Connect with us

INTERNAȚIONAL

Klaus Iohannis, de Ziua Independenței Ucrainei: Agresiunea ilegală rusă trebuie să înceteze! România este alături de Ucraina!

Published

on

© President of Ukraine Official Website

Președintele Klaus Iohannis a transmis miercuri, cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei, un mesaj de susținere pentru această țară și poporul ucrainean, cerând totodată încetarea agresiunii ilegale a Rusiei.

Cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei, reiterez sprijinul ferm și solidaritatea României cu Ucraina și cu bravul popor ucrainean care își apără cu curaj țara“, a scris Iohannis, pe Twitter, în timp ce România s-a alăturat țărilor europene și instituțiilor UE, luminând clădirile Guvernului și ale Ministerului Afacerilor Externe în culorile drapelului Ucrainei.

Mesajul șefului statului se alătură celor transmise de mai mulți lideri europeni, între care președintele Lituaniei, premierul Finlandei, președinta Republicii Moldova sau premierul Marii Britanii.

Această agresiune rusă nejustificată, neprovocată și ilegală trebuie să înceteze! Noi, România, suntem alături de Ucraina!“, a spus șeful statului, cel care a vizitat Ucraina, alături de liderii Germaniei, Franței și Italiei, înainte ca toți liderii europeni să decidă acordarea statutului de țară candidată la UE pentru Ucraina.

 

Cu o zi în urmă, premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj la cea de-a doua reuniune a Platformei de sprijin pentru Crimeea, lansată în 2021, unde a făcut un apel la unitate către liderii lumii  în sprijinirea independenței, suveranității și a integrității teritoriale a Ucrainei.

De asemenea, șeful diplomației române, Bogdan Aurescu, a prezentat într-un mesaj difuzat miercuri, de Ziua Independenței Ucrainei,  eforturile multidimensionale întreprinse de România în sprijinul Ucrainei pe parcursul celor șase luni de război, inclusiv multiplele măsuri politice, economice, financiare, umanitare, diplomatice, sectoriale și în domeniul dreptului internațional. 

Săptămâna trecută, când l-a primit la Kiev pe noul ambasador al României în Ucraina, președintele Volodimir Zelenski a salutat eforturile României și a mulțumit pentru sprijinul pe care țara noastră l-a acordat Ucrainei de la începutul agresiunii rusești împotriva țării sale.

Ziua Națională a Ucrainei, sărbătorită la 24 august, coincide cu împlinirea a șase luni luni de război declanșat de acțiunea militară a Federației Ruse în această țară.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

INTERNAȚIONAL

Volodimir Zelenski, la reuniunea guvernului britanic: Londra are puterea de decizie pentru a conduce războiul spre final

Published

on

© President of Ukraine Official Website

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a participat vineri la reuniunea guvernului britanic, subliniind faptul că Londra are puterea de decizie de a conduce spre final războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. 

„Astăzi, m-am adresat cabinetului britanic și am subliniat faptul că Londra are puterea de decizie de a conduce acest război spre final. Și va fi o concluzie corectă – justă și echitabilă”, a scris Volodimir Zelenski pe platforma X.

De asemenea, Volodimir Zelenski l-a invitat pe premierul britanic, Keir Starmer, în Ucraina, unde poate vedea că „toți ucrainenii sunt foarte recunoscători Regatului Unit și întregii sale națiuni”.

„Îl invit pe prim-ministrul Starmer să viziteze Ucraina, unde poate vedea că pentru toți ucrainenii este un privilegiu și suntem foarte recunoscători Regatului Unit și întregii sale națiuni. Putem pune la punct cât mai multe detalii ale aranjamentelor noastre, astfel încât poporul nostru – ucrainenii și britanicii – să poată simți rezultatele cât mai curând posibil”, a declarat Zelenski.

Mai mult, președintele ucrainean a subliniat faptul că parteneriatul în domeniul securității și apărării dintre Ucraina și Regatul Unit este întotdeauna important. 

„Apreciez foarte mult faptul că miniștrii noștri tocmai au semnat Tratatul privind sprijinul industrial pentru apărare. Trebuie să ținem întotdeauna cont de faptul că cooperarea în domeniul securității și apărării dintre Ucraina și Regatul Unit este întotdeauna importantă”, a spus Zelenski. 

Citiți și: În prima întâlnire cu Volodimir Zelenski, noul premier britanic îl asigură de sprijinul de neclintit al Regatului Unit: Schimbarea guvernului nu schimbă cu nimic sprijinul pe care îl vom oferi

Mai mult, în alocuţiunea sa, Volodimir Zelenski şi-a reiterat apelul către aliaţii occidentali de a permite Ucrainei să folosească rachete cu rază lungă de acţiune asupra teritoriului rus, informează Agerpres

„În momentul de faţă ne lipseşte principalul răspuns la această întrebare, şi anume capacitatea noastră cu rază lungă. Vă rog, convingeţi-i pe ceilalţi parteneri să renunţe la aceste limite”, a precizat președintele ucrainean. 

Premierul britanic Keir Starmer i-a spus lui Zelenski că Marea Britanie va accelera livrarea de sprijin vital către Ucraina, după ce mai devreme în iulie ministrul britanic al apărării a asigurat că livrările promise de fostul guvern conservator vor fi puse în practică în următoarele 100 de zile.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

O primă victorie pentru Macron după alegerile legislative din Franța. Yaël Braun-Pivet, reprezentanta partidului său, a fost realeasă președintă a Adunării Naționale

Published

on

© Assemblée Nationale

Yaël Braun-Pivet, membră a partidului centrist al lui Macron, a fost realeasă în funcția de președintă a Adunării Naționale cu 220 de voturi, în fața comunistului André Chassaigne, candidatul Noului Front Popular(stânga), care a obținut 207 voturi, și a lui Sébastien Chenu, de la Partidul Rassemblement national (RN, extrema dreaptă) informează Euronews și AFP, citat de Agerpres.

Tabăra președintelui francez Emmanuel Macron a pierdut majoritatea în Adunarea Națională după decizia acestuia de dizolvare, care a fost urmată de alegeri legislative care au divizat camera inferioară în trei blocuri, fiecare departe de a avea majoritatea absolută.

După aproape şase ore de suspans, Yaël Braun-Pivet a reușit să își asigure sprijinul aliaților centriști ai lui Macron și al unor deputați conservatori care au încercat să îl împiedice contracandidatul său de stânga, un deputat comunist, să obțină postul.

Politicieni din cele trei blocuri principale și din partide mai mici s-au luptat pentru funcția de președinte, fiecare tabără sperând să influențeze viitoarea nominalizare a primului ministru. Șase candidați s-au aflat în cursă.

Pentru a fi ales, un candidat trebuie să obțină cel puțin jumătate din voturile celor 577 de deputați din Adunarea Națională în primul sau al doilea tur de scrutin. Dacă niciun candidat nu obține acest rezultat, câștigă cel care obține cele mai multe voturi în al treilea tur.

Braun-Pivet este prima femeie care ocupă această funcție. Ea a fost anterior ministru al teritoriilor de peste mări în timpul prim-ministrului Élisabeth Borne timp de două luni în 2022 și este deputat din 2017.

Emmanuel Macron s-a grăbit să o felicite pe Braun-Pivet. ”Toți cei care vă cunosc știu că veți asigura respectarea pluralității de opinii”, a spus el pe platforma de socializare X, conform Le Monde.

Alegerea de joi a președintei Adunării Naționale a fost o modalitate de a testa apele pentru posibile alianțe de conveniență – deși votul secret face imposibil de spus cine anume a votat pentru ce candidat în fiecare dintre cele trei tururi.

Formarea unei coaliții și compromisul între partide sunt exerciții rare în politica franceză. Dar un guvern minoritar ar fi probabil prea fragil pentru a supraviețui, informează Politico Europe.

Având în vedere că niciun partid politic nu s-a apropiat de obținerea unei majorități absolute în alegerile anticipate, un guvern de coaliție a părut mult timp a fi rezultatul cel mai probabil.

De altfel, Macron insistă ca viitoarea coaliţie de guvernare să fie alcătuită numai din partide mainstream cu valori ”republicane”, termen prin care se înţelege de obicei excluderea partidelor de extremă dreapta şi extremă stânga, aceasta din urmă regăsindu-se totuşi în Noul Front Popular (NFP), cum este cazul partidului ”Franţa Nesupusă” (France Insoumise) condus de Jean-Luc Mélenchon.

Ședința inaugurală de joi a Adunării a avut loc după ce Macron a acceptat marți demisia premierului Gabriel Attal, alături de alți miniștri. Aceștia au fost rugați să rămână interimari până la numirea unui nou guvern, în timp ce Franța se pregătește să găzduiască Jocurile Olimpice de la Paris la sfârșitul lunii.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Summitul Comunității Politice Europene: Iohannis, Macron, Scholz, Tusk, Michel și Starmer i-au reafirmat Maiei Sandu sprijinul pentru “o Moldova pașnică și stabilă”

Published

on

© presedinte.md

Liderii Franței, Germaniei, Marii Britanii, Poloniei, României și UE s-au întâlnit joi, la Palatul Blenheim din Oxfordshire, cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru a discuta despre cooperarea pentru o Moldova pașnică și stabilă.

Întrevederea a avut loc în contextul celui de-al patrulea summit al Comunității Politice Europene găzduit de către premierul Marii Britanii, Keir Starmer.

Într-o postare pe Facebook, președinta Republicii Moldova a subliniat că “Keir Starmer, Prim-ministrul britanic, care este și gazda evenimentului, Președintele Franței, Emmanuel Macron, Cancelarul federal al Germaniei, Olaf Scholz, Președintele României, Klaus Iohannis, Prim-ministrul polonez, Donald Tusk, și Președintele Consiliului European, Charles Michel, și-au reafirmat sprijinul pentru Republica Moldova și au apreciat reformele pe care le implementăm”.

“Ne-am angajat să continuăm să muncim împreună pentru a face Moldova tot mai puternică, pentru a menține pacea și, în acest climat de siguranță, să dezvoltăm economia și să îmbunătățim condițiile de viață ale cetățenilor noștri”, a continuat Maia Sandu.

 

Palatul Cotroceni a informat miercuri că în marja sesiunii plenare a fost programată o întâlnire informală a Grupului de Coordonare pentru Republica Moldova. Membrii grupului, din care fac parte liderii din România, Franţa, Germania, Marea Britanie, Polonia, Uniunea Europeană, alături de Republica Moldova, au discutat aspecte referitoare la rezilienţa Chişinăului în faţa multiplelor ameninţări curente.

Comunitatea Politică Europeană este o platformă pentru coordonare politică lansată cu prilejul Consiliului European din iunie 2022, în contextul efectelor grave ale războiului de agresiune declanşat de Rusia împotriva Ucrainei. Obiectivul acestui format îl reprezintă promovarea dialogului politic şi a cooperării pe teme de interes comun, pentru consolidarea securităţii, stabilităţii şi a prosperităţii pe continentul european.

Acesta va fi cel de-al patrulea CPE care va avea loc de la crearea forumului, la 9 mai 2022, la inițiativa președintelui francez Emmanuel Macron, care deținea atunci președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene

Reuniunea Comunității Politice Europene, care și-a desfășurat cele trei reuniuni anterioare la Praga (Cehia), Bulboaca (Republica Moldova) și Granada (Spania), va avea loc la Palatul Blenheim din Oxfordshire – un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO și locul de naștere și casa părintească a fostului prim-ministru Sir Winston Churchill, care a jucat un rol central în lupta împotriva agresiunii și tiraniei în Europa.

La ultima reuniune de la Granada, discuțiile s-au axat pe sprijinul pentru Ucraina, IA și migrația ilegală. În Moldova, accentul a fost pus pe sprijinirea țării gazdă în fața amenințărilor hibride rusești, precum și pe consolidarea rezilienței energetice. La prima reuniune a CPE de la Praga discuțiile s-au axat pe invazia lui Putin în Ucraina și pe necesitatea ca Europa să rămână unită împotriva agresiunii sale.

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
INTERNAȚIONAL42 seconds ago

Volodimir Zelenski, la reuniunea guvernului britanic: Londra are puterea de decizie pentru a conduce războiul spre final

ROMÂNIA25 mins ago

România, interesată de un vot favorabil pentru aderarea la Spațiul Schengen, nu va boicota reuniunile de lucru ale președinției Ungariei la Consiliul UE (surse MAE)

ROMÂNIA53 mins ago

Premierul Marcel Ciolacu prezintă principalele aspecte convenite în cadrul reuniunii Comandamentului pentru Energie: Am stabilit un calendar de punere în funcțiune a unor noi capacități de producție

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE1 hour ago

Până la finele anului, România va îndeplini jumătate dintre cele 26 de condiții principale pentru aderarea la OCDE

ROMÂNIA2 hours ago

Trebuie să accelerăm investițiile în infrastructura energetică a României, subliniază ministrul Sebastian Burduja: În ultimul an, am atras 13,6 miliarde de euro fonduri europene nerambursabile

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

UE și Serbia semnează un parteneriat strategic privind materiile prime durabile, lanțurile valorice ale bateriilor și vehiculele electrice

ROMÂNIA2 hours ago

Marcel Boloș: Vedem o eficientizare reală a activităților de control fiscal și control antifraudă, ce sunt îndreptate față de operatorii economici cu risc fiscal ridicat

ROMÂNIA2 hours ago

Eurostat: Copiii din România sunt cei mai expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială din UE

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 hours ago

În ce comisii și subcomisii ale Parlamentului European au intrat cei 33 de eurodeputați români în cea de-a zecea legislatură europeană 2024-2029

ROMÂNIA3 hours ago

Poliția Română recuperează un iconostas valoros în cadrul Operațiunii Europol ”Pandora VIII” împotriva traficului de artă

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Ursula von der Leyen, realeasă președintă a Comisiei Europene de Parlamentul European, după un prim mandat de “cinci ani ca niciun altul din istoria UE”

PARLAMENTUL EUROPEAN1 day ago

Președinta Grupului S&D din PE îi cere Ursulei von der Leyen să pună Europa socială în centrul acțiunilor viitoarei Comisii Europene: Avem nevoie de un buget consolidat și de o capacitate de investiții mai mare

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Vicepreședintele PPE Siegfried Mureșan echivalează votul pentru Ursula von der Leyen la șefia CE cu un vot pentru democrație și valori europene

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Strategia de securitate economică va deveni pilon al politicii externe UE. von der Leyen: Cursa cu rivalii sistemici a început. Europa trebuie să schimbe viteza și să aprofundeze piața unică

COMISIA EUROPEANA1 day ago

UE are nevoie de o schimbare a tratatului, transmite Ursula von der Leyen în plenul Parlamentului European: Reformele devin indispensabile pentru extinderea UE

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Ursula von der Leyen propune crearea unui panel al cetățenilor europeni care să recomande politici Comisiei: “Ne aflăm într-o perioadă de anxietate profundă pentru europeni”

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Von der Leyen propune pentru următorii cinci ani în fruntea CE consolidarea competitivității UE printr-un Acord Industrial Ecologic și un Fond European pentru Competitivitate

COMISIA EUROPEANA1 day ago

O “veritabilă UE a apărării” cu “NATO pilon al apărării”: Către un nou mandat, Ursula von der Leyen propune o “piață unică pentru apărare” și un “scut aerian european”

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Din casa democrației europene, Ursula von der Leyen promite că nu va permite ca “polarizarea” și “extremiștii” să distrugă UE: Alegerile sunt balamalele destinului. Destinul Europei depinde de ce vom face mai departe

COMISIA EUROPEANA1 day ago

În aplauzele eurodeputaților, von der Leyen îl ia la țintă pe Viktor Orban: Rusia mizează că Europa se înmoaie, iar unii îi fac jocul printr-o “misiune de aliniere”

Trending