România susține pe deplin integrarea Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei în Uniunea Europeană, a afirmat marți președintele Klaus Iohannis.
“Locul acestor parteneri ai Uniunii Europene este în cadrul familiei europene, iar România va face tot ce îi stă în putință pentru ca acest lucru să devină realitate”, a scris șeful statului, pe Twitter, după ce în cadrul teleconferinței cu liderii SUA, G7, UE și NATO el a pledat pentru sprijinirea eforturilor Republicii Moldova, atât în ceea ce privește gestionarea refugiaților ucraineni, cât și în cazul unei eventuale noi crize energetice. În același format, Iohannis a exprimat disponibilitatea ca România să servească în calitate de hub de distribuție a asistenței umanitare pentru Ucraina în contextul agresiunii militare a Federației Ruse.
Romania🇷🇴 fully supports the integration of Ukraine🇺🇦, as well as of the Republic of Moldova🇲🇩 and Georgia🇬🇪, with the European Union🇪🇺. The place of these partners of the EU is within the European family, and Romania will do its best for this to become reality.
— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) March 1, 2022
Cele trei țări au semnat, în iulie 2021, o declarație comună supranumită “trio-ul de la Batumi” prin care au reafirmat ”angajamentul neclintit de a avansa procesul de integrare în UE prin reforme cuprinzătoare”.
Precizările președintelui privind o extindere a Uniunii Europene vin în contextul în care omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, a semnat luni cererea de aderare a țării sale la Uniunea Europeană.
“Astăzi am semnat o cerere de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană. Sunt destul de sigur că este real”, a afirmat Zelenski, care mai devreme mulțumise președintelui Iohannis pentru că susține aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut luni Uniunii Europene o procedură de urgență extraordinară pentru aderarea Ucrainei la UE.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a exprimat duminică în favoarea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. Ideea aderării Ucrainei la UE a fost evocată și de președintele Poloniei, Andrzej Duda, în timp ce preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a anunţat luni că va avea loc o dezbatere privind o viitoare aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană.
Tot Michel a continuat, precizând că aderarea la UE necesită un acord unanim al celor 27 de state membre, iar actualmente există “opinii diferite şi sensibilităţi” referitor la acest subiect în rândul celor 27.
De asemenea, un oficial de la Palatul Elysée a precizat că aderarea Ucrainei la UE ar trebui să facă parte dintr-o dezbatere mai amplă și că aceasta va necesita timp.
“Ucraina este o țară în inima Europei, o țară al cărei destin și alegere democratică este importantă pentru noi… faptul este, de asemenea, că trebuie să fim atenți să nu facem promisiuni pe care nu le putem respecta”, a declarat oficialul în această seară reporterilor, menționând totodată că dezbaterea privind aderarea este “o conversație pe termen lung” care ar trebui să implice și alte țări, precum Moldova sau Georgia.
Extinderea reprezintă procesul prin care o țară aderă la Uniunea Europeană, explică Consiliul Uniunii Europene într-un material informativ.
Orice țară europeană care respectă valorile UE menționate în Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și care se angajează să promoveze aceste valori poate solicita să devină membră a UE. Valorile Uniunii sunt menționate la articolul 2 din tratat, care stipulează că “Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați”.
Primul pas este îndeplinirea de către țara în cauză a criteriilor de aderare. Aceste criterii au fost definite în cadrul unei reuniuni a Consiliului European, la Copenhaga în 1993, fiind adesea numite „criteriile de la Copenhaga”.
Criteriile de la Copenhaga stabilesc o serie de condiții democratice, economice și politice pentru țările care doresc să adere la UE:
- instituții stabile, care să garanteze democrația, statul de drept, drepturile omului și respectarea și protecția minorităților
- o economie de piață funcțională, precum și capacitatea de a face față concurenței și forțelor pieței în UE
- capacitatea de a-și asuma și de a implementa în mod eficace obligațiile aferente statutului de membru, inclusiv adeziunea la obiectivele uniunii politice, economice și monetare
La rândul său, UE trebuie să aibă capacitatea de a integra noi membri.




