Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat joi, cu ocazia Jubileului de Platină al reginei Elisabeta a II-a, devotamentul acesteia în favoarea „prieteniei indestructibile” dintre Franţa şi Regatul Unit, exprimându-şi totodată recunoştinţa faţă de suverana Marii Britanii, pe care a numit-o „o aliată foarte apropiată”, informează AFP, citat de Agerpres.
„Sunteţi firul de aur care leagă cele două ţări ale noastre, sunteţi dovada prieteniei indestructibile dintre naţiunile noastre Aţi fost o prezenţă constantă şi o sursă de înţelepciune pentru liderii ţărilor noastre”, a declarat preşedintele francez într-un mesaj adresat suveranei Marii Britanii.
Madame,
Your Majesty, pic.twitter.com/NIKB7wNTBy— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) June 2, 2022
„Sunteţi prietena noastră, aliata noastră foarte apropiată, un exemplu pentru ceea ce înseamnă o viaţă petrecută în serviciul public. Sărbătorindu-vă astăzi, celebrăm prietenia sinceră şi profundă care uneşte ţările noastre şi devotamentul vostru faţă această prietenie. Majestatea Voastră, am privilegiul să vă adresez în numele poporului francez felicitările mele cele mai sincere cu ocazia Jubileului de Platină”, a subliniat Emanuel Macron.
În timpul primei vizite de stat întreprinse în Franţa după Al Doilea Război Mondial, „devotamentul vostru faţă de alianţa noastră şi faţă de prietenia noastră s-a menţinut şi a contribuit la construirea încrederii care a adus libertatea şi prosperitatea pe continentul nostru”, a contunuat şeful statului francez.
Mai mult, preşedintele Franțeo a salutat în special angajamentul reginei Elisabeta a II-a în timpul luptelor duse de militarii britanici „pentru libertatea de care ne bucurăm cu toţii astăzi”.
Regatul Unit celebrează în această săptămână cei 70 de domnie ai Reginei Elisabeta a II-a.
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii s-a declarat „inspirată” de dovezile de apreciere şi bunăvoinţă pe care le-a primit de-a lungul domniei sale, într-un mesaj adresat ţării cu ocazia sărbătoririi Jubileului său de Platină. Festivităţile care marchează al 70-lea an de domnie încep oficial joi, cu patru zile de celebrări la care sunt aşteptați să participe milioane de oameni din întreaga ţară şi din toată lumea, informează Agerpres.
Elisabeta a II-a domneşte de 70 de ani şi aproape patru luni. În Marea Britanie, precedentul record era deţinut de stră-străbunica ei, regina Victoria, care a domnit timp de 63 de ani, şapte luni şi două zile (din 20 iunie 1837 până la moartea ei pe 22 ianuarie 1901).
La 96 de ani, regina Elisabeta a II-a este, de asemenea, cel mai vârstnic monarh în exerciţiu din lume.
Doar doi regi au domnit mai mult decât ea: regele francez Louis al XIV-lea (peste 72 de ani, între 1643 şi 1715) şi regele thailandez Bhumibol Adulyadej (70 de ani şi patru luni, din 9 iunie 1946 până pe 13 octombrie 2016).
Elisabeta a II-a a vizitat în calitate de regină peste 100 de ţări – un alt record pentru un suveran britanic – şi a efectuat peste 150 de vizite în ţări din Commonwealth. Ea s-a deplasat de 22 ori în Canada – mai mult decât în oricare altă ţară – şi de 13 ori în Franţa – o ţară a cărei limbă o vorbeşte -, mai mult decât în orice ţară europeană.




