Lazăr Comănescu – decorat cu Legiunea de Onoare în grad de Ofiţer, la Ambasada Franţei

Consilierul preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi fost ministru de externe, Lazăr Comănescu, a fost decorat, luni, cu Legiunea de Onoare în grad de Ofiţer, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Reşedinţa Franţei, ambasadoarea Michele Ramis notând că diplomatul este „printre cei care ştiu mai bine ce datorează România Europei, dar şi ce datorează Europa României”.

În cadrul ceremoniei a fost subliniată contribuția dlui Lazăr Comănescu în parcursul României spre aderarea la NATO şi Uniunea Europeană, dar și în ceea ce privește începuturile parteneriatului strategic România-Franța. Totodată, au fost apreciate eforturile dlui Comănescu în dezvoltarea relațiilor de cooperare România – Franța, dintr-o perspectivă europeană.

„Aţi dus vocea României în cele mai mari sfere diplomatice internaţionale şi aproape de fiecare dintre partenerii şi interlocutorii săi şi aţi fost un artizan şi un actor esenţial al parcursului european al României. În contextul în care România se pregăteşte să preia pentru prima dată Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi în momentul în care clivajele sunt numeroase, pe continentul nostru, sunteţi printre cei care ştiu mai bine ce datorează România Europei, dar şi ce datorează Europa României”, a spus ambasadoarea Franţei la Bucureşti.

În contextul preluării de către România a mandatului de Președinție a Consiliului Uniunii Europene, Lazăr Comănescu a făcut referire la relațiile bilaterale România-Franța și la perspectivele României în acest context: „România va deține pentru prima dată Președinția Consiliului Uniunii Europene. Sper ca acest lucru să ducă la o cooperare și mai puternică între România și Franța, atât în plan european, cât și bilateral. Pe plan european, sunt conștient de rolul esențial al Franței, alături de Germania, în proiectul european și sper ca noi, românii, să fim capabili să beneficiem pe cât posibil de viitoarea noastră președinție ca să ne apropiem, printr-o contribuție constructivă și de substanță, de evoluția acestor proiecte, de ceea ce numim deseori nucleul Uniunii Europene”, a declarat Lazăr Comănescu.

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare