Connect with us

ENERGIE

Klaus Iohannis s-a întâlnit cu conducerea Enel Group: Este necesar un efort comun al companiilor din sectorul energetic și al autorităților pentru protejarea consumatorilor

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis, a primit marți, la Palatul Cotroceni, delegația Enel Group, condusă de Francesco Starace, CEO Enel Group, șeful statului transmițând conducerii companiei că este necesar un efort comun al companiilor din sectorul energetic și al autorităților statului pentru a-i proteja pe consumatorii vulnerabili

“În cadrul întrevederii, conducerea Enel Group a prezentat activitatea companiei și planuri de investiții ambițioase, care vizează dezvoltarea de noi capacități de producție a energiei electrice din resurse regenerabile, precum și obiective privind sustenabilitatea rețelelor de distribuție, în contextul priorităților axate pe digitalizare și electromobilitate”, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat necesitatea creșterii consistente a investițiilor și a dezvoltării de noi unități de producție în sectorul energetic, care să contribuie la consolidarea securității energetice a României, dar și în plan regional. În acest sens, Președintele Klaus Iohannis a menționat că pot fi explorate și fructificate noile direcții de dezvoltare, cu soluții pe termen lung, precum electromobilitatea sau utilizarea hidrogenului ca sursă de energie.

Totodată, șeful statului a încurajat continuarea dialogului dintre Enel și autoritățile statului, evidențiind importanța valorificării avantajelor deosebite pe care țara noastră le deține în sectorul energetic.

În cadrul întâlnirii, au fost discutate principalele provocări cu care se confruntă în prezent piața energiei la nivel european, precum și aspectele specifice pieței autohtone, ale cărei evoluții din ultima perioadă au creat îngrijorări majore la nivelul consumatorilor casnici și industriali.

În acest sens, președintele Klaus Iohannis a transmis conducerii Enel Group că este necesar un efort comun al companiilor din sectorul energetic și al autorităților statului, în vederea identificării celor mai potrivite măsuri și instrumente destinate protejării consumatorilor vulnerabili, dar și firmelor din sectorul productiv, puternic afectate de actuala creștere a prețurilor la energie.

Directorul general al Enel Group a menționat interesul ferm al companiei de a reprezenta, în continuare, un partener pe termen lung al statului român, care dorește să contribuie semnificativ la asigurarea unei tranziții energetice echitabile și de succes.

Expertiza mondială a grupului Enel în domeniul energiei verzi va putea facilita atingerea țintelor asumate la nivel european, în cadrul noilor politici specifice Pactului Verde. Astfel, fondurile europene și Planul Național de Redresare și Reziliență sunt oportunități de finanțare care vor susține atingerea obiectivelor de securitate energetică la nivel național.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

ENERGIE

Klaus Iohannis a discutat cu CEO-ul OMV Petrom despre exploatarea gazelor din Marea Neagră în conformitate cu Pactul Ecologic European și Pachetul “Fit for 55”

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a primit, joi, la Palatul Cotroceni, delegaţia OMV Group, condusă de Alfred Stern, noul CEO OMV Group, context în care a subliniat rolul determinant pe care îl au gazele naturale şi exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră în tranziţia către energia verde, în conformitate cu Pactul Ecologic European şi cu orizontul pachetului european Fit for 55.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, cu ocazia întrevederii, conducerea OMV Group a prezentat strategia de dezvoltare a companiei în România pentru perioada următoare, dar şi rezultatele activităţii curente, respectiv iniţiative de responsabilitate socială. OMV Group şi-a exprimat angajamentele de a rămâne un partener de încredere pe termen lung pentru statul român.

Pe fondul situaţiei actuale de pe piaţa gazelor naturale, șeful statului a exprimat necesitatea protejării consumatorilor vulnerabili şi a economiei în ansamblul său, ca urmare a creşterii accentuate a preţurilor. De altfel, șeful statului a promulgat în aceeași zi legea privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.

Discuţiile s-au derulat în jurul provocărilor şi oportunităţilor generate de procesul de tranziţie energetică. Unul dintre subiectele importante ale întrevederii a fost creşterea puternică de preţuri ale gazelor naturale şi energiei electrice, aspect îngrijorător în condiţiile în care România este un producător important de gaze naturale în regiune.

În contextul actual, preşedintele Iohannis a subliniat rolul determinant pe care îl au gazele naturale şi exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră în tranziţia către energia verde, în conformitate cu Pactul Ecologic European şi cu orizontul pachetului european Fit for 55.

Regiunea Mării Negre este şi trebuie să rămână un pol de stabilitate regională şi un perimetru strategic pentru securitatea naţională. România dispune de un real potenţial în domeniul producerii gazelor naturale, a cărui valorificare poate şi trebuie să asigure independenţa energetică“, precizează Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis şi-a declarat susţinerea pentru parteneriatul dintre OMV Petrom şi Societatea Naţională Romgaz în proiectul offshore Neptun Deep, esenţial atât pentru furnizarea de energie securitară, cât şi pentru atingerea obiectivelor privind tranziţia energetică.

“Finalizarea negocierilor dintre compania americană ExxonMobil şi Societatea Naţională Romgaz creează premise încurajatoare pentru implicarea producătorului naţional ca partener activ în exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră şi pentru intrarea în linie dreaptă a proiectului”, arată Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a reiterat şi necesitatea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei, bazate în mare măsură şi pe surse regenerabile, importante pentru mixul energetic asumat de România în contextul noilor ambiţii europene privind neutralitatea energetică.

El a apreciat şi implicarea activă a OMV Petrom în rândul comunităţilor locale, prin proiecte socio-educative de asigurare a eficienţei energetice la nivelul unor unităţi şcolare. 

Continue Reading

ENERGIE

Ministrul energiei Virgil Popescu: Creșterea prețurilor la gaze este dirijată de Rusia. Vom vedea o scădere a prețului după operaționalizarea Nord Stream 2

Published

on

© Virgil Popescu/ Facebook

Creşterea preţurilor la gaze naturale e dirijată de Federaţia Rusă, prin Gazprom, a afirmat, vineri, ministrul energiei, Virgil Popescu, în cadrul unei intervenții pe care a susținut-o la cea de-a cincea ediție a Black Sea and Balkans Security Forum.

“Referitor la preţurile la gaze este o creştere pur şi simplu dirijată de către Federaţia Rusă, de către Gazprom. Părerea mea apropo de gaze, după ce va fi operaţional Nord Stream 2 vom vedea o scădere a preţului”, a susţinut Virgil Popescu, reluând astfel o declarație anterioară a sa.

Pe subiectul preţurilor la electricitate, ministrul Energiei a menţionat că producătorii care nu folosesc surse fosile vând în prezent energia la preţul marginal de pe piaţă, în contextul în care Pactul Green Deal a majorat cu peste 100% preţul certificatelor de carbon plătite de producătorii de energie din surse fosile.

“Referitor la energie electrică, Pactul Green Deal a dus o creştere de la 22 la 55 de euro a certificatului de CO2. Toţi ceilalţi producători care nu folosesc energie fosilă, care nu plătesc CO2, vând energia la preţul marginal de pe piaţă, de aceea este această creştere, coroborată cu o creştere economică, cu o revenire din pandemie, o creştere a energiei electrice atât în Europa cât şi în Asia, unde se consumă foarte foarte mult. Atât la energie electrică, cât şi la gaze, creşterea consumului a fost foarte mare”, a precizat Virgil Popescu.

Ministrul Energiei a afirmat că 10 milioane de români vor primi în această iarnă bani de la Guvern pentru plata facturilor de gaze şi electricitate.

“Ce putem face? Sigur, pe lângă consumatorul vulnerabil care sper să iasă repede din Parlament. Totodată, lucrăm la două scenarii de compensare a facturilor atât la energie electrică, cât şi la gaze naturale, pentru români. Mergem până la venitul mediu sau consumul mediu. Ceea ce am promis vom face şi aproximativ 10 milioane de români vor primi ajutor financiar, în această iarnă, pentru plata facturilor de energie electrică şi gaze naturale”, a declarat Virgil Popescu.

Continue Reading

ENERGIE

REACT-EU: România va primi noi fonduri europene în valoare de 483,8 milioane de euro pentru dotarea spitalelor și școlilor și pentru proiecte energetice

Published

on

© Calea Europeana/ Zaim Diana

România va primi fonduri europene în valoare de 483,8 milioane de euro pentru dotarea spitalelor, centrelor sociale și școlilor, în criza COVID-19 și pentru proiecte din energie, a anunțat joi ministrul investițiilor și proiectelor europene, Cristian Ghinea.

Fondurile vor fi disponibile prin mecanismul REACT-EU. “Am primit aseară confirmarea Comisiei Europene (…) Cele 483,8 milioane euro pentru care am primit prima undă verde, aseară, se referă la: 283,8 milioane euro pentru sănătate – dotări pentru spitale, centre sociale și școli, în contextul pandemiei COVID-19; 200 milioane euro pentru Creșterea eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie“, a spus Ghinea, într-o postare pe Facebook.

Potrivit ministrului de resort, suma de 483,8 milioane de euro va fi destinată proiectelor din cadrul Programului de Infrastructură Mare, și anume cele destinate sănătății în context COVID, plus cele pe eficiență energetică și energie regenerabilă.

“Vor mai urma și alte aprobări de finanțări suplimentare din REACT-EU, în total 1,32 miliarde euro pentru anul 2021”, a promis Ghinea.

El a descris acest anunță drept o “super reușită”, criticând situația preluată drept moștenire la momentul asumării conducerii ministerului.

“Fostul ministru Marcel Boloș făcuse promisiuni în campania electorală de 3,28 miliarde de euro din REACT-EU și asta, prin acte normative inițiate de MFE. Adică mai mult decât dublu față de ce stabilise Comisia Europeană. Adică o sumă enormă, fără justificare, promisă prin OUG. Din burtă, pentru că urma campania. Mai mult, nicio structură din cadrul ministerului nu a fost consultată sau implicată în punerea în aplicare sau în elaborarea actelor oficiale care prevăd alocări bugetare prin intermediul acestui instrument. Practic, nu a existat vreo fundamentare pentru oricare dintre măsuri”, a detaliat el.

Cristian Ghinea a subliniat că a reușit să negocieze Comisia Europeană, la propunerea autorităților de management, o distribuire echilibrată a fondurilor pe care le stabilise și care să respecte și Regulamentul REACT-EU, inclusiv să se încadreze în cele 1,32 miliarde de euro.

Ministrul investițiilor și proiectelor europene a mai precizat că vor urma alte noi aprobări de finanțări din cadrul REACT-EU pentru anul 2021. Astfel, 550 de milioane de euro vor fi acordate la nivelul Programului Operațional Competitivitate, 234 de milioane de euro pentru Programul Operațional Capital Uman și 56 de milioane de euro pentru Programul Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

Instrumentul de redresare NextGenerationEU al Uniunii Europene, în valoare de 750 de miliarde de euro, include, pe lângă Mecanismul de redresare și reziliență de 672,5 miliarde de euro, o sumă de 47,5 miliarde de euro pentru REACT-EU.

Această inițiativă pune la dispoziție fonduri suplimentare pentru programele din cadrul politicii de coeziune aflate în curs de desfășurare și FEAD. Aceste fonduri pot fi cheltuite până la sfârșitul anului 2023, reducând astfel decalajul dintre răspunsul de urgență la criză și redresarea pe termen lung sprijinită de noile programe din cadrul bugetului pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027.

Fondurile REACT-EU pe care le va putea accesa România sunt separate de cele 29,2 miliarde de euro care vor putea fi investite prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
ROMÂNIA33 mins ago

Ministrul energiei, Virgil Popescu, a discutat cu omologul american despre cooperarea în domeniul energiei ”pentru a ne promova securitatea energetică și climatică”

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

România și Polonia, atenționate de Comisia Europeană că nu au transpus corect Directiva privind siguranța operațiunilor petroliere și gaziere offshore

SĂNĂTATE1 hour ago

Eurobarometru: Românii consideră că cercetarea și inovarea aduc cele mai pozitive schimbări în medicină și asistența medicală 

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

Infringement: România, vizată de Comisia Europeană pentru netranspunerea unor norme din domeniul telecomunicațiilor, esențiale pentru tranziția digitală

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

UE a stabilit ca data de 23 septembrie să fie Ziua europeană a produselor ecologice, promovând rolul-cheie jucat de acestea în tranziția către sisteme alimentare durabile

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire: Criza submarinelor arată că UE „nu mai poate conta” pe SUA pentru a-i garanta protecția strategică

U.E.2 hours ago

O regiune din Polonia renunță la titlul de ”zonă liberă de LGBTIQ” sub amenințarea pierderii fondurilor europene

Dragoș Pîslaru3 hours ago

Dragoș Pîslaru: Ce facem în PE este tot politică internă. Gândim lucrurile la Bruxelles pentru a îmbunătăți viața oamenilor din România

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 hours ago

DOCUMENT 43 de europarlamentari, între care 6 români, cer Comisiei Europene să investigheze rolul Gazprom în creșterea prețurilor gazelor naturale în Europa

U.E.3 hours ago

Sondaj: Majoritatea cetățenilor cu drept de vot din Germania spun că s-au decis cu cine să voteze la scrutinul de duminică. Social-democrații se mențin pe primul loc

ONU17 hours ago

În primul discurs la ONU, Maia Sandu cere retragerea trupelor Rusiei din Transnistria și anunță că a început curățarea Republicii Moldova de regimurile corupte

Dragoș Pîslaru21 hours ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru: Cel mai optimist scenariu pentru aderarea României la zona euro ar fi în 2028

ONU22 hours ago

Klaus Iohannis, la ONU: România susține rolul de lider al Uniunii Europene în materie de schimbări climatice

INTERVIURI1 day ago

INTERVIU Președinta Fondului de Investiții al celor Trei Mări: Înființarea fondului, posibilă prin cooperarea cu România. Este esențial să prezentăm investitorilor întreaga regiune prin fiecare țară în parte

ONU1 day ago

Klaus Iohannis, de la tribuna ONU: Valorile democratice și ordinea bazată pe reguli, fundamente ale unui viitor mai bun. Conflictele prelungite din vecinătatea României continuă să amenințe securitatea Europei

INTERNAȚIONAL2 days ago

Joe Biden invocă, în primul său discurs la ONU, “alianța sacră NATO” și “parteneriatul fundamental cu UE”: Suntem în zorii unui deceniu decisiv. Începem o nouă eră de diplomaţie neobosită

INTERVIURI3 days ago

INTERVIU Ministrul adjunct de externe al Poloniei: România și Polonia sunt liderii principali ai Inițiativei celor Trei Mări. Trebuie să fim o parte mai puternică a UE

INTERVIURI5 days ago

Comisarul European Adina Vălean, despre rolul tinerilor în Conferința pentru Viitorul Europei: Ideile lor reprezintă o valoare adăugată

INTERVIURI5 days ago

INTERVIU Comisarul european pentru transporturi Adina Vălean: Proiectele europene necesită o guvernanță stabilă

COMISIA EUROPEANA5 days ago

INTERVIU Comisarul european Adina Vălean: Românii vor prefera din nou mersul cu trenul, odată cu creșterea vitezei de deplasare

Team2Share

Trending