Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că toate obiectivele României la summitul NATO de la Madrid au fost atinse, citând adoptarea Conceptului Strategic, menționarea importanței strategice a Mării Negre în premieră într-un astfel de document, suplimentarea prezenței militare americane la nivel de comandament de brigadă de luptă pe teritoriul României, posibilitatea ridicării grupului de luptă aliat condus de Franța la nivel de brigadă, crearea unui structuri de prezență similară NATO pe întreg flancul estic și pachete de sprijin pentru Ucraina, Republica Moldova și Georgia.
“Acest Summit reprezintă una din cele mai semnificative reuniuni aliate din ultimii ani în ceea ce priveşte rezultatele pentru România, pentru ţara noastră. Toate obiectivele, repet, toate obiectivele pe care ni le-am propus au fost atinse şi rezolvate în sensul solicitat şi sperat de noi!”, a spus şeful statului într-o conferință de presă în care a anunțat deciziile cu impact asupra României.
“Împreună cu ceilalţi aliaţi, am adoptat decizii de importanţă majoră, care fac din Alianţa Nord-Atlantică o organizaţie mai puternică, mai eficientă şi mai prezentă la nivel internaţional. În primul rând, am decis consolidarea sprijinului pentru Ucraina, prin adoptarea unui pachet consolidat de măsuri de asistenţă. În al doilea rând, am adoptat un nou Concept Strategic al NATO, care asigură direcţiile majore de acţiune pentru cel puţin următorii zece ani, aşa cum am prezentat intenţia şi azi dimineaţă. Vă amintiţi că România a fost primul stat aliat care a susţinut necesitatea unui nou document programatic aliat şi iată că astăzi acest nou document a fost aprobat. În al treilea rând, în contextul evoluţiilor dramatice de securitate din Ucraina, am decis să consolidăm pe termen lung postura aliată de descurajare şi apărare pe flancul estic. Este acesta un demers absolut necesar, pe care l-am solicitat noi insistent, mai ales după 24 februarie, în toate discuţiile pe care le-am avut la NATO, dar şi cu aliaţii noştri. Aşadar, am convenit un cadru care asigură parametrii unei posturi capabile să răspundă eficient tuturor ameninţărilor. Aici, la Madrid, am decis intensificarea sprijinului pentru parteneri, în special pentru cei din vecinătatea estică, deci inclusiv pentru Republica Moldova şi Georgia – cei mai expuşi efectelor evoluţiilor de securitate. Toate aceste decizii răspund unei solicitări majore făcute de noi, de România”, a explicat Iohannis.
El a afirmat că noul Concept Strategic reflectă adecvat situaţia actuală de securitate, fiind puternic ancorat în realitate, aşa cum a solicitat România.
“În plus, Rusia este definită ca principala ameninţare la adresa securităţii euroatlantice, aşa cum am explicat deja astăzi dimineaţă că a cerut România şi cum este prezentat în Declaraţia Summitului Formatului Bucureşti 9, pe care l-am găzduit acum câteva săptămâni. Mai mult, am reuşit să avem, aşa cum a propus România, o reconfirmare puternică a importanţei strategice a Mării Negre pentru securitatea euroatlantică”, a indicat şeful statului.
Pentru prima dată, potrivit preşedintelui, Marea Neagră este menţionată într-un Concept Strategic al NATO. De asemenea, a arătat că în acest document este reconfirmat angajamentul NATO pentru securitatea aliaţilor de pe flancul estic.
Liderul de la Cotroceni a anunţat şi că grupurile de luptă aliate, inclusiv cel din România, vor putea fi trecute la nivelul de brigadă, dacă va fi necesar.
“Ca parte a întăririi posturii NATO pe flancul estic, se face referire la o prezenţă terestră substanţială şi persistentă, la întărirea apărării aeriene şi antirachetă, la pre-poziţionarea de echipamente militare şi îmbunătăţirea infrastructurii pentru asigurarea întăririlor, aspecte deosebit de importante pentru România. Acum, atât nordul, cât şi sudul flancului estic au o structură similară, care se bazează pe prezenţa americană şi grupurile de luptă, ceea ce asigură coerenţa posturii pe întregul flanc, aşa cum am cerut noi tot timpul”, a evidenţiat şeful statului.
Întrebat despre cum ar putea fi luată decizia trecerii grupurilor de luptă la nivel de brigadă atunci când și dacă situația o va impune, Iohannis a răspuns: “Dacă și când situația o impune vor stabili militarii”.
“Și avem aici, într-adevăr, o schimbare de paradigmă. Până acum prezențele aliate s-au realizat mai degrabă pe bază de înțelegeri bilaterale. Și dacă a fost nevoie de o acțiune, atunci fiecare comandant lua legătura cu comandamentele naționale și se organiza o acțiune. Acum se intenționează ca această comandă să fie centralizată mult mai bine la nivel de SACEUR, adică la Comandamentul Aliat Suprem. Este o schimbare de paradigmă foarte importantă, dar decizia, sau mă rog, propunerea de a veni cu noi militari, de a veni cu alte arme, de a veni cu alte prezențe, aceste chestiuni sunt propuse de militari și sunt pe urmă aprobate de structurile Consiliului Nord Atlantic. Deci nu vorbim despre decizii politice, asta am vrut să subliniez aici”, a precizat el.
La summitul de la Madrid s-a decis adoptarea de măsuri suplimentare de sprijin pentru Ucraina, Republica Moldova şi Georgia, precum şi pentru alţi parteneri, în funcţie de nevoile şi specificul fiecărei ţări. “România este decisă să se implice activ în implementarea pachetelor de asistenţă”, a subliniat Iohannis.
Totodată, au fost luate decizii importante pentru adaptarea Alianţei la provocările viitorului, menţionând lansarea Fondului NATO de Inovare şi semnarea ulterioară a Cartei privind acceleratorul NATO pentru inovare, la care România deja şi-a anunţat participarea.
Şeful statului a salutat progresul decisiv în privinţa aderării Suediei şi Finlandei la NATO, la care şi România a contribuit şi care va face Alianţa mai puternică.
Liderii celor 30 de state membre ale NATO, între care Joe Biden, Emmanuel Macron, Boris Johnson, Klaus Iohannis și Andrzej Duda, au adoptat noul Concept Strategic al Alianței, al doilea cel mai important document aliat după tratatul fondator de la Washington. Principala decizie istorică cu caracter transformator a acestui summit, Conceptul Strategic de la Madrid înlocuiește Conceptul Strategic de la Lisabona din 2010 și are rolul de a pregăti NATO pentru o eră a competiției strategice și pentru o lume din ce în ce mai periculoasă și mai impredictibilă. Noul Concept Strategic numește Rusia drept cea mai directă amenințare la adresa securității euro-atlantice, o recalificare fundamentală a relațiilor cu Moscova, care în precedentul concept strategic din 2010 era considerată un potențial partener strategic. De asemenea, China este abordată în premieră într-un astfel de document, fiind definită ca o “provocare sistemică”, iar regiunea Mării Negre este recunoscută, tot pentru prima dată în concepția strategică aliată, ca zonă de importanță strategică pentru securitatea euro-atlantică. În completarea Conceptului Strategic, liderii aliați au resetat postura NATO de apărare și descurajare cu decizii privind creșterea grupurilor de luptă de pe flancul estic la nivel de brigadă, planuri de apărare regionale cu forțe specifice pre-alocate pentru anumiți aliați regionali și sporirea efectivelor Forței de Reacție Rapidă a NATO de la 40.000 la 300.000 de soldați.




