Connect with us

ROMÂNIA

Klaus Iohannis despre propunerea de rechemare a ambasadorului României la Washington: Voi lua o decizie după summitul de la Sibiu

Published

on

@Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri că va lua o decizie în privinţa ambasadorului României în SUA, George Maior, după summitul european informal de la Sibiu, relatează Agerpres

Anunțul făcut de președinte vine ca răspuns la decizia ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, de a trimite Administrației Prezidențiale propunerea de rechemare a lui George Maior, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, în urma unei analize temeinice a documentelor elaborate de Parlament în care s-a constatat că diplomatul ,,a utilizat serviciile Serviciului Român de Informații (SRI) în interes personal” și că protocoalele încheiate de instituție cu autoritățile judiciare ,,au adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români sau intereselor țării”. 

,,Am văzut această scrisoare şi imediat după ce terminăm cu summitul, voi lua o decizie în această chestiune”, a declarat Klaus Iohannis, potrivit sursei citate. 

Teodor Meleșcanu și-a motivat decizia din perspectiva impactului acestor descoperiri asupra relațiilor strategice cu SUA:

,,Acţiunile menţionate nu îi mai permit domnului George Maior să promoveze în mod credibil interesele României în Statele Unite ale Americii”, a spus ministrul român de externe. 

În conformitate cu legislaţia şi practica în domeniu, preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României în străinătate. 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

NATO

SUA, mesaj pentru România la 16 ani de la aderarea la NATO: Vom continua să sprijinim România și vom lupta împotriva dezinformării promovate de cei care amenință să distrugă alianța puternică

Published

on

© US Embassy Bucharest/ Facebook

Statele Unite vor continua să sprijine România pe parcursul tuturor provocărilor cu care se confruntă, inclusiv al actualei crize provocate de COVID-19, se arată într-un mesaj al Ambasadei SUA la București cu prilejul marcării a 16 ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică. Mai mult, misiunea diplomatică americană afirmă că SUA și România vor lupta împotriva dezinformării amplificate de noua pandemie și care ”amenință să distrugă” parteneriatul și alianța transatlantică.

“Felicitări României la aniversarea a 16 ani de la aderarea la NATO! Ani de zile înainte de acel moment, România a fost un aliat de încredere al Statelor Unite. De la aderarea la NATO, România a devenit un pilon de stabilitate în regiune”, scrie misiunea diplomatică americană într-o postare pe Facebook.

“Vom continua să sprijinim România, Aliatul nostru, pe parcursul tuturor provocărilor cu care se confruntă, inclusiv al actualei crize de COVID-19”, mai precizează Ambasada SUA.

Împreună vom asigura securitatea regiunii şi vom lupta împotriva dezinformării, inclusiv a celei legate de această pandemie, promovată de către cei care ameninţă să distrugă parteneriatul puternic şi alianţa noastră“, conchide Ambasada americană.

 

România a împlinit, la 29 martie, 16 ani de la aderarea sa la Organizația Atlanticului de Nord. Aniversată, potrivit legislației naționale, în prima duminică a lunii aprilie din fiecare an, apartenența României la umbrela de securitate euro-atlantică a devenit realitate la 29 martie 2004 prin depunerea instrumentelor de ratificare la depozitarul Tratatului Nord-Atlantic – Guvernul Statelor Unite -, iar la 2 aprilie 2004 a avut loc ceremonia de arborare a drapelului României la sediul NATO, alături de cele ale altor șase state din regiunea Europei de Est.

Citiți și 71 de ani de la înființarea NATO, Alianța ”clădită pentru a face față crizelor” și mai necesară ca oricând pentru unitatea Occidentului

În 2020, această aniversare coincide cu cea mai gravă criză de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial – pandemia cu noul coronavirus -, iar beneficiile apartenenței României la Alianța Nord-Atlantică s-au resimțit, încă o dată, la nevoie. Săptămâna trecută, la solicitarea României, două aeronave NATO au asigurat transportul a 200.000 de combinezoane de protecție de la Seul la București pentru a sprijini eforturile țării noastre de combatere a răspândirii acestui virus. De asemenea, marcarea a 16 de ani de la aderare coincide și cu o nouă extindere a Alianței Nord-Atlantice. Pe 27 martie 2020, Macedonia de Nord a devenit oficial al 30-lea stat membru al NATO, punând capăt unui proces de aderare care ar fi trebuit să înceapă în urma summitului aliat de la București din 2008, dar care a fost amânat până în 2018 când guvernele de la Skopje și Atena au ajuns în sfârșit la o înțelegere pentru schimbarea denumirii țării în Macedonia de Nord.

Cei șaisprezece ani de NATO mai coincid și cu datele publicate recent în raportul pentru anul 2019 al Alianței Nord-Atlantice. La 70 de ani de la înființarea Alianței Nord-Atlantice, aniversați anul trecut, NATO a efectuat cel mai amplu sondaj cu privire la activitatea sa, iar România se situează între primele trei state membre ale căror cetățeni au cea mai mare încredere că apartenența la NATO le protejează țara de un atac din partea unei țări străine. De asemenea, România este pe locul al treilea între cele 29 de națiuni euro-atlantice în ce privește sprijinul cetățenilor pentru ca țara noastră să rămână stat membru al Alianța Nord-Atlantică.

Continue Reading

ROMÂNIA

Ioana Constantin, secretarul general adjunct al PMP: ”NATO este și în aceste zile un sprijin consistent în cea mai dură criză sanitară din ultimul secol”

Published

on

© Ioana Constantin - Facebook

Ioana Constantin, secretarul general adjunct al PMP, transmite un mesaj aniversar la 16 ani de apartenență a României în NATO.

”România e NATO de 16 ani, iar NATO asigură securitatea și apără libertatea de 71 de ani. Securitate sporită înseamnă libertate, iar în final asta înseamnă prosperitate”, a scris Ioana Constantin pe pagina de Facebook.

Citându-l pe secretarul general Jens Stoltenberg, Ioana Constantin a mai adăugat în postarea că ”NATO a fost creat pentru a face față crizelor”.

Ioana Constantin a salutat sprijinul NATO pe care România l-a primit în ultimele săptămâni în lupta cu COVID-19 din aceste zile: ”NATO este și în aceste zile un sprijin consistent în cea mai dură criză sanitară din ultimul secol. În lupta cu terorismul, NATO a fost în prima linie. Acum, e din nou alături într-un război care curmă zilnic zeci de mii de vieți.”

De asemenea, Ioana Constantin subliniază cu militarii români sunt apreciați în interiorul NATO: ”România e un aliat apreciat de SUA și alianță.”

”1028 de militari români au contribuit în misiuni NATO în Afganistan, Kosovo, Irak, Polonia, Marea Mediterană. Iar românii se află în top 3 cei mai pro-atlantici europeni, după cum arată un amplu sondaj NATO”, a mai adăugat aceasta.

Referitor la viitorul Alianței, Ioana Constantin consideră că ”trebuie să continuăm să ne respectăm angajamentele în interiorul alianței. Libertatea rămâne o valoare fundamentală. Suntem mai puternici împreună.”


România a împlinit, la 29 martie, 16 ani de la aderarea sa la Organizația Atlanticului de Nord. Aniversată, potrivit legislației naționale, în prima duminică a lunii aprilie din fiecare an, apartenența României la umbrela de securitate euro-atlantică a devenit realitate la 29 martie 2004 prin depunerea instrumentelor de ratificare la depozitarul Tratatului Nord-Atlantic – Guvernul Statelor Unite -, iar la 2 aprilie 2004 a avut loc ceremonia de arborare a drapelului României la sediul NATO, alături de cele ale altor șase state din regiunea Europei de Est.

Citiți și 71 de ani de la înființarea NATO, Alianța ”clădită pentru a face față crizelor” și mai necesară ca oricând pentru unitatea Occidentului

În 2020, această aniversare coincide cu cea mai gravă criză de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial – pandemia cu noul coronavirus -, iar beneficiile apartenenței României la Alianța Nord-Atlantică s-au resimțit, încă o dată, la nevoie. Săptămâna trecută, la solicitarea României, două aeronave NATO au asigurat transportul a 200.000 de combinezoane de protecție de la Seul la București pentru a sprijini eforturile țării noastre de combatere a răspândirii acestui virus. De asemenea, marcarea a 16 de ani de la aderare coincide și cu o nouă extindere a Alianței Nord-Atlantice. Pe 27 martie 2020, Macedonia de Nord a devenit oficial al 30-lea stat membru al NATO, punând capăt unui proces de aderare care ar fi trebuit să înceapă în urma summitului aliat de la București din 2008, dar care a fost amânat până în 2018 când guvernele de la Skopje și Atena au ajuns în sfârșit la o înțelegere pentru schimbarea denumirii țării în Macedonia de Nord.

Cei șaisprezece ani de NATO mai coincid și cu datele publicate recent în raportul pentru anul 2019 al Alianței Nord-Atlantice. La 70 de ani de la înființarea Alianței Nord-Atlantice, aniversați anul trecut, NATO a efectuat cel mai amplu sondaj cu privire la activitatea sa, iar România se situează între primele trei state membre ale căror cetățeni au cea mai mare încredere că apartenența la NATO le protejează țara de un atac din partea unei țări străine. De asemenea, România este pe locul al treilea între cele 29 de națiuni euro-atlantice în ce privește sprijinul cetățenilor pentru ca țara noastră să rămână stat membru al Alianța Nord-Atlantică.

Continue Reading

ROMÂNIA

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, cere partidelor parlamentare un plan național pentru a combate criza provocată de pandemie: ”Haideți să lucrăm împreună”

Published

on

© Marcel Ciolacu - Facebook

Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, printr-o scrisoare deschisă partidelor parlamentare, face un apel la realizarea unui plan național pentru ca România să treacă de criza provocată de pandemia de COVID-19.

”Stimați Președinți ai partidelor parlamentare, România traversează cu siguranță cea mai gravă criză socială și economică, pe timp de pace, din ultimul secol. Este o situație pe care nimeni nu a mai experimentat-o până acum și ale cărei consecințe sunt încă foarte greu de estimat”, a scris Marcel Ciolacu în introducerea scrisorii.

Potrivit președintelui Camerei Deputaților, ”deciziile eficiente și rapide” sunt vitale ”pentru evitarea unor situații teribile pe care deja le-am văzut în alte țări și care pot avea efecte incalculabile în sistemul de sănătate, în economie, în educație și, în general, în viața socială din România.”

Marcel Ciolacu solicită ca propunerile economice și sociale să fie realizate cu discernământ: ”În același timp, există și un concurs total contraproductiv între diferiți parlamentari de a avansa tot soiul de propuneri economice și sociale, fără discernământ, fără analize fundamentate, care pot crea dezechilibre și mai mari în societate și în economie, pe lângă cele provocate deja de această pandemie.”

În calitate de lider al social-democraților, Marcel Ciolacu subliniază ferm că ”nu mai este timp pentru dispute politice și confruntări sterile. Nu mai este loc de calcule electorale sau de interese de partid.”

Social-democratul menționează că, totodată, ”clasa politică din România s-a comportat cu mult sub așteptări”, din momentul în care Organizația Mondială a Sănătății a transmis primele avertizări legate de pandemie.

Deciziile vitale pentru pregătirea României în fața pandemiei, afectate de discuții despre alegeri aniticiate și mize politice

”Discuțiile despre alegerile anticipate și despre alte mize politice mărunte sau declarațiile care minimalizau avertismentele venite din afara țării au întârziat nepermis de mult deciziile vitale pentru pregătirea țării în fața pandemiei. Lipsa totală de dialog dintre Putere și Opoziție, dintre Guvern și Parlament sau dintre partidele politice parlamentare se răsfrâng deja în mod negativ asupra cetățenilor, care așteaptă mult mai mult din partea celor pe care i-au ales”, a mai adăugat acesta.

Potrivit lui Marcel Ciolacu, miza care contează cu adevărat acum este viața cetățenilor români: ”Nu mai este timp de dispute. Nu ne mai permitem întârzieri și greșeli. Pentru fiecare zi irosită, pentru fiecare decizie greșită, prețul plătit de toți românii este prea mare

”În calitate de președinte al Camerei Deputaților, fac un apel către toți președinții partidelor parlamentare: să punem capăt imediat disputelor politice! Să lucrăm împreună pentru a realiza urgent un PLAN PENTRU ROMÂNIA care să ne ajute să traversăm cu bine aceste momente de criză! Cu pierderi cât mai puține pentru cetățeni!”

În finalul scrisorii, Marcel Ciolacu face apel la solidaritate:Haideți să lucrăm ÎMPREUNĂ! Sunt convins că ÎMPREUNĂ putem găsi drumul cel mai scurt și mai eficient pentru a ieși din această situație dificilă în care ne aflăm cu toții.”

Continue Reading

Facebook

Guvernul României: Măsuri de prevenție coronavirus (COVID-19)

Măsuri de prevenție - COVID19

Măsuri de prevenție - COVID-19#Coronavirus #COVID19

Publicată de Guvernul României pe Miercuri, 11 martie 2020

ajutorcoronavirus.ro

Advertisement
Advertisement

Trending