Connect with us

POLITICĂ

Legea Roşia Montană, respinsă definitiv de Parlament

Published

on

rosia montanaProiectul de lege care reglementa exploatarea aurului la Rosia Montana, initiat de Guvern, a fost respins definitiv, marti, de Camera Deputatilor, camera decizionala.

Dintre cei 307 deputati care au fost prezenti, 302 au votat pentru respingerea proiectului PL 520/2013 privind “unele masuri aferente exploatarii minereurilor auro-argentifere din perimetrul Rosia Montana si stimularea si facilitarea dezvoltarii activitatilor miniere in Romania”. In schimb, trei deputati s-au abtinut (Marin Anton-PMP, Mircea Cazan-PNL si Dorel Covaci – PSD), Ioan Darzu (PSD) nu a votat, iar Radu Zlati (PNL) a fost singurul deputat care a votat impotriva respingerii proiectului de lege, dupa cum reiese din votul electronic publicat pe site-ul Camerei Deputatilor.

De la vot au lipsit premierul Victor Ponta si presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, precizeaza Ziare.com.

Proiectul de lege a fost initiat de Guvernul Ponta in luna august 2013, dar a fost respins de catre Senat in luna noiembrie, dupa care a ajuns la Camera Deputatilor, camera decizionala, unde a fost dezbatut la finalul lunii martie. Votul a fost amanat pana dupa alegerile europarlamentare.

Proiectul de exploatare a aurului la Rosia Montana a fost puternic contestat , generand ample proteste in Capitala, dar si in alte orase din tara si de peste hotare. Proiectul Rosia Montana a iscat puternice divergente si in USL, in special intre cei doi lideri, Crin Antonescu (opozant al proiectului) si Victor Ponta, sustinator al exploatarii gazelor de sist

 

 

.

POLITICĂ

Ajutor umanitar pentru Beirut: România trimite în Liban opt tone de materiale medicale ce vor fi transportate cu două aeronave ale Forțelor Aeriene

Published

on

© Fortele Aeriene Romane/ Facebook

România va trimite în Liban opt tone de materiale medicale, formate din 2.000 de flacoane de ceftriaxone (n.r. – antibiotic), ca ajutor umanitar pentru înlăturarea urmărilor dezastrului provocat de explozia din Beirut, informează Ministerul Apărării Naționale într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Țara noastră s-a numărat printre statele care au primit cerere de acordare a asistenței internaționale din partea guvernului libanez,  prin activarea Mecanismului European de Protecție Civilă, mai precizează MApN.

Guvernul României,  societatea civilă și  reprezentanții diasporei libaneze au răspuns imediat apelului solicitat, iar prin eforturi comune, o cantitate relevantă de echipamente medicale  urmează a fi donate către statul libanez.

Forțele Aeriene Române s-au implicat în acest demers și au pus la dispoziție două aeronave ( C-130 Hercules și C-27J Spartan) care să asigure transportul materialelor medicale indispensabile tratamentelor destinate victimelor.

De asemenea, două cadre ale Inspectoratului General pentru Situații  de Urgență vor însoți echipajul care va asigura transportul aerian și vor asigura predarea materialelor medicale către autoritățile responsabile din Liban.

Din partea Ministerului Mediului, un membru al echipei de protecție civilă europeană, aflat deja în zona afectată de explozie, sprijină autoritățile în coordonarea forțelor de intervenție și a asistenței internaționale.

Premierul Ludovic Orban a semnat vineri decizia privind folosirea cantităţii de 2.000 de flacoane de ceftriaxone din rezerva de mobilizare ca ajutor umanitar extern de urgenţă pentru înlăturarea urmărilor dezastrului provocat de explozia din capitala Libanului – Beirut, informează Agerpres.

”Se aprobă folosirea cantităţii de 2.000 de flacoane de ceftriaxone din rezerva de mobilizare din domeniul sănătăţii ca ajutor umanitar extern de urgenţă pentru înlăturarea urmărilor dezastrului provocat de explozia din capitala Republicii Libaneze, Beirut”, se arată în decizia publicată în Monitorul Oficial.

Prin această decizie, România răspunde pozitiv și apelului lansat de președintele Consiliului European Charles Michel și președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, care i-au îndemnat joi pe cei 27 de șefi de stat sau de guvern din Uniunea Europeană să sprijine Libanul. De altfel, președintele francez Emmanuel Macron a fost primul lider internațional care s-a deplasat la Beirut joi, la două zile după explozie, iar sâmbătă este urmat într-un gest similar de președintele Consiliului European. De asemenea, Uniunea Europeană a anunţat joi deblocarea a 33 milioane de euro pentru a finanţa un prim ajutor de urgenţă în favoarea Libanului şi a mobilizat alte mijloace materiale, între care o navă-spital italiană pentru a ajuta echipele de intervenţie din Beirut.

Cele două explozii de marţi, de la Beirut, au ucis cel puţin 137 de oameni şi au rănit peste 5000, iar zeci de persoane sunt în continuare date dispărute, a comunicat Ministerul libanez al Sănătăţii.

Deflagraţiile declanşate de un incendiu la un depozit de azotat de amoniu au lăsat fără adăpost 300.000 de locuitori din capitala Libanului.

Continue Reading

POLITICĂ

Ministrul finanțelor Florin Cîțu: Comisia Europeană a aprobat creșterea plafonului pentru IMM Invest de la 15 la 20 de miliarde de lei

Published

on

© Guvernul României

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat vineri că a fost aprobată de către Comisia Europeană creşterea plafonului pentru IMM Invest de la 15 la 20 de miliarde de lei.

“Comisia Europeană a aprobat creşterea plafonului pentru IMM Invest de la 15 la 20 de miliarde. Cererile sunt în continuare mari”, a spus Cîţu la începutul şedinţei de Guvern, informează Agerpres.

Premierul Ludovic Orban a menţionat că aproape jumătate dintre bănci au cerut creşterea plafonului şi i-a spus ministrului de Finanţe că poate să detaşeze de la Fondul de contragarantare sau din ANAF oameni cu expertiză, pentru a se grăbi procedurile.

“Am avut o discuţie cu Fondul de garantare, ei lucrează şi la automatizarea procedurii care cred că este mult mai simplă şi este o soluţie pentru termen lung, dar pe termen scurt vom vedea cum putem să ajutăm cu personal din alte instituţii”, a menţionat Cîţu.

Programul IMM Invest permite companiilor mici și mijlocii afectate de criza COVID-19 să poată lua credite pentru investiții sau pentru capital de lucru, garantate de stat (valoarea garanției merge până la 90% din credit).

Continue Reading

POLITICĂ

Vicepreședintele Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților: Guvernul oferă posibilitatea accesării de fonduri nerambursabile pentru investiții în educație

Published

on

Guvernul oferă posibilitatea accesării de fonduri nerambursabile pentru investiții în educație, începând de la creșe și grădinițe, până la instuțiile de învățământ tehnic sau profesional și superior atât din domeniul public, cât și privat. Prin intermediul unei Ordonanțe de Urgență privind granturile în educație, învățământul din România se poate adapta rapid la noile cerințe apărute în urma epidemiei, este mesajul transmis într-un comunicat remis caleaeuropeana.ro de către deputata PNL Antoneta Ioniță, vicepreședintele Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților.

„Educația este unul dintre domeniile cele mai afectate de criza generată de noul Coronavirus, iar sistemul de educație, greu încercat în această perioadă, poate fi susținut cu ajutorul unor investiții masive în învățământul privat, în special în digitalizare, pentru a sprijini educația la distanță în situații dificile, de exemplu, din punct de vedere epidemiologic. De asemenea, pot fi puse în practică, prin investiții, proiecte de susținere apregătirii tinerilor, dar și al celor care vor să învețe alte meserii pentru viitoarele job-uri”, precizează deputata PNL. 

Proiectele includ o gamă largă de posibile investiții, potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului, aplicațiile putând fi pentru „servicii de educație: creșe și grădinițe, școli”. Domeniile de activitate eligibile, potrivit deciziei Guvernului, sunt:

„Învăţământ preşcolar, învăţământ primar, învăţământ secundar general, învăţământ secundar, tehnic sau profesional, învăţământ superior non-universitar, învăţământ superior universitar, învăţământ în domeniul sportiv şi recreaţional, învăţământ în domeniul cultural (limbi străine, muzică, teatru, dans, arte plastice,etc.), școli de conducere (pilotaj), alte forme de învăţământ, activităţi de servicii suport pentru învăţământ”.

Astfel, cei care vor să investească în creșterea calității actului didactic, pot beneficia de finanțări substanțiale pentru a-și atinge obiectivele. Ordonanța de Urgență privind granturile oferă, și pentru învățământ, posibilitatea accesării de fonduri nerambursabile pentru capitalul de lucru care au valoare cuprinsă între 2.000 și 150.000 euro și, de asemenea, fonduri între 50.000 și 200.000 de euro pentru capitalul de investiții.

Cei care vor să acceseze granturile pentru capitalul de lucru trebuie să știe că vor fi nevoiți să participe cu o finanțare de 15% din valoarea grantului solicitat. De asemenea, cei care doresc să acceseze granturile pentru capitalul de investiții trebuie să vină cu un aport de 15% (pentru regiunile mai slab dezvoltate) și, respectiv, 30% pentru beneficiarii din regiunea București- Ilfov.

„În curând, cei care vor avea proiectele deja schițate vor putea să și le definitiveze rapid pentru că vor avea acces la un ghid al solicitantului unde vor putea vedea exact pașii de parcurs, iar ulterior o platformă online unde vor depune proiectele. Pentru Guvernul PNL, învățământul de stat este de asemenea o prioritate, guvernul propunându-și prin programul de investiții ca în orizontul de timp 2021-2027 să majoreze gradual alocările pentru sistemul de învățământ și de cercetare, prin utilizarea tuturor resurselor financiare care pot fi angrenate în acest sens: alocări de la bugetul de stat; fonduri externe nerambursabile; fonduri rambursabile sub forma împrumuturilor de la instituții financiare internaționale; fonduri private, inclusiv sub forma parteneriatelor public- private”, mai transmite Antoneta Ioniță

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending