Liderii UE felicită R. Moldova pentru succesul referendumului privind consacrarea aderării la UE în Constituție, în pofida activităților hibride ale Rusiei

Corespondență din Bruxelles

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene au felicitat joi Republica Moldova pentru succesul referendumului privind consacrarea aderării la UE în Constituție, în pofida activităților hibride ale Rusiei, salutând totodată angajamentul cetățenilor acestei țări pentru integrarea europeană.

În concluziile adoptate la summitul de iarnă al Consiliului European, șefii de stat sau de guvern din Uniunea Europeană au solicitat Comisiei Europene “să examineze de urgență noi modalități de a oferi asistență Republicii Moldova în consolidarea securității energetice a acesteia”.

“Consiliul European felicită autoritățile Republicii Moldova pentru desfășurarea cu succes a alegerilor prezidențiale și a referendumului privind consacrarea aderării la UE în Constituție, în pofida activităților hibride ale Rusiei vizând subminarea instituțiilor democratice ale țării. Consiliul European salută angajamentul cetățenilor Republicii Moldova față de integrarea europeană”, se arată în concluziile adoptate, mai ales că un raport al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova a evidențiat că Moscova a avut ca ”obiectiv primordial” compromiterea referendumului și a scrutinului prezidențial.

Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată în luna noiembrie în Monitorul Oficial, iar astfel, integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic al republicii. Scrutinul prezidențial a fost câștigat de către președinta pro-europeană în funcție, Maia Sandu, care va mai rămâne încă un mandat în fruntea țării.

Totodată, liderii au precizat că “Uniunea Europeană va continua să colaboreze îndeaproape cu Republica Moldova pentru a spori reziliența și stabilitatea țării și pentru a sprijini eforturile de reformă ale acesteia pe calea sa europeană, inclusiv prin punerea în aplicare a Planului de creștere pentru Republica Moldova și prin adoptarea rapidă a Mecanismului de reformă și creștere”.

Această poziție cu privire la planul financiar pentru Chișinău adoptată la nivelul liderilor statelor membre vine după ce Consiliul Uniunii Europene a convenit marți asupra poziției sale de negociere privind Mecanismul de reformă și creștere pentru Republica Moldova, un pachet de 1,8 miliarde de euro care reprezintă mai mare pachet de sprijin financiar al UE pentru Republica Moldova de la independența sa.

Mecanismul propus este pilonul financiar al Planului de creștere pentru Republica Moldova, prezentat de Comisie în octombrie. Acesta va sprijini Republica Moldova în realizarea de reforme legate de UE și va stimula convergența sa economică cu UE, pe baza unei agende de reformă ambițioase. Mecanismul va promova, de asemenea, alinierea Republicii Moldova la valorile, legile, normele, standardele, politicile și practicile UE în vederea viitoarei aderări la UE.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare