Connect with us

CHINA

Liderii europeni sprijină implicarea Uniunii Europene în inițiativa Chinei pentru un nou ”drum al mătăsii”, care să presupună ”o agendă comună”

Published

on

Importanți lideri europeni sprijină implicarea Uniunii Europene și a membrilor săi în inițiativa Chinei privind ”noul drum al mătăsii”, însă o astfel de implicare necesită o ”agendă comună”, informează marți DPA, citat de Agerpres.

După întâlnirea de la Palatul Elysee dintre președintele Chinei Xi Jinping și președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Angela Merkel și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, liderul francez a declarat că implicarea în proiectul comun de infrastructură al Chinei și Europei, precum și cu alte zone din Asia, va avea nevoie de ”o agendă comună” care să includă angajamente privind climatul, sănătatea și politicile educaționale, dar și o ”agendă de stabilitate financiară pentru toate țările terțe implicate în această inițiativă”.


Noul ,,Drum al Mătăsii” implică o serie de finanțări chineze pentru proiecte majore de infrastructură din întreaga lume, în încercarea de a accelera intrarea mărfurilor chinezești pe piețele globale.

”Aş dori ca investiţiile să nu fie exclusiv chineze, ci şi să aducă beneficiu europenilor, beneficiu ţărilor de tranzit”, a declarat, la rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cel care la 9 aprilie va fi una dintre gazdele summitului UE-China.

”Noi, ca europeni, dorim să jucăm un rol activ (n.r. în această inițiativă)”, a declarat Merkel după întrevedere, informează Reuters.

”Franţa şi alte ţări din lume sunt binevenite în construcţia acestei iniţiative”, a spus Xi după discuţiile cvadrilaterale la care a participat şi Angela Merkel, potrivit căreia, chiar dacă mai sunt îngrijorări în ceea ce priveşte reciprocitatea, iniţiativa a permis ”o foarte, foarte bună reflecţie asupra modului în care noi depindem unul de celălalt”.


Miza reuniunii de marţi, desfășurată înainte de viitorul summit UE-China, programat pentru 9 aprilie, ce va avea loc la Bruxelles, a fost una cu caracter ambivalent pentru continetul european: de a se poziţiona în faţa Chinei ca un interlocutor credibil în încercarea de a o convinge să-şi canalizeze ambiţiile economice şi diplomatice spre regulile multilateralismului, iar, pe de altă parte, să încerce să unifice o Europă divizată în faţa apetitului Beijingului, pe care Comisia Europeană îl califică drept ”un rival sistemic”.

De altfel, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a oferit asigurări marți că termenul ”rival sistemic” atribuit Chinei este un compliment. ”Da, este adevărat: suntem parteneri strategici, suntem competitori interesaţi în performanţa celuilalt şi suntem rivali. Am aflat că în unele cercuri chineze expresia potrivit căreia noi am fi rivalii Chinei nu este plăcută. Este un compliment”, a spus Juncker.

Intenția Europei de a avea o poziție comună cu privire la China a devenit din în ce în mai dificil de pus în practică după ce sâmbătă Italia, membru al G7, a devenit primul stat occidental important care susține inițiativa Beijingului pentru un nou ”Drum al Mătăsii”.

Apropierea dintre cele două state a alarmat aliații europeni ai Italiei, aceștia considerând că este o eroare strategică ce îi va conferi Chinei și mai multă influență strategică și geopolitică.

O dovadă că Uniunea Europeană dorește să înăsprească condițiile privind accesul întreprinderilor chineze stă în faptul că Bruxelles-ul este pe cale să introducă un sistem de monitorizare a investițiilor străine, în special a celor care au un impact asupra infrastructurii și tehnologiei strategice. De asemenea, Uniunea Europeană a cerut liderilor statelor membre să sprijine planul de a limita accesul la licitațiile publice.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

CHINA

Donald Trump amână noile tarife asupra unor importuri din China, spunând că este un cadou de Crăciun pentru consumatorii americani

Published

on

Administrația Trump a anunțat că va amâna până la 15 decembrie impunerea de tarife asupra anumitor bunuri de consum importate din China, iar mai multe informații legate de întâlnirea între oficiali și chinezi în vederea unor discuții legate de comerțul dintre cele două state oferă speranța unui armistițiu al războiului comercial dintre primele două economii mondiale, anunță AFP, citat de Adevărul.ro.

Anunțul a fost făcut marți de biroul reprezentantului pentru comerț în Statele Unite.

Impunerea tarifelor va fi amânată până la 15 decembrie, cu 10 zile înainte de Crăciun, fiind astfel scutite de o taxă vamală adiţională de 10% diferite bunuri, printre care şi telefoane mobile, laptop-uri, monitoare video, console de jocuri şi unele jucării şi articole de vestimentaţie.

Citiți și:
SUA și China, în pragul unui război valutar: Pentru prima dată în 25 ani, Washington-ul acuză Beijing-ul că manipulează valoarea monedei naționale

”Facem acest lucru în vederea perioadei de Crăciun pentru că n-am vrea că unele tarife să aibă un impact asupra consumatorilor americani, cu toate că până acum nu au avut vreun fel de impact”, le-a spus Trump reporterilor în momentul în care părăsea New Jersey pentru un eveniment în Pittsburgh, informează The Guardian.

Reprezentantul pentru comerţ al Statelor Unite, Robert Lighthizer, şi vicepremierul Chinei, Liu He, au avut, marţi, o convorbire telefonică cu privire la decizia administraţiei Trump. Negociatorii Chinei şi ai Statelor Unite s-au întâlnit în Shanghai la sfârşitul lunii iulie pentru prima dată după ce discuţiile au intrat în impas în mai, urmând ca o nouă rundă de negocieri să se desfăşoare în septembrie, de data aceasta la Washington. Deteriorarea relaţiilor din ultimele două săptămâni face, însă, improbabilă întâlnirea din septembrie, mai ales după ce preşedintele Trump a sugerat, vineri, că nu vor avea loc negocieri atât de repede pentru că Washington ”nu este pregătit să încheie o înţelegere”.

Principala problemă a lui Trump, reluată şi în anunţul făcut marţi, este că Beijingul nu şi-a respectat promisiunea de a cumpăra mai multe produse agricole americane.

”Au spus că vor cumpăra mai multe produse agricole. Până acum, m-au dezamăgit”, a spus Trump. ”Nu au fost oneşti sau, hai să spunem aşa, şi-au amânat cu siguranţă decizia”.

Acesta a remarcat că e conştient că Beijinul s-ar putea să aştepte până când Casa Albă va avea un nou preşedinte pentru a ajunge la o înţelegere comercială cu Statele Unite.

Conflictul comercial dintre Statele Unite și China tronează de mai bine de un an și jumătate.

Donald Trump a zguduit piețele financiare în luna mai, când liderul american a anunțat că SUA își va majora tarifele de la 10% la 25% din exporturile chineze în valoare de 200 miliarde de dolari.

China a reacționat atunci cu celeritate, crescând și ea tarife impuse pentru produse americane în valoare de 50 de miliarde de dolari.

Continue Reading

CHINA

SUA și China, în pragul unui război valutar: Pentru prima dată în 25 ani, Washington-ul acuză Beijing-ul că manipulează valoarea monedei naționale

Published

on

© White House/ Flickr

Indicele Dow a înregistrat luni o scădere de 767 de puncte (2,9%), al șaselea cel mai puternic declin din istorie, după ce China și-a devalorizat moneda națională, yuan, în contextul escaladării disputelor comerciale cu SUA, relatează CNN.

Administrația de Washington a transmis ulterior că a ajuns la concluzia că Guvernul Chinei manipulează valoarea monedei sale naționale, yuan-ul, fiind pentru prima oară după anul 1994 când Washingtonul aplică această etichetă Chinei, scrie New York Times.

“În ultimele zile, China a făcut măsuri concrete pentru a-și devaloriza moneda, menținând în același timp rezerve substanțiale de schimb valutar, în ciuda utilizării active a unor astfel de instrumente în trecut”, a declarat Departamentul Trezorerie într-un comunicat care a urmat deciziei Băncii Populare Chineze de a-și devaloriza moneda la cel mai mic nivel în mai mult de un deceniu, relatează și Politico Europe.

Guvernul de la Beijing a depreciat luni valoarea yuan-ului, care pentru prima dată în ultimii zece ani a scăzut sub pragul de 7 unități pentru un dolar, în contextul în care devalorizarea monedei ar ajuta companiile chineze să contrabalanseze costurile suplimentare generate de taxele vamale mai ridicate impuse de SUA, precizează Digi24.

Mai mult, Beijingul a anunțat luni că firmele chineze au oprit achizițiile de produse agricole din SUA, decizie care a contribuit și mai mult la declinul bursei americane.

Indicele Dow Jones a scăzut luni, la un moment dat, şi cu 961 de puncte, însă până la finalul ședinței de tranzacționare a reuşit să mai recupereze din scădere.

Deprecierea yuan-ului a generat temeri privind un potențial război valutar între cele două țări, iar măsura Beijingului ar putea determina Statele Unite să impună taxe vamale și mai ridicate pentru produsele importate din China.

De altfel, președintele Donald Trump a anunțat săptămâna trecută că va impune tarife de 10% asupra importurilor de produse chinezești în valoare de 300 de miliarde de dolari, începând cu 1 septembrie, în vreme ce discuțiile pentru relaxarea tensiunilor dintre cele mai mari economii ale lumii continuă.

Conflictul comercial dintre Statele Unite și China tronează de mai bine de un an și jumătate.

Donald Trump a zguduit piețele financiare în luna mai, când liderul american a anunțat că SUA își va majora tarifele de la 10% la 25% din exporturile chineze în valoare de 200 miliarde de dolari.

China a reacționat atunci cu celeritate, crescând și ea tarife impuse pentru produse americane în valoare de 50 de miliarde de dolari.

Continue Reading

CHINA

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce un avion militar rus a încălcat spațiul aerian sud-coreean. Aeronave militare chineze, prezente și ele în zona de identificare

Published

on

Armata Coreei de Sud a tras focuri de avertisment, marți, după ce un avion militar rus a intrat în spațiul aerian sud-coreean în largul coastei de est, a anunțat ministerul Apărării de la Seul, potrivit AFP și Reuters, citate de Adevărul.ro.

Pentru prima dată, o aeronavă rusă a încălcat spațiul aerian sud-coreean în două rânduri marți, lucru ce a determinat forțele aeriene ale Coreei de Sud să desfășoare avioane de vânătoare, care au recurs la focuri de avertisment, a precizat pentru AFP un reprezentant al Statului Major interarme.

”Armata sud-coreeană a luat măsuri tactice, inclusiv lansarea de focuri de avertisment”, a transmis Ministerul Apărării din Coreea de Sud prin intermediul unui comunicat, informează Digi24.

Aeronava rusă a părăsit spațiul aerian sud-coreean, dar a revenit după aproximativ 20 de minute, moment în care armata sud-coreeană a mai lansat un foc de avertisment.

De asemenea, și două aeronave chineze au intrat fără permisiune în spațiul aerian al Coreei de Sud.

Momentan, autoritățile din Rusia și China nu au oferit detalii despre acest incident. Guvernul Coreei de Sud va înainta plângeri oficiale în urma evenimentelor de marți dimineață, a transmis un oficial al Ministerului Apărării sud-coreean.

Continue Reading

Cum pot vota românii din diaspora la alegerile prezidențiale

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending