Connect with us

POLITICĂ

Klaus Iohannis, scrisoare către Sorin Grindeanu: Vă solicit abrogarea ordonanței pentru modificarea Codurilor Penale

Published

on

Președintele Klaus Iohannis îi solicită premierului Sorin Grindeanu să abroge ordonanța de urgență privind modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, într-o scrisoare pe care șeful statului a transmis-o liderului executivului.

Iohannis evocă în scrisoarea sa eliminarea Consiliului Superior al Magistraturii din procesul de avizare a actelor normative ce privesc activitatea autorității judecătorești, remarcând faptul că actul normativ a ignorat opiniile profesionale din sistemul judiciar.

Redăm integral conținutul scrisorii transmise de președintele Iohannis premierului Sorin Grindeanu, conform Administrației Prezidențiale:

FOTO: Administrația Prezidențială

„La data de 31 ianuarie 2017 Guvernul României a adoptat Ordonanța de urgență nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 92/01.02.2017.

Având în vedere prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţia României potrivit cărora Guvernul poate adopta Ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

Constatând faptul că Guvernul a adoptat acest act normativ cu o zi înainte de începerea sesiunii ordinare a Parlamentului, ceea ce pune în discuție însăși necesitatea acestui demers,

Reținând incidența dispozițiilor Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii ce conferă acestei autorităţi, în calitatea sa de garant al independenței justiției, competența de a aviza proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti,

Observând că, în cadrul procesului decizional de adoptare a Ordonanţei de urgenţă menţionate, Consiliul Superior al Magistraturii a fost eliminat,

Văzând că acest act normativ a fost adoptat şi cu ignorarea opiniilor profesionale exprimate anterior în cadrul sistemului judiciar,

Luând în considerare efectele profund negative pe care această Ordonanță de urgență le produce asupra funcţionării statului de drept şi, implicit asupra eforturilor depuse de România în domeniul combaterii fenomenului corupţiei şi asigurării integrității funcției publice,

Vă solicit abrogarea Ordonanței de urgență nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală”.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community în cadrul World Economic Forum și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

POLITICĂ

Ramona Mănescu participă la deschiderea Conferinței Generale AIEA. Ministrul de Externe va avea o întrevedere cu directorul general interimar al organizației, Cornel Feruță

Published

on

© Ministerul Afacerilor Externe

Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, participă luni, la Viena, la deschiderea Conferinţei Generale a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe remis CaleaEuropeană.ro.

Potrivit sursei citate, Ramona Mănescu va avea întrevederi cu directorul general interimar al AIEA, ambasadorul Cornel Feruţă, precum şi cu reprezentanţi de nivel ai statelor participante.

Delegaţia României va reconfirma sprijinul pentru continuarea şi consolidarea rolului AIEA la nivel global şi va evidenţia programul nuclear naţional, care se ridică la cele mai înalte standarde internaţionale în materie de securitate şi siguranţă nucleară.

Conferinţa Generală (CG AIEA) este cel mai înalt for decizional al AIEA, care reuneşte reprezentanţii tuturor statelor membre din Agenţie.

CG se întruneşte anual, începând din 1957, în cursul lunii septembrie, pentru a analiza şi aproba programul şi bugetul organizaţiei.

Totodată, în cadrul CG se iau decizii referitoare la probleme de interes pentru statele membre şi pentru comunitatea internaţională. 

Citiți și
Diplomatul român Cornel Feruţă a intrat în cursa pentru a deveni noul director general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică
Un nou moment de prestigiu internațional pentru România: Diplomatul Cornel Feruță a fost numit director general interimar al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

Continue Reading

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019

S-au încheiat înscrierile pe votstrainatate.ro: Doar 80.000 de români din diaspora s-au înregistrat pentru a vota prin corespondență sau la o secție de votare la prezidențiale

Published

on

© AEP

Doar 79.947 de români din străinătate s-au înscris la alegerile prezidențiale din această toamnă, până duminică la orele 23:59:59, când s-a încheiat perioada de înregistrare, arată datele de pe platforma votstrainatate.ro. 41.003 s-au înscris pentru votul prin corespondență, iar 38.944 de români s-au înscris ca alegători la secțiile din străinătate.

La alegerile europarlamentare din mai, la secțiile din străinătate au votat 375.000 de persoane.

Termenul inițial fusese stabilit pentru 11 septembrie, dar Guvernul a prelungit înscrierile până pe 15 septembrie.

Primul tur al alegerilor prezidenţiale are loc pe 10 noiembrie, iar cel de-al doilea pe 24 noiembrie. Românii din străinătate vor vota pentru preşedintele României pe 8, 9 şi 10 noiembrie şi, în eventualitatea unui al doilea tur de scrutin, pe 22, 23 şi 24 noiembrie. 

Persoanele care au votat prin corespondență și ale căror voturi nu au ajuns la timp, vor fi notificate în timp util, astfel încât să poată merge la cea mai apropiată secție de votare pentru a își exercita dreptul, a declarat joi Constantin Buică, președintele Autorității Electorale Permanente.

Continue Reading

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019

Votstrăinătate.ro: Românii din diaspora mai au timp să se înregistreze până la miezul nopții pentru a vota la prezidențiale. Peste 77.000 de români s-au înscris deja

Published

on

© Autoritatea Electorală Permanentă

Românii din afara granițelor mai au timp până astăzi, 15 septembrie, orele 23:59:59, pentru înregistrarea cetăţenilor români cu drept de vot din străinătate ca alegători prin corespondenţă, respectiv ca alegători la o secţie de votare organizată în străinătate, pentru alegerile prezidențiale din luna noiembrie.

Termenul inițial – 11 septembrie -, a fost prelungit prin ordonanță de urgență de către Guvern până duminică, 15 septembrie. Conform platformei www.votstrainatate.ro, până duminică la prânz s-au înregistrat 77.027 de cetățeni pentru a vota în străinătate la alegerile prezidențiale:  37.481 la o secție de votare și 39.546 prin corespondență.

Alegătorii care doresc să voteze în străinătate, la alegerile pentru preşedintele României din anul 2019, se pot înregistra ca alegători în străinătate, prin intermediul unui formular online.

Românii din străinătate vor vota pentru preşedintele României pe 8, 9 şi 10 noiembrie şi, în eventualitatea unui al doilea tur de scrutin, pe 22, 23 şi 24 noiembrie. 

Citiți și AEP: Românii din străinătate se pot înregistra online pentru a vota la alegerile prezidențiale

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending