La doar câteva ore după ce parlamentul de la Londra a dat undă verde loviturilor aeriene în Siria, Marea Britanie a lansat joi dimineață primele bombardamente împotriva pozițiilor grupării jihadiste Statul Islamic de pe teritoriul sirian, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Avioane Tornado ale Royal Air Force (RAF) au “efectuat prima operațiune ofensivă deasupra Siriei în cursul căreia au lansat o serie de lovituri”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului britanic al Apărării.
Ministerul a refuzat inițial să ofere detalii privind țintele vizate. Patru avioane Tornado au decolat în noaptea de miercuri spre joi de la baza Akrotiri din Cipru unde RAF dispune de opt avioane de acest tip.
Bombardiere suplimentare urmează să fie desfășurate în zilele următoare, în condițiile în care Marea Britanie a devenit cea de-a șasea țară care lansează atacuri aeriene împotriva pozițiilor SI atât în Irak, cât și în Siria.
Coaliția internațională, formată din 60 de membri, a lansat circa 8.300 de raiduri aeriene în cele două țări, dintre care 80% au fost asigurate de Statele Unite ale Americii.
Loviturile aeriene britanice au avut loc la doar câteva ore după ce parlamentul a aprobat extinderea în Siria a loviturilor aeriene pe care Marea Britanie le efectua deja în Irak împotriva Statului Islamic. Prezența avioanelor RAF în Irak și faptul că acestea efectuau deja zboruri de recunoaștere deasupra Siriei explică rapiditatea cu care acestea au intrat joi în acțiune.
Votul a avut loc după aproape zece ore de dezbateri aprinse, într-o Cameră plină până la refuz. David Cameron a deschis dezbaterile la ora 11:30 GMT pledând pentru ca țara să își asume responsabilitățile și să îi sprijine pe aliați, în special Franța, sub șocul atentatelor de la Paris care au făcut 130 de morți la 13 noiembrie.
Decizia a fost susținută de 397 membri ai Camerei Comunelor, 223 de voturi au fost împotrivă, cu o majoritate de 174 posibilă în special cu susținerea din partea a 67 de deputați laburiști care s-au alăturat conservatorilor premierului David Cameron, potrivit mass-media britanice.
“Parlamentul a luat o decizie bună pentru a păstra securitatea țării — acțiunea militară în Siria face parte dintr-o strategie mai largă”, și-a exprimat bucuria David Cameron pe contul său de Twitter.
Președintele american, Barack Obama, care conduce coaliția aliaților în Siria, a salutat și el votul. “De la declanșarea campaniei împotriva SI, Marea Britanie a fost unul dintre partenerii noștri cei mai prețioși”, a dat el asigurări într-un comunicat, subliniind că Statele Unite așteaptă cu nerăbdare ca forțele aeriene britanice să se alăture operațiunilor din Siria.
Parlamentul britanic respinsese anterior, în 2013, loviturile aeriene contra regimului Bashar Al Assad în Siria, după operațiunile din Afganistan și Irak, din 2003, lansate sub fostul premier laburist Tony Blair.
.




[…] Efectuând lovituri aeriene împotriva Statului Islamic în Siria, Marea Britanie s-a alăturat astfel Statelor Unite ale Americii, Franței și Rusiei, țări care atacă gruparea extremistă pe teritoriul sirian. […]
[…] Citiți și La câteva ore după votul parlamentului, Marea Britanie a efectuat primele bombardamente în Siria […]