Connect with us

MAREA BRITANIE

Klaus Iohannis îl felicită pe Rishi Sunak: Aștept să lucrăm împreună pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic România – Marea Britanie

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a transmis marți un mesaj de felicitare lui Rishi Sunak, noul prim-ministru al Marii Britanii, precizând că dorește să lucreze cu acesta pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic româno-britanic.

“Felicitări, Rishi Sunak, pentru numirea în funcția de prim-ministru al Regatului Unit. Aștept cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru dezvoltarea în continuare a parteneriatului nostru strategic”, a scris Iohannis, pe Twitter.

Rishi Sunak, declarat luni noul lider al Partidului Conservator de şeful Comitetului 1922 al parlamentarilor conservatori, a fost numit oficial marţi premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea după ce suveranul britanic a acceptat demisia lui Liz Truss, care s-a aflat la guvernare pentru doar 49 de zile.

În 2020, ministrul de externe Bogdan Aurescu declara că România și Marea Britanie sunt în faza de negociere a unui nou document privind Parteneriatul Strategic bilateral, care datează din 2003 și care a fost reînnoit în anul 2011.

România și Marea Britanie au convenit ridicarea nivelului de cooperare bilaterală la cel de parteneriat strategic, în iunie 2003, prin adoptarea unui document intitulat „Marea Britanie şi România în Europa: Parteneriat Strategic”.

În iunie 2011 a fost convenită ”Declaraţia Comună privind relansarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Marea Britanie”, care prevede angajamentul celor două state de a coopera mai strâns în multiple domenii.

De acum doi ani și până în prezent au existat mai multe discuții între oficiali români și britanici prin impulsionarea parteneriatului strategic, inclusiv între ministrul de externe Bogdan Aurescu și fostul său omolog și premier britanic, Liz Truss.

Cel mai recent dialog pe această temă a avut loc tot la nivelul Ministerelor de Externe de la București și Londra, între secretarul de stat Iulian Fota și fostul ministru de stat James Cleverly, actualmente șeful diplomației britanice.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

MAREA BRITANIE

Fostul premier britanic, Boris Johnson, vizită surpriză la Kiev: Este momentul să ne implicăm mai mult şi le dăm ucrainenilor toate instrumentele de care au nevoie pentru a câștiga

Published

on

© Administrația Prezidențială ucraineană

Fostul premier britanic, Boris Johnson, a avut duminică o vizită surpriză în Ucraina, de unde a îndemnat Occidentul să ofere acestei țări toate ”instrumentele” de care are nevoie pentru a câștiga războiul împotriva Ucrainei, anunță DPA și EFE, citate de Agerpres.

Johnson a ajuns la Kiev în vreme ce se confruntă în țara sa cu întrebări legate de finanțele personale, după ce presa britanică a dezvăluit că președintele postului BBC, Richard Sharp, l-a sprijinit să obțină garanții pentru un credit de aproape 800.000 de lire sterline cu numai câteva săptămâni înainte ca fostul premier, atunci încă în funcţie, să-l recomande pentru funcţia de conducere la acest post.

Într-o declarație transmisă din Ucraina, de unde au fost difuzate fotografii cu el din localitatea Borodianka din apropiere de Kiev, Johnson afirmă că a venit în această ţară la invitaţia preşedintelui Volodimir Zelenski.

”Suferinţa poporului ucrainean a durat prea mult. Singura cale de a termina acest război este ca Ucraina să învingă – şi să învingă cât mai repede posibil. Este momentul să ne implicăm mai mult şi le dăm ucrainenilor toate instrumentele de care au nevoie pentru a duce sarcina la capăt”, a indicat fostul premier conservator britanic. ”Cu cât (preşedintele rus Vladimir) Putin eşuează mai repede, cu atât va fi mai bine pentru lumea întreagă”, a adăugat Johnson.

Acesta a respins insinuările conform cărora vizita sa în Ucraina ar putea submina autoritatea actualului premier, Rishi Sunak, informează Reuters.

În perioada în care a fost locatarul din Downing Street 10, Boris Johnson a efectuat de mai multe ori Kievul și l-a sunat frecvent pe Zelenski.

Chiar dacă a fost implicat în scandaluri în Marea Britanie, el a câștigat o popularitate largă în Ucraina, unde a devenit cunoscut în mod afectuos sub numele de ”Borys Johnsoniuk”. Cafenelele din Kiev i-au dat numele unor prăjituri din Kiev și au fost realizate lucrări de artă stradală folosind imaginea sa.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Regatul Unit își asumă un rol de lider în grupul internațional privind urmărirea penală a Rusiei pentru războiul din Ucraina

Published

on

© UK Prime Minister/ Facebook

Marea Britanie va juca un rol de lider într-un grup de parteneri care susțin urmărirea penală a Rusiei pentru invazia ilegală din Ucraina, a anunțat astăzi, 20 ianuarie, ministrul de externe James Cleverly.

Împreună cu alți parteneri internaționali invitați de Ucraina, Regatul Unit va elabora o viziune asupra modului în care se poate asigura răspunderea penală pentru agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Aceasta include evaluarea fezabilității unui nou tribunal “hibrid” (o instanță specializată integrată în sistemul național de justiție al Ucrainei, cu elemente internaționale).

Invazia Rusiei în Ucraina reprezintă o încălcare scandaloasă a ordinii internaționale bazate pe reguli. Atrocitățile la care am asistat în Ucraina sunt diabolice – mii de soldați și civili uciși și alte milioane de persoane strămutate, forțate să fugă pentru a-și salva viața în cele mai îngrozitoare circumstanțe. Aceste atrocități nu trebuie să rămână nepedepsite. Acesta este motivul pentru care Regatul Unit a acceptat invitația Ucrainei de a se alătura acestei coaliții, aducând expertiza noastră juridică la masa negocierilor pentru a explora opțiunile care să asigure că liderii Rusiei sunt trași la răspundere pe deplin pentru acțiunile lor”, a declarat șeful diplomației britanice James Cleverly.

O anchetă privind crima de agresiune ar putea completa mecanismele stabilite pentru investigarea crimelor de război, inclusiv Curtea Penală Internațională și procesul juridic intern al Ucrainei. Împreună, aceste procese paralele ar contribui la asigurarea faptului că toate crimele sunt investigate pe deplin și că autorii sunt trași la răspundere.

Alăturându-se acestui grup central suplimentar axat pe crimele de agresiune, Regatul Unit își va consolida sprijinul acordat anterior în vederea tragerii la răspundere a Rusiei pentru acțiunile sale.

În martie 2022, Regatul Unit a condus eforturile de a sesiza Curtea Penală Internațională (CPI) cu privire la situația din Ucraina, care a obținut în prezent sprijinul altor 42 de țări. De asemenea, a oferit o finanțare britanică de 1 milion de lire sterline pentru Curtea Penală Internațională pentru a-și spori capacitatea de colectare a probelor și pentru a oferi un sprijin psihosocial sporit martorilor și supraviețuitorilor. În perspectivă, în martie 2023, Regatul Unit și Țările de Jos vor găzdui împreună o reuniune internațională a miniștrilor justiției la Londra pentru a încuraja un sprijin mai practic pentru activitatea CPI.

De asemenea, Regatul Unit a co-fondat Grupul Consultativ pentru Crimele de Atrocitate (ACA) împreună cu SUA și UE pentru a sprijini direct unitățile pentru crime de război ale Parchetului General al Ucrainei în investigațiile sale și l-a numit pe Sir Howard Morrison KC în calitate de consilier independent al procurorului general al Ucrainei.

Prin intermediul ACA, Regatul Unit a finanțat un pachet de asistență în valoare de 2,5 milioane de lire sterline, care include formarea a peste 90 de judecători ucraineni, desfășurarea de echipe mobile de justiție la locul unor potențiale crime de război, colectarea de probe criminalistice și sprijin din partea experților britanici în domeniul violenței sexuale în timpul conflictelor.

 

Continue Reading

MAREA BRITANIE

SUA și Regatul Unit „sunt în pas una cu cealaltă” în privința sprijinului pentru Ucraina: Niciodată Rusia nu a fost mai izolată și alianța transatlantică mai unită

Published

on

© State Department photo by Freddie Everett/ Public Domain

SUA și Regatul Unit și-au reafirmat unitatea și hotărârea de a sprijini Ucraina pe perioadă nedeterminată în contextul războiului de agresiune al Rusiei, după întâlnirea de la Washington între secretarul de stat american Antony Blinken și ministrul de externe britanic, James Cleverly, informează Departamentul de Stat.

Într-o conferință de presă comună cu omologul britanic, Blinken și-a exprimat entuziasmul față de decizia premierului Rishi Sunak de a trimite tancuri Challenger 2 în Ucraina, dar a precizat că furnizarea de tancuri și alte echipamente sunt „decizii suverane pe care le poate lua orice țară”. Totodată, el a vorbit despre „solidaritatea incredibilă” din întreaga lume în sprijinul Ucrainei.

„Atât președintele Biden, cât și premierul Sunak s-au angajat să fie alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie. Echipele noastre sunt în pas una cu cealaltă”, a declarat Blinken.

La rândul său, Cleverly a afirmat că „secretarul Blinken și cu mine suntem extrem de încurajați nu doar de unitatea dintre cele două țări, ci și de unitatea transatlantică dintre Statele Unite și Europa și de sprijinul acordat de națiuni de pe toate continentele”.

Șeful diplomației britanice a continuat subliniind că „niciodată, din câte se știe, Rusia nu a fost mai izolată și alianța transatlantică mai unită”. „Dacă Putin a crezut că lumea va ceda în fața oboselii generate de Ucraina și își va pierde voința de a se opune ambițiilor sale, atunci a fost, încă o dată, o altă eroare colosală de judecată din partea sa”, a adăugat acesta.

În context, ministrul britanic i-a mulțumit lui Blinken pentru că SUA sunt „cel mai mare donator militar și economic pentru prietenii noștri din Ucraina”.

Mai departe, secretarul de stat american a avertizat că războiul din Ucraina ar putea continua „o perioadă de timp” și a lăsat să se înțeleagă că vor fi făcute „alte anunțuri” în cursul acestei săptămâni cu privire la ajutorul Aliat pentru apărare. De asemenea, el a reamintit că SUA au oferit Ucrainei asistență de securitate în valoare de aproape 25 de miliarde de dolari în mai puțin de un an.

„Aș anticipa că veți auzi mai multe anunțuri în zilele următoare. La sfârșitul săptămânii va avea loc din nou o reuniune a așa-numitului grup Ramstein, pe care secretarul (apărării) (Lloyd) Austin l-a înființat pentru a se asigura că ne coordonăm asistența de securitate între mai multe țări. Așa că țineți aproape pentru informații suplimentare în acest sens”, a declarat Blinken.

Acesta a mai spus că SUA fac eforturi pentru „a plasa Ucraina în cea mai puternică poziție posibilă atunci când va apărea oportunitatea negocierilor”. În acest sens, Blinken a criticat afirmațiile Rusiei potrivit cărora sunt interesați de diplomație, în timp ce Ucraina și SUA nu sunt interesate.

„Cred că trebuie doar să vă uitați la propriile cuvinte ale (președintelui rus Vladimir) Putin”, a precizat șeful diplomației americane, amintind de o conversație telefonică recentă între președintele turc Recep Tayyip Erdogan și Putin, în timpul căreia Putin a spus că este pregătit pentru dialog doar dacă Kievul acceptă „noile realități teritoriale”.

 

 

Continue Reading

Facebook

NATO17 mins ago

Nicolae Ciucă îl felicită pe Petr Pavel: Convingerile sale pro-europene sunt argumente solide pentru întărirea relațiilor România – Cehia

ROMÂNIA23 mins ago

Klaus Iohannis îl felicită pe Petr Pavel, președintele ales al Cehiei: Aștept cu nerăbdare să ne coordonăm în cadrul UE și NATO

U.E.5 hours ago

Ursula von der Leyen reiterează sprijinul pentru Ucraina, fără niciun fel de ”dacă” sau ”dar”: Luptă pentru respectarea dreptului internaţional şi pentru principiile democraţiei

U.E.6 hours ago

Ministrul italian al Apărării pledează pentru continuarea sprijinului pentru Ucraina: Dacă tancurile ruseşti ar ajunge la Kiev, ar începe al ”Treilea Război Mondial”

U.E.6 hours ago

Generalul în retragere Petr Pavel, fost șef al Comitetului Militar NATO, a fost ales președinte al Cehiei, învingându-l pe fostul premier Andrej Babis

Eugen Tomac7 hours ago

România în Schengen: Eurodeputatul Eugen Tomac cere Guvernului să sesizeze Curtea de Justiție a UE pentru ”nelegalitatea dreptului de veto exprimat de Austria și Țările de Jos”

U.E.8 hours ago

Emmanuel Macron afirmă că va continua ”să discute cu Rusia”, în pofida criticilor, dar lansează un apel la adresa Chinei de a se pronunța împotriva ”războiului imperialist” din Ucraina

INTERNAȚIONAL9 hours ago

Ucraina are nevoie de o finanțare suplimentară de 17 miliarde de dolari pentru a repara infrastructura energetică avariată de atacurile rusești, anunță premierul Denys Shmyhal

NATO11 hours ago

Ungaria se alătură Cehiei și Poloniei în misiunile de protejare a spațiului aerian al Slovaciei

CONSILIUL UE12 hours ago

Consiliul JAI: Cătălin Predoiu a atras atenția că UE ”se confruntă cu o realitate criminologică generată de traficul de persoane şi de criminalitatea organizată”: Trebuie să oprim circuitul ororilor

NATO11 hours ago

Ungaria se alătură Cehiei și Poloniei în misiunile de protejare a spațiului aerian al Slovaciei

U.E.1 day ago

Ministrul de externe al Olandei: România a parcurs un drum extraordinar. Am spus că vom sprijini aderarea României la Schengen și ne menținem angajamentul luat

ROMÂNIA1 day ago

Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu miniștrii de externe ai Franței și Olandei despre aderarea României la Schengen și sprijinirea R. Moldova

NATO1 day ago

Grupul de luptă NATO de la Cincu: Miniștrii de externe ai României, Olandei și Franței reafirmă solidaritatea și unitatea aliată pentru apărarea flancului estic

NATO2 days ago

Vizită istorică la NATO: Președintele Israelului s-a adresat în premieră aliaților reuniți în Consiliul Nord-Atlantic

ROMÂNIA2 days ago

Premierul Nicolae Ciucă: PIB-ul României a crescut cu 49 de miliarde de euro în 2022. Pentru acest an prognoza este una favorabilă, cu o creștere de 2,8%

PARLAMENTUL EUROPEAN2 days ago

Din Parlamentul European, președintele Israelului a îndemnat la comemorarea „alianței sacre făurite în paralel cu Holocaustul” pentru cinstirea supraviețuitorilor și combaterea antisemitismului

PARLAMENTUL EUROPEAN2 days ago

Roberta Metsola evidențiază responsabilitatea generației actuale de a menține vie memoria victimelor Holocaustului: Ura încă găsește multe voci care o disculpă. Nu putem permite nimănui să găsească alinare în ignoranță

INTERNAȚIONAL3 days ago

SUA aprobă trimiterea a 31 de tancuri Abrams în Ucraina. NATO afirmă că “împreună, tancurile americane, britanice și germane” pot face diferența în lupta împotriva Rusiei

NATO4 days ago

Secretarul general al NATO are încredere că decizia trimiterii de tancuri de luptă în Ucraina va veni în curând: Este un moment crucial al războiului

Team2Share

Trending