Klaus Iohannis: Dependența Uniunii Europene de gazul rusesc trebuie terminată. România trebuie să treacă la independență energetică

Dependența Uniunii Europene de gazul rusesc trebuie terminată, iar România să își dobândească independența energetică, a declarat joi președintele Klaus Iohannis, în urma unei întrevederi pe care a avut-o la București cu președinta Comisiei Europene.

“Doamna Președintă Von der Leyen m-a informat despre demersurile de a crește securitatea energetică a Uniunii. Acesta este un obiectiv strategic pentru noi toți. Interconectarea, importurile de gaze naturale lichefiate, investițiile masive în regenerabile și în sectorul nuclear civil trebuie să fie sprijinite în continuare. Pentru noi, aceste aspecte legate de energie sunt extrem de importante și am discutat pe larg cu doamna Președintă aceste chestiuni”, a spus Iohannis, în cadrul unor declarații de presă susținute la Palatul Cotroceni alături de von der Leyen.

“Ne aflăm într-o situație fără precedent, generată de agresiunea armată nejustificată, ilegală și neprovocată a Federației Ruse împotriva Ucrainei, în care nu numai securitatea Ucrainei, dar și cea transatlantică este puternic amenințată“, a punctat președintele.

 

Șefa executivului european a sosit miercuri seară în România pentru a discuta cu președintele Klaus Iohannis despre situația din Ucraina și despre sprijinul Europei pentru persoanele care fug din calea războiului din Ucraina, prilej cu care s-a întâlnit și cu prim-ministrul Nicolae Ciucă și a elogiat joi, la București, solidaritatea pe care România și cetățenii o demonstrează față de Ucraina și refugiații care fug din calea războiului.

Cu privire la securitatea energetică, Iohannis i-a transmis lui von der Leyen că este nevoie de o abordare pe termen, scurt, mediu și lung.

În opinia sa, abordarea “pe termen scurt” este necesară “pentru a garanta aprovizionarea cu energie a tuturor statelor membre ale Uniunii. Abordarea “pe termen mediu” evocată de președinte a fost justificată de nevoia de “a avea energie suficientă în așa fel încât prețurile să nu explodeze și să nu fie sufocată economia europeană”, precum nici economia românească să nu se sufoce.

Și, da, avem nevoie de o abordare pe termen lung. Este clar, și subliniez, este clar că dependența Uniunii Europene de gazul rusesc trebuie terminată!“, a spus Iohannis.

“Este nevoie să insistăm mai mult și mai bine pe surse energetice alternative, și am găsit înțelegere totală când am spus că, pentru România, decizia este clară, trebuie să trecem spre independență energetică prin investiții în regenerabile și în sectorul nuclear civil“, a precizat șeful statului, după ce a susținut o viziune similară și marți, când a prezentat deciziile ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Cu această ocazie, Iohannis a indicat cât de important a fost Actul Delegat aprobat și propus de Comisie cu privire la Taxonomia gazului și energiei produse în centrale nucleare, pentru a garanta o tranziție bună spre o economie verde.

Comisia Europeană a prezentat pe 2 februarie Actul delegat complementar privind taxonomia în domeniul climei, Colegiul comisarilor ajungând la un acord politic asupra textului care prevede includerea “anumitor activități în domeniul gazelor naturale și al energiei nucleare” pe lista investițiilor pe care Uniunea Europeană le va finanța pentru atingerea decarbonizării. Prin această propunere, criticată de Germania, Comisia Europeană a dat curs solicitărilor României, Franței și altor state UE care consideră crucială acceptarea gazelor naturale și a energiei nucleare pe lista investițiilor verzi ale Uniunii Europene, precum și cerințelor exprimate la Bruxelles de președintele Klaus Iohannis

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare