Connect with us

CONSILIUL EUROPEAN

Klaus Iohannis s-a întâlnit în ajunul summitului Consiliului European cu ambasadorii țărilor UE. Discuțiile au vizat statutul de candidat pentru Ucraina și R. Moldova

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a avut marţi o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti, context în care a subliniat că atât reuniunea Consiliului European, cât şi Summitul NATO din această lună vor reprezenta repere importante în ceea ce priveşte abordarea agendei europene şi globale complexe, marcate de războiul din Ucraina şi consecinţele acestuia la nivel politic, economic şi social, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

În cadrul întrevederii organizate cu cu prilejul încheierii, la finalul lunii iunie, a Preşedinţiei franceze a Consiliului Uniunii Europene, au fost abordate, în principal, temele de actualitate care se vor afla pe agenda reuniunii Consiliului European din 23-24 iunie, respectiv evoluţiile de securitate şi sprijinul acordat Ucrainei, cererile de aderare la UE ale Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei, situaţia economică, precum şi relaţiile Uniunii Europene cu Balcanii de Vest.

Au fost prezentate principalele obiective urmărite la viitorul Summit NATO de la Madrid, de la sfârşitul lunii iunie.

Preşedintele Iohannis a evocat deciziile cruciale care vor trebui adoptate cu prilejul Summitului NATO de la Madrid privind consolidarea posturii de descurajare şi apărare a Alianţei pe întregul Flanc Estic, în mod unitar şi pe termen lung, şi abordarea ambiţioasă în formularea Noului Concept Strategic, care să reflecte noii parametri de securitate, să acorde prioritate apărării colective, să definească Rusia ca ameninţare şi să consolideze Alianţa pe toate palierele.

De asemenea, Iohannis a exprimat susţinerea fermă a ţării noastre pentru politica NATO a “Uşilor Deschise” şi pentru aderarea Suediei şi a Finlandei la Alianţă.

Totodată, preşedintele României s-a referit la rezultatele recentei vizite efectuate la Kiev, alături de preşedintele francez, Emmanuel Macron, de cancelarul german, Olaf Scholz, şi de premierul italian, Mario Draghi, subliniind că acesta a fost un demers comun, prin care s-a reafirmat unitatea europeană şi angajamentul european solid pentru continuarea sprijinului pentru Ucraina, în multiple planuri.

Iohannis s-a referit şi la discuţiile substanţiale avute cu acest prilej cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care s-au axat pe modalităţi concrete de a ajuta în continuare Ucraina în faţa agresiunii ruse, de a sprijini efortul de reconstrucţie, ulterior restabilirii păcii, şi cel în plan logistic în ceea ce priveşte exporturile de cereale.

În context, Iohannis a evidenţiat sprijinul constant al ţării noastre pentru Ucraina, încă din primele zile ale agresiunii ruse.

“S-a referit, în acest sens, la ajutorarea celor peste 1,25 de milioane de refugiaţi ucraineni care au traversat frontierele României de la începutul războiului, la mecanismele de integrare pe piaţa forţei de muncă şi în domeniul educaţiei puse la dispoziţia refugiaţilor ucraineni, la Centrul logistic internaţional pentru distribuţia asistenţei umanitare de la Suceava, precum şi la eforturile de facilitare a tranzitului exporturilor de cereale din Ucraina către pieţele internaţionale, prezentând măsurile recente adoptate de România”, se arată în comunicat.

Totodată, preşedintele a reiterat necesitatea continuării sprijinului statelor membre UE pentru Republica Moldova, ţară profund afectată de războiul din Ucraina, în acest sens exprimându-şi speranţa că, prin Conferinţa Donatorilor pentru Republica Moldova, pe care România o va găzdui în luna iulie, se va reuşi mobilizarea unui important sprijin financiar pentru această ţară.

Un subiect de interes particular a vizat cererile de aderare la UE ale Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei, context în care şeful statului român a salutat Opiniile publicate recent de Comisia Europeană, care recomandă recunoaşterea perspectivei celor trei state de a deveni membre UE, precum şi acordarea statutului de candidat pentru Ucraina şi R. Moldova, cu înţelegerea îndeplinirii anumitor paşi.

De asemenea, preşedintele României a subliniat necesitatea de a continua angajamentul faţă de avansarea politicii de extindere, în acord cu meritele proprii, pentru candidaţii care se află deja în acest proces.

În acest sens, Iohannis a reiterat sprijinul pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Albania şi Republica Macedonia de Nord, menţionând că organizarea reuniunii liderilor UE-Balcanii de Vest, din 23 iunie, este un moment oportun pentru reafirmarea angajamentului clar şi activ al UE faţă de regiune, ca abordare geopolitică, într-un context dificil.

În cadrul întâlnirii, preşedintele României a abordat şi perspectivele economice la nivel european, cu accent pe importanţa adoptării şi implementării unor măsuri rapide şi coordonate, dând exemplu actuala propunere a Comisiei Europene RepowerEU, menită să stimuleze investiţiile în sectorul energetic, în strânsă corelare cu cele din PNRR.

La finalul reuniunii, şeful statului român a transmis succes viitoarei Preşedinţii cehe a Consiliului UE, care va debuta la 1 iulie 2022. 

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

CONSILIUL EUROPEAN

Președintele Consiliului European se declară ”șocat” de distrugerea barajului Nova Kahovka: ”Se încadrează în categoria crimelor de război”

Published

on

© European Union, 2022

Președintele Consiliului European, Charles Michel, s-a declarat ”șocat de atacul fără precedent asupra barajului Nova Kahovka”.

”Distrugerea infrastructurii civile se încadrează în mod clar în categoria crimelor de război și vom trage la răspundere Rusia și apropiații săi”, a subliniat oficialul european într-un mesaj publicat pe Twitter.

Acesta a anunțat că va ridica această problemă în cadrul reuniunii șefilor de stat sau de guvern din iunie și va propune asistență financiară sporită pentru zonele inundate.

”Gândurile mele se îndreaptă către familiile din Ucraina afectate de această catastrofă”, a mai spus Michel.

Armata ucraineană a acuzat Rusia că se află în spatele exploziei de la hidrocentrala Kahovka, conform Reuters, citat de Agerpres.

Preşedintele Zelenski a convocat de urgenţă Consiliul său de Securitate, a anunţat şeful Administraţiei Prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, care a denunţat o ”crimă de război”.

Pericolul unei ”catastrofe nucleare” la centrala Zaporojie ”creşte rapid”, a avertizat marţi un consilier al Preşedinţiei ucrainene, în contextul în care apa de la hidrocentrala distrusă servea la răcirea centralei nucleare, informează aceeași sursă.

Cu toate acestea, conducerea centralei nucleare ucrainene Zaporojie, aflată în prezent sub ocupaţie rusă, a afirmat că distrugerea parţială a barajului hidrocentralei Kahovka, nu reprezintă deocamdată o ameninţare pentru instalaţie.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Klaus Iohannis participă la summitul Comunității Politice Europene de la Castel Mimi: R. Moldova își reconfirmă vocația europeană prin găzduirea acestui summit

Published

on

© Administrația Prezidențială

Corespondență din Chișinău

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi, la al doilea summit al Comunităţii Politice Europene care va fi organizat în Republica Moldova, a anunţat Administraţia Prezidenţială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

La reuniunea care va avea loc la Castelul Mimi, raionul Anenii Noi, şi-au anunţat prezenţa 47 de şefi de stat sau de guvern, preşedintele Consiliului European, preşedintele Comisiei Europene şi preşedintele Parlamentului European.

Potrivit sursei citate, prin găzduirea Summitului Comunităţii Politice Europene, Republica Moldova îşi reconfirmă vocaţia europeană şi consecvenţa în implementarea procesului de reforme necesare în vederea aderării la Uniunea Europeană.

Programul summitului cuprinde o sesiune plenară, cu participarea tuturor delegaţiilor, şi grupuri de lucru, care vor avea loc în paralel şi în cadrul cărora se vor dezbate teme care vizează securitatea, energia şi conectivitatea.

Preşedintele Klaus Iohannis va susţine o intervenţie în cadrul sesiunii plenare şi va participa la grupul de lucru privind securitatea.

În cadrul dezbaterilor, şeful statului va aborda aspectele de actualitate generate de impactul războiului de agresiune declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, în domeniile securitar, economic, alimentar sau umanitar; sprijinul susţinut pentru Republica Moldova şi Ucraina, coordonarea eforturilor comune pentru combaterea ameninţărilor hibride, de la atacuri cibernetice, la dezinformare şi campanii de manipulare; creşterea rezilienţei şi continuarea sprijinului acordat statelor vulnerabile din regiune, a arătat Administraţia Prezidenţială.


Citiți și

Cel mai mare eveniment internațional din istoria R. Moldova: Europa se reunește la 20 km de granița cu Ucraina pentru “a dovedi unitatea crescândă pe continent”

VIDEO Summitul CPE din R. Moldova: “Ne-am obișnuit să credem că suntem mici și că de noi nu depinde nimic, dar pe 1 iunie, Europa va veni la noi acasă”

UE dublează ajutorul financiar pentru R. Moldova, la 295 de milioane de euro. Decizia, anunțată în ajunul summitului Comunității Politice Europene de la Chișinău

În ajunul summitului CPE de la Chișinău, UE sancționează șapte persoane, între care Ilan Șor și Vlad Plahotniuc, sub regimul de sancțiuni creat la propunerea României pentru a contracara acțiunile de destabilizare a R. Moldova


Comunitatea Politică Europeană este un format interguvernamental de dezbatere şi o platformă pentru coordonare politică între statele europene în scopul promovării dialogului politic şi a cooperării pe teme de interes comun, pentru consolidarea securităţii, stabilităţii şi a prosperităţii pe continentul european.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

“În Moldova va bate inima Europei”, afirmă șeful Consiliului European: Veți deschide porțile pentru 50 de lideri europeni prieteni, un simbol că Moldova nu este singură

Published

on

© Maia Sandu/ Facebook

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat joi, într-un mesaj video, că prezența a 50 de lideri europeni la summitul Comunității Politice Europene de la Chișinău este un moment istoric pentru Republica Moldova și calea acestei țări spre Uniunea Europeană.

“La 1 iunie, în Moldova va bate inima Europei. Veți deschide porțile frumoasei voastre țări pentru 50 de lideri europeni, 50 de prieteni ai Moldovei. Acesta este un moment istoric pentru țara voastră și pentru cetățenii țării. Este un simbol puternic al unui continent care este alături de voi, un simbol puternic în calea voastră spre familia noastră europeană. Moldova, ești printre prieteni! Moldova, nu ești singură!”, a afirmat Michel, într-un mesaj video distribuit pe contul oficial de Twitter pentru summitul din 1 iunie al Comunității Politice Europene, găzduit de Republica Moldova.

Mesaje similare au fost transmise zilele trecute și de președintele francez Emmanuel Macron și de președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen.

Mesajul președintelui Consiliului European vine la câteva zile de la ampla manifestare intitulată Adunarea Națională “Moldova Europeană”, care s-a desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, la 21 mai, cu zece zile înainte ca R. Moldova să găzduiască, tot la Chișinău, summitul Comunității Politice Europene (CPE), a doua astfel de reuniune după summit-ul inaugural din octombrie anul trecut, de la Praga.

La această manifestare, peste 75.000 de cetățeni au adoptat o rezoluție prin care cer includerea aderării la UE în Constituție, iar președinta Maia Sandu și președinta Parlamentului European Roberta Metsola au susținut discursuri.

Liderii de la Chișinău, în frunte cu președinta Maia Sandu, speră că această adunare cetățenească și summitul CPE vor oferi un impuls puternic pentru obținerea unei decizii în vederea începerii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

Summitul Comunității Politice Europene urmează să se concentreze pe chestiuni legate de securitate și migrație, energie și conectivitate în Europa.

R. Moldova a obținut la 23 iunie anul trecut, alături de Ucraina, statutul de țară candidată pentru aderarea la UE.

Continue Reading

Facebook

PARLAMENTUL EUROPEAN8 mins ago

Eurobarometru: Peste 60% dintre români sunt interesați de alegerile europene de anul viitor și consideră că acțiunile UE au un impact asupra vieții lor zilnice

CONSILIUL UE26 mins ago

Parlamentul European și statele membre au ajuns la un acord cu privire la instrumentul de contracarare a acțiunilor coercitive ce îi va permite UE să își apere mai bine propriile interesele pe scena mondială

COMISIA EUROPEANA51 mins ago

UE prelungește beneficiile comerciale pentru Ucraina

COMISIA EUROPEANA55 mins ago

OMS va prelua sistemul UE de certificare digitală privind COVID-19, primul element constitutiv al Rețelei mondiale de certificare a sănătății digitale

U.E.1 hour ago

Olaf Scholz îl găzduiește pe Emmanuel Macron pentru un dineu la Potsdam

CONSILIUL EUROPEAN2 hours ago

Președintele Consiliului European se declară ”șocat” de distrugerea barajului Nova Kahovka: ”Se încadrează în categoria crimelor de război”

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Comisia Europeană anunță că nu va prelungi măsurile de sprijin pentru prețurile la energie

INTERNAȚIONAL5 hours ago

Șeful Pentagonului afirmă că “Indo-Pacificul este zona de interes numărul 1 a armatei SUA”: China reprezintă cea mai mare provocare

ROMÂNIA5 hours ago

SUA și România găzduiesc la Washington o reuniune a “Rețelei de puncte de contact pentru femei, pace și securitate”, un forum transregional al Agenției ONU pentru emanciparea femeilor

MEDIU1 day ago

Ziua Mondială a Mediului. Klaus Iohannis: România a aderat recent la Coaliția de înaltă ambiție pentru a stopa poluarea cu plastic

MAREA BRITANIE4 days ago

La prima vizită externă după încoronare, Charles al III-lea l-a citat în limba română pe Eminescu: Am ajuns să iubesc România, “țară de glorii, țară de dor”

INTERNAȚIONAL4 days ago

Antony Blinken avertizează, într-un discurs la Helsinki, că o încetare a focului în Ucraina ar reprezenta o “pace Potemkin” favorabilă Rusiei. SUA vor discuții ample despre securitatea europeană

NATO5 days ago

Klaus Iohannis, despre garanții de securitate pentru R. Moldova și Ucraina: Dacă nu reușim să ajutăm Ucraina și Moldova, înseamnă că am pierdut

NATO5 days ago

Stoltenberg, la Olso: Avem nevoie de un cadru care să asigure garanții pentru securitatea Ucrainei și pentru a întrerupe ciclul de agresiune al Rusiei

REPUBLICA MOLDOVA5 days ago

Klaus Iohannis: Summitul Comunității Politice Europene, o dovadă relevantă pentru aderarea R. Moldova la UE. România și celelalte state europene îi sunt alături

ROMÂNIA5 days ago

“Nu sunteți singuri!”: Klaus Iohannis face apel ca sprijinul UE pentru R. Moldova să aibă mai multă mai multă vizibilitate în rândul cetățenilor

ROMÂNIA6 days ago

Nicolae Ciucă va continua discuțiile cu sindicaliștii pentru rezolvarea grevei din Educație. Guvernul va aproba pe 1 iunie creșterile salariale pentru profesori

ROMÂNIA6 days ago

Ministrul Sănătății anunță finalizarea noii forme a Planului Naţional de Combatere a Cancerului

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

VIDEO Summitul CPE din R. Moldova: “Ne-am obișnuit să credem că suntem mici și că de noi nu depinde nimic, dar pe 1 iunie, Europa va veni la noi acasă”

NATO2 weeks ago

“Drumul către summitul de la Vilnius”: Jens Stoltenberg afirmă că aderarea Ucrainei la NATO “în mijlocul unui război nu este pe ordinea de zi”

Team2Share

Trending