Connect with us

CONSILIUL EUROPEAN

Klaus Iohannis, înainte de videoconferința liderilor UE: Trebuie să accelerăm vaccinarea. România nu va importa vaccin care nu este agreat în Uniunea Europeană

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a afirmat miercuri, în cadrul unor declarații de presă, că țările membre ale Uniunii Europene trebuie să accelereze procesul de vaccinare și să ia măsuri împreună cu producătorii de vaccinuri anti-COVID-19 pentru a crește viteza procesului de imunizare, subliniind că România nu dorește o carantină națională și excluzând ca țara noastră să importe vaccin din țări precum Rusia sau China.

“Discutăm foarte des la nivel de Consiliu European despre aceste chestiuni și în acest weekend vom avea o întâlnire în format videoconferință pe tema pandemiei. Deciziile se iau în plan național și pentru România nu dorim o carantină națională, fiindcă nu rezolvă problema și nu e aceeași situație în fiecare localitate. Credem că măsurile generale, restricțiile generale sunt acum în vigoare și rămân în vigoare, iar acolo unde rata de infectare crește se vor lua suplimentar măsuri și se vor impune restricții cum sunt cele care probabil vor fi luate pentru București, cu limitarea circulației într-un fel în weekend”, a precizat președintele, la Dăbuleni.

Însă ceea ce este foarte important și pot să vă spun că o să fiu foarte ferm și clar în Consiliu – trebuie să accelerăm vaccinarea“, a completat Iohannis, având în vedere că liderii UE se vor reuni joi și vineri prin videoconferință.

De altfel, șeful statului a participat marți la o reuniune prin videoconferință cu președintele Consiliului European, Charles Michel, și cu mai mulți lideri UE, între care prim-ministrul Poloniei și prim-ministrul Ungariei, înaintea summitului european.

“Trebuie să accelerăm vaccinarea și trebuie să luăm absolut toate măsurile care pot fi luate împreună cu producătorii de vaccinuri pentru a crește viteza de vaccinare. Până acum, aceste solicitări pe care le-am avut și eu, și alții, au dat rezultate, avem doze suplimentare. De exemplu, în aceste două săptămâni, ultimele două săptămâni din martie, primim multe doze suplimentare dintr-un vaccin care este foarte căutat și cred că se poate face mai mult. În paralel, vom discuta despre certificatul care arată dacă o persoană a fost vaccinată sau a avut boala, sau a făcut un test, și aceste chestiuni vor fi probabil lămurite în cursul acestui Consiliu. Deci, măsuri se iau peste tot, însă pandemia nu va dispărea de la sine. Este nevoie de respectarea restricțiilor și de accelerarea campaniei de vaccinare”, a mai spus Klaus Iohannis.

Șeful statului a mai spus că România folosește, ca stat membru al Uniunii Europene, vaccinurile aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului. “Nu se ia în calcul să importăm nimic ce nu este agreat în Uniunea Europeană”, a adăugat el.

Liderii din cele 27 de state ale Uniunii Europene se reunesc joi și vineri, 25-26 martie, într-o videoconferință prezidată de șeful Consiliului European, Charles Michel, pentru a discuta viitorul relației transatlantice, alături de președintele SUA Joe Biden, evoluțiile recente în ceea ce privește situația epidemiologică și campania de vaccinare europeană, relațiile cu Rusia și Turcia, precum și implementarea agendei digitale și economice, potrivit scrisorii tradiționale de invitație pe care președintele Consiliului European o adresează șefilor de stat și de guvern din UE. 

În ceea ce privește COVID, președintele Consiliului European a subliniat că prioritatea principală este accelerarea campaniilor de vaccinare în întreaga UE. În acest scop, ar trebui intensificată activitatea în curs de creștere a producției de vaccinuri, creșterea livrărilor de vaccinuri și asigurarea unei mai mari transparențe și predictibilitate a aprovizionării. În context, vor fi abordate și certificatele COVID și dimensiunea internațională a pandemiei.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, principalele subiecte aflate pe agenda Consiliului European vizează coordonarea la nivel UE în contextul pandemiei de COVID-19, cu accent pe accelerarea producției, livrării și distribuției de vaccinuri, pregătirea pentru ridicarea graduală a restricțiilor şi consolidarea răspunsului global al Uniunii Europene la pandemie. De asemenea, vor fi discutate aspecte privind Piața Internă și consolidarea sectorului digital. Liderii Uniunii Europene vor avea un schimb de opinii cu privire la situația din Mediterana de Est și la relațiile cu Turcia.

Totodată, în cadrul reuniunii Consiliului European, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, va avea o intervenție în care se va referi la perspectiva relației dintre Uniunea Europeană și SUA.

În marja Consiliului European, va avea loc și un Summit Euro, în format extins, în care se vor discuta aspecte privind rolul internațional al monedei Euro, cu accent pe importanța politicilor economice solide pentru sporirea rezilienţei Zonei Euro.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

CONSILIUL EUROPEAN

Președintele Consiliului European, întrevedere cu Papa Francisc la Vatican: Evoluțiile recente din Afganistan necesită sprijinul nostru neîncetat

Published

on

© Charles Michel Twitter

Președintele Consiliului European, Charles Michel, în timpul vizitei sale la Roma, s-a întâlnit cu Papa Francisc la Vatican, astăzi 11 septembrie.

Potrivit oficialului european, cei doi au purtat un dialog pe actualele provocări globale.

„Dialog pe tema provocărilor globale cu Papa Francisc astăzi. Viitorul UE este o activitate în continuă evoluție. Valorile noastre de a proteja și de a îmbunătăți viața oamenilor sunt acum mai esențiale ca niciodată. Evoluțiile recente din Afganistan și Etiopia necesită sprijinul nostru neîncetat”, a scris Charles Michel pe contul de Twitter.

Reamintim că în urmă cu patru luni, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut și ea o întrevedere cu Papa Francisc la Vatican. 

 

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Charles Michel se declară convins că Joe Biden este „sincer în favoarea integrării europene”, dar „SUA nu s-au consultat cu Europa când au anunțat retragerea din Afganistan”

Published

on

© European Union

Efortul haotic de evacuare din Afganistan a subliniat urgența unei autonomii strategice europene, a declarat miercuri președintele Consiliului European, Charles Michel, într-un interviu pentru Groupe d’études géopolitiques, informează Politico.eu

Michel și-a exprimat îngrijorarea cu privire la incapacitatea Uniunii Europene de a oferi „asistența necesară pentru evacuarea cetățenilor săi și a afganilor care i-au sprijinit”, fără ajutorul americanilor.

„O autonomie strategică europeană mai mare nu este bună doar pentru Europa, ci și pentru restul lumii, deoarece valorile pe care le susținem sunt valorile universale ale demnității și drepturilor omului”, a punctat acesta.

Mai mult, președintele Consiliului European a transmis că  situația tragică din Afganistan „trebuie să ne determine pe noi, europenii, să ne privim în oglindă și să ne întrebăm: Cum putem avea în viitor mai multă influență în sfera geopolitică decât avem astăzi?”. 

În cadrul interviului, Charles Michel a remarcat că, în timp ce majoritatea țărilor europene au sprijinit SUA după atacurile din 11 septembrie – când a fost invocat pentru prima dată articolul 5 din tratatul NATO – Administrațiile Trump și Biden au făcut „foarte puține consultări, poate chiar niciuna, cu partenerii lor europeni” atunci când SUA s-au angajat pentru prima dată cu talibanii, anul trecut, sau când au anunțat retragerea din Afganistan.

„Statele Unite sunt un mare aliat al Uniunii Europene, nu există nicio îndoială în această privință. Înțelegerea democrației liberale ne leagă, chiar dacă democrațiile liberale se confruntă cu presiuni, cu noi amenințări și pericole care le erodează puterea. Cu toate acestea, am observat că, în ultimii ani, la nivel geopolitic, există diferențe atunci când vine vorba de interese sau de modul de atingere a obiectivelor. Acest lucru nu se limitează la Afganistan, ci se referă și la alte chestiuni internaționale, în special Siria sau Iran”, a detaliat Michel. 

În continuare, președintele Consiliului European s-a declarat convis că administrația Biden este „sinceră în favoarea integrării europene”. 

„Sunt destul de convins de acest lucru după ce am vorbit direct cu președintele american la reuniunea G7 și în timpul Summitului bilateral UE-SUA. L-am găsit foarte implicat și sincer. Bilanțul său politic atestă acest lucru. Este foarte diferit fașă de administrația Trump, care a avut o viziune binară și simplistă asupra lumii”, a mai spus el. 

De asemenea, Michel a reamintit că odată cu revenirea Statelor Unite la Acordul de la Paris, s-au înregistrat progrese semnificative, iar, în ceea ce privește chestiunile geopolitice, a fost restabilit un dialog mai intens, „care practic dispăruse odată cu administrația anterioară”.

„Acestea fiind spuse, mi se pare că există o tendință structurală în Statele Unite – care a existat înainte de Donald Trump, deși acesta a făcut-o mult mai vizibilă – de a da prioritate intereselor americane. Trebuie să fim foarte conștienți de această realitate, care este legitimă. Pot înțelege argumentele interne care l-au determinat pe președintele Biden să mențină retragerea”, a declarat Charles Michel.

Președintele Consiliului European a participat marți dimineață la Digital Summit din Tallinn, locul în care liderii națiunilor digitale conduc conversația globală despre digitalizare, iar cu acest prilej a reiterat importanța unei noi strategii digitale care să facă UE mai puțin dependentă și mai mult influentă.

Ultimii soldaţi americani au părăsit Afganistanul după un război de 20 de ani, cel mai lung din istoria Statelor Unite, declanșat ca urmare a atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001.

Prin această retragere, Statele Unite au lăsat astfel ţara în mâinile talibanilor, duşmanii lor de 20 de ani, cei care au preluat puterea în țară la jumătatea lunii august, însă armata americană a precizat că a făcut inutilizabile avioane, vehicule blindate şi un sistem de apărare antirachetă care au rămas în urmă.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Președintele Consiliului European a discutat cu Vladimir Putin despre situația din Afganistan: UE și Rusia împărtășesc un interes comun privind stabilitatea regională

Published

on

© kremlin.ru

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a avut miercuri o convorbire telefonică cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, pe marginea situației din Afganistan, context în care a reafirmat sprijinul UE pentru suveranitatea Ucrainei și a Georgiei și a condamnat acțiunile regimului din Belarus la adresa Uniunii Europene.

Am discutat cu președintele Rusiei despre evoluțiile recente din Afganistan și impactul asupra regiunii extinse. UE și Rusia împărtășesc un interes comun în ceea ce privește stabilitatea regională“, a spus Michel, după ce, în ultima perioadă, atât el, cât și șeful diplomației europene, au tratat subiectul retragerii americane și occidentale haotice din Afganistan ca pe un exemplu necesar al edificării autonomiei strategice a Uniunii Europene.

În context, miniștrii apărării din țările UE au relansat discuțiile de înființare a unei forțe militare de reacție rapidă, iar Înaltul Reprezentant Josep Borrell a subliniat că “Afganistanul a demonstrat că deficienţele noastre în materie de autonomie strategică au un cost”.

În cadrul convorbirii cu Putin, Charles Michel a spus că “prevenirea unui dezastru umanitar, combaterea terorismului și a traficului de droguri și garantarea drepturilor omului – inclusiv a celor ale femeilor, fetelor și minorităților – reprezintă o prioritate” în ce privește Afganistanul.

 

Totodată, șeful Consiliului European a abordat cu liderul rus și situația est-europeană.

“Am reiterat sprijinul UE pentru integritatea teritorială a Ucrainei și Georgiei. Am avut un schimb de opinii cu privire la perspectivele de soluționare a conflictului dintre Armenia și Azerbaidjan – sunt necesare consolidarea încrederii și dialogul”, a scris el, pe Twitter.

Președintele Consiliului European a condamnat și faptul că Belarus a folosit migrația ilegală ca armă împotriva statelor membre ale UE, cunoscute fiind presiunile cu care se confruntă granițele Lituaniei și Poloniei, o acțiune pe care Bruxelles-ul o percepe drept orchestrată de regimul lui Aleksandr Lukașenko.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
ONU6 hours ago

Klaus Iohannis participă pentru a cincea oară la Adunarea Generală ONU de la New York: Șeful statului, invitat de Joe Biden și la un summit global pentru coordonarea împotriva COVID-19

COMISIA EUROPEANA6 hours ago

Comisia Europeană aprobă PNRR-ul Maltei, prin care țara va primi 316,4 milioane de euro pentru implementarea reformelor și investițiilor

ENERGIE6 hours ago

Klaus Iohannis a discutat cu CEO-ul OMV Petrom despre exploatarea gazelor din Marea Neagră în conformitate cu Pactul Ecologic European și Pachetul “Fit for 55”

Dan Motreanu7 hours ago

Dan Motreanu, ales responsabilul Grupului PPE pentru revizuirea legislației privind reducerea emisiilor în sectoarele agriculturii

Daniel Buda8 hours ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE: România va beneficia în următorii 7 ani de peste 8 miliarde de euro care trebuie să se regăsească în dezvoltarea și modernizarea fermelor

INTERNAȚIONAL8 hours ago

Ambasadorii României și Japoniei în SUA au discutat despre realizarea Parteneriatului Strategic bilateral și alianțele celor două țări cu Statele Unite

COMISIA EUROPEANA8 hours ago

Comisia Europeană a lansat HERA – Autoritatea europeană pentru pregătire și răspuns în caz de urgență sanitară, încă “o piatră de temelie a unei uniuni a sănătății”

COMISIA EUROPEANA8 hours ago

Vicepreședintele CE Margaritis Schinas echivalează gestionarea pandemiei cu „un miracol european” din perspectivă economică și sanitară

ROMÂNIA9 hours ago

Institutul Diplomatic Român și Ministerul Afacerilor Externe au lansat programul de conferințe și dezbateri intitulat “Viitorul Europei = Viitorul României“

ROMÂNIA9 hours ago

Agenția Națională a Funcționarilor Publici lansează ”E-bugetar – baza de date cu toţi bugetarii din România”

Dragoș Pîslaru1 day ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru: Procesul tehnic de aprobare a PNRR-ului României este finalizat. 2 mld. de euro prefinanțare ar putea intra deja în țară în noiembrie

S&D1 day ago

Social-democrații din Parlamentul European se așteaptă ca Ursula von der Leyen să fie „îndrăzneață” pentru înfăptuirea Europei sociale, digitale și ecologice

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Ursula von der Leyen pledează pentru apărarea “minunatelor valori europene” care au făcut Cortina de Fier să cadă: Ele sunt garantate de hotărârile CJUE, care trebuie respectate de fiecare stat membru

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Ursula von der Leyen: Acoperirea deficitului de finanțare de către UE-SUA în domeniul climei va transmite un semnal puternic întregii lumi

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen anunță o nouă inițiativă a UE în domeniul semiconductorilor pentru a reduce dependența de Asia: Este o chestiune de suveranitate tehnologică. Să arătăm că suntem îndrăzneți

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen îndeamnă la accelerarea procesului pentru o abordare comună a UE privind migrația: Subiectul nu ar trebui folosit niciodată pentru a diviza

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen anunță că va organiza împreună cu Emmanuel Macron un summit european al apărării: Avem nevoie de o Uniune Europeană a Apărării

COMISIA EUROPEANA2 days ago

SOTEU 2021. Ursula von der Leyen afirmă că UE este lider mondial în lupta împotriva COVID: O pandemie este un maraton, nu un sprint. Am ales calea europeană. Și a funcționat!

COMISIA EUROPEANA2 days ago

SOTEU2021. Ursula von der Leyen anunță că UE și NATO vor adopta o nouă declarație comună: Trebuie să ne bazăm pe puterea unică a fiecărei părți

Vlad Nistor2 days ago

Eurodeputatul Vlad Nistor: În UE este absolut necesară o politică înțeleaptă față de China, Rusia și Turcia

Team2Share

Trending