Connect with us

CHINA

Joe Biden și Xi Jinping au discutat în primul summit virtual despre ”natura complexă a relațiilor” SUA-China: Trebuie să evităm o escaladare a competiției în conflict

Published

on

© colaj foto (US Secretary of Defense- Flickr/ gov.cn)

Președintele american, Joe Biden, și omologul său chinez, Xi Jinping, au avut discuții îndelungate despre ”natura complexă a relațiilor dintre cele două țări și despre importanța gestionării responsabile a competiției” dintre cele mai mari două economii globale. 

Potrivit unui comunicat al Casei Albe, cei doi lideri au abordat în prima lor întrevedere desfășurată în format virtual ”domenii în care interesele sunt convergente, dar și aspecte în care interesele, valorile și perspectivele diferă.”

În cadrul discuției care s-a prelungit mai mult decât era planificat, până la trei ore și jumătate, președintele chinez a solicitat SUA să pună capăt constrângerilor asupra companiilor chineze din rațiuni de securitate națională, în vreme ce liderul de la Casa Albă a îndreptat reflectoarele spre ”practicile comerciale și economice neloiale” ale Beijingului, evocând politica SUA de a colabora cu aliații pentru ”a-și apăra interesele și valorile.”

”Președintele Biden a subliniat, de asemenea, importanța gestionării riscurilor strategice. Acesta a subliniat necesitatea unor mecanisme de bun simț pentru a evita o escaladare a competiției în conflict și pentru a menține deschise liniile de comunicare”, se arată în comunicatul Casei Albe.

Taiwanul a fost unul dintre punctele sensibile de pe agenda summitului virtual dintre liderii primelor două economii ale lumii.

”În ceea ce privește Taiwanul, președintele Biden a subliniat că Statele Unite rămân angajate în politica <<o singură Chină>>”, se arată în comunicat, adăugând că SUA ”se opun cu fermitate” eforturilor unilaterale de a schimba status quo-ul sau de a submina pacea și stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan.

Xi, la rândul său, a reiterat răbdarea Beijingului pentru ”reunificarea pașnică” cu Taiwanul, dar a avertizat că vor urma ”măsuri drastice” dacă ”forțele separatiste pentru independența Taiwanului vor … încălca linia roșie.”

În prima sa remarcă publică de la sfârșitul Conferinței ONU privind schimbările climatice, unde China și India au slăbit forța declarației finale privind cărbunele, Xi a transmis prin intermediul interpreților că ar trebui să existe mai multă acțiune și mai puține sloganuri. ”Ar trebui să existe mai puțină blamare, dar mai multă cooperare”, i-a transmis acesta lui Biden, informează Politico Europe.

Întâlnirea are loc pe fondul unei îngrijorări sporite cu privire la cât de departe ar putea merge tensiunea geopolitică, în condițiile în care ascensiunea Chinei reprezintă o provocare tot mai mare la adresa dominației globale a SUA.

Biden, însoțit de mai mulți membri ai Cabinetului său, printre care secretarul de stat american, Antony Blinken, și cel al Trezoreriei, Janet Yellen, dar și consilierul pentru securitate națională, Jake Sullivan, a evocat întâlniri precedente avute tete-a-tete cu Xi și a spus că ”au comunicat întotdeauna sincer unul cu celălalt.”

Dincolo de gesturile de bunăvoință, persoanele familiare cu pregătirea reuniunii au declarat că aceasta ar putea duce la o serie inițiative pe termen scurt și mediu dezvoltate de grupuri de lucru comune pentru a reduce fricțiunile, precum și posibile semnale de aliniere cu privire la preocupări geopolitice mai largi, inclusiv Coreea de Nord și Iran.

Un prim pas în această direcție a fost făcut cu prilejul COP26. Principalii poluatori globali și-au luat angajamentul de a colabora în acest deceniu în privința combaterii schimbărilor climatice, prin oprirea defrișărilor și organizarea, în prima jumătate a anului viitor, a unei reuniuni bilaterale privind metanul, gaz cu efect de seră care contribuie la creșterea temperaturii globale.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

CHINA

Înainte de vizita lui Macron la Beijing, China propune un “consens strategic” cu Europa privind încetarea focului și o soluție politică a războiului din Ucraina

Published

on

© Emmanuel Macron/ Twitter

China şi Europa ar trebui să ajungă la un “consens strategic” cu privire la o încetare a focului şi la o rezolvare politică a războiului în Ucraina, a declarat joi Wang Yi, director al Biroului Comisiei pentru Afaceri Externe a Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, potrivit Agerpres

Într-o discuţie telefonică cu Emmanuel Bonne, consilierul diplomatic al preşedintelui francez Emmanuel Macron, Wang a subliniat că “reluarea discuţiilor de pace şi o soluţie politică la criză” ar trebui să facă parte din acest “consens”, a indicat Ministerul chinez de Externe într-un comunicat emis joi seara.

Referindu-se la recenta vizită a preşedintelui chinez, Xi Jinping, la Moscova, unde s-a întâlnit cu omologul său rus Vladimir Putin, şeful diplomaţiei de la Beijing a afirmat că “a fost o vizită importantă între doi mari vecini şi o călătorie nu doar de cooperare, ci şi de pace”, relatează Xinhua şi EFE.

Discuția dintre Wang Yi și Bonne vine să prefațeze vizita președintelui francez Emmanuel Macron la Beijing, programată pentru începutul lunii aprilie, despre care liderul de la Elysee a spus că va îndemna China să ajute Occidentul să exercite presiuni asupra Rusiei pentru încetarea agresiunii din Ucraina.

Cu toate acestea, președintele chinez Xi Jinping a semnat, la Moscova, alături de Vladimir Putin, o declarație comună în care au acuzat Alianţa Nord-Atlantică de ”subminarea păcii şi a stabilităţii regionale” și în care s-au declarat împotriva formării de alianțe exclusive în Asia-Pacific, aluzie la relațiile tot mai apropiate dintre democrațiile transatlantice și cele transpacifice.

La același summit, președintele rus Vladimir Putin s-a declarat pregătit să discute planul de pace între Rusia și Ucraina propus de China, în timp ce SUA au cerut lumii să nu se lase păcălită de decizii ale Rusiei, susținute de China, pentru a îngheța conflictul în propriile condiții.

În ceea ce privește pacea în Ucraina, secretarul de stat al SUA Antony Blinken a spus că nu exclude, pe termen lung, negocieri privind granițele Ucrainei, dar a reiterat că acestea ”sunt decizii pe care ucrainenii trebuie să le ia cu privire la modul în care îşi văd viitorul”.

Primindu-l luna trecută la Paris pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, președintele francez Emmanuel Macron i-a promis liderului de la Kiev, alături de cancelarul german Olaf Scholz, că Franța și Germania vor “însoți Ucraina spre victorie, spre pace și spre Europa”.

La 24 februarie 2023, ziua când s-a împlinit un an de la declanșarea invaziei Rusiei în Ucraina, guvernul chinez a cerut Rusiei şi Ucrainei să reia dialogul şi a respins orice recurgere la arme nucleare, într-un document în 12 puncte care reprezintă planul de place propus de Beijing.

Intitulat “Poziţia Chinei cu privire la soluţionarea politică a crizei ucrainene“, documentul a fost publicat pe site-ul Ministerului de Externe chinez după o vizită la Moscova a diplomatului chinez cu cel mai înalt rang, Wang Yi, care s-a întâlnit atât cu Putin, cât și cu ministrul de externe Serghei Lavrov.

Planul a fost întâmpinat cu atitudini rezervate dinspre UE, NATO și cancelariile occidentale, vesticii precizând că documentul reprezintă niște principii ale unei țări care a semnat o prietenie nelimitată cu Rusia înainte de invazie.

Continue Reading

CHINA

Secretarul de stat al SUA: Rusia și China au intrat “într-o căsătorie de convenienţă, nu din convingere”. Rusia este în mod clar “partenerul junior” în această relaţie

Published

on

© Secretary Blinken/ Twitter

Apropierea ruso-chineză arată mai degrabă ca o “căsătorie de convenienţă” decât din “convingere”, a declarat miercuri şeful diplomaţiei americane Antony Blinken, afirmând totodată că sprijinul Chinei pentru Rusia este împotriva intereselor americane.

Audiat în Comisia pentru afaceri externe a Senatului SUA, secretarul de stat american a vorbit cu senatorii după vizita președintelui chinez Xi Jinping la Moscova, încheiată cu adoptarea unei declarații comune alături de omologul său rus Vladimir Putin, un text cu repetiție al unui document similar semnat de Xi și Putin anul trecut, înainte de invazia rusă în Ucraina.

“Parţial pentru că au o viziune foarte diferită asupra lumii faţă de a noastră, au intrat într-o căsătorie de convenienţă. Nu sunt sigur că este din convingere”, a declarat Blinken, titularul politicii externe a administrației președintelui Joe Biden, a cărui doctrină globală vede o eră a competiției strategice și a confruntării dintre democrații lumii și autocrații precum China și Rusia.

“Rusia este în mod clar partenerul junior în această relaţie”, a adăugat el, potrivit AFP.

 

De altfel, în iunie 2021, cu ocazia singurei lor întrevederi în persoană, la Geneva, președintele american Joe Biden i-a spus lui Vladimir Putin că nu este în interesul SUA și nici al Rusiei să se afle într-un nou Război Rece, făcând trimitere la ascensiunea Chinei care amenință stabilitatea mondială. Putin “are o graniță de mii de kilometri cu China, care vrea să devină cea mai mare putere”, a spus Biden, după acel summit SUA – Rusia.

Potrivit lui Antony Blinken, însă, sprijinul politic şi material furnizat Rusiei de către China este împotriva intereselor SUA. “Cred că sprijinul diplomatic, politic şi, într-o anumită măsură, material al Chinei pentru Rusia merge contra intereselor noastre de a vedea încheiat acest război”, a spus el, citat de Agerpres.

La finalul vizitei de stat în Rusia, președintele chinez și cel rus au adoptat o declarație comună în care au acuzat Alianţa Nord-Atlantică de ”subminarea păcii şi a stabilităţii regionale” și în care s-au declarat împotriva formării de alianțe exclusive în Asia-Pacific, aluzie la relațiile tot mai apropiate dintre democrațiile transatlantice și cele transpacifice.

De asemenea, Rusia şi China şi-au exprimat ”preocuparea profundă” faţă de eventuale ”consecinţe şi riscuri pentru stabilitatea strategică în regiunea Asia-Pacific” ca urmare a proiectelor de alianţă între SUA, Australia şi Regatul Unit pentru a construi submarine nucleare.

Anul trecut, cu trei săptămâni înainte de invazia Rusiei în Ucraina, președintele chinez Xi Jinping și omologul său Vladimir Putin au semnat, la Beijing, o declarație comună prin care au cerut Occidentului să “abandoneze abordările ideologizate ale Războiului Rece”. Putin și Xi au cerut atunci NATO să excludă extinderea în Europa de Est, au denunțat formarea de blocuri de securitate în regiunea Asia-Pacific și au criticat pactul trilateral de securitate AUKUS dintre SUA, Marea Britanie și Australia. În declarație, cei doi lideri au statuat că noile relații sino-ruse sunt “superioare alianțelor politice și militare din perioada Războiului Rece“.

Continue Reading

CHINA

Declarație cu repetiție anti-SUA și anti-NATO semnată de Putin și Xi la Moscova: Rusia şi China sunt ”preocupate” de prezenţa în creştere a NATO în Asia

Published

on

© Ministry of Foreign Affairs of the People's Republic of China

Rusia şi China sunt ”preocupate” de prezenţa în creştere a NATO în Asia, afirmă preşedinţii Vladimir Putin şi Xi Jinping într-o declaraţie comună semnată marţi la finalul convorbirilor desfăşurate la Kremlin cu ocazia vizitei de stat a liderului de la Beijing, prima de la realegerea sa în funcție și prima de când Federația Rusă a invadat militar Ucraina.

”Cele două părţi sunt extrem de îngrijorate de consolidarea crescândă a legăturilor între NATO şi ţările din regiunea Asia-Pacific cu privire la chestiunile militare şi la cele de securitate”, au indicat cei doi şefi de stat, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Ei au acuzat Alianţa Nord-Atlantică de ”subminarea păcii şi a stabilităţii regionale”, într-o reeditare a declarației de anul trecut, semnată în ajunul declanșării războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

Moscova şi Beijingul ”sunt împotriva formării de blocuri închise exclusive în regiunea Asia-Pacific”, au subliniat cei doi lideri, denunţând ”influenţa negativă a strategiei Statelor Unite ghidate de o mentalitate a Războiului Rece (…) în legătură cu pacea şi stabilitatea în această regiune”.

Citiți și Putin, pregătit să discute planul de pace între Rusia și Ucraina propus de China. SUA cere lumii să nu se lase păcălită de decizii ale Rusiei, susținute de China, pentru a îngheța conflictul în propriile condiții

De asemenea, Rusia şi China şi-au exprimat ”preocuparea profundă” faţă de eventuale ”consecinţe şi riscuri pentru stabilitatea strategică în regiunea Asia-Pacific” ca urmare a proiectelor de alianţă între SUA, Australia şi Regatul Unit pentru a construi submarine nucleare.

Anul trecut, cu trei săptămâni înainte de invazia Rusiei în Ucraina, președintele chinez Xi Jinping și omologul său Vladimir Putin au semnat, la Beijing, o declarație comună prin care au cerut Occidentului să “abandoneze abordările ideologizate ale Războiului Rece”. Putin și Xi au cerut atunci NATO să excludă extinderea în Europa de Est, au denunțat formarea de blocuri de securitate în regiunea Asia-Pacific și au criticat pactul trilateral de securitate AUKUS dintre SUA, Marea Britanie și Australia. În declarație, cei doi lideri au statuat că noile relații sino-ruse sunt “superioare alianțelor politice și militare din perioada Războiului Rece“.

Ele ”fac apel în mod hotărât la membrii acestui parteneriat să îşi respecte cu stricteţe angajamentele privind neproliferarea şi să susţină pacea regională”, au declarat Putin şi Xi.

Pe de altă parte, Moscova şi Beijingul au acuzat Statele Unite că ”subminează” securitatea mondială prin faptul că încearcă să desfăşoare rachete în mai multe ţări din lume pentru ”a conserva un avantaj militar unilateral”.

”Rusia şi China se declară preocupate de intensificarea activităţilor Statelor Unite vizând crearea unui sistem mondial de apărare antirachetă şi desfăşurarea elementelor sale în diverse regiuni ale lumii, combinate cu o consolidare a capacităţii armelor non-nucleare de înaltă precizie”, au indicat preşedinţii rus şi chinez în declaraţia comună semnată marţi seară după încheierea convorbirilor de la Kremlin. 

Continue Reading

Facebook

U.E.9 hours ago

Josep Borrell: UE vrea să evite dependența de China, așa cum a fost de gazul rusesc. Dependențele sunt arme care pot fi întoarse împotriva noastră

INTERNAȚIONAL9 hours ago

Biden și Trudeau au ajuns la un acord privind semiconductorii pentru a crea un lanț puternic de aprovizionare nord-american cu minerale critice

U.E.9 hours ago

Germania și Comisia Europeană au ajuns la un compromis care permite utilizarea carburanților ecologici pentru mașinile noi și după 2035

ROMÂNIA1 day ago

Ambasadoarea SUA în România, vizită la Constanța. Kathleen Kavalec a evidenţiat securitatea Mării Negre şi relaţiile comerciale americano-române

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 day ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă a susținut petiția depusă de societatea civilă privind aderarea României la Schengen: Această petiție va lua forma unei rezoluții a Parlamentului European

Cristian Bușoi1 day ago

Cristian Bușoi, după vizita în SUA: Este nevoie de o strategie urgentă pentru promovarea companiilor și start-up-urilor românești în Silicon Valley

SECURITATE1 day ago

VIDEO Uniunea Europeană și Statele Unite au efectuat primul lor exercițiu naval comun, în regiunea Indo-Pacific

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Ursula von der Leyen îl va însoți pe Emmanuel Macron în vizita liderului francez în China pentru a prezenta “o voce europeană unită”

CONSILIUL UE1 day ago

Statele UE și-au stabilit mandatul de negociere pentru Regulamentul privind datele: UE trebuie să devină lider în societatea bazată pe date în care trăim

CONSILIUL EUROPEAN1 day ago

Președintele Consiliului European, Charles Michel, vine luni în România, unde va fi primit de președintele Klaus Iohannis

INTERNAȚIONAL9 hours ago

Biden și Trudeau au ajuns la un acord privind semiconductorii pentru a crea un lanț puternic de aprovizionare nord-american cu minerale critice

ROMÂNIA2 days ago

Nicolae Ciucă, către AmCham România: Suntem o țară care are un mare potențial de investiții. Oferim sprijin și R. Moldova, a cărei prosperitate poate fi asigurată prin relații cu mediul de afaceri din România, SUA

REPUBLICA MOLDOVA3 days ago

Prioritatea strategică a R. Moldova este de a ”accelera reformele pentru aderarea la UE până în 2030”, subliniază premierul Dorin Recean: Mulțumim României pentru sprijinul ”necondiționat”

REPUBLICA MOLDOVA3 days ago

Premierul Nicolae Ciucă asigură R. Moldova de sprijin în fructificarea ”capitalului de simpatie fără precedent” pentru a deveni ”stat furnizor de stabilitate în regiune”

CHINA3 days ago

Secretarul de stat al SUA: Rusia și China au intrat “într-o căsătorie de convenienţă, nu din convingere”. Rusia este în mod clar “partenerul junior” în această relaţie

Daniel Buda4 days ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, cere Comisiei Europene să evalueze corect poziția fermierilor în protejarea mediului: Sunt parte a soluției, nu a problemei

NATO4 days ago

Raport NATO: România a ratat din nou ținta de 2% din PIB pentru apărare, dar găzduiește trei structuri de comandă aliate, un grup de luptă, un sistem antirachetă și misiuni de poliție aeriană

NATO1 week ago

Războiul Rusiei în Ucraina, “semnal de alarmă” pentru industria de armament din Europa. MBDA, grupul care produce sistemul MAMBA amplasat de Franța în România, lansează un apel la cooperare europeană

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă, la semnarea proiectului privind gazoductul Tuzla-Podişor: Un pas decisiv, penultimul în seria demersurilor pentru exploatarea gazelor de la Marea Neagră în perimetrul Neptun Deep

POLITICĂ1 week ago

Premierul Nicolae Ciucă: Este necesară elaborarea unui plan comun de acțiune în țările francofone contra dezinformărilor Rusiei

Team2Share

Trending