Klaus Iohannis a hotărât să includă cinci evenimente culturale din 2018 sub Înaltul Patronaj al președintelui. Care sunt acestea

Preşedintele Klaus Iohannis a acordat Înaltul Patronaj pentru cinci evenimente culturale care se vor desfăşura în cursul acestui an, informează Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat remis CaleaEuropeana.ro.

Unul dintre aceste evenimente este reprezentat de cea de XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo şi seria de concerte Rhapsodie Roumaine. Manifestarea va avea loc în prestigioase săli de concerte din străinătate cu prilejul Centenarului Marii Unirii. Deschiderea festivalului, cu reprezentaţii în Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Sibiu şi Braşov, va fi în Sala Unirii a Palatului Cotroceni.

Sursă: Facebook.com/Klaus Iohannis

Un alt eveniment care va avea loc sub Înaltul Patronaj al preşedintelui este ediţia a V-a a proiectului “Podurile Toleranţei”, organizat de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România şi de B’nai B’rith România pe 16 şi 17 mai. Aceasta va fi dedicată, în anul Centenarului Marii Uniri, contribuţiei minorităţilor naţionale la edificarea României moderne.

Tot sub Înaltul Patronaj al preşedintelui se va desfăşura anul acesta şi Salonul de Carte Bookfest, eveniment de promovare a lecturii şi a cărţii din România. Acesta se va desfăşura în perioada 30 mai – 3 iunie, Statele Unite ale Americii fiind ţara invitată de onoare la această ediţie.

Şi Festivalul Astra Film, unul dintre cele mai importante festivaluri internaţionale de film documentar, care ajunge în anul 2018 la cea de-a XXV-a ediţie, va fi tot sub Înaltul Patronaj al şefului statului. Festivalul va avea loc între 15 şi 21 octombrie.

Totodată, sub Înaltul Patronaj al preşedintelui se va desfăşura şi Conferinţa Internaţională “Valoarea Universală Excepţională a Ansamblului Monumental ‘Calea Eroilor'”. Manifestarea va fi dedicată împlinirii a 80 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental “Calea Eroilor”, ridicat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu. Evenimentul îşi propune cinstirea eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, precum şi onorarea operei marelui sculptor român.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare