Connect with us

POLITICĂ

Klaus Iohannis, mesaj la Congresul Federației Comunităților Evreiești din România: Voi depune toate eforturile pentru combaterea antisemitismului, rasismului şi xenofobiei

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj cu prilejul celui de-al IV-lea Congres al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic, în care a subliniat că pandemia de COVID-19 pune societatea în faţa unor provocări prin care nu a mai trecut și în care s-a angajat în a depune toate eforturile pentru combaterea antisemitismului, rasismului şi xenofobiei.

“Doar prin educaţie şi dialog permanent vom putea dezvolta, în România, acea societate liberă, democratică, tolerantă, bazată pe respect reciproc, în care cetăţenii, fie ei aparţinând majorităţii ori minorităţilor naţionale, se vor putea bucura de moştenirea primită de la înaintaşi şi o vor putea transmite, îmbogăţită, urmaşilor. Acest obiectiv nu poate fi atins decât printr-un amplu demers comun al întregii societăţi, al fiecăruia dintre noi, rol în care comunităţile evreieşti din România şi reprezentanţii acestora s-au angajat deplin. Vedem, astăzi, cum pandemia de COVID-19 ne pune în faţa unor provocări prin care societatea noastră nu a mai trecut anterior. Ieşirea din această grea încercare se va datora responsabilităţii de care vom da dovadă fiecare dintre noi, cetăţeni şi autorităţi, dar va fi şi proba solidarităţii întregii naţiuni. Să reţinem cugetarea şi îndemnul Marelui Rabin Menachem Hacohen: ‘Când este Domnul aproape de om? Atunci când oamenii sunt aproape unul de celălalt'”, a evidenţiat Iohannis, în mesajul prezentat de consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat.

Şeful statului a reiterat, în numele statului, aprecierea pentru contribuţia comunităţii evreieşti la dezvoltarea ţării, la construcţia societăţii româneşti moderne.

“Comunităţile evreieşti, evreii din România, prin sacrificiile şi jertfele lor, prin contribuţia lor în plan civic, economic şi cultural, sunt o valoroasă filă a istoriei şi o parte inseparabilă a patrimoniului nostru. Sunteţi de secole acasă aici, aveţi locul bine meritat atât în prezentul României, cât şi în viitorul european pe care ni-l construim împreună! Comunitatea evreiască a dat României, în decursul timpului, numeroase personalităţi importante în toate domeniile vieţii sociale, precum cultură, educaţie şi ştiinţă”, a afirmat Klaus Iohannis.

El a adăugat că se va asigura în continuare că autorităţile responsabile protejează şi pun în valoare bogăţia culturii şi a patrimoniului evreiesc şi, totodată, sprijină constant dialogul inter-religios.

“Avem, ca societate, responsabilitatea de a păstra vie memoria evenimentelor fericite ale istoriei, însă şi a evenimentelor tragice din secolul trecut. În acest context, sunt angajat în a contribui la păstrarea vie a memoriei victimelor Holocaustului şi în a depune toate eforturile pentru combaterea antisemitismului, rasismului şi xenofobiei. (…) La acest moment de bilanţ, reiterez aprecierea pentru rolul esenţial pe care l-a avut preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, în întreaga perioadă care a trecut de la al III-lea Congres al FCER-CM. Domnul Aurel Vainer este o personalitate marcantă a comunităţii dumneavoastră şi un contribuitor de seamă la excelenta relaţie a comunităţii evreieşti cu majoritatea românească, cu celelalte minorităţi naţionale şi cu instituţiile statului român”, a mai transmis preşedintele.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

POLITICĂ

VIDEO “În slujba țării”: Nicolae Ciucă, candidatul PNL pentru Cotroceni, și-a lansat un clip de promovare a cărții cu imagini de pe front din Afganistan și Irak

Published

on

© PNL/ Youtube

Un videoclip de promovare a cărţii preşedintelui Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, intitulată ”În slujba ţării”, a fost lansat joi, acesta incluzând imagini din lupte din Afganistan şi Irak.

În materialul video sunt incluse imagini cu Batalionul 26 Infanterie ”Neagoe Basarab”, dislocat în Afganistan, şi cu Nicolae Ciucă, pe atunci locotenent colonel, comandant al batalionului de infanterie participant la misiune în Irak, în 2004.

Candidat PNL la alegerile prezidențiale povesteşte despre o misiune în care ”a fost o ploaie de lovituri de AG-7, peste 24 de lovituri”. ”Una dintre ele a lovit la o jumătate de metru în rambleul drumului, în faţa transportorului în care mă aflam”, relatează Ciucă.

În videoclip sunt şi imagini cu regizorul Sergiu Nicolaescu (decedat în 2013), el vorbind despre misiunile soldaţilor: ”Ei fac pagini de istorie pentru România”, dar şi cu fostul ministru al apărării naționale, Ioan Mircea Paşcu, el remarcând reputaţia bună a militarilor români.

De asemenea, sunt prezentate şi alte momente din cariera lui Nicolae Ciucă, videoclipul încheindu-se cu coperta cărţii acestuia, ”În slujba ţării”, care urmează să fie disponibilă în curând pe site-ul nicolaeciuca.ro.

Nicolae Ionel Ciucănăscut la , la Plenița, în județul Dolj, este un general român de armată în rezervă și om politic, ocupând de-a lungul timpului poziții precum cea de șef al Statului Major al Apărării, ministru al apărării naționale și prim-ministru.

De la 1 ianuarie 2015 până pe 29 octombrie 2019 a fost Șeful Statului Major General, fiindu-i prelungit mandatul cu un an în urma unei decizii a președintelui Klaus Iohannis.

În data de 28 octombrie 2019, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a lui Ciucă. În data de 4 noiembrie 2019 a preluat mandatul de ministru în cadrul Ministerului Apărării. În luna octombrie 2020, Nicolae Ciucă s-a înscris PNL și a fost cap de listă al liberalilor la Senat în județul Dolj la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 și a devenit senator în Parlamentul României. A fost, la finalul lui 2020, pentru puțin timp, prim-ministru interimar al Guvernului României, perioadă în care a primit, din partea Statelor Unite ale Americii, Legiunea de Merit, cea mai înaltă distincție de acest tip pe care un militar străin o poate primi.

În noiembrie 2021, a devenit prim-ministru al României la conducerea unui guvern de coaliție PNL-PSD, după destrămarea coaliției PNL-USR, fiind ales ulterior și în funcția de președinte al Partidului Național Liberal. A renunțat la această poziție în iunie 2023 ca parte a acordului politic privind rotativa la guvernare între PNL și PSD, fiind ales președinte al Senatului României.

În perioada în care a fost prim-ministru, România a gestionat consecințele determinate de invazia militară a Federației Ruse în Ucraina, inclusiv primirea refugiaților ucraineni, sprijinul pentru Ucraina la nivel bilateral și aliat, dar și sprijinul pentru Republica Moldova. De asemenea, în timpul mandatului de prim-ministru al lui Nicolae Ciucă, România a început negocierile de aderare la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică.

Ciucă este un militar de carieră care s-a făcut remarcat prin prezența la numeroase misiuni militare în afara țării, precum Irak, Afganistan sau Bosnia. Nicolae Ciucă a fost comandantul Batalionului 26 Infanterie (cunoscut și drept Scorpionii Roșii) pe care l-a condus în Afganistan și apoi în Irak.

Continue Reading

POLITICĂ

Nicolae Ciucă anunță care sunt prioritățile legislative ale PNL în noua sesiune parlamentară: Sunt clare, 100% liberale și incontestabile

Published

on

© Nicolae Ciucă/ Facebook

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, descrie, la începutul sesiunii parlamentare, proiectele legislative prioritate ale partidului pe care îl conduce, despre care spune că sunt ”clare, 100% liberale și incontestabile”.

”Îi vom sprijini pe angajații, antreprenorii și pensionarii români prin măsuri corecte, echitabile și luate la timp. Vom susține în continuare inițiativa privată, investițiile publice și private și orice măsură care contribuie la dezvoltarea României. Vom continua să protejăm mediul economic românesc prin ajutoare financiare din fonduri europene și granturi. Vom continua să protejăm firmele românești printr-o politică fiscală predictibilă, competitivă, fără impozite și taxe noi sau majorate”, a detaliat Ciucă într-un mesaj publicat pe Facebook.

El a ținut să puncteze că ”acestea sunt doar o parte dintre prioritățile legislative pe care le-am stabilit astăzi, alături de colegii deputați și senatori, în ședința comună a grupurilor parlamentare, înainte de începerea ultimei sesiuni parlamentare din această legislatură”.

”Personal, cu toată forța și convingerea, am reafirmat susținerea unanimă a PNL pentru menținerea cotei unice de impozitare, dar și votul nostru ferm și unanim pentru proiectul PNL privind neimpozitarea pensiilor cu valoare de până la 3000 de lei. Pentru că familia și copiii sunt pilonul fundamental al convingerilor noastre politice, am stabilit să promovăm cu toată puterea proiecte pentru protejarea familiei, dintre care cele mai importante priorități vor fi înăsprirea legislației penale pentru protejarea copiilor împotriva abuzurilor, eliminarea publicității la jocurile de noroc și sprijinirea studenților care urmează cursuri în străinătate și se întorc în România. Rămânem angajați în consolidarea economiei prin măsuri pentru reducerea birocrației, pentru stimularea absorbției fondurilor europene și a implementării PNRR”, a mai spus președintele PNL.

În încheiere, acesta a reiterat că ”Partidul Național Liberal va continua să își dedice întreaga activitate în Parlament pentru siguranța și binele românilor”, urmărind să construiască ”o Românie puternică și prosperă”.

Continue Reading

POLITICĂ

Nicolae Ciucă, la Forumul Globsec: România, o poveste de succes în care adversarii politici și-au unit forțele pentru a guverna țara într-o perioadă dificilă

Published

on

© Nicolae Ciucă/ Facebook

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, liderul PNL, a subliniat, vineri, în cadrul conferinţei Globsec de la Praga, importanţa unităţii şi a colaborării dincolo de curentele politice, dând exemplul României, o țară unde adversarii politici și-au unit forțele pentru a guverna într-o perioadă dificilă.

”Am prezentat, cu mândrie, exemplul României ca pe o poveste de succes, în care adversari politici şi-au unit forţele pentru a guverna ţara într-o perioadă dificilă, cu multiple crize. Acest exemplu arată că, prin cooperare şi angajament faţă de interesul naţional, putem depăşi chiar şi cele mai grele provocări”, a scris Ciucă pe Facebook.

În opinia acestuia, de acum încolo, este crucial să fie îmbunătăţite sistemele democratice ”pentru a face faţă mai bine presiunilor populismului şi pentru a restabili încrederea cetăţenilor în instituţiile statului”.

”Doar împreună putem proteja viitorul democraţiei în Europa! România trebuie să fie văzută pe aceste scene importante de dezbatere şi să contribuie la discuţiile geopolitice. Doar în dialog cu ceilalţi putem juca un rol activ în definirea viitorului întregii lumi”, a mai spus președintele PNL și candidatul acestei formațiuni la președinția țării.

 

Nicolae Ciucă a participat la Forumul Globsec 2024, cea mai mare conferinţă pe securitate şi apărare din Europa Centrală şi de Est, desfășurată anul acesta sub tema “Taming the Storm”.

”Un schimb de idei extrem de interesant astăzi, în cadrul conferinţei Globsec de la Praga, cea mai mare conferinţă pe securitate şi apărare din Europa Centrală şi de Est. Panelul a vizat viitorul democraţiei în Europa după alegerile din 2024, creşterea îngrijorătoare a forţelor de extremă dreapta şi nevoia urgentă ca politicienii moderaţi să se reconecteze cu oamenii. Mi-au fost alături lideri europeni cu greutate, printre care Szymon HoĹownia, mareşal al Seimului Poloniei, Lauri Hussar, preşedintele Parlamentului Estoniei, şi Marketa Pekarova Adamova, preşedinta Camerei Deputaţilor din Republica Cehă. Împreună, am explorat modalităţi prin care naţiunile noastre pot conlucra pentru a contracara manipulările şi tertipurile de divizare a societăţii, folosite de mişcările extremiste”, a arătat Ciucă.

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
COMISIA EUROPEANA12 hours ago

Raportul Draghi: Rețelele de mare viteză, inteligența artificială și cipurile, punctele cardinale pentru competitivitatea digitală a Europei. Noi legislații UE pentru telecom și cloud, printre propuneri

COMISIA EUROPEANA13 hours ago

Sectorul farmaceutic european pierde teren în fața SUA din cauza investițiilor reduse și reglementărilor fragmentate, avertizează raportul Draghi. Recent, raportul Letta constata că “nu există o piață unică reală pentru medicamente”

U.E.15 hours ago

Polonia a destructurat un grup de diversiune ruso-belarus, anunță ministrul digitalizării

ROMÂNIA15 hours ago

Premierul Marcel Ciolacu, despre dronele rusești: România a avut reacţie în timp real şi a monitorizat situaţia cu avioane F-16. Nu au avut ţinte pe teritoriul ţării noastre

U.E.16 hours ago

UE îi va sancționa pe responsabilii alegerilor regionale și locale „ilegale, nule si neavenite” din teritoriile anexate din Ucraina

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

UE spune că aliații dispun de ”informații credibile” cu privire la rachete balistice iraniene livrate Rusiei

U.E.16 hours ago

Europa trebuie să investească de două ori mai mult decât după cel de-al Doilea Război Mondial (raportul Draghi): Cea mai deschisă economie din lume, vulnerabilă când actorii globali nu joacă după reguli

COMISIA EUROPEANA17 hours ago

Slovenia o propune pe Marta Kos drept comisar european, sporind la 11 numărul de femei din Comisia “von der Leyen 2”

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE18 hours ago

Guvernul aliniază legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, îndeplinind integral un ”jalon esenţial” din PNRR, anunță premierul Marcel Ciolacu

Siegfried Mureșan18 hours ago

Siegfried Mureșan solicită creșterea bugetului pentru Parchetul European cu 30 milioane de euro

U.E.16 hours ago

Europa trebuie să investească de două ori mai mult decât după cel de-al Doilea Război Mondial (raportul Draghi): Cea mai deschisă economie din lume, vulnerabilă când actorii globali nu joacă după reguli

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE18 hours ago

Guvernul aliniază legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, îndeplinind integral un ”jalon esenţial” din PNRR, anunță premierul Marcel Ciolacu

ROMÂNIA21 hours ago

Deschiderea anului școlar 2024-2025. Klaus Iohannis: Educația este temelia pe care se construiește viitorul unei națiuni, iar cadrele didactice sunt arhitecții acestui viitor

POLITICĂ5 days ago

VIDEO “În slujba țării”: Nicolae Ciucă, candidatul PNL pentru Cotroceni, și-a lansat un clip de promovare a cărții cu imagini de pe front din Afganistan și Irak

ROMÂNIA5 days ago

Prima echipă de comandă Frontex, găzduită la București. Ministrul Cătălin Predoiu: ”Frontierele Europei sunt sigure în mâinile” României. Locul țării noastre este în Schengen

REPUBLICA MOLDOVA5 days ago

Tusk promite la Chișinău că Polonia va accelera procesul de aderare a R. Moldova la UE în 2025: Nu-i credeți pe cei care spun că cerințele UE sunt împotriva voastră!

U.E.6 days ago

Dialogul strategic privind viitorul agriculturii UE conturează bazele viziunii viitoare a Comisiei Von der Leyen II asupra unei agriculturi și alimentații durabile

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Marcel Ciolacu o propune oficial pe Roxana Mînzatu pentru poziția de comisar european: Ursula von der Leyen a avut deja duminică interviul cu Roxana Mînzatu, vom avea un portofoliu relevant

ROMÂNIA1 week ago

Guvernul a adoptat proiectul de lege privind donarea unui sistem de rachete sol-aer Patriot către Ucraina. Documentul va fi transmis Parlamentului în regim de urgenţă

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

De la Chișinău, Klaus Iohannis încurajează cetățenii R. Moldova să participe la referendumul pentru integrarea în UE: O idee extraordinară a Maiei Sandu prin care omul simplu percepe importanța acestui proiect

Trending