Klaus Iohannis și premierul Olandei au discutat despre întărirea sancțiunilor împotriva Rusiei și asistența militară acordată Ucrainei

Preşedintele Klaus Iohannis a avut duminică o convorbire cu premierul olandez, Mark Rutte, cu privire la sancţiunile împotriva Federaţiei Ruse și asistența militară care poate fi acordată Ucrainei.

“Convorbire telefonică avută astăzi cu prim-ministrul Rutte, cu privire la întărirea regimului de sancţiuni împotriva Rusiei şi la suplimentarea sprijinului pentru Ucraina, inclusiv cu asistenţă militară”, a scris Iohannis pe Twitter.

Şi premierul olandez a postat pe Twitter că a avut convorbiri cu preşedintele lituanian – Gitanas Nauseda, premierul leton – Krisjanis Karins, premierul estonian – Kaja Kallas, premierul polonez – Mateusz Morawiecki, prim-ministrul slovac – Eduard Heger şi cu preşedintele Klaus Iohannis, cu privire la sancţiunile împotriva Rusiei, precum şi la furnizarea de materiale militare către Ucraina.

Convorbirea telefonică dintre Iohannis și Rutte a avut loc după ce Comisia Europeană a anunțat duminică un nou val de sancțiuni împotriva Rusiei, care prevede, “pentru prima oară în istorie”, finanțarea și livrarea de arme unei țară care este atacată, Ucraina, închiderea spațiului aerian al țărilor UE pentru toate aeronavele din Rusia, inclusiv avioanele private ale oligarhilor și interzicerea publicațiilor Russia Today și Sputnik, considerate “aparatul mediatic” și “mașinăria de dezinformare” ale Kremlinului.

De asemenea, discuția s-a desfășurat și după ce Guvernul României a decis să trimită o a doua tranșă de ajutoare în valoare de 3 milioane de euro către Ucraina constând în combustibil, veste antiglonț, căști, muniție si echipamente militare, apa și medicamente. Totodată, Ministerul Apărării Naționale a pregătit toate cele 11 spitale militare din subordinea Direcției Medicale pentru asigurarea asistenței și tratamentului medical pentru militarii răniți din Ucraina.

Totodată, în baza solicitărilor primite de la Ministerul Apărării al Ucrainei, Guvernul României a aprobat, duminică, 27 februarie, o hotărâre care reglementează donarea în regim de urgență, către Guvernul Ucrainei, a unor bunuri materiale de resortul muniții și echipamente de protecție balistică asigurate din excedentul Ministerului Apărării Naționale al României. Valoarea elementelor de muniție și a celor 2.000 de căști de protecție balistică și 2.000 de veste antiglonț cu nivel de protecție III-IV care vor fi donate armatei ucrainene se situează în jurul sumei de două milioane de euro. Ajutorul pe care îl va furniza România se alătură sprijinului oferit de alte state membre ale Uniunii Europene și NATO, după ce Germania a luat o decizie istorică în politica sa militară, Berlinul trimițând 1.000 de arme anti-tanc și 500 de rachete Ucrainei pentru “a se apăra de armata invadatoare a lui Putin”.

Aliații NATO și-au sporit în ultimele zile sprijinul pentru Ucraina. Belgia, Canada, Cehia, Estonia, Franța, Germania, Letonia, Lituania, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Marea Britanie și SUA au trimis sau aprobă ajutoare militare, cum ar fi arme, muniție și rachete, inclusiv echipamente de apărare aeriană și antitanc. Italia pregătește sprijin financiar, iar Ungaria, Grecia, Norvegia, Polonia, Portugalia, România și Spania și-au deschis granițele pentru refugiați sau oferă ajutor umanitar. Totodată, Turcia aprofundează legăturile de apărare cu Ucraina.

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare