Connect with us

POLITICĂ

Klaus Iohannis anunță că România începe campania de vaccinare anti-COVID după Crăciun și cere românilor să respecte restricțiile: Vom putea să scăpăm de pandemie până în vară

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, vineri, că după Crăciun va începe campania de vaccinare anti-COVID, menţionând că personalul medical va fi prima categorie care va fi imunizată, iar în lunile martie, aprilie şi mai – populaţia generală pentru ca până la vară “să scăpăm de această pandemie”.

“Totul este organizat, nu teoretic, practic. Lucrurile vor funcţiona şi, imediat după Crăciun, vom intra direct în campania de vaccinare”, a declarat şeful statului, după ce a vizitat Centrul naţional de stocare a vaccinurilor anti-COVID-19 din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino”.

Alături de şeful statului, s-au aflat, vineri, la Institutul “Cantacuzino”, premierul interimar Nicolae Ciucă, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, precum şi coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă. 

Președintele a subliniat că prima tranşă de vaccinuri, de 10.000 de doze, va ajunge în România după Crăciun, fiind o tranşă simbolică, urmând ca din ianuarie să fie primite tranşe mai mari, de cel puţin 100.000 de doze pe săptămână sau mai mult. Anunțul președintelui vine după ce Comisia Europeană a precizat că toate țările Uniunii Europene vor da startul campaniei de vaccinare pe 27, 28 și 29 decembrie.

În prima etapă va fi vaccinat tot personalul medical, în a doua etapă va fi vaccinat personalul esenţial şi noi credem că în martie – aprilie – mai este faza când va fi vaccinată populaţia generală“, a subliniat preşedintele.

Klaus Iohannis a reiterat că vaccinarea este voluntară şi că toate vaccinurile sunt sigure. “Vom avea diferite tipuri de vaccin. Toate sunt foarte bune, toate sunt autorizate la cele mai înalte standarde europene. Toate sunt eficiente, adică își fac efectul. Toate sunt sigure. Și, în acest fel, vom putea, dacă ne mobilizăm și mergem la vaccinare, până în vară, probabil, să scăpăm de această pandemie“, a spus el.

De asemenea, șeful statului a făcut un noul apel la responsabilitate din partea populației să respecte măsurile de restricție, mai ales în contextul sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou.

“Toate restricţiile care sunt acum în vigoare rămân în vigoare şi de Crăciun, şi de Anul Nou”, a afirmat şeful statului. Mai mult, a subliniat că aceste restricţii nu sunt facultative, ci obligatorii. El i-a sfătuit pe români să stea acasă de sărbători.

“Este interesul fiecărui român să respecte aceste restricţii, pentru un motiv simplu – ca să nu ajungă el sau copilul lui sau părintele lui în spital. Atât de simplu este. Aceste măsuri sunt gândite pentru a ne proteja de boală. Ele trebuie respectate. Există dispozitive suplimentare organizate de Ministerul de Interne pentru cei care nu înţeleg vorba bună – vor avea surpriza neplăcută să fie amendaţi. Restricţiile, repet, nu sunt doar aşa, ca să fie, şi respectarea lor este obligatorie”, a punctat Iohannis.

El a apreciat că majoritatea românilor înţeleg scopul restricţiilor şi al măsurilor de protecţie sanitară.

“Toate acestea sunt pentru a ne proteja de boală. Este foarte clar un lucru pe care-l observăm pe zi ce trece: aceste măsuri sunt corecte. Cu toţii vedeţi datele care se comunică zilnic oficial. Nu am scăpat pe pandemie, avem în fiecare zi mii de persoane care s-au infectat, însă numărul, de la o zi la alta, nu mai este în creştere, cum a fost, de exemplu, în noiembrie”, a subliniat Iohannis.

Şeful statului a adăugat că se poate observa “o mică scădere”. “Nu este momentul pentru relaxare. Chiar dacă începe campania de vaccinare, până când nu va fi toată lumea vaccinată, nu putem să ne relaxăm. În timpul sărbătorilor, de Crăciun, de Anul Nou, dacă vreţi să vă fie bine, staţi acasă cu familia”, le-a transmis Iohannis românilor.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.340 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, ceea ce menține România la un platou de 5000 de cazuri.

Până astăzi, 18 decembrie, în România, au fost confirmate 582.786 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 484.948 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 14.157 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

POLITICĂ

Klaus Iohannis a vizitat Parcul Natural Comana: Să conştientizăm importanţa extraordinară a acţiunilor care combat schimbările climatice și să protejăm mediul

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, miercuri, Parcul Natural Comana, context în care a subliniat importanţa acţiunilor privind combaterea schimbărilor climatice, dar şi a necesităţii protejării mediului.

“Trebuie să conştientizăm importanţa extraordinară a acţiunilor care vin să combată schimbările climatice, dar în acelaşi timp să protejăm mediul. O zonă ca aceasta, care este foarte aproape de Bucureşti, are aproape aceeaşi valoare pentru bucureşteni cum are un parc (…). Se ajunge foarte uşor aici, o zonă foarte frumoasă, foarte plăcută şi (…) bucureştenii vin în număr mare, de aceea este nevoie să conştientizăm importanţa acestor locuri şi pentru sectorul de recreere”, a spus preşedintele Iohannis, citat de Agerpres.

El a arătat că prin vizita sa vrea să atragă atenţia supra importanţei zonelor naturale protejate.

“Prin vizita mea, astăzi, aici vreau să atrag atenţia asupra importanţei acestor zone naturale protejate. Avem mai multe astfel de zone în România şi ele au, evident, o importanţă deosebită pentru mediu (…), dar, în acelaşi timp, au o importanţă extraordinar de mare dacă ne gândim la măsuri bune pentru combaterea schimbărilor climatice. Vedeţi, suntem într-o zi foarte călduroasă, dar pădurea menţine temperatura un pic mai joasă. Similar, când avem furtuni, ploi torenţiale, zonele de pădure reţin apa şi cred că nu mai este nimeni care poate să nege schimbările climatice. Chiar la noi am avut în această primăvară şi în această vară, din păcate, foarte multe fenomene meteo ieşite din comun, am avut zile caniculare, mult mai multe decât altă dată, am avut furtuni, ploi torenţiale. Ştiţi că în săptămânile trecute am avut inundaţii grave în mai multe zone ale ţării”, a punctat şeful statului.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis şi autorităţile locale au vizitat cu barca Parcul Natural Comana. 

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, scopul vizitei este de a discuta cu autorităţile planuri şi soluţii pentru a proteja parcul şi biodiversitatea lui şi de a largi accesul publicului, în scop recreativ şi educativ cu privire la importanţa protejării naturii.

“În contextul schimbărilor climatice, parcurile constituie oaze de răcoare în zilele călduroase, pot absorbi volume mari de precipitaţii căzute în intervale de timp scurte şi îmbunătăţesc calitatea aerului. Un motiv în plus pentru a le trata cu prioritate şi proteja”, a arătat Administraţia Prezidenţială.

Continue Reading

POLITICĂ

Klaus Iohannis, despre eventuale restricții pentru persoanele nevaccinate: Nu putem să învingem pandemia prin discriminare, ci prin vaccinare

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că pandemia de COVID-19 nu poate fi învinsă prin ”discriminare”, prin măsuri restrictive, ci prin vaccinare, prin conştientizarea populaţiei, pentru că imunizarea inhibă dezvoltarea bolii.

“Cred că este foarte important să lucrăm pe conştientizare. Nu putem putem să-i constrângem pe oameni să facă anumite lucruri pe care nu vor să le facă pentru că nu le înţeleg. (…) Trebuie să aprofundăm, să îmbunătăţim campania de vaccinare, fiindcă pandemia nu s-a terminat. De asta, de fiecare dată, le spun românilor să se vaccineze – este foarte important ca să prevenim un nou val, să prevenim răspândirea acestui virus”, a precizat şeful statului, după ce a vizitat Parcul Natural Comana.

În opinia președintelui, introducerea unor interdicţii neexplicate în această etapă nu ar duce foarte departe.

“Şi chiar dacă este posibil să se introducă anumite restricţii pentru persoanele nevaccinate în locuri neesenţiale nu rezolvă problema, rezolvă doar probleme punctuale. Problema se rezolvă prin vaccinare. (…) Nu pot să accept măsuri care duc la discriminări. Nu putem să învingem pandemia prin discriminare, putem să învingem pandemia prin vaccinare”, a spus Klaus Iohannis, citat de Agerpres.

El a insistat că în cazul în care numărul de infectări și incidența vor crește, atunci vor fi aplicate aceleași măsuri și restricții care au dat roade în a ține pandemia sub control.

Pe de altă parte, România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană la numărul populației vaccinate, conform unor date inventariate miercuri de AFP.

În total, 223,8 milioane de persoane din UE au primit ambele doze ale unor vaccinuri anti-COVID-19, o singură doză de vaccin după ce s-au vindecat de această boală sau un vaccin administrat într-o singură doză.

Dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, 13 au depăşit deja pragul de 50% de persoane vaccinate cu schemă completă, după modelul celor mai populate patru state din blocul european: Spania (58%), Italia (54%), Franţa (53%) şi Germania (52%).

Ţările din UE cu cele mai mari procente de populaţie complet vaccinată sunt Malta (74%), Belgia (59%) şi Spania (58%). La polul opus se situează, la mare distanţă, Bulgaria (14%) şi România (25%).

Potrivit ultimelor date publicate de Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 la data de 3 august România are peste 5 milioane de persoane vaccinate cu cel puțin o doză, iar cei mai mulți români au ales să se imunizeze cu vaccinul Pfizer. 

Continue Reading

POLITICĂ

Președintele PMP Cristian Diaconescu: Oficialii europeni acuză faptul că nu a existat un pact politic al României pe PNRR

Published

on

© Cristian Diaconescu - Facebook

Partidul Mișarea Populară condamnă atitudinea delăsătoare a Guvernului României în privința adoptării Planului Național de Redresare și Reziliență, menționând că actuala guvernare așteaptă „venirea toamnei, poate a iernii, ca să refacă PNRR.”

„România a ajuns la coada clasamentului și în privinta adoptării PNRR, ce demonstrează că încă nu am scăpat de coșmarul incompetenței guvernamentale, susține PMP. Partidele se schimbă la putere, premierii vin și pleacă, dar indolența și nepăsarea față de România, rămân pe loc. Încă 4 state europene au primit acordul Bruxelles-ului pentru adoptarea Programelor lor de reziliență, iar în câteva săptămâni, vor primi și un avans de 13%, ceea ce înseamnă că proiectele lor, cu bani europeni, pot fi demarate anul acesta”, a transmis PMP.

Reamintim că Cipru, Croația, Slovenia și Lituania sunt ultimele 4 țări din cele 16 care au primit undă verde din partea Comisiei Europene, dar și din partea Consiliului UE pentru PNRR.

Potrivit PMP, Romania așteaptă venirea toamnei, poate a iernii, ca să refacă PNRR: „Presa germană a semnalat, aceste zile, exact ce susținea și domnul presedinte al partidului, Cristian Diaconescu, dezvăluind că funcționarii de la Bruxelles, mai ca ar fi anulat întreg proiectul românesc. Jurnaliștii germani scriu că PNRR-ul țării noastre era întocmit atât de prost, încât tehnocrații europeni l-au respins, din start, fără să stea prea mult pe gânduri.”

PMP acuză faptul că anul acesta este pierdut în privința investițiilor cu bani europeni, mai ales că mai toate proiectele de dezvoltare locală se află înscrise în PNRR: „Mai mult, aceste proiecte sunt trecute în cheltuielile de buget pe anul acesta, care vor ori pierdute, ori amânate, cu cel puțin un an.”

În același timp, președintele PMP, Cristian Diaconescu susține că, în urma discuțiilor purtate cu membrii Comisiei Europene, a rezultat faptul că PNRR este o șansă unică pentru România, mai ales pentru că proiectele de finanțare europeană sunt o mare oportunitate pentru dezvoltarea infrasctructurii rutiere: „Din păcate, țara noastră este printre puținele state membre care au nevoie de bani pentru așa ceva”, a adăugat Cristian Diaconescu.

De asemenea, cei de la Bruxelles nu pot înțelege de ce acest proiect al României nu a fost negociat și dezbătut în țară de toți factorii de decizie, în condițiile în care sunt înregistrate la Bruxelles, foarte multe plângeri ale românilor referitoare la proiectul depus de propriul Guvern: „Oficialii europeni acuză faptul că nu a existat un pact politic al României pe PNRR”, a adăugat președintele PMP Cristian Diaconescu.

În ceea ce privește RomâniaPNRR ar putea fi aprobat de Comisia Europeană în luna septembrie, în urma unei etape de clarificăridupă ce Executivul european a aprobat solicitarea țării noastre de a prelungi perioada de evaluare.

Documentul transmis la 31 mai și publicat la 2 iunie cuprinde proiecte în valoare de 29,2 miliarde de euro, din banii alocaţi urmând a fi finanţate cu sume mari trei sectoare importante: Transporturi – 6,7 miliarde de euro, Educaţia – 3,6 miliarde de euro şi Sănătatea – 2,4 miliarde de euro.

Mecanismul de Redresare și Reziliență este partea centrală a Next Generation EU, pachetul de relansare menit să revitalizeze economia UE după pandemia COVID-19, abordând în același timp principalele provocări ale vremurilor noastre, cum ar fi tranziția climatică și transformarea digitală. Pentru a primi sprijin din partea mecanismului, statele membre trebuie să își prezinte planurile de redresare și de reziliență Comisiei, care le evaluează apoi în funcție de recomandările specifice fiecărei țări și de cei șase piloni ai mecanismului.

Odată ce un plan individual este prezentat, cu excepția cazului în care se convine o amânare cu statul membru în cauză, Comisia are la dispoziție două luni pentru a-l evalua și pentru a propune o decizie de punere în aplicare a Consiliului privind aprobarea acestuia. Consiliul examinează apoi, de regulă, propunerea în termen de patru săptămâni. După ce adoptă decizia propusă, statul membru poate semna acorduri bilaterale de finanțare cu Comisia și poate primi prefinanțarea convenită în termen de două luni.

Plățile ulterioare din cadrul Mecanismului se vor baza pe o evaluare pozitivă a implementării planului de redresare și de reziliență, luând în considerare realizarea etapelor și obiectivelor stabilite în planul individual.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
ROMÂNIA28 mins ago

UE își intensifică eforturile pentru a opri răspândirea pestei porcine africane în Europa prin extinderea campaniei sale la alte nouă țări, inclusiv România

ROMÂNIA29 mins ago

România vinde Irlandei 700.000 de doze de vaccin Pfizer-BioNTech. Premierul Irlandei: O veste fantastică și un impuls pentru campania noastră de vaccinare

POLITICĂ1 hour ago

Klaus Iohannis a vizitat Parcul Natural Comana: Să conştientizăm importanţa extraordinară a acţiunilor care combat schimbările climatice și să protejăm mediul

POLITICĂ2 hours ago

Klaus Iohannis, despre eventuale restricții pentru persoanele nevaccinate: Nu putem să învingem pandemia prin discriminare, ci prin vaccinare

Corina Crețu2 hours ago

Corina Crețu atenționează: 50% din fondurile alocate prin Programul Operațional Infrastructură Mare sunt încă necheltuite. Ele pot fi accesate până în 2023

U.E.2 hours ago

Jumătate din populația UE a fost imunizată complet împotriva COVID-19. România, printre țările membre cu cea mai scăzută rată de vaccinare

NATO2 hours ago

NATO a furnizat materiale medicale și echipamente pentru forțele afgane angajate în lupte împotriva talibanilor: Situația de securitate din Afganistan rămâne una extrem de dificilă

SUA3 hours ago

Joe Biden promite că SUA vor fi „arsenalul de vaccinuri” al lumii în lupta cu COVID-19

U.E.3 hours ago

Bogdan Aurescu, convorbire telefonică cu Josep Borrell: UE este solidară cu România după atacul asupra navei petroliere “Mercer Street”

U.E.3 hours ago

Ministrul german de finanțe, Olaf Scholz: După inundațiile majore, efortul total de reconstrucție al Germaniei va costa peste șase miliarde de euro

ROMÂNIA2 days ago

Primele 5000 de cărți electronice de identitate vor fi emise de MAI în cadrul unui proiect-pilot din Cluj-Napoca

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Comisarul european Janez Lenarcic îi răspunde premierului sloven, care l-a acuzat că acționează împotriva intereselor țării sale: Prejudiciile sunt provocate de cei care subminează statul de drept

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Emmanuel Macron, aflat la Tokyo pentru Jocurile Olimpice, a discutat cu premierul japonez despre lupta împotriva schimbărilor climatice și despre o regiune ”indo-pacifică liberă”

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

Republica Moldova: Bogdan Aurescu a anunțat un nou sprijin de 300.000 euro pentru societatea civilă și presa independentă

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

Vizita lui Bogdan Aurescu la Chișinău: România va fi mereu alături de Maia Sandu. R. Moldova poate deveni un model de orientare pro-europeană în vecinătatea estică a UE

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu apreciază că viteza cu care România va face tranziția la o economie verde va fi diferită de cea a altor țări UE: Partenerii europeni trebuie să ne sprijine mai mult

IMAGINEA ZILEI2 weeks ago

IMAGINEA ZILEI Militari ai Forțelor Aeriene SUA ajută localnicii afectați de inundațiile devastatoare din Germania

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Se vor construi trei centre de mari arși la București, Timișoara și Târgu Mureș. Finanțarea se va face printr-un program cu Banca Mondială

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Recunoștință și respect față de militarii români care au participat la acțiunile din Afganistan. Sunt eroi ai României

ROMÂNIA2 weeks ago

România: CE constată o îmbunătățire a cadrului general privind situația statului de drept în 2021, dar subliniază necesitatea desființării SIIJ și modificarea codurilor penale

Team2Share

Trending