Preşedintele Klaus Iohannis a semnat în cartea de condoleanţe deschisă la Ambasada Belgiei, îndemnând la ”solidaritate, calm şi unitate”.

”Acest atentat sau această serie de atentate de la Bruxelles s-au petrecut într-o zi foarte neagră pentru nu doar Belgia, cu toate că Belgia este cea mai lovită, ci pentru toată Uniunea Europeană. Sunt foarte convis că putem să combatem acest flagel al atentatelor doar dacă toate ţările lucrează împreună şi cuvintele care îmi vin în minte când mă gândesc la ce ar trebui făcut sunt solidaritate, calm şi unitate. Fără să lucrăm împreună nu vom putea să rezolvăm aceste probleme”, a declarat Klaus Iohannis, potrivit Ziarul Financiar.
Şeful statului român a mai spus că dacă statele europene vor reuşi să se adune şi să aibă o politică comună, atunci cu siguranţă se vor arăta şi soluţiile.
”În privinţa României nu am niciun semnal că există ameninţări suplimentare”, a precizat Iohannis.
El a scris în cartea de condoleanţe un mesaj: ”În acest moment de grea încercare suntem alături de Belgia şi de întregul popor belgian, căruia îi transmit un gând sincer de solidaritate şi curaj. Numai împreună, uniţi, putem apăra valorile europene şi pune capăt flagelului terorist care ameninţă însăşi substanţa libertăţii şi civilizaţiei noastre. Împărtăşim pe deplin durerea şi tristeţea poporului belgian. Sincere condoleanţe şi compasiune familiilor îndoliate pentru imensele pierderi suferite!”.
Totodată, și premierul Dacian Cioloş a declarat joi, după ce a semnat în cartea de condoleanţe deschisă la Ambasada Belgiei, că nu au fost semnalate ameninţări teroriste suplimentare la adresa României, potrivit Gândul.info.
“E un moment dificil nu doar pentru Belgia şi pentru Bruxelles, e un moment dificil pentru Europa, pentru Uniunea Europeană şi din punctul meu de vedere e o chemare în plus la solidaritate, pentru că cu un astfel de flagel cum e terorismul nu poţi să te lupţi singur, oricât de puternic ai fi, pentru că e o modalitate foarte laşă de a acţiona, care e contrară valorilor pe care le avem noi în Europa, cu care nu suntem obişnuiţi. Cred cu tărie că doar prin întărirea cooperării între noi, între statele UE, putem să menţinem în acelaşi timp spaţiul de libertate pe care îl avem în UE, pentru că acesta este cel mai pus la încercare în momentul de faţă”, a afirmat Dacian Cioloş.
El a mai spus că tendinţa fiecărui stat membru este de a se replia pentru a se proteja.
“Din informaţiile pe care le am, nu există ameninţări suplimentare. Sigur că autorităţile din România sunt în stare de vigilenţă şi asta nu doar de acum. Însă nu au fost semnalate ameninţări suplimentare”, a răspuns premierul întrebării unui jurnalist cu privire la situaţia actuală din ţară.
La 15.30 ambasadorul Belgiei a ţinut un moment de reculegere pe trotuarul din faţa reprezentanţei diplomatice. 24 martie este zi de doliu și în România, în semn de omagiu și solidaritate pentru poporul belgian.
.


