Connect with us

CONSILIUL EUROPEAN

Klaus Iohannis, ”sceptic” în privința unui acord al liderilor europeni privind bugetul UE: ”Șansele de reușită le evaluez la 50-50”

Published

on

© Administrația Prezidențială

Corespondență de la Bruxelles

Președintele Klaus Iohannis s-a arătat sceptic, joi, la sosirea la reuniunea specială a Consiliului European dedicată negocierilor dintre șefii de state sau de guverne din UE privind viitorul Cadru Financiar Multianual 2021-2027, alăturându-se astfel celorlalți lideri care privesc cu reținere posibilitatea ajungerii la un acord, deși summitul care începe joi ar putea să se încheie abia sâmbătă.

Îmi permit să fiu sceptic în această privință. Șansele de reușită le evaluez undeva la 50-50”, a răspuns președintele la întrebarea corespondentului CaleaEuropeană.ro.

”Pozițiile sunt foarte diferite. Abordările inițiale sunt destul de dure la majoritatea participanților și mă aștept la discuții foarte complicate astăzi”, a spus anterior președintele, în debutul declarațiilor.

Președintele Klaus Iohannis a afirmat joi, la sosirea la Consiliul European extraordinar dedicat negocierilor pentru viitorul buget european pe termen lung, că ambiția sa este ca România să obțină bani suficienți pentru coeziune și pentru politica agricolă comună, iar nivelul total al acestuia să depășească alocările bugetare convenite în urmă cu șapte ani.

”Începem un Consiliu extraordinar destinat unui singur punct de pe ordinea de zi, și anume bugetului Uniunii Europene pentru următorii șapte ani. Am avut câteva încercări nereușite până acum în Consiliu de a ne apropia de finalizarea discuțiilor. Am avut noi, în Președinția română, o abordare foarte bună și s-au făcut progrese importante în așa-numitul NegoBox, adică pe un document care prefigurează negocierea propriu-zisă, după care următoarea președinție nu a reușit să progreseze cu o propunere acceptabilă și am hotărât, asta doar ca să ne amintim împreună, data trecută, să dăm această temă președinției Consiliului care astăzi vine în fața noastră cu o propunere pe buget. În general opiniile sunt destul de rezervate. Cei care dau mai mult decât primesc sunt de părere că se dă prea mult, cei care primesc mai mult – cum suntem noi – suntem de părere că primim prea puțin, iar pentru noi, repet, este extrem, extrem de important să avem o finanțare consistentă pe politica de coeziune și pe agricultură, dar, evident, și pe noi ne interesează să avem finanțate și programele noi, moderne – digitalizare, inteligența artificială, cercetare, mobilitatea studenților și așa mai departe. Evident că un rol important în toată discuția îl va juca pregătirea pentru măsuri pe climă, pentru așa-numitul Green Deal. Pozițiile sunt foarte diferite. Abordările inițiale sunt destul de dure la majoritatea participanților și mă aștept la discuții foarte complicate astăzi”, a spus președintele.

Citiți și Cele trei ambiții ale lui Klaus Iohannis pentru România la negocierile cu liderii europeni privind bugetul UE: Bani suficienți pentru coeziune și agricultură și un buget mai mare decât precedentul

Întrebat de corespondentul CaleaEuropeană.ro care sunt liniile roșii ale României în aceste negocieri și la ce compromis speră să ajungă în interesul țării noastre, președintele a spus că o ”linie roșie este greu de definit”, fiind vorba despre ” o negociere pe un buget unde fiecare încearcă să-și maximizeze șansele”.

”Ambiția mea este să primim bani suficienți pentru coeziune, să primim bani suficienți pentru agricultură și să avem un buget per total mai mare decât cel din perioada bugetară anterioară”, a spus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis reprezintă, joi, România la Consiliul European extraordinar dedicat viitorului Cadru Financiar Multianual, unde va reafirma susținerea României pentru ca noul buget al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027 să se situeze la nivelul de alocări financiare propuse de Comisia Europeană, în pofida faptului că negocierile ce se anunță complicate și dure între liderii europeni pornesc de la propunere de buget din partea președintelui Consiliului European aflată sub nivelul celei înaintate de Comisia Europeană în 2018.

Conform unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, șeful statului va sublinia disponibilitatea României de a contribui la avansarea negocierilor pentru ajungerea, cât mai curând posibil, la un acord cu privire la viitorul buget european, în condițiile în care obiectivul reuniunii este obținerea unui acord între statele membre privind viitorul buget al Uniunii, pe baza propunerii prezentate la data de 14 februarie de către Charles Michel.

În cadrul reuniunii, mai arată Administrația Prezidențială, președintele Klaus Iohannis va prezenta aspectele de interes prioritar pentru țara noastră în raport cu viitorul buget al Uniunii.

Astfel, Iohannis ”va reafirma susținerea României pentru un buget ambițios, preferabil la nivelul propus de Comisia Europeană, având în vedere că au fost adăugate noi obiective, mai ambițioase”.

Totodată, șeful statului va pleda în continuare pentru asigurarea unei finanțări corespunzătoare pentru Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună, subliniind că țara noastră trebuie să beneficieze de alocări substanțiale pentru aceste două politici, ca instrumente menite să reducă decalajele de dezvoltare între statele membre.

De asemenea, președintele Klaus Iohannis va susține importanța asigurării unor condiții de implementare flexibile și simplificate, care să permită beneficiarilor un acces cât mai facil la fondurile europene.

De altfel, în cadrul unei întrevederi bilaterale ce a avut loc la Bruxelles pe 7 februarie, președintele Klaus Iohannis care l-a avertizat pe Charles Michel că va negocia ”la sânge” pentru a obține cât mai multe fonduri pentru România, și i-a transmis acestuia liniile roșii ale României în negocierea viitorului buget UE. Liniile roșii se referă la finanțare substanțială pentru coeziune și agricultură, menținerea regulii de trei ani pentru absorbție sau crearea unei reguli de ”N+2” și plățile directe pentru fermieri.

Citiți și Începe summitul bugetului european: Klaus Iohannis, Emmanuel Macron și ceilalți lideri UE dau startul bătăliei în care trebuie să decidă finanțarea viitorului Europei post-Brexit

În urmă cu șapte ani, liderii statelor membre ale UE au ajuns la un acord privind Cadrul Financiar Multianual 2014-2020 în urma unui summit extraordinar la 8 februarie 2013. Surse europene citate de Reuters indică faptul că puţin lideri de stat sunt mulţumiţi de propunerea lui Charles Michel, care are nevoie de o aprobare unanimă, şi sunt puţini cei care se aşteaptă să se ajungă la un acord la finele acestei săptămâni. Pe de altă parte, oficialii sunt pregătiți pentru un summit prelungit până cel puțin sâmbătă dimineață.

Pentru a putea fi adoptat, Cadrul Financiar Multianual are nevoie de acordul în unanimitate al statelor membre. 

În urma obținerii unanimității în Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene își definește poziția ținând cont de deciziile adoptate de liderii europeni. De asemenea, pentru a închide procesul decizional pentru adoptarea Cadrului Financiar Multianual este nevoie și de aprobarea Parlamentului European.

Noul Cadru Financiar Multianual ar trebui să intre în vigoare la 1 ianuarie 2021.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

CONSILIUL EUROPEAN

Germania preia astăzi președinția Consiliului UE, pentru ultima dată cu Angela Merkel la conducere. Misiunea: “Să facem Europa puternică din nou”

Published

on

© Council of the European Union/ Facebook

Germania, stat membru fondator al Uniunii Europene, preia astăzi președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, într-un moment delicat pentru proiectul european, care se confruntă cu cea mai gravă criză din istoria sa – pandemia de coronavirus, având ca obiectiv consolidarea unei Europe puternice, solidare, dar și suverane în timpul celei mai profunde recesiuni economice după cel de-al Doilea Război Mondial.

Pentru cancelarul Angela Merkel, aceasta va fi ultima sa președinție la Consiliul UE, după cea din 2007 când a avut un rol decisiv în a debloca negocierile pentru Tratatul de la Lisabona. Mandatul pe care Germania și-l asumă de la 1 iulie echivalează cu moștenirea politică pe care Merkel, cel mai longeviv lider european în funcție, o va lăsa Europei într-un moment în care liderii săi politici negociază planul de relansare post-criză de 750 de miliarde de euro și viitorul Cadru Financiar Multianual 2021-2027 în valoare de 1.100 de miliarde, iar primul test major va fi summit-ul extraordinar din 17-18 iulie de la Bruxelles.

Pentru Angela Merkel, care a anunțat că se va retrage din funcție după alegerile din toamna lui 2021, miza este una uriașă. După multiplele crize prin care a trecut la conducerea Germaniei și în centrul deciziilor europene, cancelarul german trebuie să probeze încă o dată că poate ajuta Europa să depășească o criză aproape existențială. De altfel, instrumentul de recuperare economică care se ridică la 750 de miliarde de euro și care a fost propus de Comisia Europeană se bazează pe arhitectura planului franco-german anunțat de Angela Merkel și Emmanuel Macron, fiind pentru prima dată când Parisul și Berlinul cad de acord asupra necesității unei datorii comune la nivel european. De asemenea, contextul în care Germania asigură această președinție este important pentru viitorul Europei și dintr-o altă perspectivă: Angela Merkel va face echipă cu Ursula von der Leyen, primul german președinte al Comisiei Europene după 52 de ani și singurul om politic german care a făcut parte din toate cancelariile lui Merkel.

“Aceasta este o datorie pe care o aștept enorm. (…) Europa are nevoie de noi, așa cum și noi avem nevoie de ea, nu numai ca o moștenire istorică, ci ca un proiect care ne duce spre viitor, a spus Angela Merkel, în urmă cu aproape două săptămâni, în Bundestag-ul german, când a prezentat prioritățile președinției germane, amintind însă că pandemia de coronavirus “a dezvăluit cât de fragil este încă proiectul european”. Ulterior, într-un amplu interviu acordat presei europene în ajunul președinției germane, Merkel a enunțat prioritatea absolută a ultimei sale președinții la Consiliul UE: “Pentru ca Europa să supraviețuiască, economia ei trebuie să supraviețuiască“.

Angela Merkel, care a contribuit semnificativ la depășirea a trei crize majore europene – financiară, a monedei euro și a migrației -, a evidenţiat acum nevoia de solidaritate, de coeziune și de unitate pentru a depăşi criza provocată de pandemie.

“Suntem conștienți de faptul că există așteptări mari de la președinția Germaniei. Vrem să ne ridicăm la nivelul acestora, încercând ca toți să ieșim din criză nevătămați și ca Europa să fie pregătită pentru viitor. Doar împreună putem reuși să ne trăim valorile europene și să le apărăm împotriva celorlalți: democrație, drepturile omului și statul de drept”, a mai declarat ea, sâmbătă, în podcast-ul său săptămânal.

Misiunea președinției germane: “Să facem Europa puternică din nou”

”În timpul preşedinţiei germane a Consiliului UE vom face tot ce ne stă în putere pentru a gestiona împreună această sarcină într-un mod prin care să privim înainte şi să facem Europa puternică din nou”, scrie guvernul german într-o sinteză a programului său pentru această preşedinţie semestrială.

Germania deschide, de altfel, la 1 iulie noul trio de președinții format alături de Portugalia și de Slovenia și care înlocuiește trio-ul ce a debutat cu președinția României la Consiliul UE, a continuat cu cea a Finlandei și s-a încheiat cu președinția Croației, marți, 30 iunie. Este pentru a 13-a oară când Germania asigură președinția rotativă a Consiliului UE.

Președinția germană a Consiliului UE debutează sub motto-ul “Împreună pentru relansarea Europei”, iar Angela Merkel și guvernul german și-au asumat că mandatul semestrial al Germaniei la cârma Consiliului va fi influențat de măsurile și acțiunile necesare combaterii crizei coronavirusului. De altfel, Germania și-a auto-intitulat această președinție drept “sprintul” unei “curse de ștafetă”.

Programul și prioritățile președinției germane a Consiliului UE, care au fost prezentate atât în Bundestag, cât și statelor membre ale UE în cadrul Consiliului Afaceri Generaleîși propun, în principal, depășirea pe termen lung a consecințelor crizei COVID-19 și redresarea economică și socială a Europei.  De asemenea, programul de lucru al președinției germane pledează pentru mai multe principii ce vizează “o Europă mai puternică și mai inovatoare, o Europă echitabilă, o Europă durabilă, o Europa a securității și a valorilor comune, o Europă puternică în lume”.

Cele trei priorități vizează protecția climatică și tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic, digitalizarea economiei și a societății, cu accent independență, suveranitate și reducere a dependenței exagerate de părți terțe, și o responsabilitate globală mai mare pentru Europa.

Președinția germană a Consiliului UE se va concentra direct asupra depășirii pandemiei de COVID-19: combaterea răspândirii virusului, sprijinirea redresării economiei europene și consolidarea coeziunii sociale în Europa. În vederea realizării acestui obiectiv, Germania își confirmă angajamentul față de acțiunile comune aprobate, solidaritatea europeană și valorile comune.

Puteți citi, pe larg, despre președinția germană a Consiliului UE aici.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Klaus Iohannis i-a transmis președintelui Consiliului European liniile de negociere ale României înainte de summitul extraordinar al UE pentru pachetul de redresare de 1.850 de miliarde de euro

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a avut marți o consultare bilaterală în format de videoconferință cu președintele Consiliului European Charles Michel în vederea pregătirii summitului extraordinar al Consiliului European din perioada 17-18 iulie și în care liderii europeni vor negocia planul de 1.850 de miliarde de euro privind relansarea UE, compus din instrumentul de redresare de 750 de miliarde de euro propus de Comisia Europeană și din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 de 1.100 de miliarde de euro.

Președintele Klaus Iohannis a prezentat obiectivele principale pe care România le are în cadrul acestui proces de negociere, reiterând necesitatea de a se ajunge cât mai curând posibil la un acord final, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

În ce privește viitorul buget al UE pentru perioada 2021-2027, șeful statului a solicitat “flexibilitate sporită” și o creștere a transferurilor între fondurile politicii de coeziune, precum și alocări suplimentare pentru România în domeniul politicii agricole comune și apropierea nivelului plăților directe pentru fermeri români de sumele alocate pentru fermerii din Europa de Vest. Referitor la planul de redresare economică, alcătuit din subvenții și credite, Klaus Iohannis a solicitat o pondere mai mare a granturilor “comparativ cu cea de împrumuturi în totalul sumelor alocate” și s-a pronunțat pentru asigurarea unei perioade de rambursare de 30 de ani pentru fondurile alocate pentru redresarea economică a UE. 

Politica de coeziune: România vrea creșterea transferurilor între fondurile politicii de coeziune și menținerea regulii de dezangajare

“Președintele Klaus Iohannis a subliniat că obiectivul major al țării noastre este obținerea unor alocări cât mai mari pentru politicile de coeziune și agricultură. În acest context, președintele Klaus Iohannis a reiterat solicitarea de menținere a unui rol principal al celor două politici în cadrul viitorului buget al Uniunii, având în vedere că acestea reprezintă cele mai importante instrumente de investiții ale Uniunii, care funcționează în mod adecvat și care pot oferi soluții eficiente în situațiile de criză”, arată sursa citată.

Cu privire la politica de coeziune, șeful statului a solicitat o flexibilitate sporită în absorbția sumelor alocate acestei politici. Astfel, președintele Klaus Iohannis a susținut creșterea transferurilor între diferitele fonduri ale acestei politici pentru a adapta finanțarea disponibilă la nevoile noastre specifice de dezvoltare. De asemenea, Iohannis s-a exprimat în favoarea menținerii ratelor de cofinanțare și prefinanțare din actuala perioadă de programare 2014-2020, precum și a actualei reguli de dezangajare a fondurilor europene de n+3 ani.

Totodată, președintele Klaus Iohannis a pledat pentru o flexibilitate suplimentară în cadrul concentrării tematice în cazul Fondului European de Dezvoltare Regională.

Politica agricolă comună: Klaus Iohannis solicită ca fermierii români să beneficieze de plăți directe cât mai apropiate de nivelul Europei de Vest

Referitor la Politica Agricolă Comună, președintele a solicitat alocări suplimentare pentru dezvoltarea rurală, ținând cont de faptul că zonele rurale au o nevoie ridicată de investiții pe termen lung.

În ceea ce privește plățile directe, președintele Klaus Iohannis a susținut continuarea procesului de convergență externă a acestora, astfel încât sumele acordate fermierilor români din bugetul Uniunii să fie cât mai apropiate de cele din statele Europei de Vest. De asemenea, Președintele României a pledat pentru eliminarea caracterului obligatoriu al mecanismului de plafonare a plăților directe, astfel încât statele membre să aibă flexibilitatea necesară pentru adaptarea finanțărilor la propriile condiții specifice.

Cu privire la introducerea unor resurse proprii noi la bugetul Uniunii Europene, președintele Klaus Iohannis a subliniat că România este în favoarea oricărei alte resurse care poate genera venituri suplimentare, dar care să nu afecteze sursele de venit existente la nivelul statelor membre.

De altfel, într-o convorbire anterioară cu Charles Michel, înaintea videoconferinței liderilor UE din 19 iunie, președintele Klaus Iohannis a transmis că negociază ca România să beneficieze de mai mulți bani din bugetul UE 2021-2027 decât cele aproximativ 45 de miliarde de euro care i-au fost alocate pentru perioada 2014-2020.

Instrumentul Next Generation EU: România dorește mai multe granturi și mai puține împrumuturi pentru o perioadă de rambursare de 30 de ani

Referitor la Planul de redresare economică, președintele României a pledat pentru o alocare totală substanțială, pentru o pondere mai mare a componentei de granturi comparativ cu cea de împrumuturi în totalul sumelor alocate, precum și pentru un acces rapid și eficient la finanțare pentru toate statele membre. De asemenea, președintele Klaus Iohannis s-a pronunțat pentru o perioadă cât mai lungă în ceea ce privește implementarea noului instrument de redresare economică, astfel încât sumele alocate statelor membre să poată fi absorbite integral și eficient.

Președintele României s-a pronunțat pentru asigurarea unei perioade de rambursare de 30 de ani pentru fondurile alocate pentru redresarea economică, întrucât această abordare ar permite punerea în aplicare a angajamentelor pe termen mediu și lung asumate la nivelul Uniunii Europene, evitând, totodată, presiuni nejustificate asupra bugetelor naționale.

Din planul “noii generații UE” de 750 de miliarde de euro prezentat de președintele Comisiei Europene, România ar urma să primească până la 33 de miliarde de euro sub formă de granturi și împrumuturi. Conform estimărilor, între 19,62 și 21 de miliarde de euro vor fi acordate țării noastre sub formă de granturi, iar între 11,58 – 12 miliarde de euro sub formă de împrumuturi. Această finanțare de peste 30 de miliarde de euro se adaugă alocărilor bugetare pe care România le va primi la nivelul Cadrului Financiar Multianual pentru următorii șapte ani. 

Fondul pentru Tranziție Justă: România pledează pentru un caracter voluntar al transferurilor între fonduri

În ceea ce privește Fondul pentru Tranziție Justă, președintele Klaus Iohannis a pledat pentru caracterul voluntar al transferurilor de la Fondul de Coeziune către acest fond. De altfel, un document al Comisiei Europene arată că România va putea primi o finanțare de până la 4,44 miliarde de euro din cadrul Fondului pentru o tranziție justă de până 40 de miliarde de euro lansat de Comisia Europeană ca parte a planului său de recuperare economică de 750 de miliarde de euro. Cu o finanțare de până la 4,44 miliarde de euro, România va putea beneficia de a treia cea mai mare alocare propusă de Comisia Europeană, după Polonia (8 miliarde de euro) și Germania (5,15 miliarde de euro).

Cei 27 de șefi de stat sau de guvern din statele membre ale Uniunii Europene se vor reuni într-un Consiliu European extraordinar convocat de președintele instituției, Charles Michel, în perioada 17-18 iulie, pentru negocierile privind planul gigantic de 1.850 de miliarde de euro destinate relansării economice.

Reuniunea, considerată crucială viitorul post-criză al Uniunii Europene, va fi prima întrunire în format fizic a liderilor UE de la izbucnirea pandemiei cu noul coronavirus și primul summit al UE în cursul președinției germane a Consiliului, care debutează la 1 iulie.

Convenirea unui acord la summitul din 17-18 este incertă. Austria, Danemarca, Olanda și Suedia, cele patru state frugale, sunt foarte rezervate în legătură cu proiectul planului Next Generation EU – stabilit la 750 miliarde de euro -, de care vor beneficia în primul rând ţările din sudul Uniunii, cele mai afectate de pandemie. Din planul propus de Comisia Europeană, 500 de miliarde de euro ar urma să fie acordate sub formă de subvenții către statele membre, iar 250 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi, cele patru state frugale dorind mai degrabă o recuperare bazată pe credite, și nu pe subvenții. De altfel, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dat de înțeles că ar putea fi necesar un al doilea summit, însă a făcut apel către liderii UE să ajungă la un acord până la finalul lunii iulie.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Emmanuel Macron și Angela Merkel, front de unitate în ajunul președinției germane la Consiliul UE: Fără planul de redresare, Europa nu s-ar ridica la nivelul provocării. Europa este viitorul nostru

Published

on

Cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Emmanuel Macron și-au exprimat luni speranța că liderii statelor membre ale Uniunii Europene vor ajunge la un acord la summitul din 17-18 iulie cu privire la planul de redresare economică europeană în urma pandemiei de coronavirus. Într-o dovadă de unitate, liderii francez și german au subliniat că “Europa este viitorul nostru” și au avertizat că Europa nu se va putea ridica la nivelul provocării în absența unui plan de redresare.

Merkel și Macron au vorbit luni într-o conferință de presă în cadrul primei lor întâlniri în persoană de la debutul pandemiei. Șeful statului francez s-a deplasat în Germania într-un semnal de unitate franco-germană, fiind primul lider străin care se întâlnește cu cancelarul german în această perioadă, vizita având loc cu două zile înainte ca Berlinul să își asume președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Cancelarul și cu mine am pus planul pe hârtie: este prioritatea noastră absolută“, a spus Macron, citat de Politico Europe, referindu-se la planul de 500 de miliarde de euro lansat împreună cu Angela Merkel în luna mai, acesta reprezentând o premieră în care Franța și Germania au căzut de acord asupra necesității unei datorii comune europene, dar și scheletul pe baza căruia Comisia Europeană a venit cu instrumentul de recuperare de 750 de miliarde de euro sub formă de subvenții și împrumuturi.

Fără acest lucru, Europa nu s-ar ridica la nivelul provocării”, a continuat liderul francez, potrivit Deutsche Welle, care a fost primit de cancelarul german la Castelul Meseberg, locul de unde în 2018 cei doi lideri lansau viziunea lor comună despre consolidarea zonei euro.

De cealaltă parte, Angela Merkel, care preia miercuri ultima sa președinție rotativă la Consiliul UE, s-a arătat moderată și a spus că discuțiile nu vor eșua din cauza Franței sau a Germaniei.

“Vom lucra împreună și vom face ca Europa să fie pregătită pentru soluționarea acestei crize”, a declarat Merkel în urma discuțiilor cu președintele francez Emmanuel Macron la Berlin.

Rămân de purtat numeroase discuții, însă sperăm să ajungem la o soluție, chiar dacă mai este un drum lung de parcurs“, a spus ea, în contextul în care liderii europeni se vor reuni la summitul extraordinar din 17-18 iulie pentru a negocia planul de 1.850 de miliarde de euro compus din instrumentul de recuperare și din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 în valoare de 1.100 de miliarde de euro.

“Lumea va fi diferită după pandemie. Trebuie să investim mai mult în viitor pentru a face față acestor provocări (…) Europa este viitorul nostru”, a adăugat ea.

De altfel, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a sugerat la finalul săptămânii trecute că ar putea fi necesar un al doilea summit pentru un acord între liderii UE și a făcut apel ca această înțelegere să fie parafată până la 31 iulie, înainte de vacanța de vară, pentru a nu prelungi discuțiile până în septembrie. 

Principalele piedici în calea unui acord sunt puse de grupul celor patru state frugale – Austria, Danemarca, Olanda și Suedia – care susțin o recuperare economică bazată mai mult pe credite, și nu pe subvenții, în condițiile în care marii beneficiari ai acestui plan de recuperare sunt țările din sud, prejudiciate de efectele crizei sanitare și socio-economice.

“Pentru multe state, care probabil sunt încă sceptice astăzi, dorința este să ieșim din această criză puternici împreună”, a spus Merkel, menționând că “așteptările sunt mari” și precizând că Parisul și Berlinul sunt dispuse să se ridice la nivelul așteptărilor.

În context, președintele francez și-a îndreptat o serie de critici către grupul celor patru state frugale, spunând că “vorbim despre țări care sunt net beneficiare ale pieței unice”

Nu este în interesul lor să vadă anumite state membre, și în particular mari piețe ale economiei europene, afectate. Deci, este o chestiune de solidaritate, dar și de interes“, a spus el.

Liderul de la Elysee a avut, de altfel, o întrevedere săptămâna trecută cu prim-ministrul olandez Mark Rutte, într-o încercare de a-l convinge să renunțe la obiecțiile sale privind planul de redresare.

Summitul din 17-18 iulie va fi prima înfățișare în format fizic a liderilor UE, dar și întâia reuniune europeană la cel mai înalt nivel după debutul președinției Germaniei la Consiliul UE.

Într-un interviu pentru șase mari publicații europene, publicat vinerea trecută, cancelarul german Angela Merkel a avertizat că “supraviețuirea Europei depinde de supraviețuirea economiei sale” și a spus că Germania este pregătită să își asume un gest de solidaritate cu toate celelalte țări membre ale Uniunii Europene pentru recuperarea economică și redresarea Europei.

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending