România susține cererile de aderare ale Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei la familia Uniunii Europene, a transmis marți președintele Klaus Iohannis, la o zi după ce ambasadorii celor 27 de state membre ale UE au convenit iniţierea procesului prin care Ucraina, Republica Moldova şi Georgia vor putea deveni, în viitor, membre ale Uniunii Europene
Șeful statului a participat, înainte de Consiliul European informal de la Versailles din 10-11 martie, la o videoconferință de coordonare cu președintele Consiliului European, Charles Michel, cu premierul Estoniei, Kaja Kallas, cu premierul Țărilor de Jos, Mark Rutte, cu premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, și cu premierul Croației, Andrej Plenkovic.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, discuțiile au vizat evoluțiile curente de securitate din Ucraina, eforturile de gestionare și sprijin a fluxurilor de refugiați, măsurile de asistență umanitară pentru Ucraina și Republica Moldova, sancțiunile aplicate Rusiei și Belarusului și propuneri de înăsprire a acestora. De asemenea, s-a discutat despre consolidarea dimensiunii de apărare a Uniunii Europene, securitatea energetică, cu accent pe reducerea dependențelor, diversificarea aprovizionării și găsirea de soluții în plan european la creșterea prețurilor la energie. Au mai fost abordate și propunerile recente în vederea creșterii rezilienței economiilor europene și promovarea unui model european de creștere economică, menit să facă față provocărilor multiple.
În cadrul intervenției sale, președintele Klaus Iohannis a susținut rolul și impactul pe care unitatea și coordonarea, nu numai în cadrul Uniunii Europene, dar și împreună cu Statele Unite ale Americii, NATO și alți parteneri strategici, le au în reacția și răspunsul rapid la agresiunea Rusiei asupra Ucrainei și a subliniat importanța menținerii cu fermitate a acestora.
Președintele Klaus Iohannis a prezentat măsurile întreprinse de România în sprijinul Ucrainei, inclusiv decizia țării noastre de a găzdui un centru logistic pentru coordonarea și colectarea asistenței umanitare internaționale destinate Ucrainei, și respectiv Republicii Moldova, în curs de operaționalizare, primul convoi umanitar către Ucraina urmând a fi realizat în următoarele zile.
Totodată, șeful statului a subliniat susținerea de către țara noastră a cererilor de aderare ale Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei la familia Uniunii Europene și importanța unui mesaj de sprijin la nivel european pentru toate cele trei state.
Citiți și Nume de cod “RePowerEU”: Comisia Europeană a prezentat planul prin care UE să devină independentă de gazul din Rusia înainte de 2030
În contextul discuțiilor privind securitatea energetică, preşedintele Klaus Iohannis s-a referit la măsurile pe termen scurt de gestionare a situației actuale, în ceea ce privește aprovizionarea statelor membre, sprijinul acordat Ucrainei și Republicii Moldova, dar și la cele pe termen mediu și lung, vizând stoparea dependenței de Rusia și diversificarea surselor de aprovizionare cu energie. Președintele a evidențiat rolul asigurării interconectărilor la nivelul statelor membre, menționând în acest sens interconectorul între Grecia și Bulgaria și utilizarea BRUA. De asemenea, președintele Klaus Iohannis a subliniat importanța deosebită a valorificării cât mai bune a potențialului combustibililor de tranziție în asigurarea securității energetice.
Șeful statului s-a referit și la situația prețurilor la energie, care rămâne un subiect prioritar, din perspectiva impactului asupra populației, dar și asupra economiilor în ansamblul lor, fiind nevoie de identificarea, în continuare, a unor soluții la nivel european care să protejeze consumatorul, precum și competitivitatea economică la nivelul UE.
Președintele Klaus Iohannis a susținut, de asemenea, necesitatea consolidării sectorului de apărare la nivel european, salutând inițiativele care sunt menite să crească investițiile în capabilități de apărare și tehnologii inovative. Totodată, președintele României a anunțat decizia de a crește cheltuielile în sectorul de apărare la 2,5% din PIB în 2023.
Liderii UE urmează să adopte o declarație de la Versailles în cadrul reuniunii lor informale de la sfârșitul acestei săptămâni, găzduită de președintele francez Emmanuel Macron sub auspiciile președinției franceze a Consiliului UE. Liderii vor discuta despre consolidarea capacităților de apărare ale UE, reducerea dependențelor energetice și construirea “unei baze economice mai solide”, potrivit textului care urmează a fi adoptat și consultat de Politico Europe. Liderii europeni vor cădea de acord să elimine treptat dependența UE de importurile de gaz, petrol și cărbune din Rusia, se arată în document.