ONU
Klaus Iohannis se adresează astăzi pentru a patra oară liderilor lumii de la tribuna Adunării Generale ONU. Ce a susținut președintele în discursurile din 2015, 2017 și 2018
Published
6 years agoon

Urmăriți și VIDEO Klaus Iohannis, de la tribuna ONU: Cortina de Fier a fost înlocuită de hotărârea României de a se alătura familiei de valori occidentale
Potrivit agendei şefului statului, intervenţia va fi susţinută la ora 16:15 (ora României). Conform agendei ONU, președintele Klaus Iohannis va fi al doilea lider care se adresează miercuri Adunării Generale a ONU, fiind precedat de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Marți, în prima zi a participării la ONU, Klaus Iohannis a fost prezent la deschiderea segmentului la nivel înalt al celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, la recepția oferită de secretarul general Antonio Guterres, la recepţia oferită de Uniunea Europeană în onoarea şefilor de delegaţii şi la recepţia tradiţională oferită de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, şi prima doamnă în onoarea şefilor de delegaţii.

© Administrația Prezidențială
Din delegaţia care îl însoţeşte pe şeful statului fac parte ministrul de Externe, Ramona Mănescu, consilierii prezidenţiali Andrei Muraru şi Bogdan Aurescu, consilierul de stat Dana Bârsan şi reprezentantul permanent al României la ONU, Ion Jinga.
Tot miercuri, Klaus Iohannis va participa la Forumul Politic la Nivel Înalt (High Level Political Forum) pe tema ”Accelerarea implementării Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă” și va susține o intervenție în cadrul sesiunii tematice ”Leaders Dialogue 5 – Partnerships for Sustainable Development”, care se va desfășura între 15:00-16:00 (ora locală).
Președintele Klaus Iohannis este prezent pentru a patra oară la lucrările celui mai mare for politic la nivel global. Discursul de miercuri va fi cel de-al patrulea susținut de șeful statului în plenul Adunării Generale a ONU.
În discursul din 2018, cel de-al treilea de la tribuna Adunării Generale a ONU, Iohannis a promovat în principal candidatura României pentru un mandat de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU pentru perioada 2020 – 2021, poziție pe care nu a obținut-o în urma unei competiții cu Estonia și în contextul unor declarații politice pe care Iohannis le-a calificat drept ”iresponsabile” privind mutarea ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.
Iohannis a folosit prilejul intervenției naționale pentru a face un apel către liderii lumii în favoarea multilateralismului global în raport cu provocări precum schimbările climatice, dar și alte dosare internaționale importante.
”Atunci când vorbesc despre angajament nu mă refer doar la politicieni şi diplomaţi. Trebuie să implicam şi tinerele generaţii, reprezentanţii societăţii civile, jurnaliştii, oamenii de afaceri. Avem nevoie de toţi aceştia pentru a promova cauza multilateralismului şi a leadershipului global“, a afirmat președintele, în condițiile în care apeluri similare în favoarea multilateralismului au fost făcute de mai mulți lideri europeni, între care președintele francez Emmanuel Macron, poziții contrastante cu președintele SUA, Donald Trump, care a respins ”ideologia multilateralismului”. (Urmăriți și VIDEO Klaus Iohannis, mesaj către liderii lumii de la tribuna ONU în susținerea candidaturii la Consiliul de Securitate: ”România va fi un partener responsabil în promovarea agendei comune a ONU”).
În discursul din 2017, șeful statului a folosit prilejul adresării Adunării Generale pentru a arăta că România ar fi onorată să își aducă din nou contribuția la activitatea Consiliului de Securitate în calitate de membru nepermament pentru mandatul 2020-2021.
„Candidatura noastră pentru un loc nepermanent în mandatul 2020-2021 este legată de implicarea categorică a țării mele în sprijinirea eforturile ONU pentru pace și securitate și de angajamentul nostru ferm pentru pace, dezvoltare și justiție. Dacă efortul nostru de a deveni un membru nepermanent al Consiliului de Securitate pentru mandatul 2020-2021 va fi încununat cu succes, vom fi onorați să ne implicăm și mai mult în avansarea proiectelor noastre comune și a Organizației în ansamblu” (Urmăriți și VIDEO Într-un discurs adresat liderilor lumii reuniți la ONU, Klaus Iohannis a promovat candidatura României pentru un loc de membru nepermanent la Consiliul de Securitate)
În 2015, la nouă luni de la preluarea funcției prezidențiale, Klaus Iohannis a participat la cea de-a 70-a sesiune a Adunării Generale, unde a punctat contribuțiile aduse de România Națiunilor Unite, în condițiile în care țara noastră aniversa în acel context 60 de ani de la aderarea la organizație.
”România se află printre acele țări care au avut și au încredere, și au susținut și susțin necondiționat Națiunile Unite. 2015 este un an special pentru țara mea, deoarece aniversăm 60 de ani de la aderarea României. Națiunile Unite au ajutat România în diferite moduri, în diferite perioade din era ce a urmat Celui de al Doilea Război Mondial. La început, în ciuda și împotriva faptului că a făcut pare din grupurile monolitice de țări fost comuniste, Romania a găsit, aici, la ONU, cadrul propice pentru a-și afirma independența națională și a-și face prieteni și parteneri în întreaga lume. Mai târziu, Națiunile Unite i-au furnizat țării mele ocazia de a intra în dezbateri și acțiuni privind chestiuni globale, în dialog și cooperare pe toate continentele. (…) România s-a aflat deseori în prima linie a marilor campanii desfășurate de către Națiunile Unite” (Urmăriți și VIDEO Corespondență de la New York. Președintele Iohannis, primul său discurs la tribuna ONU)
Puteți citi, pe larg, despre participările lui Klaus Iohannis la ONU aici (2015), aici (2017) și aici (2018).
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

You may like
Premierul Ilie Bolojan, convorbire cu omologul ucrainean: România susține parcursul european și euro-atlantic al Kievului, subliniind importanța protejării drepturilor minorității române din Ucraina
Într-un discurs la Westminster, Macron face apel la reducerea dependenței europenilor de SUA și China: Franța și Regatul Unit au sarcina de a „apăra ordinea internațională”
Comisia Europeană susține pachetul fiscal al guvernului Bolojan: Reprezintă “un pas important și pozitiv”, cu condiția să fie pus “rapid în aplicare”
Nicușor Dan s-a întâlnit cu noii ambasadori din Germania, Ungaria, India, Cipru și Peru; Președintele dorește extinderea cooperării în domeniul apărării cu Germania
Consiliul UE solicită României să ia măsuri și să le prezinte până pe 15 octombrie 2025 pentru reducerea și încheierii deficitului excesiv până în 2030
Consiliul UE solicită României “înăsprirea politicii bugetare” pentru reducerea deficitului, consolidarea cheltuielilor în apărare și accelerarea reformelor și absorbției fondurilor UE
INTERNAȚIONAL
Secretarul general al ONU lansează un apel la „relansarea motorului dezvoltării” în fața „haosului climatic” și a conflictelor
Published
1 week agoon
June 30, 2025By
Andreea Radu
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a lansat luni un apel la adresa comunității internaționale solicitând „relansarea motorului dezvoltării” în fața „haosului climatic” și a multiplelor conflicte internaționale, în deschiderea celei de-a 4-a conferințe internaționale cu privire la finanțarea dezvoltării, transmite AFP, potrivit Agerpres.
„Astăzi, dezvoltarea și marele său catalizator – cooperarea internațională – se confruntă cu un puternic curent potrivinic”, a deplâns el în prima zi a acestei reuniuni organizate la Sevilia.
„Trăim într-o lume în care încrederea se prăbușește și în care multilateralismul este pus la încercare. O lume cu o economie încetinită, cu tensiuni comerciale în creștere și cu bugete de ajutor decimate. O lume zguduită de inegalități, de haos climatic și de conflicte dezlănțuite”, a adăugat el.
În acest context este necesară „accelerarea investițiilor la scara și la viteza necesare” pentru a „repara și reînvia motorul dezvoltării”, a adăugat oficialul ONU, reamintind că „două treimi din obiectivele de dezvoltare durabilă” stabilite de comunitatea internațională sunt în întârziere.
„Nu este doar o criză a cifrelor. Este o criză umană, a subliniat el, invitând țările să preia inițiativa prin mobilizarea resurselor interne și investirea în domeniile cu cel mai mare impact”, cum ar fi „școli”, sănătate și „energiile regenerabile”.
Cel puțin 50 de șefi de stat și de guvern participă până joi la această conferința denumită FFD4, cea de-a patra de acest fel organizată din 2002 și până în prezent. La conferință participă și premierul spaniol Pedro Sanchez, oficiali ai principalelor instituții financiare internaționale și 4.000 de reprezentanți ai societății civile.
Obiectivul este de a găsi soluții pentru țările din sud, confruntate – în conformitate cu Națiunile Unite – cu „un deficit de finanțare estimat la 4.000 de miliarde de dolari pe an” pentru a-și atinge obiectivele de dezvoltare durabilă stabilite în cadrul Agendei 2030.
INTERNAȚIONAL
UE furnizează 42% din ajutorul mondial pentru dezvoltare, afirmă Ursula von der Leyen: „Sectorul privat trebuie să se alăture acestui demers”
Published
1 week agoon
June 30, 2025By
Andreea Radu
Europa este pregătită să investească și să inoveze, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul sesiunii plenare a celei de-a patra Conferințe internaționale a ONU privind finanțarea pentru dezvoltare, subliniind că UE furnizează 42% din ajutorul mondial pentru dezvoltare.
„Anul trecut, ajutorul pentru dezvoltare la nivel mondial a puțin peste 200 de miliarde de dolari. Deficitul anual de investiții necesare pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă este de ordinul trilioanelor de dolari. Pentru a acoperi acest deficit, avem pur și simplu nevoie de o schimbare de paradigmă, de noi modalități de mobilizare a unor resurse financiare mult mai mari. Acesta este esența „Compromisului de la Sevilla”, asupra căruia am căzut de acord astăzi – și exact acesta este obiectivul Europei, împreună cu partenerii noștri modiali”, a transmis von der Leyen.
În discursul său, președinta Comisiei Europene a subliniat trei direcții importante.
Europe is proud to be the leading aid donor globally.
And we’re gathered in Seville with one goal: find more ways of mobilising finance.
The private sector must get on board.
That’s already at the heart of the #GlobalGateway method ↓ https://t.co/5F6NRKOrPC
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) June 30, 2025
În primul rând, Ursula von der Leyen a pus accent pe o mai bună folosire a investițiilor publice, menționând că Uniunea Europeană contribuie cu 42% din ajutorul global pentru dezvoltare.
„Suntem mândri de acest lucru, iar angajamentul nostru rămâne ferm. Totodată, este un lucru bun că noi donatori încep să se implice activ. Atunci, de ce să nu ne unim forțele și să creăm programe comune de investiții, care să valorifice punctele noastre forte pentru un impact maxim? Acesta este acordul pe care tocmai l-am încheiat cu India: să investim împreună în țări terțe. Și vom extinde aceeași ofertă și altor donatori emergenți care împărtășesc obiectivele noastre”, a spus ea.
În al doilea rând, președinta Comisiei Europene a subliniat că impozitarea internă este cea mai sustenabilă sursă de finanțare pentru servicii precum sănătatea și educația, și că un sistem fiscal echitabil este esențial pentru atragerea investițiilor private.
„De aceea trebuie să punem în aplicare acordul G20-OCDE privind normele internaționale de impozitare a companiilor. Acest lucru va consolida veniturile în economiile în curs de dezvoltare. Și este, de asemenea, o chestiune de echitate – fiecare trebuie să-și plătească partea corectă”, a adăugat aceasta.
În al treilea rând, Ursula von der Leyen a subliniat necesitatea implicării sectorului privat, precizând că acest principiu stă la baza programului european de investiții Global Gateway.
„Atragem capital privat în proiecte de dezvoltare transformative, care generează creștere economică locală și locuri de muncă. În primii trei ani, Global Gateway a mobilizat aproape 180 de miliarde de euro în investiții în țările partenere. Suntem pe cale să depășim obiectivul inițial de 300 de miliarde de euro în 7 ani. Iar la Forumul Global Gateway din octombrie, de la Bruxelles, vom anunța noi progrese. Așadar, pentru a încheia, mesajul nostru de astăzi este simplu: Europa este pregătită să investească și să inoveze. În aceste vremuri de incertitudine globală, puteți conta pe noi pentru a susține multilateralismul”, a conchis von der Leyen.
INTERNAȚIONAL
UNRWA denunță mecanismul de ajutor umanitar susținut de SUA în Gaza: O abominație care umilește și degradează oamenii disperați
Published
2 weeks agoon
June 24, 2025
Comisarul general al Agenției Națiunilor Unite pentru Ajutorarea și Ocuparea Refugiaților Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA,) Philippe Lazzarini, a lansat marți, într-o conferință de presă susținută la Berlin, critici extrem de dure la adresa noului sistem de distribuire a ajutorului umanitar în Gaza, susținut de Statele Unite. Oficialul ONU a calificat mecanismul drept „o abominație” și „o capcană mortală”.
„Așa-zisul nou mecanism de ajutor este o abominație care umilește și degradează oamenii disperați”, a declarat Lazzarini. „Este o capcană mortală, care costă mai multe vieți decât salvează.”
Mecanismul vizat este Fundația Umanitară pentru Gaza (Gaza Humanitarian Foundation – GHF), înființată oficial ca entitate privată, dar anunțată de SUA la începutul lunii mai, după ce Israelul a tăiat complet accesul ajutoarelor în Fâșia Gaza pentru mai bine de două luni. GHF a devenit operațională pe 26 mai, marginalizând UNRWA – agenția ONU care a fost, timp de decenii, principalul furnizor de asistență pentru populația palestiniană din Gaza.
Potrivit lui Lazzarini, peste 450 de persoane au fost ucise și aproape 3.500 rănite de focurile israeliene în timp ce încercau să primească ajutor umanitar de la centrele GHF. Numai marți, cel puțin 50 de oameni care încercau să obțină hrană și apă au fost uciși, potrivit surselor medicale locale.
„În Gaza, atrocitățile continuă în timp ce atenția lumii se îndreaptă în altă parte. O populație captivă și izolată este bombardată, asediată și deplasată constant. Peste 55.000 de oameni au fost uciși, majoritatea femei și copii. Două milioane de persoane sunt înfometate, dintre care un milion sunt copii”, a subliniat comisarul ONU.
Lazzarini a mai afirmat că „niciun loc nu este sigur în Gaza și nimeni nu este cruțat”: „Spitale, școli, adăposturi, case și refugii – toate au fost lovite. Medici, jurnaliști și lucrători umanitari – inclusiv aproape 320 de angajați UNRWA – au fost uciși.”
În paralel, șeful UNRWA a avertizat asupra eforturilor de delegitimare a agenției: „UNRWA a devenit o țintă a acestui război, un război care urmărește să-i priveze pe palestinieni de statutul de refugiați.”
De asemenea, Lazzarini a condamnat campania de dezinformare care portretizează agenția ca fiind asociată cu terorismul, în lipsa oricăror dovezi concrete: „Repet aici: acuzațiile nu sunt dovezi. Repetarea acuzațiilor în scrisori sau pe rețelele sociale nu constituie un proces echitabil.”
Oficialul a atras atenția și asupra situației umanitare critice din Cisiordania ocupată, unde, potrivit acestuia, palestinienii sunt dislocați la niveluri nemaivăzute din 1967: „Infrastructura civilă este distrusă sistematic, iar demografia taberelor de refugiați din nordul Cisiordaniei este modificată ireversibil.”
În ceea ce privește UNRWA, situația financiară este „critică”, agenția gestionând fluxul de numerar de la o săptămână la alta. Lazzarini a avertizat că, în lipsa unor fonduri suplimentare, va fi nevoit să ia „decizii fără precedent” care vor afecta serviciile esențiale oferite refugiaților palestinieni în întreaga regiune.
În final, el a subliniat că existența UNRWA este esențială pentru stabilitatea regională și pentru viitorul unei soluții politice juste:
„Cred că UNRWA este un atu extraordinar dacă ceea ce căutăm este o soluție justă și durabilă la problema Palestinei și a poporului său. În absența unei tranziții ordonate, pierderea bruscă sau reducerea serviciilor UNRWA nu va face decât să adâncească suferința și disperarea.”
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Premierul Ilie Bolojan, convorbire cu omologul ucrainean: România susține parcursul european și euro-atlantic al Kievului, subliniind importanța protejării drepturilor minorității române din Ucraina

Într-un discurs la Westminster, Macron face apel la reducerea dependenței europenilor de SUA și China: Franța și Regatul Unit au sarcina de a „apăra ordinea internațională”

Comisia Europeană susține pachetul fiscal al guvernului Bolojan: Reprezintă “un pas important și pozitiv”, cu condiția să fie pus “rapid în aplicare”

Nicușor Dan s-a întâlnit cu noii ambasadori din Germania, Ungaria, India, Cipru și Peru; Președintele dorește extinderea cooperării în domeniul apărării cu Germania

Netanyahu l-a nominalizat pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace: Este pe deplin meritat și ar trebui să-l primești

Suedia va cumpăra muniție de peste 500 milioane de dolari de la Rheinmetall și Nammo pentru a-și consolida capacitatea de apărare

Parchetul European demarează o anchetă împotriva Frontului Național din Franța și aliaților săi de extremă dreaptă de la Bruxelles ca urmare a suspiciunilor de înfăptuire a unor ilegalități financiare

Consiliul UE solicită României să ia măsuri și să le prezinte până pe 15 octombrie 2025 pentru reducerea și încheierii deficitului excesiv până în 2030

Ucraina își arată recunoștința față de SUA pentru tot sprijinul oferit, dar subliniază că are nevoie de „stabilitate, continuitate și predictibilitate” în privința furnizării de arme

Directorul general al ICI București: Dezvoltăm soluții care pun tehnologia în slujba demnității, autonomiei și bunăstării fiecărui cetățean, indiferent de vârstă

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

UE nu dorește să se decupleze de China, dar își va apăra întotdeauna interesele, subliniază Ursula von der Leyen, prezentându-le eurodeputaților trei priorități pentru o relație bazată pe predictibilitate și fiabilitate

Prelungirea PNRR presupune un proces decizional complet inițiat de CE și nu este fezabilă din perspectiva timpului, afirmă noul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene

Bogdan Ivan anunță că a transmis oficial Comisiei Europene proiectul pentru construirea unei giga-fabrici de inteligență artificială în România: Devenim un hub regional al tehnologiilor emergente

Luca Niculescu anunță lansarea unei campanii prin care le explică românilor „într-un limbaj clar, prietenos și interesant” aderarea României la OCDE: „Va însemna că vom juca în prima ligă a economiilor mondiale”

Predoiu: Legăturile economice și comerciale româno-germane au ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 20 de ani

UE nu susține o schimbare de regim în Iran și insistă asupra unei soluții diplomatice: Securitatea durabilă nu se construiește prin acțiune militară

Premierul Spaniei le cere scuze cetățenilor pentru scandalul de corupție din Partidul Socialist: Sunt „profund indignat”. Trebuie să existe toleranță zero față de corupție

Zelenski, după trilaterala cu Maia Sandu și Nicușor Dan: Împreună cu România vom ajuta Moldova să reziste influenței distructive a Rusiei

Sebastian Burduja i-a transmis comisarului european pentru Energie că închiderea centralelor pe cărbune în 2026 nu este fezabilă în lipsa unor alternative solide: Ar vulnerabiliza sistemul energetic național

Premierul interimar Cătălin Predoiu: Italia și România dau împreună voce unei Europe coerente, hotărâte și solidare
Trending
- ROMÂNIA1 week ago
INCAS și AEROSTAR colaborează pentru dezvoltarea proiectului IAR 835 – un nou prototip de avion din categoria General Aviation
- ROMÂNIA7 days ago
Vicepremierul Dragoș Anastasiu avertizează cu “scenariul Grecia 2010” dacă România nu adoptă rapid un pachet fiscal: “Suntem cu spatele la zid” din perspectiva timpului
- NATO1 week ago
România are prima femeie pilot de avioane de luptă F-16. Ea activează în cadrul escadrilei de la Câmpia Turzii
- ROMÂNIA1 week ago
Atlantic Council Romania: Prestigiosul think tank american și-a inaugurat un birou la București, într-un punct de cotitură pentru relația transatlantică
- ROMÂNIA7 days ago
“Susținem ideea că granița UE nu se mai oprește la granița României”, afirmă șefa diplomației române la lansarea președinției daneze a Consiliului UE