare

MAREA BRITANIE2 days ago

Macron: Forța Expediționară Comună Franco-Britanică va fi extinsă la 50.000 de soldați și ar putea fi nucleul acțiunii de stabilizare în Ucraina post-conflict

CHINA4 days ago

UE nu dorește să se decupleze de China, dar își va apăra întotdeauna interesele, subliniază Ursula von der Leyen, prezentându-le eurodeputaților trei priorități pentru o relație bazată pe predictibilitate și fiabilitate

ROMÂNIA2 weeks ago

Prelungirea PNRR presupune un proces decizional complet inițiat de CE și nu este fezabilă din perspectiva timpului, afirmă noul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene

ROMÂNIA3 weeks ago

Bogdan Ivan anunță că a transmis oficial Comisiei Europene proiectul pentru construirea unei giga-fabrici de inteligență artificială în România: Devenim un hub regional al tehnologiilor emergente

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE3 weeks ago

Luca Niculescu anunță lansarea unei campanii prin care le explică românilor „într-un limbaj clar, prietenos și interesant” aderarea României la OCDE: „Va însemna că vom juca în prima ligă a economiilor mondiale”

ROMÂNIA3 weeks ago

Predoiu: Legăturile economice și comerciale româno-germane au ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 20 de ani

U.E.3 weeks ago

UE nu susține o schimbare de regim în Iran și insistă asupra unei soluții diplomatice: Securitatea durabilă nu se construiește prin acțiune militară

INTERNAȚIONAL4 weeks ago

Premierul Spaniei le cere scuze cetățenilor pentru scandalul de corupție din Partidul Socialist: Sunt „profund indignat”. Trebuie să existe toleranță zero față de corupție

INTERNAȚIONAL1 month ago

Zelenski, după trilaterala cu Maia Sandu și Nicușor Dan: Împreună cu România vom ajuta Moldova să reziste influenței distructive a Rusiei

COMISIA EUROPEANA1 month ago

Sebastian Burduja i-a transmis comisarului european pentru Energie că închiderea centralelor pe cărbune în 2026 nu este fezabilă în lipsa unor alternative solide: Ar vulnerabiliza sistemul energetic național

Trending