Connect with us

ROMÂNIA

Klaus Iohannis participă luni la summitul virtual al Inițiativei celor Trei Mări pentru consolidarea deciziilor luate la București în 2018

Published

on

© Three Seas Summit/ Flickr

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni, la Summitul Virtual şi Forumul Web al Iniţiativei celor Trei Mări, organizate de Estonia în format de videoconferinţă, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Summitul din acest an reprezintă un pas important în procesul de consolidare a Iniţiativei celor Trei Mări, care a fost iniţiat prin deciziile luate la Summitul găzduit de preşedintele Iohannis în septembrie 2018. Cadrul general pentru discuţie îl va constitui evaluarea progreselor înregistrate, a valorii adăugate şi a reperelor viitoare ale Iniţiativei.

“Sunt aşteptate progrese în implementarea listei de proiecte de interconectare prioritare agreată la Summitul de la Bucureşti, care a fost completată ulterior, precum şi în ceea ce priveşte funcţionarea Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări, în care România, prin EximBank, şi Polonia, prin Banca de Dezvoltare (BGK), sunt state fondatoare. Cu prilejul Summitului va fi lansat şi un raport privind conectivitatea inteligentă”, arată Administraţia Prezidenţială.

În condiţiile în care restricţiile sanitare nu au permis organizarea în acest an a unei noi ediţii a Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, aceasta a fost înlocuită cu un Forum online, în deschiderea căruia preşedintele Iohannis va transmite un mesaj, alături de ceilalţi preşedinţi din regiune, precizează sursa citată.

Alături de şefii de stat ai ţărilor participante la Iniţiativa celor Trei Mări, vor mai fi prezenţi, în calitate de parteneri ai Iniţiativei, preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, şi vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager.

Citiți și Inițiativa celor Trei Mări: Klaus Iohannis și omologii săi din Europa Centrală și de Est se reunesc, luni, într-un summit virtual la care participă și președintele Germaniei și secretarul de stat al SUA

Citiți și România și-a prioritizat proiectele pe care președintele Klaus Iohannis le va susține la Summitul celor Trei Mări: “Sunt proiecte în care se vor investi miliarde de euro”

Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică la nivel prezidenţial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică şi Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Iniţiativa îşi propune dezvoltarea economică a statelor din regiune, prin stimularea interconectivităţii în trei domenii principale – transport, energie, digital; creşterea convergenţei reale între statele membre ale Uniunii Europene, contribuind astfel la consolidarea unităţii şi coeziunii în cadrul Uniunii; precum şi întărirea relaţiei transatlantice, prin stimularea prezenţei economice a Statelor Unite ale Americii în regiune.

Pentru România, summitul are loc într-un context special, în care SUA au anunțat că vor începe derularea unui nou proiect pentru România, împreună cu Polonia, pentru construirea unei autostrăzi și a unei căi ferate, care să lege Constanța, de la Marea Neagră, cu Gdansk, de la Marea Baltică. Acest anunț are o dublă valoare strategică, referindu-se la proiectul feroviar RAIL 2 SEA – “Modernizarea şi dezvoltarea rutei feroviare Gdansk – Constanţa” și la traseul transeuropean Via Carpatia, ambele numărându-se între cele 27 de proiecte principale susținute de România și de Polonia în cadrul Inițiativei celor Trei Mări – Adriatică, Baltică, Neagră – platformă de cooperare prezidențială și de interconectare în domeniile transporturi, energie și digital inițiată care a atins deplina maturitate politică la summitul de la București din 2018.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

ROMÂNIA

Eurostat: În 2020, România s-a aflat pe ultimul loc din UE privind cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare

Published

on

© European Union, 2011/ Source: EC - Audiovisual Service

În 2020, statele membre UE au cheltuit aproximativ 311 miliarde de euro pentru cercetare și dezvoltare (R&D), înregistrându-se astfel o scădere de 1 miliard de euro în comparație cu 2019, arată datele  prezentate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). 

Cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare ca procent din PIB, s-a situat la 2,3 % în 2020, față de 2,2 % în 2019. Pe ultimul loc din Uniunea Europeană se află România, care anul trecut a alocat pentru acest domeniu doar 0,47% din PIB. 

În cadrul întreprinderilor s-au înregistrat cele mai mari cheltuieli pentru cercetare și dezvoltare, reprezentând 66 % din totalul cheltuielilor pentru cercetare în 2020, urmat de sectorul învățământului superior (22 %), sectorul guvernamental (12 %) și sectorul privat non-profit . 

Conform Eurostat, Belgia și Suedia s-au aflat pe primul loc anul trecut, cu 3,5% din PIB pentru cercetare, urmate de Austria (3,2%) și Germania (3,1%). Șase state membre UE au alocat mai puţin de 1% din PIB pentru cercetare şi dezvoltare: Cipru, Bulgaria şi Slovacia (toate cu aproximativ 0,9% din PIB), Malta şi Letonia (ambele cu 0,7% din PIB) şi România (0,47% din PIB).

© Eurostat

În ultimii zece ani, intensitatea cercetării și a dezvoltării a crescut în 24 de state membre, cea mai mare creștere fiind înregistrată în Belgia (+1,5 puncte procentuale), Grecia (+0,9 puncte procentuale), Polonia și Cehia (ambele +0,7 puncte procentuale). În contrast, singurele scăderi au fost înregistrat în Finlanda, Irlanda şi Luxemburg.

Continue Reading

POLITICĂ

Cristian Diaconescu: PMP a decis înființarea unei comisii privind aplicarea PNRR, care să monitorizeze modul în care sunt cheltuiți banii europeni

Published

on

© Cristian Diaconescu/ Facebook

Partidul Mișcarea Populară a decis înființarea unei comisii de monitorizare a implementării PNRR, care să funcționeze ca un organism de control a modului în care sunt cheltuiți banii europeni, a transmis luni liderul PMP, Cristian Diaconescu. 

Din această comisie fac parte, Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe și al Justiției, Lucia Varga, fost ministru al Mediului, Cristian Petrescu, fost ministru al Turismului, Ion Ariton, fost ministru al Economiei, Petru Movilă, fost deputat în Parlamentul României și Mihaela Natea, profesor universitar.

„Programul Național de Redresare și Reziliență este de fapt, programul de guvernare al noului Cabinet. PMP va sta, permanent, cu ochii pe cheltuirea banului public, național și european și va sesiza problemele care ar putea să apară în ceea ce privește folosirea fondurilor europene. Avem o șansă istorică de redresare economică și nu ne permitem să ratăm țintele impuse de PNRR”, a declarat liderul PMP, Cristian Diaconescu.

Reamintim că România a transmis Planul Național de Redresare și Reziliență la 31 mai și l-a publicat la 2 iunieȚara noastră dispune de o alocare de 29,2 miliarde de euro, 14,2 miliarde de euro granturi și 14,9 miliarde de euro împrumuturi, acestea din urmă fiind contractate la o dobândă foarte avantajoasă, de 0,085%.

Citiți și: PNRR-ul României este oficial aprobat: Consiliul UE a adoptat planul de 29,2 miliarde de euro. Bucureștiul va putea accesa o prefinanțare de 3,6 miliarde de euro

La o lună distanță, miniștrii economiei și finanțelor din statele membre ale Uniunii Europene au aprobat, în mod oficial, Planul Național de Redresare și Reziliență al României, prin care țara noastră va putea accesa 29,2 miliarde de euro.

Continue Reading

ROMÂNIA

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

Published

on

© Guvernul României/ Facebook

România va trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cei 39 de cetățeni blocați în Africa de Sud, după ce mai multe curse aeriene au fost blocate ca urmare a îngrijorărilor generate de noua variantă de COVID-19.

Miniștrii Cabinetului Nicolae Ciucă s-au întrunit duminică în ședință de guvern pentru a lua în discuție măsuri care se impun în contextul apariției noii variante Omicron a virusului SARS-CoV-2. Și Comitetul Național pentru Situații de Urgență s-a reunit tot duminică, pentru actualizarea listei statelor de risc epidemiologic, informează Digi24

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că un avion Tarom va zbura în Africa de Sud pentru recuperarea cetățenilor români blocați din cauza tulpinii Omicron și a arătat deschiderea țării noastre de oferi această capabilitate și celorlalte țări europene care nu au reușit să-și extragă cetățenii de acolo.

”Am identificat la Tarom o aeronavă care va zbura la Pretoria și va prelua cetățenii români. Pentru că în aeronavă vor mai fi alte 50 sau 55 de locuri libere, oferim această capabilitate și celorlalte țări europene care nu au reușit să-și extragă cetățenii din Africa de Sud și vom urca această disponibilitate a noastră pe Mecanismul European pentru Situații de Urgență”, a precizat Ciucă în ședința de guvern.

În egală măsură, prim-ministrul a anunțat că România a inclus o Malawi pe lista țărilor aflate în zona roșie, în urma informațiilor primite de la Comisia Europeană.

”Ieri a fost adoptată o hotărâre în care au fost adoptate primele măsuri pe care țara noastră le va lua în acest sens. Ulterior am mai primit încă o nominalizare de țară – este vorba de Malawi – de la Comisia Europeană și în felul acesta a fost nevoie să mai organizăm o ședință astăzi, să completăm hotărârea CNSU de ieri”, a mai spus acesta.

România a decis interzicerea trecerii prin punctele de trecere a frontierei de stat a cetăţenilor străini sau apatrizilor care sosesc din Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud şi Zimbabwe, urmând recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. 

În ceea ce privește cetăţenii români, cetăţenii UE, ai spaţiului economic european sau din Confederaţia Elveţiană care sosesc în România din țările mai sus amintite, aceștia vor trebui să stea în carantină pentru o perioadă de 14 zile, fie la domiciliu sau la locaţia declarată, dacă există posibilitatea delimitării faţă de ceilalţi membri ai familiei sau cei cu care locuiesc, fie în spaţii special destinate puse la dispoziţie de autorităţile administraţiei publice locale, conform prevederilor legale în vigoare.

De asemenea, pentru ei se instituie obligativitatea  testării RT-PCR pentru SARS-CoV-2 la sosirea în România, precum şi în a opta zi de la sosire, iar în cazul unui rezultat negativ acestea pot ieşi din carantină începând cu ziua a zecea. Dacă nu doresc să se testeze în a opta zi, atunci vor rămâne în carantină 14 zile.  

Statele membre ale Uniunii Europene au convenit vineri să suspende temporar legăturile aeriene cu Africa australă după depistarea unei noi variante a coronavirusului, dând curs propunerii lansate de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și avertismentelor venite din partea Centrului European de Prevenție și Control al Bolilor, care a tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că variana Omicron prezintă un ”risc ridicat” care necesită o intervenție politică ”în timp util”.

Un comitet de experţi sanitari din toate cele 27 de state UE ”a convenit asupra necesităţii de activare a <<frânei de urgenţă>> şi impunere de restricţii temporare la toate călătoriile în UE din Africa australă”, a indicat preşedinţia slovenă a Consiliului Uniunii Europene.

Denumită pentru moment B.1.1.529, noua variantă detectată în Africa de Sud prezintă mutaţii multiple şi are potenţialul de a fi extrem de contagioasă, potrivit oamenilor de ştiinţă sud-africani, care văd în noua tulpină semnale ce anticipează un nou val al pandemiei de COVID-19.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
ROMÂNIA2 mins ago

Eurostat: În 2020, România s-a aflat pe ultimul loc din UE privind cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare

U.E.18 mins ago

Donald Tusk consideră că decizia Angelei Merkel de a construi gazoductul Nord Stream 2 reprezintă ”cea mi mare greșeală”

PARLAMENTUL EUROPEAN41 mins ago

Parlamentul European stabilește repere pentru o administrație mai incluzivă în ceea ce privește chestiunile legate de handicap, orientare sexuală și antirasism

U.E.1 hour ago

Statele membre încurajează schimbul de bune practici în UE privind abordările pentru o învățare mixtă cu scopul asigurării unui învățământ de înaltă calitate și favorabil incluziunii

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

Ursula von der Leyen atrage atenția că a început ”o cursă contracronometru” împotriva variantei Omicron și face apel la cetățeni să-și ia măsuri de precauție

POLITICĂ2 hours ago

Cristian Diaconescu: PMP a decis înființarea unei comisii privind aplicarea PNRR, care să monitorizeze modul în care sunt cheltuiți banii europeni

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 hours ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Miniștrii sănătății din țările G7 se reunesc de urgență, luni, pentru a discuta despre noua variantă de coronavirus Omicron

NATO19 hours ago

UE dorește să-și consolideze cooperarea cu NATO în contextul în care ”amenințările hibride devin din ce în ce mai intense”

NATO21 hours ago

Jens Stoltenberg promite că ”niciun aliat NATO nu este singur” în fața ofensivei hibride a regimului Lukașenko: Criza migrației afectează atât NATO, cât și UE

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 hours ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

ROMÂNIA21 hours ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA1 day ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

INTERVIU Eurodeputatul Victor Negrescu: Salariul minim european are menirea să crească standardele sociale în Europa, oferind oportunități egale pentru toți europenii care lucrează în orice stat membru

Alin Mituța4 days ago

Eurodeputatul Alin Mituța: România va deveni un stat sigur pentru fete și femei atunci când vom taxa fiecare violență fizică, sexuală sau emoțională

POLITICĂ4 days ago

Guvernul Nicolae Ciucă a fost învestit de Parlament cu o majoritate covârșitoare. Membrii cabinetului PNL-PSD-UDMR vor depune jurământul la Palatul Cotroceni

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă îndeamnă companiile farmaceutice care produc vaccinul anti-COVID-19 să deruleze campanii de informare în statele UE pentru a combate dezinformarea

POLITICĂ4 days ago

Premierul desemnat Nicolae Ciucă, în Parlament: Vom garanta stabilitatea României. Vom asigura respectarea statului de drept și o politică externă bazată pe consolidarea rolului în UE și NATO și a Parteneriatului cu SUA

Marian-Jean Marinescu4 days ago

Marian-Jean Marinescu, către comisarul european pentru energie: Vreau să văd energia nucleară și gazul în viitorul act delegat pentru taxonomie. ”Fit for 55” va determina ”o cerere de energie foarte mare”

Team2Share

Trending