Activitatea UE privind „ADN-ul digital” a culminat, joi, cu semnarea, în marja Consiliului European, a Declarației Europene a Drepturilor și Principiilor Digitale de către președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, împreună cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și cu prim-ministrul ceh Petr Fiala, în numele președinției rotative a Consiliului.
Declarația, prezentată de Comisie în luna ianuarie a acestui an, prezintă angajamentul UE față de o transformare digitală sigură, securizată și durabilă, care să pună oamenii în centrul atenției, în conformitate cu valorile de bază și drepturile fundamentale ale UE. Declarația arată cetățenilor că valorile europene, precum și drepturile și libertățile consacrate în cadrul juridic al UE trebuie respectate atât online, cât și offline. Structurat în jurul a șase capitole, textul va ghida factorii de decizie politică și companiile care se ocupă de noile tehnologii. De asemenea, declarația va orienta abordarea UE în ceea ce privește transformarea digitală în întreaga lume.
„Semnarea Declarației Europene a Drepturilor și Principiilor Digitale reflectă obiectivul nostru comun de a realiza o transformare digitală care să pună oamenii pe primul loc. Drepturile prezentate în declarația noastră sunt garantate pentru toată lumea în UE, atât online, cât și offline. Iar principiile digitale consacrate în Declarație ne vor ghida în activitatea noastră privind toate noile inițiative”, a declarat Ursula von der Leyen.
Drepturi și principii care să ghideze transformarea digitală
Transformarea digitală afectează fiecare aspect al vieții oamenilor. Ea oferă oportunități pentru o mai mare bunăstare personală, sustenabilitate și creștere, dar poate, de asemenea, să genereze riscuri la care este necesar un răspuns de politică publică.
Prin Declarația privind drepturile și principiile digitale, UE dorește să asigure valorile europene prin:
- plasarea oamenilor în centrul transformării digitale;
- sprijinirea solidarității și a incluziunii prin conectivitate, educație, formare și competențe digitale, condiții de muncă echitabile și corecte și acces la servicii publice digitale;
- reafirmând importanța libertății de alegere și a unui mediu digital echitabil;
- încurajarea participării în spațiul public digital;
- creșterea siguranței, a securității și a responsabilizării în mediul digital, în special pentru tineri;
- promovarea sustenabilității.
În mod concret, aceste drepturi și principii înseamnă: conectivitate digitală de mare viteză și la prețuri accesibile, pretutindeni și pentru toată lumea, săli de clasă bine echipate și profesori cu competențe digitale, acces fără întreruperi la serviciile publice online, un mediu digital sigur pentru copii, deconectarea după orele de lucru, obținerea de informații ușor de înțeles privind impactul produselor noastre digitale asupra mediului, control asupra modului în care sunt utilizate datele personale și cu cine sunt partajate.
Semnarea la cel mai înalt nivel a Declarației Europene a Drepturilor și Principiilor Digitale reflectă angajamentul politic comun al UE și al statelor sale membre de a promova și de a pune în aplicare aceste principii în toate domeniile vieții digitale și de a atinge obiectivele Busolei Digitale 2030. Declarația va ghida, de asemenea, activitatea concretă privind Programul de Politici pentru Deceniul Digital, mecanismul de monitorizare și cooperare pentru atingerea obiectivelor digitale comune pentru sfârșitul acestui deceniu.




