Connect with us

U.E.

Liderii locali și regionali, reuniți în sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor. Viitorul buget și redresarea economică a UE, subiecte pe agendă

Published

on

Liderii locali și regionali se reîntrunesc în seiunea plenară în cadrul Comitetului European al Regiunilor, în perioada 30 iunie-2 iulie, unde vor discuta împreună cu comisarii europeni planul de redresare și viitorul buget al Uniunii Europene, potrivit comunicatului oficial al CoR, remis Caleaeuropeana.ro.

La 2 iulie, la sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor, Johannes Hahn, comisarul european pentru bugetul UE, va discuta cu liderii locali și regionali despre planul de redresare al Uniunii Europene și despre bugetul pe termen lung, care se află în pregătire, în cadrul unei sesiuni plenare a Comitetului European al Regiunilor, care se desfășoară sub influența provocărilor economice și sanitare create de pandemie.

Alți trei comisari europeni vor discuta, de asemenea, despre răspunsurile de natură politică și în materie de politici ale UE la criză.

De asemenea, liderii locali și regionali vor vota o rezoluție privind bugetul pe termen lung al UE, cadrul financiar multianual (CFM) pentru perioada 2021-2027 și Planul de investiții pentru o Europă durabilă, pilonul de investiții al Pactului verde european, elaborat de Comisia Europeană pentru a conduce UE pe calea realizării, până în 2050, a neutralității din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon.

Membrii Comitetului European al Regiunilor (CoR), alcătuit din șase grupuri politice, vor decide, de asemenea, cu privire la prioritățile politice ale Adunării pentru perioada 2020-2025.

Cu ocazia alegerii sale în funcția de președinte al Comitetului, în februarie, Apostolos Tzitzikostas (EL-PPE), guvernator al regiunii Macedonia Centrală, a declarat că va promova o democrație europeană „modernizată”, măsurile ce-și propun să răspundă la „transformările profunde” pe care le presupun „revoluțiile actuale – ecologică, digitală și demografică –”, precum și acele politici europene care au „cel mai relevant impact regional și local”, de exemplu politica pentru coeziune.

Pactul verde european și necesitatea de a-l plasa în centrul planurilor de redresare a economiilor locale și regionale vor face obiectul unei dezbateri separate.

Membrii Comitetului European al Regiunilor vor vota, de asemenea, opt avize care cuprind recomandări ale autorităților locale și regionale adresate instituțiilor cu competențe de decizie ale UE. Mai multe avize au fost inițial programate pentru adoptare în mai, într-o sesiune plenară care a fost anulată din cauza măsurilor de izolare aplicate în întreaga UE.

Din cauza constrângerilor sanitare, doar un număr limitat de membri pot fi prezenți fizic. Alții vor participa online. Trecerea la un format hibrid al sesiunii plenare va implica și trecerea la votul electronic. Sesiunea plenară se va desfășurat pe parcursul a trei zile, în loc de două, ca de obicei.

Programul dezbaterilor:

  • Marți, 30 iunie (15:00-16:00): Dezbatere privind gestionarea crizei provocate de pandemia de COVID19 și planul de redresare cu Janez Lenarčič, comisarul responsabil cu gestionarea situațiilor de criză
  • Marți, 30 iunie (16:00-16:30): Dezbatere privind Pactul verde european plasat în centrul procesului de redresare la nivel local și regional după criza provocată de COVID-19
  • Miercuri, 1 iulie (12:15-13:30): Dezbatere privind demografia, cu dna Dubravka Šuica , comisara responsabilă pentru democrație și demografie
  • Joi, 2 iulie (10:15-12:00): Dezbatere privind viitorul CFM în contextul redresării după criza provocată de COVID-19, cu dl Johannes Hahn, comisarul responsabil pentru buget și administrație
  • Joi, 2 iulie (12:45-14:15): Dezbatere privind aspectele economice ale redresării după criza provocată de COVID – 19, cu dl Thierry Breton, comisarul responsabil pentru piața internă

Diana Zaim este foto jurnalist, premiată în cadrul #România@10EU, concurs de fotografie organizat cu ocazia a 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Studentă la secția germano-portugheză în cadrul Universității din București și pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

U.E.

Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor îndeamnă statele membre UE să impună din nou restricții pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2

Published

on

© European Union, 2020

Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC), cu sediul în Stockholm, cere statelor cu un număr crescut de infectări cu COVID-19, să impună din nou restricții cu rol în combaterea virusului.

Cererea reimpunerii restricțiilor de către agenția europeană specializată asupa bolilor infecțioase vine pe fondul mai multor factori îngrijorători.

“Având in vedere o relaxare a restricților înaintea vacanței, temerile cresc asupra eventualitații unui al doilea val de COVID-19. Peste 1,8 milioane de cazuri confirmate au fost până acum raportate de-a lungul blocului comunitar, incluzând Liechtenstein, Islanda si Regatul Unit. Mai mult, din numărul confirmat de cazuri, aproximativ 183.848 de persoane și-au pierdut viața”, transmite EU Observer.

Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor indică faptul că rata notificărilor a crescut în Belgia, Cipru, Cehia, Danemarca, Franța, Germania, Islanda, Malta, Olanda, Polonia, România, Spania si Regatul Unit. Totodată, ECDC prezintă creșterea ratei notificării deceselor în Bulgaria, Croația, Luxemburg și România.

Acțiunile luate de statele membre ale UE sugerează conformarea acestora cu privire la cerințele ECDC: “Persoanele care călatoresc în Germania venind din zone cu risc crescut, acum trebuie să se testeze împotriva coronavirusului. Franța cere ca măștile de față să fie purtate în anumite spații publice și turistice în jurul Parisului”.

Măsuri similare s-au aplicat deja în Bruxelles după ce starea de urgență s-a impus asupra portului din orașul Antwerp. Totodată, în Grecia, ministrul sănătății a indicat impunerea de noi măsuri de izolare în urma creșterii alarmante de cazuri COVID-19.

“Au fost raportate focare în nord-estul Spaniei și peste o duzină de focare de infecții au fost identificate în Italia.”, transmite publicația EU Observer.

Numărul in creștere a cazurilor de COVID-19 îndeamnă statele membre ale UE să respecte indicațiile experților din cadrul ECDC, în speranța scăderii numărului de infectați și a deceselor până în momentul dezvoltării unui vaccin împotriva virusului.

Comisarul european pentru sănătate Stella Kyriakides a precizat că vaccinul împotriva coronavirusului ar putea fi gata la sfârșitul acestui an.

Într-un interviu acordat ziarului german Handelsblatt, aceasta a afirmat[“Chiar dacă este riscant să facem predicții în acest moment, avem indicații pozitive referitoare la faptul că primul vaccin va fi valabil aproape de sfârșitul acestui an sau începutul anului următor.

Material realizat de Radu Stinghe, stagiar

Continue Reading

RUSIA

Heiko Maas critică sancțiunile SUA împotriva Nord Stream 2 în presa rusă: Politica energetică a Europei este decisă în capitalele Europei și la Bruxelles

Published

on

© Auswartiges Amt/ Twitter

Șeful diplomației germane, Heiko Maas, a criticat marți, într-un interviu acordat presei ruse înaintea unei vizite la Moscova, sancțiunile aplicate de administrația SUA în raport cu gazoductul Nord Stream 2 care urmează să lege Rusia de Europa prin Germania.

Ministrul german, a cărui țară deține președinția rotativă a Consiliului UE, a fost întrebat care este poziția Berlinului privind decizia administrației SUA de a aplica sancțiuni extrateritoriale și cum afectează aceasta relațiile transatlantice.

Relațiile transatlantice dtează de mai multe decenii în istoria noastră comună europeană cu SUA. Sunt construite pe temelii solide și nu au fost niciodată definite exclusiv de politica de zi cu zi. Dar, bineînțeles, poziția noastră ca guvern federal este clară în această problemă, și anume respingem sancțiunile extrateritoriale și am transmis în mod clar acest lucru administrației americane“, a spus Maas pentru Interfax, interviul fiind citat de Ministerul german de Externe.

Potrivit lui Maas, situația din jurul construirii gazoductului Nord Stream 2 reprezintă o problemă de suveranitate energetică europeană.

Aceasta este o problemă de suveranitate în special în politica noastră energetică și se referă și la crearea securității juridice pentru companiile noastre. La urma urmei, un lucru este clar, anume faptul că decidem politica energetică a Europei în capitalele Europei și împreună la Bruxelles. Noi decidem de unde ne primim energia“, a afirmat el.

Șeful diplomației germane efectuează marți o vizită în Rusia, la Moscova și la Sankt Petersburg, afirmând înaintea acesteia că relațiile germano-ruse sunt “prea importante pentru a fi lăsate la voia întâmplării”, mai ales că raporturile dintre Berlin și Moscova sunt marcate de “ape tulburi” de evoluțiile din ultimii ani.

Germania este însă aspru criticată de SUA pentru faptul că nu își crește contribuțiile financiare la apărarea comună în cadrul NATO, unde Rusia este privită ca o amenințare, iar în același timp Berlinul avansează în colaborarea energetică cu Rusia.

UE, Rusia și Germania au denunţat în mod repetat ingerinţa Statelor Unite în politica energetică europeană și în dezvoltarea economiei altor state. Recent, Germania a condamnat din nou intenția Statelor Unite de a aplica noi sancțiuni privind gazoductul Nord Stream 2 acuzând SUA de „ingerință în securitatea energetică europeană și în suveranitatea Uniunii Europene”.

Continue Reading

RUSIA

Ministrul german de externe merge marți la Moscova: “Relațiile germano-ruse sunt prea importante pentru a fi lăsate la voia întâmplării”

Published

on

© Auswärtiges Amt/ Twitter

Ministrul german de externe Heiko Maas a declarat marți, înaintea unei vizite pe care efectuează la Moscova și la Sankt Petersburg, că relațiile germano-ruse sunt “prea importante pentru a fi lăsate la voia întâmplării”, mai ales că raporturile dintre Berlin și Moscova sunt marcate de “ape tulburi” de evoluțiile din ultimii ani.

Când există probleme de rezolvat, este întotdeauna cel mai bine să avem o discuție sinceră. Acesta este motivul pentru care călătoresc astăzi în Rusia pentru prima dată de la începutul pandemiei COVID-19. Nu este un secret faptul că ne-am regăsit în ape tulburi încă de anul trecut“, a spus Maas, într-o declarație remisă de Ministerul german de Externe.

Maas s-a referit la situația uciderii unui fost comandant cecen anul trecut, la Berlin, despre care procurorul general federal german consideră că a fost activitatea agențiilor de stat ruse.

Vizita șefului diplomației germane în Rusia, a doua deplasare externă după cea din Israel de la debutul președinției germane a Consiliului UE, survine și în contextul în care Uniunea Europeană, sub președinție germană, a adoptat primul set de acțiuni împotriva unor atacuri cibernetice desfășurate inclusiv de hackerii GRU.

“Relațiile germano-ruse sunt prea importante pentru a fi lăsate la voia întâmplării. (…) Doar dacă Moscova este implicată în probleme internaționale cheie, vom obține rezultate care să fie testul timpului. Acest lucru se aplică în egală măsură cu situația din estul Ucrainei, în Libia și în Siria. Comportamentul Rusiei este de asemenea important în ceea ce privește controlul armelor. Am dori ca Rusia să se achite de această responsabilitate”, a completat Heiko Maas.

Acesta a mai precizat că deplasarea sa în Rusia cuprinde și o vizită la Sankt Petersburg pentru a marca oferirea sprijinului Germaniei pentru veteranii ruși care au suferit de pe urma asediului forțelor armate ale Germaniei naziste asupra Leningradului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Vizita lui Maas în Rusia coincide și cu un turneu diplomatic pe care secretarul de Stat al SUA Mike Pompeo îl efectuează în această săptămână în Cehia, Slovenia, Austria și Polonia, culminând cu participarea sa la marcarea a 100 de ani de la Bătălia de la Varșovia, când forțele armate poloneze au rezistat Armatei Roșii și au apărat independența țării.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending