Connect with us

POLITICĂ

Liderul Verzilor germani: Romii pleacă din România şi Bulgaria din cauza sărăciei şi a discriminării

Published

on

cem ozdemirCem Özdemir, copreşedintele Verzilor germani, critică marţi, într-un interviu, “populismul ieftin” al conservatorilor bavarezi la adresa românilor şi bulgarilor şi susţine că adevărata problemă e cea a romilor din România şi Bulgaria, nevoiţi să plece din cauza sărăciei şi a discriminării.

Într-un interviu acordat publicaţiei Schwäbische Zeitung, liderul ecologiştilor germani a lansat un atac la adresa cancelarului Angela Merkel şi a aliaţilor bavarezi din CSU care sunt la putere de opt ani, “dar nu au făcut nimic împotriva sărăciei şi discriminării în Europa”, informează Mediafax.

“CSU nu aduce în discuţie ce se poate face pentru a rezolva lipsa forţei de muncă calificate din economia germană şi nici a problemei celor aflaţi într-o situaţie socială dificilă şi supuşi unei discriminări brutale, mă refer la romii bulgari şi români. Aceşti europeni şi europence au nevoie de sprijin în ţările lor natale. Ei pleacă pentru că nu au nicio perspectivă, nicio altă posibilitate. Asta trebuie să schimbăm”, a declarat Özdemir, acuzând CSU de “populism ieftin”.

“La noi vin, în special, bulgari şi români cu calificare. Realitatea este mai complicată decât o prezintă CSU prin declaraţii în presă. Dar există şi sărăcie multă şi discriminare în Europa, oameni care trebuie să trăiască în România şi în Bulgaria într-o sărăcie ca în lumea a treia. Avem nevoie de o strategie europeană pentru romi, pentru a le asigura condiţii demne de viaţă”, a spus mai spus Cem Özdemir.

Mai multe declaratii ale oficialului german AICI.

Sursa: Mediafax.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

POLITICĂ

Președintele Klaus Iohannis a decis amânarea ceremoniei în care urma să declare anul 2019 drept “Anul omagierii victimelor comunismului”

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a decis amânarea ceremoniei solemne în cadrul căreia, la 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989, anul 2019 urma să fie declarat “Anul omagierii victimelor comunismului”.

“În ultimele zile, în spaţiul public au apărut speculaţii cu privire la oportunitatea organizării, pe 20 mai, la Palatul Cotroceni, a ceremoniei solemne în cadrul căreia, la 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989, anul 2019 urma să fie declarat “Anul omagierii victimelor comunismului”. Pentru a elimina orice fel de suspiciune cu privire la asocierea Revoluţiei Române cu perioada electorală în care ne aflăm în prezent şi din profund respect pentru toţi cei care au luptat pentru democraţie şi libertate în anii tiraniei comuniste, preşedintele Klaus Iohannis a decis să amâne evenimentul pentru o dată ulterioară”, informează Administraţia Prezidenţială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Potrivit sursei citate, încă de la preluarea mandatului, preşedintele Iohannis a acţionat constant pentru condamnarea crimelor şi abuzurilor aparatului represiv al regimului comunist, precum şi pentru omagierea victimelor totalitarismului.

“Preşedintele Klaus Iohannis consideră ca lecţiile trecutului nu pot fi ignorate, iar asumarea corectă a istoriei şi a ororilor pe care comunismul le-a produs în România trebuie să reprezinte pentru noi toţi un exerciţiu civic permanent”, mai arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.

Administraţia Prezidenţială a anunţat marţi că şeful statului va declara anul 2019 drept “Anul omagierii victimelor comunismului”, în cadrul unei ceremonii publice care va avea loc luni la Palatul Cotroceni, în contextul împlinirii a 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989.

Preşedintele Klaus Iohannis a explicat marţi de ce a ales data de 20 mai pentru acest eveniment.

“Săptămâna viitoare voi declara anul 2019 – Anul recunoştinţei, este anul în care vreau să ne arătăm recunoştinţa faţă de cei care au făcut posibilă marea schimbare în Decembrie ’89 şi unii mai cârcotaşi m-au întrebat: şi atunci de ce începeţi în mai? Eu vreau să declar anul 2019 ca An al recunoştinţei care se încheie în decembrie cu o mare sărbătoare în cinstea Revoluţiei din Decembrie ’89 şi încep atunci când a început votul democratic în România. Primele alegeri libere în România au avut loc pe 20 mai 1990. De aceea în mai”, a explicat şeful statului, cu ocazia lansării celui de-al treilea volum al său “EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”, care a avut loc la Ploieşti. 

Continue Reading

JUSTIȚIE

VIDEO Klaus Iohannis îi îndeamnă pe români să voteze la referendum: „Pe 26 mai sa spunem răspicat DA pentru România europeană”

Published

on

Președintele Klaus Iohannis a transmis joi, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook, că îi îndeamnă pe români să vină să voteze la referendum dacă își doresc o Românie europeană.

Dragi români, cu toții ne dorim să trăim într-o țară în care hoții și corupții stau la pușcărie, nu în fruntea statului. Pe 26 mai sa spunem răspicat Da pentru România europeană, ”DA” pentru România pe care o iubim, țara oamenilor cinstiți și integri în care nimeni nu este mai presus de lege. Votați ”DA” la referendum și nu-i lăsați pe alții să decida în locul vostru. Românii votează pentru ca românii contează”, este mesajul șefului statului.

Pe 25 aprilie, președintele Klaus Iohannis a luat ”act de preocuparea intensă și constantă a societății românești față de necesitatea combaterii fenomenului corupției” și a semnat decretul prin care a decis organizarea referendumului național pentru justiție la data de 26 mai, în aceeași zi cu alegerile europarlamentare.

Referendumul, primul convocat de un președinte după cel din 2009 privind reducerea numărului de parlamentari la 300 de membri și optarea pentru un Parlament unicameral, are loc în condițiile în care șeful statului a solicitat Guvernului și majorității politice să nu mai legifereze netransparent și în favoarea unei amnistii și grațieri a faptelor de corupție.

”Luând act de preocuparea intensă și constantă a societății românești față de necesitatea combaterii fenomenului corupției şi a consecințelor acestuia, a asigurării integrității în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, precum și de nevoia unui cadru legislativ coerent și stabil”, este prima motivație care reiese din decretul semnat de Klaus Iohannis.

Decretul are trei articole, precizându-se că ”poporul român este chemat să își exprime voința cu privire la următoarele probleme de interes național: 1. interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție; 2. interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțe”.

Referendumul din 26 mai presupune chemarea cetățenilor români la vot pentru a opta cu ”Da” sau ”Nu” la cele două întrebări care se vor regăsi pe buletinul de vot:


1. „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?”

2. „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”

Continue Reading

POLITICĂ

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea a inaugurat o nouă secție de terapie acută nefrologică de la Spitalul Clinic de Nefrologie Dr. Carol Davila

Published

on

© Gabriela Firea/ Facebook

Primarul General, Gabriela Firea, a inaugurat marți, o nouă secție de terapie acută nefrologică de la Spitalul Clinic de Nefrologie Dr. Carol Davila.

Valoarea totală a lucrărilor și investițiilor realizate la această unitate medicală se ridică la aproximativ 3,1 milioane de euro.

“Investițiile masive pe care le-am făcut în unitățile medicale administrate de noi își dovedesc rezultatele: am reușit astăzi să avem la spitalul Dr. Carol Davila aparatură medicală de ultima generație, în valoare de peste două milioane de euro! Valoarea totală a investițiilor realizate în acest spital este de 3,1 milioane de euro, însemnând dotări și reabilitări. Astfel, ne putem mândri că avem în 3 spitale administrate de Primăria Capitalei secții de urologie moderne: la Burghele, Colentina și Carol Davila, mai ales că numărul pacienților urologici este în continuă creștere. Datorită investițiilor făcute în acest spital numărul de pacienți tratați la chirurgie și nefrologie va ajunge la 1.100 pe lună, în condițiile în care în prezent este de 900 pe luna, iar pacienții cu litiază renală au o șansă de a se vindecă fără intervenție chirurgicală. Vom continuă și anul acesta investițiile în spitalele pe care le administrăm, astfel încât bucureștenii, și nu numai, să beneficieze de cele mai bune servicii medicale, la standarde europene”, se anunță într-un comunicat al Primăriei Municipiului  București.

 

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending