Connect with us

POLITICĂ

Klaus Iohannis a convocat o ședință CSAT pentru discuții privind Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024

Published

on

O şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) va avea loc miercuri, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis, în sistem de videoconferinţă specială.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT, care va avea loc la ora 12:00, sunt incluse subiecte referitoare la: Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024; forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2021 şi programul privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă.

În cadrul şedinţei CSAT vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale, a arătat Administraţia Prezidenţială. 

Strategia națională de apărare a țării este documentul de bază care fundamentează planificarea apărării la nivel național, iar aceasta trebuie prezentată Parlamentului, supusă dezbaterii și aprobării legislative în termen de cel mult 6 luni de la data depunerii jurământului de președinte al României.

Actuala strategie națională de apărare a fost aprobată în 2015 și ea se bazează pe deviza “O Românie puternică în Europa și în lume înseamnă“.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

POLITICĂ

Klaus Iohannis, despre vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Rusia: România este parte din UE și încheie precontracte cu entități din UE

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, că “nu există nicio validare externă pentru vaccinul anti-COVID” anunțat de Rusia și că România este parte din Uniunii Europene și încheie precontracte cu entități din UE.

Anunțul șefului statului, făcut într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni, a fost făcut în contextul în care Rusia a anunțat marți că a înregistrat primul vaccin anti-COVID, veste care a ridicat multe semne de întrebare în rândul comunității experților internaționali din sănătate. 

“Este important pentru români să știe că în UE nu există un vaccin acceptat, aprobat însă UE sprijină mai multe proiecte de cercetare și sperăm ca într-un viitor apropiat să beneficiem de un vaccin COVID-19. România este parte din acest efort și s-a înscris în prima etapă pentru 10 milioane de doze, atunci când primul vaccin va fi disponibil în UE. Dar la acest moment în care discutăm nu există un vaccine aprobat în UE”, a declarat Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Întrebat despre vaccinul anunțat de Rusia, președintele a răspuns: “România este parte din Uniunea Europeană și încheie precontracte cu entități din Uniunea Europeană. Nu există nicio validare externă pentru acel vaccin pe care l-ați menționat”.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat marţi că Rusia a devenit prima ţară care a înregistrat un vaccin împotriva COVID-19, după mai puţin de două luni de testare pe oameni şi înaintea testelor finale, anunţ primit cu rezerve de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi de comunitatea ştiinţifică.

În schimb, Comisia Europeană a încheiat la 3 august discuțiile preliminare cu o companie farmaceutică pentru achiziționarea unui potențial vaccin împotriva COVID-19Contractul avut în vedere cu Sanofi-GSK ar oferi posibilitatea ca toate statele membre ale UE să achiziționeze vaccinul. Se preconizează că, odată ce un vaccin s-a dovedit a fi sigur și eficace împotriva COVID-19, Comisia ar dispune de un cadru contractual pentru achiziționarea a 300 de milioane de doze, în numele tuturor statelor membre ale UE.

În baza acestui cadru, România a solicitat Comisiei Europene zece milioane de doze de vaccin pentru COVID-19 când acesta va fi disponibil.

Continue Reading

BUSINESS

Președintele Klaus Iohannis, întrevedere cu conducerea combinatului siderurgic Liberty Galaţi pentru prezentarea planurilor de investiții în România

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a avut marţi o întrevedere cu conducerea combinatului siderurgic Liberty Galaţi, în cadrul căreia Sanjeev Gupta, preşedintele executiv al Gupta Family Group Alliance (GFG Alliance) şi Liberty Steel Group, a prezentat planurile de investiţii în România.

“Liberty Steel Group se află în topul primilor 10 producători de oţel la nivel global şi a preluat în 2019 Combinatul Siderurgic Galaţi, cel mai mare producător integrat de oţel din România. În cadrul întrevederii a fost abordată tema operaţiunilor grupului din România şi au fost prezentate planurile de investiţii în România ale GFG Alliance şi Liberty Steel, atât în industria de profil, cât şi în domenii conexe, respectiv dezvoltarea unor alternative la procesele tradiţionale, poluante, de producere a oţelului, precum şi producerea de ‘energie verde'”, a informat Administraţia Prezidenţială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Preşedintele Iohannis a evidenţiat “avantajele competitive” ale economiei României şi a reiterat importanţa investiţiilor semnificative, orientate pe termen lung, “pentru relansarea economică şi pentru refacerea încrederii economice”, mai ales în contextul generat de pandemia de COVID-19.

“Sanjeev Gupta a prezentat perspectivele pe termen lung ale investiţiilor din România, precum şi intenţiile de dezvoltare, în parteneriat cu actorii locali, atât a capacităţilor de producţie curente, cât şi a unor capacităţi noi. De asemenea, preşedintele executiv al GFG Alliance şi Liberty Steel Group a prezentat intenţia grupului de a-şi diversifica portofoliul de active deţinute în ţara noastră. Preşedintele României a subliniat faptul că investiţia grupului în combinatul de la Galaţi reprezintă o oportunitate importantă ca industria siderurgică din România să se dezvolte şi să atingă un nivel înalt de inovare şi a încurajat reprezentanţii GFG Alliance şi Liberty Steel Group să încheie parteneriate de afaceri benefice pentru economia românească”, se precizează în comunicat.

Continue Reading

POLITICĂ

Ministrul apărării Nicolae Ciucă, videoconferință cu omologul eston: România și Estonia susțin consolidarea posturii NATO de la Marea Baltică la Marea Neagră

Published

on

© Nicolae Ciucă/ Facebook

Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a avut marți o întrevedere bilaterală, în sistem videoconferință, cu omologul din Estonia, Jüri Luik, informează Ministerul Apărării Naționale într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Agenda discuțiilor a inclus elemente privind stadiul cooperării militare bilaterale, aspecte privind situația regională de securitate, teme curente de pe agendele NATO și UE, precum și alte aspecte referitoare la relația transatlantică.

În cadrul discuţiilor, cei doi miniștri au abordat aspecte privind situația de securitate de pe flancul estic al NATO, subliniind importanța continuării procesului de consolidare a posturii NATO, de la Marea Baltică la Marea Neagră. În acest context, oficialul român a accentuat importanţa strategică a celor două regiuni pentru securitatea Alianţei, punctând oportunitatea cooperării aprofundate între Aliaţi, într-un context de securitate caracterizat de multiple provocări.

Ministrul român al apărării a reliefat importanța, eforturile naționale și stadiul procesului de operaționalizare a unor structuri multinaţionale aliate de pe teritoriul României, în special Brigada Multinaţională Sud-Est de la Craiova şi Comandamentul Multinaţional de nivel Corp Sud-Est de la Sibiu.

De asemenea, oficialul român a salutat valoarea adăugată pe care o aduce, în domeniul apărării cibernetice, Centrul de excelenţă NATO pentru apărare cibernetică (Cooperative Cyber Defence / CCD CoE) de la Tallinn.

Referitor la cooperarea în cadrul Uniunii Europene, au fost abordate aspecte privind stadiul și perspectivele inițiativelor UE, cu accent pe Cooperarea Structurată Permanentă (PESCO) și Fondul European de Apărare (EDF). În context, a fost subliniată importanţa cooperării NATO-UE, din perspectiva asigurării complementarităţii proiectelor şi inițiativelor curente.

În finalul discuţiilor, cei doi oficiali au evidenţiat interesul pentru dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul apărării. De asemenea, ministrul Nicolae-Ionel Ciucă și-a exprimat disponibilitatea de a continua dezvoltarea programelor de cooperare în domenii de interes comun, precum învățământul militar și apărarea cibernetică.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending