Connect with us

ROMÂNIA

Klaus Iohannis a decorat drapelul de luptă al Diviziei 101 Aeropurtate a SUA pentru apărarea flancului estic al NATO, care va fi înlocuită de Divizia 10 Munte ca parte a prezenței SUA în România

Published

on

© US Department of Defense

Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul de decorare a Drapelului de luptă al Diviziei 101 Aeropurtată „Screaming Eagles” din Statele Unite ale Americii.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, “în semn de apreciere a eforturilor continue pentru apărarea valorilor comune, pentru contribuţia deosebită la consolidarea şi întărirea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic al NATO, președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, Drapelului de luptă al Diviziei 101 Aeropurtată „Screaming Eagles”, Statele Unite ale Americii”.

Tot miercuri, la Monumentul Eroilor Patriei din fața Universității Naționale de Apărare „Carol I”, are loc ceremonia de transfer de autoritate între Divizia 101 Aeropurtată (Asalt aerian) și Divizia 10 Munte, ambele ale Armatei SUA.

În cadrul activității, va fi decorat Drapelul Diviziei 101 Aeropurtată cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler cu însemn de pace, pentru militari, va avea loc o defilare a militarilor americani și un spectacol de fanfară al formațiilor reunite ale militarilor români și americani.

Ceremonia se va desfășura în prezența secretarului de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, șefului Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, șefului Statului Major al Forțelor Terestre, generalul-locotenent Iulian Berdilă, comandantului Diviziei 101 Aeropurtată, generalul-maior Joseph McGee, și comandantului Diviziei 10 Munte, general-maior Gregory Anderson.

Militari ai Diviziei 10 Munte au început dislocarea în Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu la începutul lunii martie, concomitent cu redislocarea în SUA a militarilor din Divizia 101 Aeropurtată pentru asalt aerian.

La începutul lunii februarie a anului trecut, înainte de invazia Rusiei în Ucraina, președintele Joe Biden a aprobat trimiterea a 3.000 de militari americani în Europa de Est, dintre care 1.000 în România, pentru a întări flancul estic al NATO pe fondul tensiunilor cu Rusia, evocând obligația sacră a Statelor Unite conform articolului 5 din Tratatul NATO de a apăra fiecare centimetru de teritoriu aliat. 

În iunie 2022, la începutul summitului NATO de la Madrid, Biden a anunțat că SUA își vor intensifica prezența militară în Europa ca răspuns la agresiunea militară a Rusiei în Ucraina, iar în România vor fi trimiși încă 3.000 de militari americani la nivelul unei brigăzi de luptă dislocată prin rotație și 2.000 de membri ai personalului militar. Aceste forțe au venit în completarea celor peste 900 de militari americani care se aflau până în februarie 2022 în România în cadrul sistemului obișnuit de rotație.

Astfel, prezența americană a fost completată în 2022 cu echipa Brigăzii 2 de luptă a infanteriei din cadrul Comandamentului Diviziei 101 Aeropurtate, iar acum România va găzdui și elementele de comandă ale Diviziei 10 Munte.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

ROMÂNIA

Direcția Generală Anticorupție, prezentă la Viena la reuniunea Comitetului Director al GlobE. Reprezentanți din 15 state au stabilit direcțiile pentru 2025

Published

on

© Direcția Generală Anticorupție / Facebook

Direcția Generală Anticorupție (DGA), reprezentată de doamna comisar-șef de poliție Manuela Popescu, director general adjunct, a participat în perioada 11-12 februarie 2025 la cea de-a IX-a reuniune a Comitetului Director al GlobE – Rețeaua Operațională Globală a autorităților de aplicare a legii în domeniul anticorupție.

Evenimentul a reunit reprezentanți din 15 state și a avut ca obiective analiza progreselor realizate și stabilirea direcțiilor pentru 2025. De asemenea, s-au discutat aspecte esențiale privind dezvoltarea Platformei de Comunicare Securizată GlobE și criteriile de selecție pentru funcțiile de conducere ale rețelei.

 

Principalele obiective ale întâlnirii din acest an a Comitetului director GlobE sunt: analizarea progreselor înregistrate de la reuniunea anterioară a Comitetului Director, organizată în luna septembrie 2024 și planificarea reuniunilor următoare, se arată în comunicatul oficial.

De asemenea, în aceste zile, au fost puse în discuție chestiuni privind raportul anual de activitate pentru 2024 și planul de lucru anual pentru 2025, precum și revizuirea liniilor directoare pentru stabilirea componentelor regionale și a criteriilor de selecție a președintelui, vicepreședintelui și a membrilor Comitetului Director, progresele înregistrate în dezvoltarea Platformei de Comunicare Securizată a GlobE – Secure Communications Platform.

Înființată sub auspiciile UNODC și lansată oficial la data de 03.06.2021, Rețeaua GlobE (Global Operational Network of Anti-Corruption Law Enforcement Authorities) oferă o platformă pentru schimbul formal de informații între autoritățile de aplicare a legii în domeniul anticorupție la nivel mondial. În prezent, 229 autorități din 124 de țări au aderat la rețea, iar documentul de bază este Carta rețelei GlobE, adoptată cu ocazia primei reuniuni a rețelei și diseminată în cadrul celei de-a noua sesiuni a Conferinței statelor părți la UNCAC din decembrie 2021.

GlobE își desfășoară activitatea sub umbrela ONU și UNODC, fiind un instrument informal de cooperare între Statele Membre, fără a duplica activitatea altor rețele de acest tip în domeniu. Rețeaua urmărește consolidarea capacităților administrative ale autorităților competente și asigurarea unei platforme securizate pentru cooperarea informală directă în format bi – sau multilateral.

Direcția Generală Anticorupție este membru cu drepturi depline al GlobE din iunie 2021, participând la activitățile acestei Rețelei încă din fazele incipiente. Având în vedere experiența profesională relevantă în domeniul anticorupție, doamna comisar-șef de poliție Manuela POPESCU, director general adjunct al DGA, a fost invitată să facă parte din Comitetul Director (Steering Commitee) în cadrul primei întâlniri a GlobE, desfășurată în perioada 15-17 noiembrie 2021.

Continue Reading

ENERGIE

Ministrul Cseke Attila: Prin lansarea Programului ”Eficiență energetică și energie regenerabilă” sprijinim protejarea mediului

Published

on

© Cseke Attila - Facebook

Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, a participat, astăzi, la lansarea Programului ”Eficiență energetică și energie regenerabilă”, finanţat în cadrul Programului de Cooperare Elvețiano – Român.

”Sprijinim, prin acest program, protejarea mediului și o eficiență energetică mai bună”, a subliniat ministrul, potrivit unui comunicat oficial al Ministerului. 

Programul conține un grant elvețian de 60 de milioane de franci elvețieni (CHF) și se adresează unui număr de 72 de unități administrativ-teritoriale potențial beneficiare, atât municipii, cât și comunități mai mici și defavorizate, și pot fi accesați pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice, producția și stocarea energiei geotermale de mică adâncime, centrale electrice pe apeducte și canalizare, precum și pentru producerea de energie din deșeuri organice municipale.

Ghidul solicitantului a fost deja aprobat, este disponibil pe site-ul MDLPA  și conține condițiile pe care trebuie să le îndeplinească proiectele și beneficiarii pentru a primi finanțare. Depunerea proiectelor se realizează până la data de 30 iunie 2025.

Continue Reading

ROMÂNIA

Premierul Marcel Ciolacu amenință cu demiteri în rândul miniștrilor care nu pot ține ritmul cu reformele din PNRR

Published

on

© Guvernul României

Premierul Marcel Ciolacu a aunțat că are în vedere inclusiv demisii în rândul miniștrilor, dacă aceștia nu realizează progrese consistente cu ajutorul fondurilor europene din PNRR. 

„Prioritatea ultimelor zile a fost să recalibrăm eforturile pentru a recupera toate întârzierile din PNRR. Am agreat soluții alături de experții europeni, urmează întâlniri cu coordonatorii de reforme ca să maximizăm șansele finalizării fiecărei investiții importante din acest program. Vreau să anunț că realizarea reformelor din PNRR devine principalul criteriu de evaluare a activității miniștrilor. Nu voi ezita să iau măsuri severe unde nu apar progrese consistente în lunile viitoare. Cine nu poate ține ritmul, va plăti inclusiv cu funcția”, a transmis prim-ministrul în această dimineață, după ce ieri au avut loc discuții cu oficiali ai Comisiei Europene privind întârzierile României în cheltuirea banilor europeni din PNRR.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, împreună cu echipa de viceprim-miniștri și cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, va avea până la sfârșitul acestei luni  discuții cu fiecare dintre miniștrii și reprezentanții entităților care gestionează proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în scopul unei analize detaliate a stadiului de implementare a țintelor și jaloanelor aferente.

Citiți și: Marcel Ciolacu subliniază nevoia de a recupera decalajele înregistrate în implementarea PNRR: Anii 2025 și 2026 sunt definitorii dacă dorim să aderăm la OCDE în 2026 

Directorul General SG RECOVER, doamna Céline Gauer, a susținut că este nevoie de o schimbare de abordare în cele 18 luni pe care România le mai are la dispoziție, astfel încât să se asigure că poate atrage fondurile ce i-au fost alocate prin PNRR de la bugetul Uniunii Europene.

Oficialul european și-a exprimat întreaga disponibilitate de a sprijini partea română în aceste demersuri, amintind însă că deși au fost înregistrat progrese, există ținte și jaloane încă nerealizate, și a dat asigurări că stadiul implementării va fi evaluat obiectiv și transparent la nivelul Comisiei Europene. 

Prin Planul Național de Redresare și Reziliență, România beneficiază de 28,5 miliarde euro (14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi, 13,6 miliarde euro sub formă de granturi) . Documentul acoperă 66 de reforme și 111 investiții (177 de măsuri), fiind structurat în jurul a 16 componente. Planul revizuit conține 518 ținte și jaloane.

Reformele din PNRR pot contribui la îndeplinirea obiectivului țării de a adera la OCDE, depunându-și cererea de accedere cu ocazia exercițiilor anterioare de extindere, respectiv în aprilie 2004 şi noiembrie 2012, şi a reînnoit-o anual începând cu 2016, potrivit MAE.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
SECURITATE1 hour ago

Ministrul Apărării: Angajamentul ferm al Spaniei față de securitatea României, o dovadă clară a coeziunii și forței alianței noastre

EUROBAROMETRU1 hour ago

67% dintre români consideră că IA necesită o gestionare atentă pentru a asigura transparența la locul de muncă, arată un Eurobarometru. Roxana Mînzatu: Trebuie să o utilizăm într-un mod care să ajute

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

UE: Codul voluntar de bune practici privind dezinformarea va fi integrat în Actul legislativ privind serviciile digitale

U.E.2 hours ago

Informații ”otrăvite pe calea undelor radio”. UE demontează dezinformarea Rusiei: Posturile pro-Kremlin transformă acțiunile legitime ale țărilor membre în presupuse agresiuni occidentale

ROMÂNIA2 hours ago

Direcția Generală Anticorupție, prezentă la Viena la reuniunea Comitetului Director al GlobE. Reprezentanți din 15 state au stabilit direcțiile pentru 2025

ENERGIE3 hours ago

Ministrul Cseke Attila: Prin lansarea Programului ”Eficiență energetică și energie regenerabilă” sprijinim protejarea mediului

ROMÂNIA3 hours ago

Premierul Marcel Ciolacu amenință cu demiteri în rândul miniștrilor care nu pot ține ritmul cu reformele din PNRR

SUA3 hours ago

SUA: Trump semnează un ordin executiv pentru o politică externă „unitară”, cu accent pe prioritizarea agendei „America First”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 hours ago

Eurodeputatul Dan Motreanu solicită Comisiei Europene să sprijine politic și financiar regiunile din statele UE aflate în proximitatea războiului din Ucraina

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 hours ago

Eurodeputatul Virgil Popescu pledează pentru o piață unică a energiei pentru o Europă competitivă: Este vital să creștem producția de energie la nivelul UE

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 hours ago

Eurodeputatul Virgil Popescu pledează pentru o piață unică a energiei pentru o Europă competitivă: Este vital să creștem producția de energie la nivelul UE

POLITICĂ1 day ago

Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul de președinte: “Să aveți grijă de România. Dumnezeu să binecuvânteze România”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 days ago

Înainte de împlinirea a 48 de ani de la cutremurul din 1977, Gabriela Firea solicită fonduri europene suplimentare și prevenție reală pentru a proteja românii de consecințele unui viitor cutremur major

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI7 days ago

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, pledează pentru ”dialog și soluții pragmatice” care să contribuie la reconstruirea colaborării între UE și Regatul Unit: Putem asigura un viitor comun mai bun

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Eurodeputatul Virgil Popescu subliniază importanța de a finaliza interconectarea rețelelor de energie electrică pentru o consolidare uniformă a competitivității în UE

POLITICĂ2 weeks ago

Candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, validată de PSD: Avem nevoie să ne apărăm și să ne respectăm condiția de țară a UE, a NATO, a parteneriatului strategic cu Statele Unite

ROMÂNIA2 weeks ago

Guvernul a adoptat Bugetul pentru 2025. Ministrul Tánczos Barna: Prin acest buget, punem bazele unei noi viziuni prin care rezolvăm probleme structurale și consolidăm creșterea economică cu ajutorul fondurilor UE

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Belgiei, discurs la Universitatea Harvard din SUA: Rusia a intervenit în alegerile din România, denunțăm asta!

U.E.2 weeks ago

Giganții europeni mută în cursa tehnologică globală: Vodafone a efectuat primul apel video în spațiu din lume dintr-o zonă fără acoperire, folosind un smartphone și sateliți comerciali

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

“Este timpul să repornim motorul inovării din Europa”: Comisia von der Leyen a lansat Busola competitivității, axată pe inovare, decarbonizare, securitate, simplificare, piața unică, finanțare și competențe

Trending