Connect with us

ROMÂNIA

Klaus Iohannis, mesaj de felicitare pentru Joe Biden: Aștept să celebrăm, în 2021, cei zece ani de la Declarația Comună privind Parteneriatul Strategic dintre România și SUA

Published

on

Președintele Klaus Iohannis i-a transmis luni un mesaj de felicitare președintelui ales al Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden, în care manifestă angajamentul României pentru promovarea obiectivelor comune de securitate strategică, apărare și economice ale Parteneriatului Strategic dintre România și SUA, a cărui declarație comună a fost adoptată în timpul mandatului lui Biden de vicepreședinte al SUA.

Stimate domnule Președinte-ales, Am deosebita onoare și plăcerea de a vă adresa felicitările mele cu ocazia alegerii dumneavoastră în funcția de Președinte al Statelor Unite ale Americii. România, în calitate de partener strategic de încredere al Statelor Unite, rămâne ferm angajată să continue promovarea obiectivelor noastre comune de securitate strategică, apărare și economice“, a transmis Iohannis, în mesajul său remis de Administrația Prezidențială.

Șeful statului a subliniat că mandatul lui Joe Biden ca președinte al SUA “va marca, cu siguranță, consolidarea în continuare a cooperării deja excelente dintre România și Statele Unite, la care ați avut deja o contribuție substanțială, în calitate de Vicepreședinte”.

În acest context, Iohannis a reamintit vizita pe care Joe Biden a făcut-o în România, în anul 2014, precum și sprijinul personal pe care l-a acordat în mod constant României.

Aștept cu interes celebrarea, în 2021, a 10 ani de la Declarația Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România și Statele Unite ale Americii, adoptată în timpul mandatului dumneavoastră de Vicepreședinte. România și Statele Unite împărtășesc valorile democrației, drepturilor omului, bunei guvernări și statului de drept, Parteneriatul nostru Strategic contribuind decisiv la transformarea democratică a țării mele”, a spus președintele.

Klaus Iohannis a arătat că România este ferm alături de Statele Unite pentru a face față provocărilor actuale, de la sănătate la economie și schimbări climatice, și de la securitate la drepturile omului, scopul nostru fiind asigurarea unui viitor mai bun pentru popoarele noastre.

“În calitate de partener strategic al Statelor Unite și aliat în cadrul NATO, România rămâne angajată să își aducă aportul în ceea ce privește cheltuielile de apărare (burden sharing) și să contribuie în continuare la securitatea, prosperitatea și reziliența comunității globale a democrațiilor”, a continuat președintele.

“Vă doresc mult succes în preluarea mandatului dumneavoastră de Președinte al Statelor Unite ale Americii în acest context complex și aștept cu interes să lucrăm împreună în scopul promovării obiectivelor noastre comune”, a conchis șeful statului.

Mesajul lui Klaus Iohannis vine la două zile după ce președintele l-a felicitat sămbătă seară, pe Twitter, pe președintele ales al SUA, Joe Biden, pentru câștigarea alegerilor prezidențiale din Statele Unite în urma unei curse istorice extrem de strânse pentru Casa Albă cu liderul în exercițiu Donald Trump.

Joe Biden, fostul vicepreședinte al SUA și candidatul democrat la funcția de președinte al țării, a câștigat scrutinul prezidențial, învingându-l pe Donald Trump și devenind cel de-al 46-lea președinte din istoria Statelor Unite și cel de-al 14-lea fost vicepreședinte care preia funcția supremă în statul american. În egală măsură, Kamara Harris, partenerul politic al lui Biden, va deveni prima femeie vicepreședinte din istoria SUA.

Citiți și Ce spunea Joe Biden, președintele ales al SUA, la ultima sa vizită în România, în 2014: Am venit pe pământ românesc să vă spun că puteți conta pe noi. Punct!

Amintim că, în calitate de vicepreședinte al SUA, Joe Biden l-a primit în septembrie 2015, la Casa Albă, pe președintele Klaus Iohannis, aflat la prima sa vizită în SUA, în contextul participării la Adunarea Generală a ONU, o reuniune la capătul căreia Iohannis și Biden au subliniat că parteneriatul dintre România și SUA “este foarte bun și foarte puternic”.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

FONDURI EUROPENE

476 de autospeciale de stingere a incendiilor vor fi achiziționate din fonduri europene. IGSU a semnat două acorduri-cadru în valoare de peste 150 de milioane de euro

Published

on

© Lucian Bode/ Facebook

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a semnat marți două acorduri-cadru în valoare de aproximativ 159 milioane de euro, fonduri europene, pentru furnizarea a 276 autospeciale de stingere cu capacitatea de 4.000l, respectiv 200 autospeciale de stingere cu capacitatea de 10.000l.

Potrivit unui comunicat al IGSU, autospecialele vor fi achiziționate prin proiectul VIZIUNE 2020, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, a cărui valoare este de aproximativ 682 milioane de euro.

Mijloacele tehnice vor fi destinate intervenției pentru stingerea incendiilor în mediul urban și rural, ce necesită cantități însemnate de substanțe stingătoare, punându-se accentul pe deplasarea rapidă, realizarea în timp scurt a dispozitivului de intervenție și utilizarea apei cu randament de stingere ridicat.

”Voi fi un susținător al inițiativelor prin care se pune accentul pe creșterea performanței și pe eficientizarea modului de gestionare a intervențiilor, precum și pe implementarea de programe de formare continuă a resurselor umane. Utilizarea la maxim a fondurilor europene aflate la dispoziția țării noastre reprezintă cheia dezvoltării serviciilor publice de urgență, servicii prompte si de calitate puse în slujba salvării de vieți”, a transmis într-un mesaj pe Facebook ministrul de Interne, Lucian Bode.

Prin implementarea proiectului se asigură îmbunătățirea nivelului de dotare, înlocuirea autospecialelor cu durata normată de exploatare depășită și acoperirea deficitului.

Reînnoirea parcului auto a reprezentat și reprezintă în continuare o prioritate pentru IGSU, având în vedere că unitățile operative încă dețin tehnică de intervenție cu durată de exploatare depășită, înregistrându-se un număr mare de autospeciale de stins incendii cu o vechime de peste 20 de ani.

Continue Reading

ROMÂNIA

Ministrul Digitalizării Ciprian Teleman: Componenta de digitalizare din PNRR este alcătuită pe patru mari piloni. Suntem în faţa unui şantier care abia începe

Published

on

© Ciprian Teleman/ Facebook

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ciprian Teleman, a transmis că secțiunea de digitalizare din Planul Național de Redresare și Reziliență se află încă în discuții, aceasta fiind construită pe patru piloni mari: cloud guvernamental, securitate cibernetică, conectivitate şi creșterea abilităţilor digitale.

”Suntem în faţa unui şantier care abia începe. Va fi foarte intens în următorii patru ani, dar va rămâne un şantier continuu deschis. (…) Avem încă în discuţii componenta de digitalizare din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi ea este alcătuită pe patru piloni mari, respectiv cloud-ul guvernamental, care va fi acel spaţiu integrat. Vorbim despre partea de securitate cibernetică, foarte importantă la această construcţie nouă, putem spune că ne vom defini un spaţiu digital nou şi atunci el trebuie să fie securizat. Vorbim de conectivitate, însemnând ducerea internetului în multe dintre <<punctele albe>>, unde parametri nu sunt satisfăcători pentru serviciile pe care vrem să le livrăm de la nivel guvernamental, respectiv administraţie digitală, învăţământ digital, telemedicina şi, foarte important, o componentă de reformă care înseamnă ridicarea abilităţilor digitale”, a menţionat Ciprian Teleman, la a treia ediţie a Forumului România Digitală, potrivit Agerpres.

Oficialul român a punctat că resursele financiare necesare pentru a duce la bun final acest ”șantier” trebuie însoțite de schimbări ale convingerilor pentru a garanta succesul acțiunii.

”Una dintre convingerile neproductive este teritorialitatea, mai exact dorinţa instituţiilor de a avea propriile infrastructuri şi propriile reguli în ceea ce priveşte digitalizarea. Este un lucru care a condus la această insularitate pe care o vedem astăzi cu instituţii neconectate între ele, care nu schimbă date şi care pun o sarcină în plus pe antreprenori, pe mediul de afaceri, dar şi pe cetăţeni”, a explicat Teleman.

În opinia acestuia, cea de-a doua convingere este competitivitatea, mai exact dorinţa de a avea ceva mai bun decât ceilalţi, în vreme ce cea de-a treia convingere care trebuie schimbată este reactivitatea, urmată de opacitatea instituțională.

România a transmis la 31 mai Planul Național de Redresare și ReziliențăGuvernul României a publicat ulterior, la 2 iunie, documentul ce cuprinde proiecte în valoare de 29,2 miliarde de euro, din banii alocaţi urmând a fi finanţate cu sume mari trei sectoare importante: Transporturi – 6,7 miliarde de euro, Educaţia – 3,6 miliarde de euro şi Sănătatea – 2,4 miliarde de euro și 2 miliarde pentru digitalizare.

Regula stabilită prin propunerea de Regulament este ca 70% din granturi să fie angajate până la finalul anului 2022, termenul limită pentru accesarea diferenței de 30% din granturi fiind 31 decembrie 2023. În plus, plățile pentru proiectele care vor fi incluse în programele naționale de redresare și reziliență trebuie făcute până în decembrie 2026, informează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Lucian Bode: Am transmis partenerilor americani determinarea autorităților române privind accederea României în programul Visa Waiver

Published

on

© Lucian Bode/ Facebook

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a avut marți o întrevedere cu David Muniz, însărcinat cu afaceri al Statelor Unite la București, iar cu acest prilej, a fost prezentat atașatul FBI din cadrul Ambasadei SUA,  Monika Wasiewicz, precum și consilierul juridic pe probleme de anticorupție pentru Romania și Bulgaria, Jessica Kim.

„Discuțiile pe care le-am avut au vizat prioritățile comune în domeniul afacerilor interne și consolidarea Parteneriatului Strategic, un element fundamental al relației dintre statele noastre. Cu această ocazie, am subliniat colaborarea foarte strânsă pe care o avem în prevenirea şi combaterea infracţiunilor grave și în domeniul anticorupției”, a precizat Lucian Bode. 

Mai mult, ministrul a subliniat că un obiectiv important în cadrul relației bilaterale rămâne includerea României în Programul Visa Waiver.

„În această privință, am evidențiat și transmis partenerilor americani determinarea autorităților române de accelerare a demersurilor ce vizează accederea României în Program”, a adăugat acesta. 

Subiectul eliminării obligativității vizelor SUA pentru România, Bulgaria, Croația și Cipru se află pe agenda summitului dintre Uniunea Europeană și Statele Unite, primul după șapte ani, care are loc marți la Bruxelles, au declarat surse diplomatice pentru CaleaEuropeană.ro.

 

În finalul mesajului său, ministrul de Interne a reafirmat importanța cooperării bilaterale pentru apărarea securității și prosperității ambelor state.

Într-o rezoluție adoptată în luna octombrie a anului trecut, Parlamentul European a solicitat Comisiei Europene să pună capăt discriminării SUA privind obligativitatea vizelor pentru România, Bulgaria, Cipru și Croația.

Cetățenii bulgari, croați, ciprioți și români sunt în continuare obligați să dețină viză pentru a intra în SUA, în timp ce toți ceilalți cetățeni ai UE sunt exonerați de această obligație pentru șederile de scurtă durată (maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile), la fel ca si cetățenii americani atunci când vizitează Uniunea Europeană.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

SUA5 hours ago

Liderii SUA și UE au decis să demareze negocierile pentru implicarea Statelor Unite în proiectele apărării europene și lansarea unui dialog strategic privind Rusia

SUA5 hours ago

Joe Biden și liderii UE au reînnoit parteneriatul transatlantic în fața competiției cu China și Rusia: Va fi înființat un Consiliu UE-SUA pentru comerț și tehnologie

COMISIA EUROPEANA7 hours ago

Comisia Europeană, încrezătoare în progresul semnificativ al ODD-urilor grație măsurilor fără precedent din Planul de relansare NextGenerationEU

U.E.7 hours ago

Eurostat: UE a înregistrat în primele patru luni ale acestui an un excedent al balanței comerciale de 61,4 miliarde de euro. China și SUA, principalii parteneri comerciali

Corina Crețu7 hours ago

Corina Crețu a prezidat audierea publică din Parlamentul European privind simplificarea accesului la fondurile europene

U.E.8 hours ago

Premierul Poloniei a convocat o reuniune de urgență cu parlamentarii în contextul unor atacuri cibernetice fără precedent asupra Guvernului

FONDURI EUROPENE8 hours ago

476 de autospeciale de stingere a incendiilor vor fi achiziționate din fonduri europene. IGSU a semnat două acorduri-cadru în valoare de peste 150 de milioane de euro

SUA9 hours ago

Acord major la primul summit UE-SUA după șapte ani: Joe Biden și liderii UE au decis suspendarea pentru cinci ani a tarifelor vamale de 11,5 miliarde de dolari în disputa Airbus – Boeing

ROMÂNIA9 hours ago

Ministrul Digitalizării Ciprian Teleman: Componenta de digitalizare din PNRR este alcătuită pe patru mari piloni. Suntem în faţa unui şantier care abia începe

CONSILIUL UE9 hours ago

Ministrul sănătății Ioana Mihăilă: Este în interesul pacienților europeni ca accesul echitabil la medicamente să devină o prioritate pe agenda Consiliului UE

NATO1 day ago

Klaus Iohannis anunță că România și-a îndeplinit obiectivele la Summitul NATO: Prin deciziile luate, securitatea României și a cetățenilor săi este mai bine asigurată

NATO2 days ago

Începe summitul NATO: Ce decizii majore vor lua astăzi Joe Biden, Klaus Iohannis și ceilalți 28 de lideri aliați la un summit crucial pentru viitorul Alianței și securitatea celor 30 de națiuni aliate

Marian-Jean Marinescu5 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Certificatul UE COVID-19, un prim pas către o înțelegere în comun a politicii de sănătate

MAREA BRITANIE5 days ago

Pacta sunt servanda. Ursula von der Leyen și Charles Michel îi cer lui Boris Johnson să respecte protocolul privind Irlanda de Nord: Vom folosi toate instrumentele pentru a proteja integritatea pieței unice

MAREA BRITANIE2 weeks ago

Ambasadorul României la Londra le amintește cetățenilor români din Regatul Unit că se apropie termenul limită de 30 iunie până la care pot solicita statut de rezident

ROMÂNIA2 weeks ago

Președintele Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Mondială a Bicicletei: Trebuie să dăm oraşele înapoi oamenilor

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Strategia noastră fiscal-bugetară, cu revenirea deficitului bugetar sub 3% în 2024, a fost acceptată ca strategie principală de Comisia Europeană

U.E.2 weeks ago

Laura Codruța Kövesi, procurorul-șef al UE, evocă un moment istoric prin lansarea EPPO: Avem o responsabilitate enormă. Primul caz înregistrat este din Germania

NATO2 weeks ago

Jens Stoltenberg: Din 2014, NATO și-a intensificat prezența militară pe flancul estic. Am făcut multe, dar continuăm să ne adaptăm

NATO2 weeks ago

NATO restrânge accesul în sediul său diplomaților din Belarus, sancționând astfel Minskul pentru deturnarea unui avion de linie

Advertisement
Advertisement

Trending