Connect with us

POLITICĂ

Klaus Iohannis, reverență pentru sacrificiile făcute de români, în mesajul de Anul Nou: Noi, ca naţiune, trebuie să ieşim mai puternici şi mai uniţi din această criză sanitară

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis românilor, într-un mesaj adresat cu prilejul Anului Nou, mulţumirile sale pentru sacrificiile, dar şi responsabilitatea şi simţul civic de care au dat dovadă în acest “an dificil”, subliniind că trebuie să ieşim “mai puternici şi mai uniţi” din această “criză sanitară teribilă”, iar anul viitor să însemne “bucuria de a ne regăsi, cu adevărat, în normalitate”.

“Dragi români, lăsăm în urmă un an cu multe încercări, cu suişuri şi coborâşuri, cu speranţă şi deznădejde. 2021 a fost un an dureros pentru ţara noastră, prea mulţi români pierzând lupta cu virusul în valurile succesive ale pandemiei. În aceste momente, vă îndemn să ne îndreptăm gândurile şi către familiile îndurerate de dispariţia cuiva drag. Îmi exprim întreaga recunoştinţă faţă de medicii, asistenţii medicali, paramedicii, ambulanţierii, farmaciştii, voluntarii şi toţi cei care s-au aflat şi continuă să se afle în prima linie a luptei împotriva pandemiei. Ei fac tot ce le stă în putinţă, ignorând riscurile şi trecând peste epuizare, să salveze vieţi şi să aline suferinţa celor bolnavi”, a afirmat Klaus Iohannis.

Şeful statului a adresat, totodată, mulţumirile sale românilor pentru sacrificiile făcute, dar şi pentru responsabilitate şi simţul civic de care au dat dovadă în acest an.

“Vă mulţumesc pentru sacrificiile făcute, pentru responsabilitatea şi simţul civic deosebit de care aţi dat dovadă şi în acest an dificil. Tot ce am învăţat despre noi înşine pe parcursul pandemiei ar trebui să ne inspire şi să ne ajute să depăşim mai uşor orice încercări viitoare. Noi, ca naţiune, trebuie să ieşim mai puternici şi mai uniţi din această criză sanitară teribilă. 2022 ne bate la uşă: să îi deschidem, aşadar, cu speranţă, cu inima deschisă şi cu încrederea că toate eforturile noastre vor însemna bucuria de a ne regăsi, cu adevărat, în normalitate. La mulţi ani, oriunde vă aflaţi! Vă doresc un An Nou fericit, cu sănătate şi împliniri!”, a mai transmis Klaus Iohannis. 

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

POLITICĂ

Nicușor Dan, în mesajul de Crăciun: “Împreună, să ne recăpătăm forța unei națiuni conștientă de identitatea sa și hotărâtă să își construiască viitorul cu încredere”

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj Crăciun adresat românilor, în care a îndemnat la unitate, reflecție și regăsirea valorilor care definesc identitatea națională, subliniind nevoia de a construi viitorul cu încredere și solidaritate.

În mesajul publicat pe pagina sa de Facebook, șeful statului a arătat că „Nașterea lui Hristos este pentru noi, creștinii, sărbătoarea speranței, a luminii și a adevărului credinței. Oriunde ne-am afla, Crăciunul ne amintește de acasă, de magia copilăriei și ne readuce mai aproape de esența valorilor care dau sens vieții noastre”.

Președintele a evidențiat importanța legăturilor de familie și a apropierii dintre oameni, afirmând că „momentele petrecute în familie și bucuria de a-i avea aproape pe cei dragi sunt cele mai prețioase daruri, pe care, în tumultul vieții de zi cu zi, riscăm uneori să nu le apreciem atât de mult pe cât ar trebui”.

Totodată, Nicușor Dan a făcut apel la regăsirea echilibrului interior și la responsabilitatea colectivă, îndemnând ca sărbătorile să fie un prilej de întărire a coeziunii sociale.

„În aceste zile speciale, să ne regăsim liniștea sufletească, puterea de a fi mai buni, mai înțelepți și mai înțelegători pentru ca, împreună, să ne recăpătăm forța unei națiuni conștientă de identitatea sa și hotărâtă să își construiască viitorul cu încredere”, a transmis președintele.

„Vă doresc tuturor un Crăciun binecuvântat!”, a încheiat șeful statului.

Continue Reading

JUSTIȚIE

Guvernul a lansat Comitetul pentru revizuirea legislației din justiție. Premierul Bolojan a deschis prima reuniune la Palatul Victoria

Published

on

© Guvernul României

Guvernul a făcut primul pas formal în procesul de analiză și revizuire a legislației din domeniul justiției, prin convocarea, marți, la Palatul Victoria, a primei întruniri a Comitetului dedicat acestui demers, cu participarea reprezentanților sistemului judiciar, ai societății civile și ai principalelor instituții implicate, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Potrivit comunicatului de presă, ședința din 23 decembrie 2025 a debutat cu o intervenție a prim-ministrului Ilie Bolojan, care a subliniat importanța dialogului instituțional și a cooperării cu reprezentanții sistemului judiciar și ai societății civile. Premierul a precizat că participarea sa la începutul lucrărilor comitetului reflectă respectul față de toți cei implicați și seriozitatea guvernului față de acest demers. În același context, Ilie Bolojan a arătat că scopul întâlnirilor este identificarea aspectelor legislative care pot fi îmbunătățite, subliniind totodată că justiția trebuie abordată ca un serviciu public în beneficiul cetățeanului.

Obiectivul Comitetului este stabilirea unor soluții normative concrete pentru problemele identificate în dezbaterea publică, inclusiv prin investigații jurnalistice și petiții asumate de magistrați. Printre temele frecvent invocate în cadrul discuțiilor s-au numărat procedurile de desemnare a conducerilor instanțelor și parchetelor, procedurile de delegare și detașare a magistraților, modul de modificare a componenței completurilor de judecată, precum și competența privind cercetarea faptelor de corupție în interiorul sistemului judiciar.

 

În cadrul întâlnirii au fost semnalate și problemele legate de volumul ridicat de muncă al magistraților, generat de deficitul de personal, condițiile de lucru din instanțe și parchete, precum și lipsa de predictibilitate a legislației. De asemenea, a fost discutată demararea procedurilor pentru realizarea unui audit independent privind repartizarea dosarelor în cadrul sistemului judiciar.

Având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri rapide, cu respectarea tuturor procedurilor legale, Comitetul a agreat un calendar de lucru care prevede formularea, de către membrii săi, a unor soluții legislative concrete. Conform comunicatului, o nouă întrunire este programată pentru data de 5 ianuarie 2026, iar un act normativ urmează să fie redactat până la începerea noii sesiuni parlamentare, având în vedere inclusiv propunerile formulate de magistrați.

Citiți și Nicușor Dan va iniția un referendum în corpul magistraților în luna ianuarie: Dacă CSM nu reprezintă interesul public, atunci CSM va pleca de urgență

La reuniunea de marți au participat, din partea Cancelariei Prim-ministrului, Andrei Lupu, Oana Cambera și Bianca Bodnar, iar din partea Administrației Prezidențiale, consilierul prezidențial Cosmin Soare Filatov. Consiliul Superior al Magistraturii a fost reprezentat de procurorul Bogdan Staicu, iar Ministerul Justiției de Roxana Momeu, Alina Rădoi și Mihai Cucu.

Asociațiile profesionale ale magistraților au fost reprezentate de Dragoș Călin, din partea Asociației Forumul Judecătorilor din România, Alexandra Lăncrănjan, din partea Asociației Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor, și Bogdan Pîrlog, din partea Asociației Inițiativa pentru Justiție. La discuții au fost prezenți și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, respectiv Laura Ștefan din partea Expert Forum, Roxana Pencea-Brădățan și Diana Ionescu din partea Declic, precum și Elena Calistru și Adrian Ristea din partea Funky Citizens.

În format online au participat Andreea Ciucă din partea Asociației Magistraților din România, Dana Gîrbovan din partea Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, precum și avocatul Traian Briciu din partea Uniunii Naționale a Barourilor din România.

Continue Reading

POLITICĂ

Noii miniștri ai apărării și economiei, Radu Miruță și Irineu Darău, au depus jurământul la Cotroceni, în prezența lui Nicușor Dan și a lui Ilie Bolojan

Published

on

© Administrația Prezidențială

Noii miniștri din Guvernul Bolojan – Radu Miruță (Apărare) și Irineu Darău (Economie) – au depus jurământul de învestitură, marți, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Cotroceni.

La ceremonie a fost prezent și premierul Ilie Bolojan.

Președintele Nicușor Dan a semnat marți decretele de numire în funcție a celor doi miniștri.

Vinerea trecută, cei doi au fost validați pentru aceste funcții de Comitetul Politic al USR.

Radu Miruță ocupă fotoliul de ministru al Apărării Naționale, iar Irineu Darău este noul ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

Radu Miruță este și vicepremier în Cabinetul Bolojan. 

 

Comitetul Politic al USR, întrunit online, a validat vinerea trecută propunerile pentru Ministerul Apărării Naționale, în persoana lui Radu Miruță, și pentru Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, în persoana lui Irineu Darău.

Radu Miruță (40 de ani) deține un doctorat în Telecomunicații și este absolvent și al Facultății de Drept. A avut o carieră în companii importante din domeniul telecomunicațiilor, iar în 2020 a devenit deputat pe listele USR, aflându-se acum la al doilea mandat. Ca ministru al Economiei, a avut un rol esențial în negocierea contractelor din vastul pachet de finanțare pentru Apărare, SAFE, prin care României îi sunt destinate peste 16,6 miliarde de euro.

Irineu Darău (39 de ani) este senator USR de Brașov aflat la al doilea mandat. De profesie informatician, este licențiat al Facultății de Matematică și Informatică de la Universitatea din București. Conduce Comisia pentru învățământ, știință și inovare și este membru în mai multe comisii economice și sociale din Senat. Este liderul filialei USR Brașov.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

INTERNAȚIONAL1 hour ago

Donald Trump spune că „este timpul pentru o nouă conducere în Iran”, în contextul reprimării violente a protestelor: Ayatollahul Khamenei este responsabil pentru „distrugerea completă a țării”

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Ministrul groenlandez al resurselor minerale salută reacția țărilor europene în fața tarifelor impuse de Trump: „Trăim vremuri extraordinare, care necesită nu numai demnitate, ci și mult curaj”

ROMÂNIA2 hours ago

Oficial: Nicușor Dan a primit o scrisoare de la Donald Trump prin care România este invitată să devină membru al Consiliului pentru Pace în Gaza

NATO3 hours ago

Ministrul Oana Țoiu a prezentat prioritățile României în perspectiva summitului NATO de la Ankara: consolidarea posturii NATO pe Flancul Estic, progrese în alocarea fondurilor pentru apărare și continuarea sprijinului pentru Ucraina

SUA13 hours ago

UE continuă riposta la tarifele lui Trump: Acordul comercial UE-SUA va fi “pus pe pauză”/ “China și Rusia trebuie să se bucure din plin, beneficiind de diviziunile dintre aliați”

SUA14 hours ago

“Nu ne vom lăsa șantajați și intimidați”: Europenii ripostează la tarifele lui Trump și promit un răspuns unit, inclusiv asigurarea securității arctice și în Groenlanda

U.E.18 hours ago

“Bine ați venit în cea mai mare piață din lume”: În debutul epocii jocului de sumă zero între superputeri, UE și Mercosur au semnat, la Asuncion, acordul celei mai mari zone de liber-schimb

INTERNAȚIONAL19 hours ago

Trump impune tarife Danemarcei, Norvegiei, Suediei, Franței, Germaniei, Regatului Unit, Țărilor de Jos și Finlandei pentru a forța “achiziția” Groenlandei: Pacea mondială este în joc!

ONU20 hours ago

A intrat în vigoare tratatul ONU ce oferă un cadru pentru guvernanța comună a aproximativ două treimi din suprafața oceanelor. Emmanuel Macron: Marea liberă nu va mai fi un Vest Sălbatic

ROMÂNIA22 hours ago

Autoritatea Națională pentru Cercetare: Proiecte de cercetare de peste 12 miliarde de lei contractate în ultimii trei ani din fonduri structurale, PNRR și fonduri naționale pentru competitivitatea europeană și națională

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Președinții Braziliei și Comisiei Europene au sărbătorit acordul comercial UE-Mercosur. Ursula von der Leyen: Bine ați venit în cea mai mare zonă de liber schimb de pe planetă

ROMÂNIA4 weeks ago

Oana Țoiu: România și R. Moldova au cel mai puternic parteneriat diplomatic. Interesele țărilor noastre nu sunt doar aliniate, ci îndeplinite cu succes atâta timp cât le urmărim împreună

SUA4 weeks ago

Rubio: SUA nu încearcă să impună un acord de pace între Ucraina și Rusia, ci să înțeleagă ce este dispusă fiecare parte să accepte și să ofere pentru a ajunge la o soluție negociată

COMISIA EUROPEANA2 months ago

Comisia Europeană prezintă două soluții pentru a sprijini nevoile de finanțare ale Ucrainei în perioada 2026-2027: împrumuturi UE și utilizarea activelor rusești înghețate pentru un împrumut pentru reparații

ROMÂNIA2 months ago

Industria de apărare din România face apel la un cadru legislativ modern, predictibil și capabil să susțină producția locală, lanțurile de furnizori și transferul de tehnologie

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII2 months ago

Șeful Biroului Grupului BEI în România prezintă instrumentele de finanțare ale Băncii Europene de Investiții pentru sectorul securității și apărării: Ambițiile noastre în acest domeniu s-au mărit considerabil

ROMÂNIA2 months ago

MAI câștigă o poziție de top în cadrul Frontex. Cătălin Predoiu: Este un succes important, obținut în condiții de concurență acerbă între țările europene

ROMÂNIA2 months ago

Președintele Senatului, în cadrul Summitului Parlamentar al Platformei Crimeea: Susținem independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul granițelor recunoscute la nivel internațional

ROMÂNIA2 months ago

România nu mai vrea să fie un actor reactiv în dezbaterile europene, ci un contributor direct cu viziune proprie la definirea noului Cadru Financiar Multianual, spune Dragoș Pîslaru la lansarea „Procesului de la București”

COMISIA EUROPEANA2 months ago

Roxana Mînzatu, apel ferm ca dimensiunea socială să nu fie marginalizată în viitorul buget al UE: Trebuie să arătăm oamenilor că nu lăsăm ca nevoile lor să fie transformate în arme împotriva proiectului european

Trending