Klaus Iohannis a semnat decretele de acreditare pentru nouă șefi de misiuni diplomatice: Emil Hurezeanu, noul ambasador al României în Austria

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretele privind acreditarea a nouă ambasadori români în străinătate, între care noi ambasadorii ai țării noastre în Austria și în Polonia, parte a unui amplu proces de schimbare a șefilor de misiuni diplomatice care cuprinde 31 de posturi.

Între numirile celor nouă șefi de misiuni diplomatice se regăsesc numirea lui Emil Hurezeanu, fost ambasador în Germania, la conducerea Ambasadei României în Austria, numirea lui Theodor-Cosmin Onisii, fost consilier pentru politică externă în guvernul Orban, ca ambasador în Polonia, și numirea lui Cristian Bădescu, fost secretar de stat în cadrul MAE, în calitate de ambasador în Norvegia.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat următoarele decrete:

  • Decret privind acreditarea domnului Marius Cristian Bădescu în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Norvegiei, cu reședința la Oslo;
  • Decret privind acreditarea domnului Radu Octavian Dobre în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Irak, cu reședința la Bagdad;
  • Decret privind acreditarea domnului Călin Fabian în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Slovacă, cu reședința la Bratislava;
  • Decret privind acreditarea domnului Emilian-Horațiu Hurezeanu în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Austria, cu reședința la Viena;
  • Decret privind acreditarea domnului Bogdan Mazuru în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Confederația Elvețiană, cu reședința la Berna;
  • Decret privind acreditarea doamnei Monica-Cecilia Sitaru în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Africa de Sud, cu reședința la Pretoria;
  • Decret privind acreditarea domnului Dragoș Viorel Radu Ţigău în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Kenya, cu reședința la Nairobi;
  • Decret privind acreditarea domnului Theodor-Cosmin Onisii în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Polonă, cu reședința la Varșovia;
  • Decret privind acreditarea domnului Marius-Gabriel Lazurca, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite Mexicane, în Republica Nicaragua, în Republica El Salvador și în Republica Costa Rica, și în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Honduras, cu reședința la Ciudad de México;

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a semnat anterior decretele privind acreditarea a 12 ambasadori români în străinătate, între care noi ambasadorii ai țării noastre în Germania și în Iordania.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis la începutul lunii martie către Comisiile pentru Politică Externă și Comisiile pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din cadrul Senatului, respectiv Camerei Deputaților din Parlamentul României, în conformitate cu reglementările și practica relevante în vigoare, solicitarea de audiere, în perioada următoare, a unui număr de 26 de candidați pentru poziția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României, în urma aprobării numirii acestora de către președintele Klaus Iohannis.

Printre criteriile avute în vedere de către conducerea MAE pentru propunerile de numiri în funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României au fost urmărite profesionalismul și compatibilitatea între spațiul în care ar urma să se desfășoare mandatul și profilul persoanei propuse. În ceea ce privește parcursul profesional, au fost avute în vedere persoane cu competențele, pregătirea și abilitățile necesare pentru a performa în această calitate, pentru a apăra interesele României și ale cetățenilor săi, pentru a contribui la o reprezentare mai bună a României peste hotare și, implicit, la o imagine mai bună a țării noastre în relația cu partenerii săi externi, în conformitate cu liniile strategice promovate la nivelul politicii externe.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare