Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți, într-o declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni, că a decis să intre în competiția pentru funcția de secretar general al Alianței Nord-Atlantice, evocând momentul important al marcării a 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică, pilonul de stabilitate și securitate reprezentat de România pe flancul estic prin alocarea a 2% și a 2,5% din PIB pentru apărare, sprijinul pentru Ucraina, dar și contribuție valoroasă a Europei de Est în discuțiile și deciziile adoptate în cadrul NATO.
“Am decis să intru în competiție pentru funcția de secretar general al NATO. Îmi asum această candidatură în numele României cu toată responsabilitatea, iar această decizie are la bază performanța României, experiența acumulată pe parcursul celor două mandate de președinte al României, înțelegerea profundă a provocărilor cu care se confruntă NATO, Europa, și în special regiunea noastră, și angajamentul meu ferm față de valorile și obiectivele fundamentale ale NATO“, a spus președintele, devenind primul lider care își asumă oficială o candidatură la șefia Alianței, deși premierul demisionar olandez Mark Rutte este vehiculat ca favorit și beneficiază de susținerea Statelor Unite, Germaniei, Franței și Marii Britanii.
Șeful statului a precizat că Alianța Nord-Atlantică se află într-un context de securitate în care “este momentul ca țara noastră să-și asume o și mai mare responsabilitate în cadrul structurilor de conducere euro-atlantice”.
“Este o aspirație legitimă a unui stat care a cunoscut în ultimele două decenii transformări radicale și care ar putea contribui cu această experiență la conturarea unei noi viziuni asupra modului în care putem răspunde rapid și eficient unei game variate și complexe de provocări și amenințări”, a precizat Iohannis.
Șeful statului a exprimat și faptul că România are “o înțelegere profundă, inclusiv din perspectiva provocărilor istorice cu care s-a confruntat regiunea noastră, asupra actualei situații de securitate, situație dezechilibrată de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei”.
“Totodată, cred că NATO are nevoie, la rândul său, de o reînnoire a perspectivei asupra misiunii sale. Europa de Est are o contribuție valoroasă în discuțiile și deciziile adoptate în cadrul NATO”, a afirmat șeful statului.
Declarația integrală
Bună ziua!
În urmă cu douăzeci de ani, drapelul României a fost arborat pentru prima dată la sediul NATO de la Bruxelles, marcând ultimul pas în aderarea țării noastre la Alianța Nord-Atlantică.
Sunt două decenii de când România este membră a celei mai puternice alianțe politico-militare, care, de 75 de ani, promovează democrația și libertatea, îi apără eficient pe membrii săi și a dezvoltat o rețea vastă de parteneri, alături de care promovează ordinea internațională bazată pe reguli.
Valorile cardinale ale Alianței, printre care statul de drept, respectarea drepturilor și a libertăților fundamentale, au reprezentat busola care ne-a ghidat spre consolidarea unei democrații autentice.
În plus, extrem de important, umbrela NATO ne-a oferit cele mai puternice garanții de securitate din istorie. Nicicând aceste garanții de securitate nu s-au dovedit mai relevante decât astăzi.
Trăim în cele mai dificile vremuri din punctul de vedere al securității din ultimele decenii, dar noi, românii, ne simțim protejați tocmai pentru că suntem membri ai Alianței Nord-Atlantice.
Un conflict militar în Europa este o realitate care în urmă cu câțiva ani părea improbabilă. Rusia se dovedește a fi o amenințare gravă și de lungă durată pentru continentul nostru, pentru securitatea noastră euroatlantică.
În aceste condiții, frontierele NATO capătă o importanță capitală, iar întărirea Flancului Estic, care include și România, va rămâne o prioritate pe termen lung.
În tot acest context complicat, țara noastră a dovedit că este un pilon de stabilitate și de securitate în regiune. Ca prioritate majoră, de la începutul primului meu mandat ca Președinte al României, am inițiat și negociat cu toate partidele parlamentare un Pact național care a prevăzut alocarea a 2% din PIB pentru Apărare, iar acum am ajuns la alocarea a 2,5% din PIB, ceea ce înseamnă resurse semnificative pentru dezvoltarea capacităților și a capabilităților noastre militare.
Suntem printre Aliații care au înțeles și și-au asumat de la început acest angajament.
România a contribuit și contribuie la misiunile și operațiile NATO. Avem o prezență militară semnificativă în Balcanii de Vest, ne interesează în cel mai înalt grad și contribuim în mod direct la securitatea Mării Negre.
Susținem necondiționat Ucraina și contribuim consistent la susținerea puternică a partenerilor Alianței, în special a celor mai vulnerabili.
Totodată, în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, am adoptat strategii și măsuri pentru ca Armata României să se modernizeze complet și în același ritm cu Aliații noștri.
Avem o vecinătate complicată cu Rusia, am fost tot timpul conștienți de riscurile și amenințările care decurg din această situație și ne-am pregătit temeinic pentru a le asigura cetățenilor noștri securitatea deplină.
România nu s-ar fi putut dezvolta economic, nu ar fi atras capital și investitori care să contribuie la creșterea nivelului de trai dacă nu ar fi existat garanții solide privind securitatea națională. Iar aceste garanții sunt direct legate de modernizarea militară a țării noastre, dar și de apartenența noastră la Alianța Nord-Atlantică.
În prezent, România este un membru respectat în NATO, la fel ca și în Uniunea Europeană. Este un statut pe care ni l-am câștigat de-a lungul ultimilor ani, dând dovadă de implicare, de predictibilitate strategică în ceea ce privește politica noastră externă și de securitate, de stabilitate, de profesionalism și de respect nemijlocit față de valorile fundamentale pe care sunt clădite Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană.
Mai mult, am acționat constant pentru a apropia cât mai mult cele două maluri ale Atlanticului, pentru că da, pentru noi relația transatlantică este esențială.
Ne aflăm într-un context de securitate în care cred că este momentul ca țara noastră să-și asume o și mai mare responsabilitate în cadrul structurilor de conducere euro-atlantice.
Este o aspirație legitimă a unui stat care a cunoscut în ultimele două decenii transformări radicale și care ar putea contribui cu această experiență la conturarea unei noi viziuni asupra modului în care putem răspunde rapid și eficient unei game variate și complexe de provocări și amenințări.
Avem o înțelegere profundă, inclusiv din perspectiva provocărilor istorice cu care s-a confruntat regiunea noastră, asupra actualei situații de securitate, situație dezechilibrată de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Totodată, cred că NATO are nevoie, la rândul său, de o reînnoire a perspectivei asupra misiunii sale.
Europa de Est are o contribuție valoroasă în discuțiile și deciziile adoptate în cadrul NATO.
Cu o reprezentare echilibrată, puternică și influentă din această regiune, Alianța va putea lua cele mai bune decizii, care să răspundă nevoilor și preocupărilor tuturor statelor membre.
Pentru toate aceste motive, am decis să intru în competiție pentru funcția de Secretar General al NATO.
Îmi asum această candidatură în numele României cu toată responsabilitatea, iar această decizie are la bază performanța României, experiența acumulată pe parcursul celor două mandate de Președinte al României, înțelegerea profundă a provocărilor cu care se confruntă NATO, Europa, și în special regiunea noastră, și angajamentul meu ferm față de valorile și obiectivele fundamentale ale NATO.
Mulțumesc!
Bloomberg a relatat în urmă cu trei săptămâni că România a anunțat statele membre NATO că plănuiește să-l nominalizeze pe președintele Klaus Iohannis pentru funcția de secretar general al Alianței.
Ulterior, doi diplomați NATO care au cunoștință de această evoluție au confirmat pentru Politico Europe demersul din partea României.
Principalul favorit este considerat în prezent premierul demisionar al Olandei, Mark Rutte, poziție pentru care acesta pare să fi primit deja aprobarea Washingtonului, Londrei, Parisului și Berlinului.
În schimb, la două decenii după ce au aderat la Uniunea Europeană și la NATO, țările din Europa de Est se tem că vor fi din nou depășite în momentul în care, la sfârșitul acestui an, vor fi redistribuite funcțiile de conducere de la vârful ierarhiilor UE și Alianței Nord-Atlantice, a consemnat Politico Europe într-un material centrat pe viziunea Estoniei, în principal, și a celorlalte republici baltice – Letonia și Lituania – în subsidiar.
“Dacă ne gândim la un echilibru geografic, va fi al patrulea secretar general (al NATO) din Olanda. Și apoi se pune problema dacă există țări de rangul întâi și țări de rangul doi în NATO. Suntem egali sau nu suntem egali? Deci aceste întrebări rămân în continuare“, a spus prim-ministrul Estoniei, Kaja Kallas, o altă potențială candidată.
Între timp, ministrul de externe maghiar Peter Szijjarto a declarat că Guvernul Ungariei nu îl poate susține pe premierul olandez Mark Rutte pentru a deveni următorul secretar general al NATO.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, este în funcție din 2014 și urmează să se retragă în octombrie 2024.
Mandatul său a fost prelungit în iulie 2023 pentru a patra oară, deoarece cele 31 de țări membre ale Alianței au ales să rămână cu un lider experimentat, în loc să încerce să ajungă la un acord asupra unui succesor, în contextul în care războiul Rusiei din Ucraina face ravagii la ușa NATO.
Prin tradiție, toți secretari generali ai NATO sunt europeni și au venit în această funcție după ce au fost prim-miniștri, miniștri de externe sau miniștri ai apărării în țările aliate din care proveneau. Ultimii doi secretari generali, Rasmussen și Stoltenberg, au fost prim-miniștri în țările lor, Danemarca și Norvegia. Predecesorul celor doi nordici, olandezul “Jaap” de Hoop Scheffer, a fost ministru de externe al țării sale, iar ultimul secretar general al NATO care anterior a ocupat funcția de ministru al apărării a fost britanicul George Robertson, în perioada 1999-2004.
Stoltenberg este al 13-lea secretar general din istoria de 75 de ani a NATO și al doilea cel mai longeviv, după olandezul Joseph Luns, care a stat în funcție 12 ani și 268 de zile.
