Connect with us

POLITICĂ

Lazăr Comănescu: România este nemijlocit interesată de asigurarea sustenabilităţii, credibilităţii şi profunzimii procesului de reforme din Republica Moldova

Published

on

Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, efectuează în perioada 16-17 iunie 2016, o vizită în Republica Moldova, împreună cu secretarul de stat pentru afaceri europene din Ministerul Afacerilor Externe şi Dezvoltării Internaţionale al Republicii Franceze, Harlem Désir, conform unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe.

Vizita, realizată la inițiativa ministrului romcomanescu moldovaân, are loc într-un moment cu semnificaţie particulară pentru agenda europeană a Chişinăului, marcat de împlinirea, la 27 iunie, a doi ani de la semnarea, de către Republica Moldova, a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, precum şi de apropiata intrare în vigoare, în integralitatea sa, a Acordului menţionat (la 1 iulie 2016).

În cursul primei zile la Chişinău, oficialii român şi francez au fost primiţi de Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, şi au avut o întâlnire cu Prim-ministrul Pavel Filip și alți membri ai Cabinetului.

Ministrul afacerilor externe Lazăr Comănescu a transmis, în ambele întrevederi, un mesaj clar şi hotărât de susţinere pentru agenda europeană a Republicii Moldova, pentru fructificarea de către statul vecin a oportunităţilor degajate în actualul stadiu al relaţiei cu Uniunea Europeană. Rezultatele înregistrate în ultimele luni în planul reformelor şi al implementării Acordului de Asociere cu UE vin în întâmpinarea aşteptărilor cetăţenilor Republicii Moldova şi ale partenerilor europeni.

Ca Partener Strategic al Republicii Moldova şi Stat Membru UE, România este nemijlocit interesată de asigurarea sustenabilităţii, credibilităţii şi profunzimii procesului de reforme, de consolidarea stabilităţii şi de dezvoltarea de ansamblu a statului vecin. Aceste procese se susţin reciproc, produc beneficii tangibile pentru cetăţeni şi conferă substanţă şi credibilitate proiectului european al Republicii Moldova,” a menţionat ministrul Lazăr Comănescu.

Oficialul român a îndemnat la menţinerea ritmului de implementare a reformelor, cu precădere în domenii importante pentru buna funcţionare a statului şi recâştigarea încrederii propriilor cetăţeni, precum reforma justiţiei şi a administraţiei publice, stabilizarea situaţiei economice, lupta împotriva corupţiei, ameliorarea cadrului investiţional şi a mediului de afaceri.

Nu există altă cale care să asigure dezvoltarea democratică şi economică în beneficiul tuturor cetăţenilor Republicii Moldova”, a subliniat ministrul Lazăr Comănescu. Pe aceste baze, a arătat oficialul român, Europa va răspunde pozitiv progreselor Chişinăului şi va acorda sprijinul care va fi necesar pe drumul apropierii de Uniunea Europeană.

Citiți și Lazăr Comănescu: Intrarea României în Schengen ar consolida capacitatea UE de a-și securiza frontierele externe

În a doua zi a vizitei, ministrul Lazăr Comănescu și secretarul de stat Harlem Désir vor avea o întrevedere cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, convorbiri cu Andrei Galbur, viceprim-ministru, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, precum şi întâlniri cu reprezentanţi ai forţelor politice de opoziţie, respectiv ai societăţii civile.

POLITICĂ

Sondaj: Două treimi dintre români (66%) vor o guvernare stabilă formată dintr-o alianță de partide puternice după 2024

Published

on

© Eurobarometru 2018 (Democracy on the move)

Două treimi dintre români, mai exact 66%, vor o guvernare stabilă formată dintr-o alianță de partide puternice după 2024, arată datele unui sondaj comun PNL și PSD consultat de CaleaEuropeană.ro.

Întrebați dacă sunt de acord ca alegerile europarlamentare să fie comasate cu cele locale, 53% dintre persoanele chestionate au răspuns cu ”Da”, în vreme ce 35% se opun comasării, iar 12% nu și-au exprimat nicio opinie sau nu au răspuns.

Partidul Național Liberal și Partidul Social Democrat rămân pe primele locuri în preferințele electoratului, în timp ce AUR și USR sunt în scădere, mai arată datele.

Astfel, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri europarlamentare, 31% dintre respondenți ar vota cu PSD și 20% ar opta pentru PNL. AUR ar obține 18%, în vreme ce Alianța Dreapta Unită s-ar clasa pe locul al patrulea, cu 15%.

Sondajul Avangarde a fost realizat între 19-20 februarie, prin metoda CATI (interviu telefonic), pe un eșantion de 950 de subiecți. Eroarea maximă de eșantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 3,1%.

Continue Reading

POLITICĂ

Președintele Senatului: Partidul Popular European trebuie să rămână cea mai mare forță politică din UE și după alegerile din iunie

Published

on

© Nicolae Ciucă - Facebook

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, susține că Partidul Popular European trebuie să rămână cea mai mare forță politică din Uniunea Europeană și după alegerile din iunie.

Acest mesaj a fost transmis de Președintele Senatului în cadrul întâlnirii cu Alberto Núñez Feijóo, președintele Partidului Popular din Spania.

„Este în interesul democrației să prezentăm alegătorilor din țările noastre avantajele pe care UE le aduce fiecăruia. Atât România, cât și Spania beneficiază de fonduri de la Bruxelles, care dezvoltă regiuni și comunități, recuperând decalaje economice”, a transmis Nicolae Ciucă. 

De asemenea, fostul premier i-a propus președintelui Partidului Popular din Spania să discute cu reprezentanții comunității românești despre intențiile lor de implicare în viața politică, economică și socială de aici: „L-am rugat ca partidul său să sprijine demersul guvernamental pentru acordarea dublei cetățenii pentru români și să îndrepte regimul de taxare la care este supusă Biserica Ortodoxă.”

Nicolae Ciucă i-a urat lui Alberto Núñez Feijóo ca, în alegerile europarlamentare, partidul său să își păstreze primul loc obținut în scrutinul parlamentar de anul trecut.

„Mai multe detalii despre strategia popularilor europeni pentru alegerile din iunie vom discuta la congresul PPE, pe care PNL va avea onoarea să îl găzduiască pe 6-7 martie, la București”, a conchis președintele Senatului.

Continue Reading

POLITICĂ

Nicolae Ciucă: Suntem mândri că Centrul Satelitar al Uniunii Europene din Spania este condus de un român, Sorin Ducaru

Published

on

© Nicolae Ciuca - Facebook

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, aflat în vizită în Spania, a vizitat Centrul Satelitar al Uniunii Europene al acestei țări, instituție care este condusă de un cetățean român.

„Centrul Satelitar al Uniunii Europene din Spania oferă în timp real informații provenite din mijloace spațiale și din propriile analize. Datele trimise de Centru sunt folosite de înalții oficiali europeni pentru decizii de politică externă ori de securitate, multe abordări în crize de natură civilă sau climatică bazându-se pe informațiile primite de la acest centru. Suntem mândri că o asemenea instituție este condusă de un român, Sorin Ducaru. În vizita pe care am făcut-o aici, l-am felicitat pentru modul exemplar în care ne-a reprezentat țara și am transmis profesioniștilor români cu care lucrează aici toată aprecierea pentru munca lor”, a transmis președintele PNL într-un mesaj pe pagina de Facebook.

 

Citiți și: Președintele Senatului: Românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetățenie. Statul iberic mai are asemenea acorduri doar cu vecinii săi, Portugalia și Franța

De asemenea, marţi (20 februarie) sunt prevăzute întâlniri cu Alberto Nunez Feijoo – preşedintele Partidului Popular din Spania, cu Juan Francisco Martinez Nunez – secretar general pentru Politica de Apărare în cadrul Ministerului spaniol al Apărării, şi cu Preasfinţitul Părinte Timotei, episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei.

Din delegaţia condusă de Nicolae Ciucă fac parte senatoarea Nicoleta Pauliuc, preşedintele Comisiei pentru apărare, şi senatorul Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei pentru politică externă.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

U.E.11 hours ago

Donald Tusk face apel la trezirea capitalelor din UE după discursul lui Putin: Europa trebuie să egaleze potențialul militar al Rusiei

U.E.11 hours ago

UE îl compară pe Putin cu Stalin după ce dictatorul rus a amenințat NATO și Europa cu arme nucleare: Putin este responsabil de toate consecințele războiului din Ucraina

ROMÂNIA13 hours ago

Klaus Iohannis a aprobat numirea a patru noi ambasadori: Ovidiu Raețchi – Japonia, Daniela Gîtman – Portugalia, Daniela Cămărășan – Croația și Sebastian Mitrache – Arabia Saudită

ROMÂNIA15 hours ago

Consilierul prezidențial Cosmin Marinescu subliniază rolul cheie al investițiilor din fonduri europene, dar și al unei piețe de capital mature și competitive pentru creșterea economică

PARLAMENTUL EUROPEAN16 hours ago

Vladimir Putin trebuie tras la răspundere pentru uciderea lui Navalnîi, reclamă Parlamentul European într-o rezoluție în care cere UE să sprijine active opoziția democratică a Rusiei

NATO16 hours ago

Grupul de luptă NATO din România condus de Franța va fi ridicat, în 2025, la nivel de brigadă, de la 1.500 la 4.000 de militari aliați

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE17 hours ago

În plin proces de aderare la OCDE, Guvernul României face toate eforturile de a implementa cu succes reformele și țintele pe care și le-a asumat la nivel de țară și prin PNRR, subliniază Mircea Abrudean

ROMÂNIA17 hours ago

Bogdan Ivan, la Gala Cercetării Românești 2024: Inovarea trebuie să iasă din laboratoare și să fie pusă în valoare

PARLAMENTUL EUROPEAN18 hours ago

Parlamentul European solicită UE să furnizeze Ucrainei tot ce are nevoie pentru a învinge Rusia: Aliații UE și NATO ar trebui să sprijine militar Ucraina cu nu mai puțin de 0,25% din PIB-ul lor anual

ROMÂNIA19 hours ago

Marcel Ciolacu, la Congresul PES de la Roma, unde va fi desemnat candidatul comun pentru preşedinţia Comisiei Europene

ROMÂNIA17 hours ago

Bogdan Ivan, la Gala Cercetării Românești 2024: Inovarea trebuie să iasă din laboratoare și să fie pusă în valoare

RUSIA2 days ago

Din PE, Iulia Navalnaia transmite Occidentului: Dacă vreți să-l învingeți pe Putin, trebuie să deveniți inovatori. Încetați să mai fiți plictisitori

ROMÂNIA2 days ago

Au fost semnate contractele de execuție pentru construcția spitalelor regionale de urgență din Iași și Cluj. Marcel Ciolacu: Îndeplinim o promisiune făcută românilor de clasa politică de mai bine de 15 ani

ROMÂNIA2 days ago

Nicolae Ciucă susține o coaliție transpartinică pentru promovarea egalității de gen: Există o legătură directă între o democrație solidă și respectarea drepturilor femeilor

ROMÂNIA3 days ago

Marcel Ciolacu, la AmCham CEO Business Forum: Dorim ca SUA să devină partenerul principal non-UE al României. În contextul provocărilor de securitate atât de mari, nu mai avem ” timp de proiecte mici”

NATO6 days ago

La doi ani de la invazia Rusiei în Ucraina, Jens Stoltenberg afirmă clar că țara asediată „va adera la NATO”: „Nu este o chestiune de dacă, ci de când”

U.E.7 days ago

Bruxelles-ul va debloca fonduri europene de 137 miliarde de euro pentru Polonia în contextul reformelor privind statul de drept

ROMÂNIA1 week ago

Coaliția de guvernare a decis comasarea alegerilor locale cu cele europene pentru 9 iunie. Românii vor mai vota pentru prezidențiale în septembrie și pentru parlamentare în decembrie

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

”Living Better with Europe”. Chestorul PE Victor Negrescu: În cei 17 ani de apartenență la UE, România a înregistrat un sold pozitiv de 62 de miliarde de euro comparativ cu obligațiile financiare de țară membră

ROMÂNIA1 week ago

Marcel Ciolacu subliniază importanța alegerilor europene din 9 iunie: Vreau să trăiesc într-o Românie și într-o Europă liberă. Aceste alegeri vor fi despre principii, pentru apărarea valorilor, a statului de drept

Trending