Preşedintele Klaus Iohannis participă, vineri, la Londra, la recepţia oferită de regele Charles al III-lea la Palatul Buckingham şefilor de delegaţii cu ocazia încoronării sale.
“Onorat să mă aflu astăzi la Londra, pentru a lua parte la festivităţile prilejuite de încoronarea Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea, un moment istoric şi o celebrare a tradiţiilor monarhiei britanice”, a scris şeful statului, vineri, pe Facebook.
Preşedintele Iohannis a postat o fotografie în care apare alături de soţia sa, Carmen Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis participă vineri și sâmbătă, la Londra, și la festivitățile ocazionate de ceremonia de încoronare a regelui Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, urcat pe tron în septembrie anul trecut, după decesul mamei sale, regina Elisabeta a II-a, monarhul care a domnit vreme de 70 de ani.
Conform Administrației Prezidențiale, președintele Iohannis a fost vineri la recepția oferită de Majestatea Sa Regele Charles al III-lea șefilor de delegații, care avea loc la Palatul Buckingham, de la ora 19.00, ora României.
Sâmbătă, șeful statului va participa la ceremonia încoronării Majestății Sale Regele Charles al III-lea și a Reginei Camilla, care se va desfășura la Catedrala Westminster Abbey.
Ceremonia de încoronare a regelui Charles al III-lea, care are loc sâmbătă, 6 mai 2023, va fi cea mai mare etalare de fast care va putea fi văzută într-o generaţie în Regatul Unit şi va oferi un impuls economiei britanice, au anunţat organizatorii şi Palatul Buckingham.
Charles, alături de soţia lui, Camilla, vor fi încoronaţi la Westminster Abbey din Londra în cadrul unui eveniment istoric ale cărui origini au o vechime de peste 1.000 de ani şi la care vor participa mii de militari într-o procesiune care se va întinde pe o distanţă de peste un kilometru şi jumătate prin centrul Londrei. Coroana de aur folosită în cadrul ceremoniei cântărește 2,2 kg, iar din anul 1066, toate ceremoniile de încoronare au avut loc la Westminster Abbey.
Aşa cum a anunţat anterior Palatul Buckingham, serviciul religios va fi diferit de cel dedicat reginei Elisabeta a II-a, în urmă cu şapte decenii, pentru a reflecta epocile diferite.
Doar 2.300 de invitaţi vor fi prezenţi în Westminster Abbey, în comparaţie cu cei 8.000 care au asistat la încoronarea din 1953, însă printre oaspeţi se vor afla 100 de şefi de stat, iar ceremonia va avea o durată mai mică. 6.000 de femei și bărbați din Forțele Armate britanice – precum și 400 de membri ai forțelor armate din 35 de țări ale Commonwealth – iau parte la ceremonie.
Regele Charles al III-lea este al 40-lea monarh britanic care depune jurământul de credință. El este șef de stat în 14 tari, parte ale Commonwealth, plus în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. Commonwealth este o asociație de nu mai puțin de 56 de țări, cu o populație totala de aproximativ 2.5 miliarde de persoane.
Campion al protecției mediului de peste 50 de ani, Regele a vorbit pentru prima dată în public despre pericolul poluării în 1970. Ca Prinț de Wales, Majestatea Sa a devenit președinte sau patron a 800 de organizații si inițiative caritabile.
Charles al III-lea a fost proclamat rege al Marii Britanii pe 10 septembrie 2022, la două zile de la decesul reginei Elisabeta a II-a, deschizând o nouă epocă pentru monarhia britanică.
Noul rege al Marii Britanii, Charles al III-lea are o prietenie de lungă durată cu România, bazată pe descendența comună și relațiile de rudenie cu Casa Regală a României, dar și pe afinitatea și atașamentul personale ale suveranului britanic pentru România, poporul român și biodiversitatea țării noastre.




