Preşedintele Klaus Iohannis, prezent la The Liederkranz of New York City, pentru lansarea cărţii “EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”, a declarat că, în ciuda faptului că în ultima perioadă românii au învăţat să protesteze, guvernanţii nu au învăţat să se poarte frumos.
“EU este Uniunea Europeană şi RO este, evident, România noastră. Titlul este şi el cu semnificaţie puţin mai profundă. EU.RO înseamnă că Europa este România şi România este Europa. Suntem indisolubil legaţi şi este bine aşa. Eu, personal, sunt pro-european, sunt convins pro-european, cum sunt – apropo – şi convins transatlantist. Şi aceste lucruri am vrut să le transmit prin ce am scris în această carte”, a spus președintele, despre cartea sa, la evenimentul la care au participat și ministrul afacerilor externe și membri ai comunității românești din New York.
Întrebat care este motivul pentru protestele numeroase organizate în România, Klaus Iohannis a declarat că, după Revoluţia din decembrie 1989, românii şi-au dorit o viaţă mai bună şi o creştere semnificativă a nivelului de trai, dar că pentru foarte mulţi aceste aşteptări nu au fost împlinite, inclusiv din cauza guvernării “ineficiente”, relatează Agerpres.
“Totuşi, în această nemulţumire eu văd câteva semne foarte frumoase şi pe care le consider în esenţă pozitive. Societatea românească şi-a depăşit faza amorfă, este vie, participă, verbalizează aşteptările şi atunci când lucrurile merg deosebit de prost oamenii sunt dispuşi să iasă în stradă şi cred că toate acestea sunt semnale foarte bune. Societatea este vie, participă la viaţa publică şi românii au înţeles că e important să spună ce vor”, a arătat el.
Totodată, preşedintele a făcut referire la protestele ample care au avut loc la începutul anului 2017.
“Au ieşit în Piaţa Victoriei un număr impresionant de români şi acele proteste enorme şi de lungă durată chiar au adus un rezultat, fiindcă acea ordonanţă care se dăduse a fost şi retrasă. Din păcate, oamenii au învăţat să protesteze, dar guvernanţii nu au învăţat să se poarte frumos”, a precizat preşedintele.
Cea de-a treia carte a Președintelui Klaus Iohannis, „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”, apărută la Curtea Veche Publishing, a avut, astfel, prima lansare peste hotare, la New York. Lansarea a avut loc în contextul în care președintele Iohannis se află în New York cu prilejul celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a ONU. (Citiți, pe larg, despre vizita șefului statului la ONU).




