Klaus Iohannis se așteaptă că încrederea românilor în UE să revină după aderarea la Schengen: “Dacă e război la graniță și mai vine un refuz pe Schengen, este de înțeles că românii își pierd puțin răbdarea”

Președintele Klaus Iohannis și-a exprimat luni îngrijorarea cu privire tendința de scădere semnificativă a încrederii cetățenilor români în Uniunea Europeană, apreciind că blocarea aderării României la spațiul Schengen este una dintre cauze.

Șeful statului a făcut aceste afirmații în cursul unei conferințe comune de presă cu președintele Consiliului European, Charles Michel, aflat într-o vizită în România, prilej cu care va vizita Centrul Operaţional de Coordonare al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră pentru a constata măsurile părții române privind securitatea frontierelor externe ale Uniunii Europene.

“Ne îngrijorează”, a spus Iohannis, cu privire la datele celui mai recent Eurobarometru realizat de Parlamentul European, care arată că un procent de doar 46% dintre români cred, în prezent, că apartenența României la Uniunea Europeană este un lucru bun, față de media europeană situată la 62%, cifre care arată o prăbușire a încrederii românilor în proiectul european.

“Mă îngrijorează, pot să spun din partea mea, și este o evoluție care are câteva explicații obiective și trebuie să le vedem. Da, și eșecul intrării în Schengen este una din cauze, n-are rost să căutăm altă formulare, dar cred că nu este determinantă, dar a contribuit. Războiul de la granița noastră cu siguranță este un factor extrem de important. Criza energetică și inflația aferentă cu siguranță sunt factori foarte importanți. Românii au așteptat soluții mai rapide, mai concrete și mai cuprinzătoare. Uniunea Europeană s-a străduit. Împreună, în toate Consiliile, am discutat chestiunile, am venit cu soluții, dar trebuie să vedem lucrurile așa cum sunt. Dacă e război la graniță, dacă este criză peste criză, și mai vine și un refuz cum a fost cel pe Schengen, credem că este de înțeles că cel puțin temporar unii români își pierd puțin răbdarea“, a spus șeful statului.

Pe de altă parte, el s-a declarat convins că “pe măsură ce aceste chestiuni se rezolvă, vom reveni la optimismul și la încrederea față de Uniunea Europeană”.

Românii sunt pro-europeni, sunt pro-Uniunea Europeană, o știm și ne bazăm pe asta. Și cum România are o singură direcție clară, cea europeană, este probabil și datoria noastră, a politicienilor din România, să le explicăm oamenilor mai mult și mai bine ce facem în Uniunea Europeană, ce face Uniunea Europeană și cum abordăm toate problemele cu care se confruntă oamenii”, a conchis Iohannis.

 

De asemenea, Klaus Iohannis a mai afirmat că preşedintele Consiliului European, Charles Michel, susţine eforturile României privind aderarea la spaţiul Schengen anul acesta, în timp ce șeful Consiliului European a declarat că va face tot ce ține de el pentru ca România să fie acceptată “cât mai curând posibil” în Spațiul Schengen.

România și Bulgaria speră să obțină în acest an aderarea la spațiul Schengen după veto-ul din partea Austriei în privința ambelor țări și al Olandei în cazul Sofiei la nivelul reuniunii miniștrilor afacerilor interne din țările UE, în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne.

O decizie privind extinderea spațiului Schengen poate fi luată cu unanimitatea de voturi a statelor membre ale zonei de liberă circulație în cadrul unei reuniuni a Consiliului JAI. Următoarele reuniuni ordinare ale Consiliului JAI de anul acesta vor avea loc în lunile iunie, octombrie și decembrie.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare