Klaus Iohannis, reverență pentru Jean-Claude Juncker: O personalitate politică dedicată idealului Europei Unite de calibrul părinţilor-fondatori ai UE

Fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Clade Juncker a fost distins joi, la București, cu titlul Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Studii Economice (ASE), într-o ceremonie care a avut loc în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis, șeful statului rostind un laudatio echivalent cu o reverență pentru cel care este “o personalitate politică de calibrul părinţilor-fondatori ai Uniunii Europene”.

Onorăm astăzi o personalitate europeană remarcabilă şi un prieten al României – excelenţa sa, domnul Jean-Claude Juncker. (…) Preşedintele Jean-Claude Juncker este nu doar unul dintre cei mai experimentaţi oameni de stat europeni, ci şi un veritabil susţinător şi promotor al integrării europene, având un rol aparte în istoria recentă a Uniunii Europene. Prin întreaga sa activitate dedicată idealului Europei Unite, Jean-Claude Juncker este o personalitate politică de calibrul părinţilor-fondatori ai Uniunii Europene“, a spus preşedintele Iohannis. 

Şeful statului, care a colaborat cu Juncker îndeaproape vreme de cinci ani cât acesta din urmă a fost șef al Comisiei Europene, a evocat câteva momente marcante din bogata experienţă politică a fostului preşedinte al Comisiei Europene, arătând că a fost martor al căderii Zidului Berlinului, arhitect al Tratatului de la Maastricht din 1992, preşedinte al Eurogrupului timp de 8 ani şi că a jucat un important rol în reunificarea continentului european.

“Într-o perioadă când Europa se redefinea după căderea regimurilor comuniste, Jean-Claude Juncker a fost un adevărat campion al cauzei europene, aducând alături state mari şi mici, noi sau vechi, din Est sau din Vest, pentru a lucra împreună pentru dezvoltare şi pentru a depăşi diviziunile trecutului. Planul Juncker a avut un rol-cheie în creşterea şi consolidarea competitivităţii economiei europene. Mare parte din rezilienţa economică atât de necesară în ultimii ani îşi are originea şi în viziunea promovată prin Planul de investiţii pentru Uniunea Europeană”, a spus Iohannis, enumerând contribuțiile subistanțiale ale Juncker.

Referindu-se la mandatul lui Jean-Claude Juncker în fruntea Comisiei Europene ca unul de referinţă, șeful statului a arătat și provocările considerabile pe care le-a gestionat Juncker și cu care s-a confruntat Uniunea, de la gestionarea consecinţelor crizei economice şi financiare, la criza migranţilor sau la momentul Brexit din 2016.

“În toată această perioadă, preşedintele Juncker a ales să promoveze o agendă europeană pozitivă, a ales calea unităţii, susţinând cu fiecare ocazie importanţa solidarităţii europene – valori care, aşa cum timpul a dovedit-o, continuă să reprezinte arma cea mai puternică a Uniunii Europene. Rezultatele obţinute au subliniat, parcă şi mai puternic, importanţa unor politici economice sănătoase la nivel naţional şi european, capabile să consolideze dezvoltarea şi convergenţa economică în UE”, a spus şeful statului.

El a evocat şi “francheţea şi umorul fin” al fostului preşedinte al executivului european.

Şeful statului a amintit şi cele mai emblematice momente din istoria europeană a României la care a participat Jean-Claude Juncker.

Între acestea se disting prezidarea summitului Consiliului European din 1997, în calitate de premier al Luxemburgului, în cadrul căruia s-a luat decizia istorică de a lansa procesul de extindere a Uniunii înspre statele din Europa Centrală şi de Est, găzduirea, în 2005, la Abaţia Neumunster din Luxemburg, a ceremoniei de semnare a Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, iar în 2007 Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană, alături de Luxemburg.

De asemenea, Jean-Claude Juncker a participat în 2017, de Ziua Europei, la aniversarea primilor 10 ani de apartenenţă a României la Uniunea Europeană, iar în 2019 la momentul inaugural al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene de la Ateneul Român şi la Summitul privind viitorul Europei de la Sibiu.

În discursul său de laudatio, preşedintele Klaus Iohannis a vorbit şi despre evoluţiile dramatice declanşate de agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, arătând că “avem astăzi în Europa de acest răspuns unit şi solidar în faţa unui atac fără precedent la valorile noastre, la regulile şi la principiile dreptului internaţional”. El a arătat că România sprijină puternic Ucraina şi Republica Moldova, state care au devenit candidate la aderarea la UE.

Șeful statului a optat să concluzioneze discursul său printr-o referire la una dintre cele mai emoționate declarații pe care le-a făcut Juncker cu privire la proiectul european.

“Am trăit, am luptat și am lucrat pentru proiectul european toată viața. Am trăit vremuri bune și vremuri grele. (…) La bine și la greu, nu am încetat niciodată să iubesc Europa”, spunea Jean-Claude Juncker, în septembrie 2017, în discursul său privind Starea Uniunii Europene, suținut în plenul Parlamentului European de la Strasbourg.

În acest context, Iohannis l-a asigurat pe Juncker că se află “într-o țară care împărtășește pe deplin aceste sentimente.

“România este, de mai bine de 16 ani, în sânul familiei europene și datorită susținerii unor oameni cu viziunea și dedicarea dumneavoastră. Drumul nu a fost tot timpul ușor, dar am luptat și vom continua să luptăm pentru viitorul acestui proiect comun“, a conchis şeful statului.

Ceremonia de acordare a titlului Doctor Honoris Causa fostului preşedinte al Comisiei Europene s-a desfăşurat în Aula Magna a Academiei de Studii Economice. Evenimentul are loc în contextul manifestărilor organizate de ASE cu prilejul împlinirii pe 6 aprilie a 110 ani de la înfiinţarea instituţiei de învăţământ superior.

Prim-ministru al Luxemburgului între 2 – 

În 2005, în calitate de președinte al Consiliului UE, a fost gazdă a ceremoniei de semnare a Tratatului de Aderare a României la UE, la 25 aprilie.

Citiți și Veteran al istoriei UE, Jean-Claude Juncker se îndreaptă spre ”Panteonul integrării europene”: ”Voi rămâne mândru până la sfârşitul vieţii mele că am putut sluji Europa”

Experiența sa politică datează din anii în care Jacques Delors, în calitate de președinte al Comisiei Europene, lucra pentru avansarea integrării europene. Membru al guvernelor conduse de Jacques Santer (la rândul său fost președinte al Comisiei Europene), Juncker a deținut portofolii de ministru și pe cea de prim-ministru din 1984 și până în 2013.

Mai mult, în perioada în care cele 12 state ale Comunității Europene puneau bazele Tratatului de la Maastricht – bornă remarcabilă a integrării europene – Jean-Claude Juncker era ministru de Finanțe al Luxemburgului. Din această calitate, a fost direct implicat în desăvârșirea criteriilor de la Maastricht, cele care stau la baza creării Uniunii Economice și Monetare și a adoptării euro ca monedă unică europeană.

În calitate de președinte al Comisiei Europene a vizitat România în preajma Zilei Europei din 2017, când țara noastră a aniversat 10 ani de la intrarea în Uniunea Europeană, moment în care s-a adresat și Parlamentului European și a fost invitat special al recepției de Ziua Europei găzduită de președintele Iohannis.

În 2018, la invitația lui Juncker, Klaus Iohannis a devenit primul lider român care s-a adresat unei reuniuni a Colegiului Comisiei Europene.

De asemenea, Jean-Claude Juncker este cel care a propus organizarea unui summit informal al liderilor UE la Sibiu, în timpul președinției române a Consiliului UE în 2019, opțiune pe care șeful executivului european de la acea vreme a lansat-o public la discursul său privind Starea Uniunii Europene din septembrie 2017.

Citiți și Klaus Iohannis, în dialog cu 300 de tineri din toată Europa la Sibiu: Prin mine și Jean-Claude Juncker veți avea două voci la Summitul de la Sibiu. Dacă vreți să aveți lideri buni, atunci mergeți și votați!

Astfel că, la 9 mai 2019, pentru prima dată în istoria UE, liderii statelor membre ale Uniunii Europene s-au reunit la Sibiu chiar de Ziua Europei, dând naștere “spiritului de la Sibiu” prin care aceștia au făgăduit că vor apăra o singură Europa, de la nord la sud și de la est la vest.

Reamintim că în 2007, anul aderării României la UE, Sibiul condus de primarul Klaus Iohannis și Luxemburgul condus de premierul Jean-Claude Juncker au împărțit titlul de Capitală Culturală Europeană.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare