Connect with us

RUSIA

La un an de la arestarea sa, Aleksei Navalnîi declară că ”nu regretă nicio secundă” că a revenit în Rusia pentru a continua lupta împotriva Kremlinului

Published

on

© Aleksei Navalnîi/ Facebook

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a declarat luni, la un an de la arestarea sa, că ”nu regretă nicio secundă” că a revenit în Rusia și i-a îndemnat pe concetățenii săi să nu le fie teamă, anunță AFP, citat de Agerpres.

”Am făcut-o, nu o regret nicio secundă”, a scris el pe reţelele sociale, cu privire la lupta sa împotriva Kremlinului şi revenirea sa în ţară, în pofida riscului de a fi arestat, după luni de convalescenţă în urma unei otrăviri.

”După un an de închisoare, vă spun ceea ce le-am strigat celor (care mă susţineau atunci) din faţa tribunalului: nu vă fie teamă”, a mai spus opozantul, ale cărui mesaje pe reţelele sociale sunt difuzate în mod regulat.

Postarea sa de luni este însoţită de o fotografie cu el în uniformă de deţinut în compania soţiei sale, Iulia.

Navalnîi s-a prezentat din nou, luni, în faţa unui tribunal, de data aceasta pentru examinarea a două plângeri pe care le-a depus contra administraţiei penitenciare. Tribunalul districtului Petuşki din regiunea Vladimir, unde este încarcerat opozantul, examina dimineaţa cele două dosare.

Navalnîi participa la prima sa audiere prin legătură video, închis într-o cuşcă cu gratii, potrivit imaginilor difuzate de postul independent online Dojd.

Aleksei Navalnîi, laureat al Premiului Saharov acordat de Parlamentul European, a captat atenția datorită curajului său în lupta pentru libertate, democrație și drepturile omului. Om politic al opoziției ruse, militant anti-corupție și adversar politic major al președintelui Putin, acesta s-a remarcat prin blogul său, LiveJournal, dar și prin prezența pe YouTube și Twitter, unde are milioane de urmăritori; s-a făcut cunoscut pe scena internațională prin organizarea de manifestații, prin participarea la alegeri și prin apelurile la reforme împotriva corupției din Rusia, împotriva președintelui Putin și a guvernului acestuia.

A fost otrăvit în august 2020 în timpul unui turneu în Siberia. A petrecut mai multe luni în convalescență la Berlin, dar a revenit la Moscova în ianuarie 2021 unde a fost arestat. În februarie a fost condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare. Închis într-o colonie penitenciară de maximă siguranță, a făcut greva foamei timp de 23 de zile în aprilie pentru a protesta împotriva lipsei de îngrijiri medicale. În iunie 2021 un tribunal rus a scos în afara legii birourile rețelei regionale a lui Navalnîi și a Fundației acestuia anti-corupție.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

NATO

Germania afirmă că Moscova “a pus capăt unilateral” Actului Fondator NATO – Rusia. Alianța susține că “Ucraina poate câștiga războiul” declanșat de Putin

Published

on

© NATO

Comportamentul Rusiei echivalează cu repudierea unilaterală a acordului de cooperare cu NATO din 1997, a declarat duminică ministrul de externe al Germaniei, Annalena Baerbock, la finalul unei reuniuni informale a miniștrilor de externe aliați, care a avut la Berlin și pe a cărei agendă au figurat discuții privind aderarea Finlandei și Suediei la Alianță, sprijinirea Ucrainei în războiul declanșat de Federația Rusă și pregătirea viitorului Concept Strategic al NATO.

“Guvernul rus a spus clar că Actul fondator NATO-Rusia nu mai valorează nimic. Aşadar, acum trebuie să recunoaştem că şi acestui act de bază i-a fost pus capăt unilateral de către Rusia, nu de NATO”, a declarat Baerbock într-o conferință comună de presă cu secretarul general al organizației, Jens Stoltenberg, aflat la Bruxelles.

Acordul a fost conceput pentru a construi încredere şi a limita prezenţa forţelor ambelor părţi în Europa de Est, amintește Reuters.

NATO a suspendat cooperarea practică cu Rusia în 2014, după ce Moscova a ocupat peninsula ucraineană Crimeea.

Rusia şi-a suspendat misiunea la NATO şi a închis biroul alianţei la Moscova în octombrie 2021 ca răspuns la expulzările diplomaţilor ruşi.

Miniștrii de externe ai NATO s-au reuni la Berlin pentru a discuta despre posibila cerere de aderare a Finlandei și Suediei, precum și pentru a reafirma sprijinul NATO pentru Ucraina în urma invaziei brutale a Rusiei.

Adresându-se presei prin intermediul unei legături video, alături de ministrul german de externe Annalena Baerbock, Stoltenberg a declarat că Suedia și Finlanda sunt cei mai apropiați parteneri ai NATO și că, în cazul în care vor decide să solicite aderarea, acest lucru ar fi “istoric”. “Aderarea lor la NATO ar spori securitatea noastră comună, ar demonstra că ușa NATO este deschisă și că agresiunea nu plătește”, a spus dl Stoltenberg, reiterând că toate națiunile suverane au dreptul de a-și alege propria cale.

Încheind reuniunea de două zile a miniștrilor, Stoltenberg a declarat că aliații au discutat, de asemenea, despre sprijinul acordat Ucrainei, despre consolidarea în continuare a descurajării și apărării NATO, precum și despre implicațiile pe termen lung ale războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

După ce forțele rusești nu au reușit să cucerească Kievul, acestea se retrag din Harkov, iar ofensiva lor din Donbass a stagnat, a declarat dl Stoltenberg.

Rusia nu își atinge obiectivele strategice“, a spus el.

“Președintele Putin vrea ca Ucraina să fie înfrântă, NATO să cadă, iar Europa și America de Nord să fie divizate. Dar Ucraina rămâne în picioare, NATO este mai puternică ca niciodată. Europa și America de Nord sunt solid unite. Ucraina poate câștiga acest război“, a declarat secretarul general, adăugând că aliații trebuie să continue să își majoreze ajutorul militar pentru Ucraina.

Miniștrii au discutat, de asemenea, despre viitorul Summit NATO de la Madrid, care se așteaptă să ia decizii privind consolidarea posturii Alianței, consolidarea sprijinului pentru partenerii globali și adoptarea următoarei strategii principale oficiale a Alianței, “Conceptul strategic” al acesteia.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

De la Hiroshima, primul oraș din istorie bombardat nuclear, șeful Consiliului European denunță “referirile rușinoase ale Rusiei la utilizarea armelor nucleare”

Published

on

© European Union, 2022

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, aflat în vizită în oraşul japonez Hiroshima, primul din istorie care a fost atacat cu bombă nucleară, a declarat vineri că invazia rusă în Ucraina constituie o ameninţare la adresa securităţii globale și a denunțat faptul că Moscova face “referiri rușinoase și inacceptabile la utilizarea armelor nucleare”.

Charles Michel a subliniat că Hiroshima constituie “un memento puternic al urgenţei” de a întări regulile internaţionale pentru dezarmare nucleară şi controlul armelor.

“Dar în acest moment, securitatea globală este amenințată. Rusia, un stat înarmat nuclear și un membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, atacă națiunea suverană a Ucrainei, făcând în același timp referiri rușinoase și inacceptabile la utilizarea armelor nucleare”, a spus Michel, conform unui discurs difuzat pe pagina web a Consiliului.

 

El a atenționat că acest lucru “nu numai că zguduie securitatea Europei, ci crește periculos miza pentru întreaga lume” și a invocat în această privință și “testele ilegale și provocatoare de rachete ale Coreei de Nord”

“Aceste provocări urgente sunt tocmai motivul pentru care parteneriatele bazate pe pace și pe o ordine internațională bazată pe reguli – precum parteneriatul nostru Japonia-UE – sunt atât de importante, sunt atât de vitale”, a explicat Michel, la o zi după ce a participat, la Tokyo, alături de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și de premierul nipon Fumio Kishida la summitul UE – Japonia.

În același context, președinta Comisiei Europene a afirmat că Rusia este astăzi cea mai directă amenințare la adresa ordinii mondiale, ducând un “război barbar împotriva Ucrainei” și având un pact “îngrijorător” cu China, alături de care face apel la “noi – și foarte arbitrare – relații internaționale”.

Continue Reading

RUSIA

Emmanuel Macron a discutat cu Vladimir Putin pe tema războiului din Ucraina după mai bine de o lună de la ultima convorbire telefonică

Published

on

© Emmanuel Macron/ Twitter

Președintele francez Emmanuel Macron a avut marți, la amiază, prima convorbire telefonică cu omologul rus Vladimir Putin pe tema războiului din Ucraina, de la realegerea sa în funcția de șef de stat, relatează Le Figaro, preluat de Adevărul. Cea mai recentă discuție între cei doi lideri a avut loc la 29 martie, cu câteva zile înaintea descoperirii masacrului de la Bucea.

Acest apel survine după ce șeful statului francez a avut sâmbătă o discuție telefonică cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, la mai bine de două luni de la invadarea țării sale de către armata rusă. Președinții francez și rus, care au discutat în numeroase ocazii – de aproape 20 de ori din decembrie 2021, dintre care de opt ori de la începutul războiului, la 24 februarie – nu au mai avut niciun schimb de replici de la descoperirea masacrului de la Bucea, la începutul lunii aprilie.

Calificând drept „insuportabile” imaginile cu numeroasele cadavre descoperite în acest oraș situat la nord-vest de Kiev după retragerea armatei de la Moscova, Emmanuel Macron a declarat că autoritățile ruse ar trebui să „răspundă pentru aceste crime “.

Cu câteva zile înainte, la 29 martie, președintele Franței a discutat cu omologul său rus despre punerea în aplicare a unei operațiuni de evacuare a locuitorilor din orașul ucrainean Mariupol, asediat de armata rusă. La finalul schimbului de replici, acesta a indicat faptul că condițiile „nu au fost îndeplinite”. La 25 aprilie, Vladimir Putin l-a felicitat pe Emmanuel Macron, reales în ziua precedentă, urându-i „succes” în noul mandat și „sănătate”.

Eforturile lui Macron de a menţine comunicarea deschisă cu liderul rus au dus la critici atât în ţară, cât şi în străinătate, inclusiv din partea premierului polonez, Mateusz Morawiecki. „Este de datoria mea să vorbesc cu el, avem nevoie de el. Nu mă voi opri din a face acest lucru”, a declarat președintele Franței pentru un cotidian francez în aprilie.

De asemenea, discuțiile cu liderul de la Kremlin i-au permis lui Emmanuel Macron „să rămână în contact”, ceea ce „nu este o dovadă de complezenţă şi nici de slăbiciune”, a explicat Palatul Elysee în martie, transmite Digi24.

 

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA8 mins ago

Marcel Ciolacu, după adoptarea legii offshore: România a intrat în linie dreaptă pentru independență energetică

U.E.38 mins ago

Înainte de a se adresa Parlamentului European, Maia Sandu s-a întâlnit cu premierul Belgiei: R. Moldova are nevoie de sprijinul tuturor statelor UE pentru a avansa pe calea integrării europene

SUA54 mins ago

Departamentul de Stat al SUA înființează o unitate pentru cercetarea și documentarea ”atrocităților comise de Rusia în Ucraina”: Dovezile vor fi puse la dispoziția publicului larg pentru a contracara dezinformarea rusă

ENERGIE1 hour ago

Nicolae Ciucă anunță că legea offshore trece astăzi de Parlament: În luna iunie vom avea prima moleculă de gaz din Marea Neagră. În cinci ani vom deveni independenți energetic

CONSILIUL DE SECURITATE2 hours ago

Bogdan Aurescu, invitat de Antony Blinken la două evenimente ale CS ONU privind securitatea alimentară pe fondul războiului din Ucraina

ROMÂNIA2 hours ago

Ministrul de Interne, la Washington: România a fost, este şi va rămâne un partener ”de nădejde” al SUA. Relaţia bilaterală este ”foarte puternică și a evoluat foarte mult în ultimele decenii”

ENERGIE2 hours ago

Klaus Iohannis: Este încurajatoare creșterea economică a României din primul trimestru al anului, peste așteptări în raport cu prognozele

U.E.2 hours ago

Macron: Livrările de arme și echipamente umanitare din Franța către Ucraina vor crește în intensitate în zilele și săptămânile următoare

CONSILIUL UE3 hours ago

Josep Borrell pledează pentru creșterea investițiilor în domeniul apărării: A cheltui împreună este cel mai bun mod de a cheltui mai bine

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Volodimir Zelenski anunță că a avut o discuție „lungă și semnificativă” cu Emmanuel Macron: Am pus problema alimentării cu combustibil a Ucrainei

NATO3 hours ago

Finlanda și Suedia au depus oficial cererile de aderare la NATO, o schimbare majoră a arhitecturii de securitate în Europa după invazia Rusiei în Ucraina

U.E.1 day ago

Viktor Orban, în debutul celui de-al cincilea mandat de premier: Deceniul care vine va fi unul al pericolelor, insecurității și războiului

ROMÂNIA2 days ago

Premierul Nicolae Ciucă a prezidat reuniunea Comitetului de monitorizare a PNRR: Timpul și ritmul în care acționăm sunt decisive pentru ca reformele și investițiile să se concretizeze cât mai repede

NATO3 days ago

Stoltenberg: Vom căuta modalități de a oferi garanții de securitate Finlandei și Suediei pe parcursul procesului de aderare la NATO

NATO3 days ago

Stoltenberg: Am discutat cu ministrul de externe turc și mă aștept să dăm curs rapid cererii de aderare a Finlandei și Suediei. Intenția Turciei nu este de a bloca aderarea la NATO

INTERNAȚIONAL3 days ago

Mai mult ajutor militar din partea SUA este în drum spre Ucraina, a anunțat șeful diplomației ucrainene după întâlnirea cu Antony Blinken

NATO3 days ago

Secretarul general adjunct al NATO: Finlanda și Suedia sunt cei mai apropiați parteneri ai NATO. Vom găsi condițiile pentru un consens dacă decid să solicite aderarea

CONSILIUL EUROPEAN5 days ago

De la Hiroshima, primul oraș din istorie bombardat nuclear, șeful Consiliului European denunță “referirile rușinoase ale Rusiei la utilizarea armelor nucleare”

ROMÂNIA6 days ago

Klaus Iohannis: Inflația și prețurile la energie au o singură cauză, războiul lui Putin împotriva Ucrainei. Vinovat este Putin

MAREA BRITANIE1 week ago

Într-un moment de cotitură pentru monarhia britanică, prințul Charles a deschis o nouă sesiune a Parlamentului britanic în locul reginei Elisabeta a II-a

Team2Share

Trending