Connect with us

REPUBLICA MOLDOVA

La 20 ani de la cel mai mare val de extindere din istoria UE, Maia Sandu asigură că Republica Moldova urmează “această cale”

Published

on

© European Union 2023

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis miercuri un mesaj cu prilejul marcării a 20 de ani de cel mai mare val de extindere din istoria Uniunii Europene, când zece state din Europa Centrală și de Est și din sudul continentului s-au alăturat UE.

“În urmă cu 20 de ani, astăzi a avut loc cea mai mare extindere a UE, care a cuprins 10 noi țări. Aceasta a făcut ca Uniunea să fie mai puternică și mai unită, a consolidat democrațiile și a protejat pacea. În timp ce Moldova urmează această cale, noi lucrăm pentru a asigura un viitor pașnic și prosper pentru toți cetățenii noștri”, a scris Sandu, pe X.

Mesajul său vine la două zile după o vizită la Bruxelles, unde Maia Sandu a pledat pentru începerea cât mai curând a tratativelor de aderare la UE. La 14 decembrie 2023, Consiliul European a convenit să deschidă negocierile de aderare cu Republica Moldova, după ce liderii UE i-au acordat statutul de țară candidată la 23 iunie 2022.

La data de 1 mai 2004 a avut loc cel de-al cincilea val de extindere din istoria UE, când zece țări au aderat la UE: Republica Cehă, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Aceasta a fost cea mai mare extindere din punctul de vedere al populației și al numărului de țări, momentul fiind denumit colocvial “Big Bang”.

De atunci, UE s-a mai extins în 2007, cu aderarea României și a Bulgariei, și în 2013, prin aderarea Croației.

Acum, liderii statelor membre ale UE au făcut deja pași semnificativi cu privire la politica de extindere a Uniunii Europene. Consiliul European de la Granada din octombrie 2023 s-a încheiat cu adoptarea declarației prin care liderii europeni au pus bazele lansării procesului de reflecție privind agenda strategică 2024-2029 și au statuat că extinderea UE este “o investiție geostrategică” și că “atât UE, cât și viitoarele state membre trebuie să fie pregătite”.  La Consiliul European din decembrie 2023 liderii europeni au decis că, în perspectiva unei Uniuni și mai extinse, “atât viitoarele state membre, cât și UE trebuie să fie pregătite în momentul aderării”. De asemenea, șefii de stat și de guvern au stabilit că “lucrările pe ambele planuri ar trebui să înainteze în paralel“, disipând astfel scenarii care susțineau o abordare graduală, cu reformarea internă a UE mai întâi și extinderea Uniunii după ce blocul instituțional european va fi pregătit.

Între timp, Comisia Europeană a propus o reformă “pre-extindere” a Uniunii Europene prin care statele candidate la aderare, între care Ucraina, Republica Moldova și țările din Balcanii de Vest, să fie integrate “gradual” în piața unică a UE în timp ce își urmează negocierile aferente procesului de aderare, iar în paralel să fie reformat sistemul decizional al UE prin înlocuirea unanimității cu votul cu majoritate calificată pentru ca deciziile să nu mai fie blocate, în special în domeniile fiscale și politică externă și de securitate comună.

Nouă sunt țările care au statut de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană: Albania, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Republica Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia, Turcia și Ucraina. Cu cinci dintre acestea – Muntenegru, Serbia, Albania, Macedonia și Turcia – negocierile de aderare au fost deschise, cu particularități diferite.

Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a folosit, în luna septembrie a anului 2023, prilejul ultimului său discurs privind Starea Uniunii Europene înainte de alegerile europene pentru pentru a pleda în favoarea stabilirii unei viziuni europene cu privire la extinderea UE ca parte a “chemării istoriei” și a solicitat ca acest proces să avanseze fără să se aștepte modificarea tratatelor Uniunii Europene.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

REPUBLICA MOLDOVA

România și R. Moldova își reactualizează cooperarea militară, miniștrii apărării celor două țări semnând un protocol de amendare a acordului bilateral din 2012

Published

on

© MApN

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a semnat vineri, împreună cu omologul de la Chișinău,  Anatolie Nosatîi, cel de-al doilea protocol de amendare a Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul militar, semnat inițial la Chișinău, la 20 aprilie 2012, actualizarea acestui acord de cooperare militară survenind la scurt timp după ce Republica Moldova și UE au semnat marți, la Bruxelles, un acord de securitate și apărare.

Documentul va permite susținerea pregătirii și participării în comun la misiuni și operații în cadrul organizațiilor și coalițiilor multinaționale, precum cele sub egida Uniunii Europene.

“Semnarea acestui act este esențială în eforturile de creștere a rezilienței Republicii Moldova vizând, în special, întărirea capacității armatei sale de a contribui la securitatea internațională. Acest document va facilita participarea efectivelor Armatei Naționale a Republicii Moldova la misiuni și operații în sprijinul păcii, ceea ce va contribui la creșterea nivelului de instruire și a interoperabilității cu armatele partenere. Ministerul Apărării Naționale este gata să sprijine acest obiectiv. Este un proiect la care s-a lucrat intens în ultimele luni și mă bucur că se concretizează într-o perioadă în care Republica Moldova are nevoie de tot sprijinul nostru în atingerea obiectivelor de integrare europeană“, a spus ministrul apărării naționale, potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Citiți și Ministrul Apărării evidențiază nevoia unui sprijin ”ferm” pentru Ucraina și R. Moldova și necesitatea unei abordări cuprinzătoare a securităţii în regiunea Mării Negre

Angel Tîlvăr a evidențiat, de asemenea, faptul că asistența de apărare și securitate pe care România o oferă autorităților de la Chișinău are caracter multidimensional, respectă statutul de neutralitate al țării și va fi adaptată permanent la nevoile concrete de transformare și modernizare a Armatei Naționale.

În context, ministrul apărării naționale a salutat semnarea, în premieră, a Parteneriatului pentru securitate și apărare dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova, care a avut loc în marja Consiliului de Asociere UE – Republica Moldova, din 21 mai.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

R. Moldova are ca obiective principale obiective asigurarea păcii pe termen lung în regiune şi salvarea vieţilor prietenilor şi vecinilor ucraineni, subliniază premierul Dorin Recean

Published

on

© Guvernul Republicii Moldova / Facebook

Premierul Republicii Moldova, Dorina Recean, a subliniat principalele două obiective ale țării sale, și anume asigurarea păcii pe termen lung în regiune și salvarea vieților prietenilor și vecinilor ucraineni.

Acesta a participat la Black Sea and Balkans Security Forum, având în intervenție în panelul dedicat analizei impactului agresiunii ruse împotriva Ucrainei asupra regiunii Mării Negre, informează Agerpres.

”Apreciem operaţiunile eficiente ale Ucrainei la Marea Neagră, acum Marea Neagră fiind mult mai sigură decât în urmă cu 18 luni şi rutele comerciale au fost reluate”, a afirmat Recean.

Acesta a ținut să atragă atenția asupra ”războiului hibrid” dus de Rusia împotriva Republicii Moldova.

”Deşi nu există o ameninţare armată directă asupra Republicii Moldova, există un război hibrid dus împotriva noastră cu întregul arsenal al războiului hibrid – atacuri cibernetice, proteste plătite, propagandă plătită, narative false”, a precizat prim-ministrul moldovean.

El estimează că în următorii apoximativ doi ani va exista o etapă activă a agresiunii ruse asupra Ucrainei, fapt ce va pune presiune pe țara sa, atât din punct de vedere economic, cât și în materie de securitate.

”Principalul nostru scop este să ne consolidăm capacitatea de apărare şi capacitatea de a asigura securitatea în Republica Moldova, inclusiv pentru că avem staţionate ilegal trupe ruseşti în partea stângă a Nistrului (…) Prioritatea este apărarea antiaeriană pentru infrastructura critică, cum ar fi aeroportul, sistemele de distribuţie electrică şi de alimentare cu gaze naturale”, a declarat Dorin Recean.

Recent, președinta acestei țări, Maia Sandu, semnala că democrația în Republica Moldova este contestată de grupuri corupte și actori străini care promovează agende autoritare, imperialiste și beligerante.

Cu o zi înainte de aceste declarații, Republica Moldova, prin premierul Dorin Recean, și UE, prin Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politică de Securitate, Josep Borrel, au semnat un parteneriat de securitate care are ca scop creșterea implicării Republicii Moldova în misiunile de apărare ale UE, inclusiv în exercițiile militare reale, și integrarea acesteia în inițiativele industriei de apărare, cum ar fi achizițiile comune.

 

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Nicolae Ciucă: Aderarea Ucrainei și a R. Moldova la UE va transforma regiunea Mării Negre într-un spațiu al securității și prosperității economice

Published

on

© New Strategy Center

România susţine deschis Republica Moldova şi Ucraina în aspiraţiile lor europene, a căror aderare la UE reprezintă parte a unui proces mai larg de transformare a regiunii Mării Negre într-un spațiu de securitate și prosperitate, a afirmat joi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la Black Sea and Balkans Security Forum, de la Bucureşti, eveniment anual organizat de think tank-ul New Strategy Center.

“În regiunea Mării Negre, Ucraina luptă pentru democraţie şi libertate, pentru apărarea lumii bazată pe reguli şi a securităţii noastre, a tuturor. Aderarea Ucrainei şi Republicii Moldova la UE face parte dintr-un proces mai larg de transformare a regiunii Mării Negre într-un spaţiu al securităţii militare şi prosperităţii economice. Sunt vizibile progresele acestor două ţări pe calea reformelor, dar acest drum ne e deloc uşor”, a subliniat Ciucă, citat de Agerpres.

Ciucă a menţionat că cele două ţări trebuie să lucreze pe câteva direcţii de acţiune clare, în vederea integrării lor în UE.

“Este necesar să se lucreze pe câteva direcţii de acţiune clare, în sprijinul integrării Republicii Moldova şi a Ucrainei. Ucraina nu trebuie doar să se apere, ci să câştige războiul cu Rusia. Sprijinirea celor două state pentru a-şi spori rezilienţa şi pentru lupta împotriva dezinformării ruseşti (…). Eu cred că, dincolo de sprijinul pe care îl primiţi de la partenerii externi, este absolut important să determinaţi sprijinul intern, şi am înţeles temerea dumneavoastră faţă de ceea ce înseamnă propaganda, slăbirea acestor trăiri şi simţăminte faţă de beneficiile pe care poate să le aducă statutul de stat membru al Uniunii Europene. Ca atare, în această direcţie trebuie să se îndrepte toate demersurile noastre şi să continuăm ca, dincolo de deciziile pe care dumneavoastră le luaţi, să existe această coordonare pentru complementarea parcursului fiecăreia dintre ţări (…). Lupta pentru acest obiectiv nu va fi uşoară. Ca atare, dincolo de ceea ce faceţi dumneavoastră, este în continuare nevoie să sprijinim Ucraina pentru efortul de război, să poată să reziste. (…) Să sprijinim Ucraina, Republica Moldova şi celelalte ţări, în procesul de aderare, fiecare pe drumul său”, a conchis președintele Senatului.

 

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
CONSILIUL UE47 mins ago

Țările UE solicită Comisiei Europene o nouă strategie cuprinzătoare pentru piața unică până în iunie 2025: Piața unică este încă fragmentată, iar marii actori își impun propriile reguli

NATO1 hour ago

Summitul NATO din 2025 va avea loc în Olanda, la Haga, anunță secretarul general Jens Stoltenberg

U.E.3 hours ago

UE pregătește modificarea taxelor vamale pentru coletele de sub 150 de euro pentru a contracara volumele uriașe de colete Shein și Temu, acuzate că nu respectă legislația europeană

REPUBLICA MOLDOVA3 hours ago

România și R. Moldova își reactualizează cooperarea militară, miniștrii apărării celor două țări semnând un protocol de amendare a acordului bilateral din 2012

ROMÂNIA4 hours ago

Ministrul Apărării evidențiază nevoia unui sprijin ”ferm” pentru Ucraina și R. Moldova și necesitatea unei abordări cuprinzătoare a securităţii în regiunea Mării Negre

ROMÂNIA5 hours ago

Ministrul Bogdan Ivan a lansat consultările interministeriale asupra Cadrului național de competențe digitale, inițiativă ambițioasă realizată cu sprijinul Băncii Mondiale

ROMÂNIA5 hours ago

MAE: Un diplomat din cadrul Ambasadei Rusiei a fost declarat persona non grata pe teritoriul României

CONSILIUL UE6 hours ago

Statele membre solicită o politică spațială ambițioasă pentru consolidarea competitivității UE: Sectorul spațial va juca un rol din ce în ce mai important în autonomia strategică a Europei

CONSILIUL UE6 hours ago

Consiliul UE a adoptat noul Cod al frontierelor Schengen pentru a securiza granițele și a aborda migrația clandestină

INTERNAȚIONAL6 hours ago

Reuters: Oameni din anturajul lui Putin susțin că liderul de la Kremlin dorește încetarea focului în Ucraina pe actualele linii ale frontului

U.E.1 day ago

Îmi doresc o Europă puternică, prosperă, care protejează, răspunzând așteptărilor tinerei generații, subliniază Ursula von der Leyen în dezbaterea Eurovision

U.E.1 day ago

Candidatul Socialiștilor Europeni la șefia CE, Nicolas Schmit: Ceea ce mă interesează pe mine cel mai mult este să îmbunătățesc condițiile de viață ale tuturor cetățenilor europeni

REPUBLICA MOLDOVA1 day ago

R. Moldova are ca obiective principale obiective asigurarea păcii pe termen lung în regiune şi salvarea vieţilor prietenilor şi vecinilor ucraineni, subliniază premierul Dorin Recean

ROMÂNIA1 day ago

România își propune să fie unul dintre cei mai importanți actori ai procesului de reconstrucție a Ucrainei, având resursele și hotărârea pentru a ajuta această țară să renască, a subliniază premierul Marcel Ciolacu

INTERNAȚIONAL3 days ago

România și Turcia au înființat, la Ankara, Consiliul Cooperării Strategice la Nivel Înalt pentru a apropia cele două state “strategic, economic, militar, energetic și social”

INTERNAȚIONAL4 days ago

Gaza: Procurorul-șef al Curții Penale Internaționale solicită mandate de arestare împotriva lui Netanyahu și a ministrului israelian al apărării pentru crime de război și crime împotriva umanității

SUA4 days ago

Biden sprijină „protestele pașnice și non-violente” ale studenților față de criza umanitară din Gaza: „Știu că vă frânge inima. O frânge și pe a mea”

ROMÂNIA6 days ago

Ministerul Economiei și ROMCHIMICA își unesc forțele pentru tranziția energetică a industriei chimice. Ștefan-Radu Oprea: Menținerea competitivității economice este esențială în acest proces

ROMÂNIA1 week ago

Mai mulți copii palestinieni răniți vor fi tratați în spitalele din România, anunță ministrul Sănătății, Alexandru Rafila

INTERNAȚIONAL1 week ago

Președinta Georgiei consideră că noua lege privind ”influența străină” întoarce țara ”în trecut” și își arată intenția de a o respinge

Trending