Măsurile aferente domeniilor transport, digitalizare, mediul de afaceri și mobilitate, regenerare urbană și valorificarea patrimoniului cultural din Planul Național de Redresare și Reziliență vor asigura investiția 20% pentru digitalizarea României, a transmis luni, într-un răspuns pentru CaleaEuropeană.ro, Ministerul Fondurilor Europene.
Precizările MFE vin în contextul în care Planul Național de Redresare și Reziliență prezentat la 26 noiembrie are în vedere ambițiile emblematice ale Comisiei Europene conduse de Ursula von der Leyen privind tranziția verde și digitală, asumate și de Consiliul European, de Consiliul UE și de Parlamentul European, va aloca minim 37% din buget pentru schimbări climatice și minim 20% pentru digitalizare.
“Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Facilității de redresare și reziliență (FRR) se află în proces decizional, urmând să fie aprobată în procedura legislativă ordinară de Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European, astfel încât elementele de conținut pot suferi modificări ulterioare. Conform prevederilor acestei propuneri, măsurile propuse în plan trebuie să contribuie la tranziția digitală în procent de 20%”, se arată în răspunsul trimis.
Măsurile cuprinse în Planul Național pentru Relansare și Reziliență (PNRR), așa cum a fost lansat în consultare publică, pot contribui direct sau indirect la componenta de digitalizare chiar dacă nu se regăsesc în domeniul digitalizării, în acest sens putând contribui diferențiat, în proporție de 40% sau 100%, explică MFE
De exemplu, măsurile aferente domeniului ”transport” (investiții în cale ferată), ”mediul de afaceri” și intervențiile aferente domeniului ”mobilitate, regenerare urbană și valorificarea patrimoniului cultural” (mai puțin investițiile pentru achiziția de material rulant) pot contribui în proporție de 100% la componenta de digitalizare.
Astfel, prin măsurile aferente domeniilor ”transport”, ”digitalizare”, ”mediul de afaceri” și ”mobilitate, regenerare urbană și valorificarea patrimoniului cultural” se atinge un procent de contribuție la componenta de digitalizare de peste 20%, conchide sursa citată.
Citiți și DOCUMENT Planul Național de Redresare și Reziliență: Cum vor fi investite cele 30,44 miliarde de euro pe care Guvernul se angajează să le folosească integral pentru dezvoltarea României
Planul Național de Redresare și Reziliență reprezintă o cerință din partea Comisiei Europene pentru ca statele membre să poată accesa fondurile disponibile prin intermediul planului de redresare Next Generation EU, negociat de liderii europeni la Consiliul European din 17-21 iulie la pachet cu un buget total consolidat care cuprinde și Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, generând o valoare totală de 1.824,3 miliarde de euro.
PNRR are un total alocat de 30,44 miliarde de euro (prețuri 2018), respectiv de 33,009 miliarde de euro (prețuri curente) și este structurat pe trei piloni și 12 domenii prioritare pentru dezvoltarea României.
Cele 30,44 miliarde de euro care sunt alocate României provin din Mecanismul de Redresare și Reziliență. Cerința actuală din propunerea de Regulament aplicabil PNRR este ca din suma aferentă granturilor, 70% să fie disponibilă până în 2022, iar restul de 30% să se aloce, pe baza unei formule prestabilite, în funcție de evoluțiile macroeconomice de la nivelul fiecărei țări, potrivit Ministerului Fondurilor Europene. De asemenea, din cele 30,44 miliarde de euro, 13,77 miliarde de euro vor fi acordate sub formă de granturi, reprezentând a șaptea cea mai mare alocare de granturi după Italia, Spania, Franța, Polonia, Germania și Grecia.
PNRR este structurat bugetar pe trei piloni: 1. Transport și schimbări climatice (o alocare de 21,4 miliarde de euro, reprezentând 64,88% din buget); 2. Servicii publice, dezvoltare urbană, valorificarea patrimoniului (6,5 miliarde de euro, reprezentând 19,71%) și 3. Competitivitate economică, digitalizare și reziliență (5,08 miliarde de euro, reprezentând 15,42%).