Connect with us

NATO

Klaus Iohannis, la finalul summitului aniversar NATO de la Londra: Alianța nu este în moarte cerebrală. NATO este unită și puternică

Published

on

© Administrația Prezidențială

Corespondență din Londra

NATO nu este în moarte cerebrală, ci o alianță puternică și unită, a declarat președintele Klaus Iohannis, miercuri, la finalul reuniunii aniversare a șefilor de stat și de guvern din țările membre ale NATO, prilejuită de marcarea a 70 de ani de la înființarea Alianței și în urma căreia aliații și-au reafirmat angajamentul solemn consacrat în articolul 5 al Tratatului fondator de la Washington, potrivit căruia ”un atac împotriva unui aliat este un atac împotriva tuturor”.

”Au fost discuții foarte calme, foarte așezate. Și concluzia principală este că NATO este unită. Suntem uniți, NATO este puternică și mergem împreună mai departe, fără niciun semn de întrebare. Cu această ocazie, s-a reiterat importanța alocării de resurse, acel burden sharing, și națiunile care nu au ajuns încă la 2% majoritatea și-au luat angajamentul ferm și astăzi să accelereze procedura de alocare bugetară, pentru a ajunge și ei la 2%. S-a discutat, evident, despre procesul de reflecție sau despre un proces de stabilire a unor strategii pentru NATO. Însă discuțiile au fost foarte bune și am decis împreună ca, sub conducerea Secretarului General, să demareze un astfel de proces de reflecție”, a spus președintele Iohannis, în cadrul unor declarații de presă.

Întrebat de corespondentul CaleaEuropeană.ro dacă mai poate afirma cineva că NATO ar putea fi în moarte cerebrală, cu referire la afirmațiile președintelui francez, Iohannis a răspuns negativ.

Nu, nici nu cred că a luat cineva acea afirmație așa, ca atare. A fost o afirmație – a și reiterat Președintele Macron acest lucru – a fost o afirmație care a dorit să șocheze un pic, ca să inițieze un proces de reflecție. Și noi toți suntem de acord că NATO este puternică, fiindcă membrii NATO sunt state democratice. Iar discuția face parte din democrație. Fără discuție, nu poate să existe o democrație și, în acest fel, lucrurile sunt convins că vor merge foarte bine mai departe”, a spus președintele.

Liderii statelor membre ale NATO, reuniți la Londra cu prilejul aniversării a 70 de ani de la înființarea Alianței Nord-Atlantice, au adoptat o declarație în care și-au reafirmat angajamentul solemn consacrat în articolul 5 al Tratatului fondator de la Washington, potrivit căruia ”un atac împotriva unui aliat este un atac împotriva tuturor”, o dovadă de unitate transatlantică fundamentală având în vedere declarațiile recente ale președintelui Franței privind ”moartea cerebrală a NATO” și presiunea președintelui american la adresa aliaților europeni privind împărțirea poverii financiare. În schimb, liderii l-au mandatat pe secretarul general Jens Stoltenberg să lanseze și să coordoneze un proces de reflecție pentru consolidarea dimensiunii politice a NATO și au stabilit că se vor reuni, din nou, în 2021.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

NATO

MApN anunță că Forțele Terestre Române vor lua parte la Defender Europe 20, cel mai mare exercițiu militar organizat de SUA în Europa în ultimii 25 de ani

Published

on

© NATO/ Flickr

Forțele terestre ale Armatei României vor lua parte, anul acesta, la Defender Europe 20, cel mai mare exerciţiu militar desfăşurat de Statele Unite în Europa în ultimul sfert de secol și pentru care forțele americane au început joi pregătirile.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale, pentru anul 2020, structurile celei mai numeroase categorii de forţe din Armata României vor rămâne angajate în importante evenimente de instrucţie, în context multinaţional şi întrunit, la exerciţii naţionale şi în afara spaţiului naţional.

”Forţele terestre vor fi implicate şi în exerciţiul Defender Europe 20, ca parte a Operațiunii Atlantic Resolve”, se arată în comunicatul citat.

Armata americană a început joi pregătirile pentru Defender Europe 20, cel mai mare exerciţiu militar desfăşurat de Statele Unite în Europa în ultimii 25 de ani, la care vor participa peste 28.000 de militari americani, a anunțat Ambasada SUA la București într-o postare pe pagina sa de socializare, însoțită de un infografic ce detaliază aspecte.

Exerciţiul va creşte nivelul de pregătire şi mobilitatea forţelor NATO, mai informează misiunea diplomatică.

Defender Europe 20 va spori pregătirea și interoperabilitatea strategică prin exercitarea capacității militare a Statelor Unite de a implementa rapid o forță și echipamente credibile de luptă din Statele Unite către Europa. 

Potrivit EUCOM, Defender Europe confirmă faptul că angajamentul SUA față de NATO și apărarea Europei rămâne neclintit.

Exercițiul comun de pregătire multinațională este programat să se desfășoare din aprilie până în mai 2020, cu mișcări de personal și echipamente care se desfășoară în perioada februarie – iulie 2020. 

Celor 20.000 de militari americani – dintre care 12.250 activi, 7.000 din partea Gărzii Naționale și 750 în rezervă – li se vor alătura aproximativ 9.000 de militari SUA staţionaţi în Europa. În total, urmează să participe 37.000 de militari aliaţi. Potrivit unui comunicat al MApN, forţele terestre ale Armatei Românei vor fi implicate în acest exercițiu militar.

Exerciţiile vor avea loc în 10 state diferite, dar cele mai importante dintre ele se vor desfăşura în Germania şi Polonia. În total, vor fi desfășurate 20.000 de echipamente militare.

 

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

SUA au început pregătirile pentru Defender 2020: Peste 28.000 militari vor fi desfășurați la cel mai mare exerciţiu militar desfăşurat de Statele Unite în Europa în ultimii 25 de ani

Published

on

© EUCOM/ Facebook

Armata americană a început joi pregătirile pentru Defender Europe 2020, cel mai mare exerciţiu militar desfăşurat de Statele Unite în Europa în ultimul sfert de secol, la care vor participa peste 28.000 de militari americani, anunță Ambasada SUA la București într-o postare pe pagina sa de socializare, însoțită de un infografic ce detaliază aspecte.

Exerciţiul va creşte nivelul de pregătire şi mobilitatea forţelor NATO, mai informează misiunea diplomatică.

Defender Europe 20 va spori pregătirea și interoperabilitatea strategică prin exercitarea capacității militare a Statelor Unite de a implementa rapid o forță și echipamente credibile de luptă din Statele Unite către Europa. 

Potrivit EUCOM, Defender Europe confirmă faptul că angajamentul SUA față de NATO și apărarea Europei rămâne neclintit.

Exercițiul comun de pregătire multinațională este programat să se desfășoare din aprilie până în mai 2020, cu mișcări de personal și echipamente care se desfășoară în perioada februarie – iulie 2020. 

Celor 20.000 de militari americani – dintre care 12.250 activi, 7.000 din partea Gărzii Naționale și 750 în rezervă – li se vor alătura aproximativ 9.000 de militari SUA staţionaţi în Europa. În total, urmează să participe 37.000 de militari aliaţi. Potrivit unui comunicat al MApN, forţele terestre ale Armetei Românei vor fi implicate în acest exercițiu militar.

Exerciţiile vor avea loc în 10 state diferite, dar cele mai importante dintre ele se vor desfăşura în Germania şi Polonia. În total, vor fi desfășurate  20.000 de echipamente militare.

 

Continue Reading

NATO

Ministrul de externe al Turciei cere extinderea NATO prin aderarea Georgiei: Prietenii noştri occidentali nu sunt de acord deoarece nu vor să provoace Rusia

Published

on

© World Economic Forum/ Flickr

Ministrul de externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, a făcut apel joi la extinderea NATO şi la primirea Georgiei în Alianţa Nord-Atlantică, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

“Nu înţeleg de ce nu am invitat Georgia sau de ce nu am activat planul de acţiune pentru ca Georgia să devină membru”, a spus şeful diplomaţiei turce în timpul unui panel de discuţii la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos, în Elveţia.

Panelul, intitulat “Viitorul NATO”, i-a mai avut ca participanți pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pe președintele Poloniei, Andrzej Duda, sau pe ministrul afacerilor europene din Italia.

“Suntem criticaţi că avem relaţii relativ mai bune cu Rusia ca vecin, dar prietenii noştri occidentali nu sunt de acord să invite Georgia deoarece nu vor să provoace Rusia”, a afirmat el, potrivit sursei citate.

“Însă Georgia are nevoie de noi şi noi avem nevoie de un aliat ca Georgia. Prin urmare, avem nevoie de o extindere, iar Georgia ar trebui să devină membru”, a mai declarat Mevlut Cavusoglu, conchide sursa menționată.

Relațiile oficiale dintre Georgia și NATO au debutat în 1994, iar la summit-ul aliat de la București, din aprilie 2008, țările NATO au promis Georgiei că aceasta va fi invitată să adere la organizație, spre nemulțumirea Rusiei, care și-a instalat forțe militare pe teritoriul georgian în urma războiului din august 2008.

Georgia, alături de Ucraina, este un partener important al NATO la Marea Neagră, regiune unde Alianța are trei state membre riverane: Bulgaria, România și Turcia.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending