PARLAMENTUL EUROPEAN
VIDEO „De la Versailles la Sibiu, 100 de ani mai târziu”, eveniment organizat la Bruxelles. Eurodeputatul Emilian Pavel (PSD, S&D): Am vrut să arătăm că România și românii au influențat pozitiv întreaga lume
Published
6 years agoon
By
Violeta Dan
Grupul S&D din Parlamentul European, alături de eurodeputatul Emilian Pavel (PSD, S&D) și asociația Urmașii Marii Uniri au organizat în Parlamentul European evenimentul „De la Versailles la Sibiu, 100 de ani mai târziu. Celebrarea unei Europe progresiste din punct de vedere social și a valorilor democratice într-o Românie unită”.
Evenimentul se înscrie în eforturile de celebrare a 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, dar și pentru a scoate în evidență momentele cheie care au definit parcursul european al României și a avut loc în legislativul european, începând cu ora 18.00 (19.00 – ora României), acesta bucurându-se de prezența oficialilor români și europeni.
Calea Europeană a transmis LIVE întregul eveniment:
Panelul introductiv a fost moderat de eurodeputatul PSD, S&D, Emilian Pavel, iar speakerii au fost Viorel Ștefan, vicepremierul României, Luminița Odobescu, ambasador al României la UE, Dan Nica, șeful delegației române a S&D din Parlamentul European.
Între 19.00 și 20.00 a avut loc un moment cultural, iar după ora 20.00, comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a ținut un discurs cheie. După 21.15 cei prezenți s-au putut bucura de expoziția ce reliefează momente cheie ale țării noastre din ultimii 100 de ani.
Emilian Pavel: Am vrut să arătăm că România și românii au influențat pozitiv nu doar Europa cât și întreaga lume

Foto: theparliamentmagazine.eu
„Am vrut să prezint două proiecte dragi mie prin care identificăm urmașii delegațiilor de la Marea Unire din județul Bihor care ne-au prezentat memoriile lor, ce știu ei de la evenimentul din 1918 apoi cu colegii europarlamentari am vorbit despre realizările ultimilor 100 de ani și despre Marea Unire”, a transmis Emilian Pavel, după încheierea evenimentului, pentru Calea Europeană.
„Am reușit să afișăm aici fotografiile 20 de mari români, zece bărbați și zece femei, care au influențat istoria acestei planete, nu doar a României. Vorbim despre oameni de cultură, în fundal se aude acum George Enescu, am vrut să arătăm că România și românii au influențat pozitiv atât Europa cât și întreaga lume. Totodată, în spatele ansamblului Crișana ați putut observa poze de la Marea Unire, pozele fotografului Mârza pe care le-am obținut în urma colaborării cu Arhivele Naționale și le mulțumesc pentru deschidere pe această cale”, a declarat eurodeputatul.
Emilian Pavel a transmis că Declarația de la Alba Iulia este una progresistă și stă dovadă că românii împărtășesc încă de atunci valorile fundamentale ale Uniunii Europene.
„Putem observa citind textul rezoluției de la Alba Iulia că a fost o rezoluție progresistă, unde se vorbea despre votul universal și dreptul la vot pentru bărbați și femei, despre libertatea presei, dreptul la manifestare și adunare, o reformă agrară (…) Se vorbește în acea rezoluție și despre dreptul cetățenilor muncitori în cadrul industriei de la acea vreme. Iată, niște valori și principii care sunt astăzi fundamentul UE, iar faptul că noi am arătat că românii vorbeau la 1918 despre aceste valori arată că locul nostru este în Uniunea Europeană. Am vrut să arătăm o altă față a României la Bruxelles”, a încheiat eurodeputatul.
–
You may like
Viitorul cancelar german avertizează că „Europa unită este amenințată” atât de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, cât și de ascensiunea electorală a extremei drepte pe plan extern
UE salută criticile lui Trump cu privire la atacurile Rusiei în Ucraina și afirmă că sprijinul Coreei de Nord acordat Moscovei arată disperarea Kremlinului
ANALIZĂ Stargate vs. InvestAI: Diferențele strategice dintre SUA și UE în cursa transatlantică pentru AI
Președintele Consiliului European, la Sofia: Bulgaria are un rol-cheie în UE. Se află în plin proces de adoptare a monedei euro și face progrese remarcabile
„UE este alături de Canada”, transmite șefa diplomației europene, după incidentul tragic de la Vancouver, unde mai multe persoane și-au pierdut viața
Zelenski și von der Leyen au discutat despre cel de-al 17-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Este esențial ca acest pachet să fie un instrument de presiune pentru restabilirea păcii”
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI
Eurodeputatul Dan Motreanu a propus soluții pentru securitatea UE, printr-o scrisoare către Comisia Europeană și Consiliul European: Europa trebuie să își protejeze cetățenii
Published
18 hours agoon
April 28, 2025By
Teodora Ion
Eurodeputatul Dan Motreanu a propus soluții pentru securitatea UE, printr-o scrisoare către Comisia Europeană și Consiliul European, pe care a semnat-o, alături de mai mulți europarlamentari.
”Europa trebuie să fie pregătită să se apere și mă implic în găsirea de soluții pentru protejarea cetățenilor”, a subliniat Motreanu.
Acesta a evidențiat că ”Rusia rămâne o amenințare majoră, iar noi trebuie să fim pregătiții pentru orice scenariu”.
În acest sens, el a lansat mai multe propuneri pentru finanțarea apărării:
- Extinderea următorului buget european și flexibilizarea Pactului de Stabilitate, penru a putea finanța apărarea
- Un pachet financiar pentru securitate: investiții, achiziții comune, mobilitate militară, protecția infrastructurii critice
- Un Pact pentru Securitate și Industrie, pentru o economie capabilă să susțină securitatea europeană
În domeniul energetic, Dan Motreanu a propus următoarele:
- Sprijin pentru producția de energie nucleară
- Suspendarea eliminării cărbunelui
- Redeschiderea zăcămintelor de gaze și petrol ale UE
- Sprijinirea statelor UE care se învecinează cu Rusia, Belarus și Ucraina
”Președintele Consiliului European, Antonio Costa, ne-a răspuns că liderii UE au convenit că Europa trebuie să devină mai suverană, mai responsabilă pentru propria apărare și mai bine echipată pentru a răspunde oricăror amenințări. UE trebuie să reducă dependențele strategice, să își întărească baza tehnologică și industrială pentru apărare”, dezvăluie eurodeputatul.
Politica energetică ”a fost identificată ca una dintre prioritățile UE”, mai spune Motreanu, înainte de a încheia mesajul prin evidențierea nevoii de a ”proteja cetățenii și companiile de costurile ridicate ale energiei electrice”.
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI
Eurodeputatul Dan Motreanu a adresat Comisiei Europene o întrebare privind măsurile pe care le are în vedere pentru a accelera decuplarea prețurilor la energia electrică de cele la gaze
Published
4 days agoon
April 25, 2025By
Andreea Radu
Europarlamentarul Dan Motreanu a adresat Comisiei Europene o întrebare privind măsurile pe care le are în vedere pentru a accelera decuplarea prețurilor la energia electrică de prețurile la gaze.
„Obiectivul acestui demers este asigurarea unui sistem de fixare a prețurilor mai just și mai stabil pentru consumatori. Normele UE corelează prețurile energiei din surse regenerabile și nucleare cu costurile volatile ale combustibililor fosili”, a scris deputatul european, pe Facebook.
El a amintit că, în punctul culminant al crizei energetice din 2022, gazele naturale au determinat prețurile la energie electrică 63 % din timp, deși reprezintă doar 20% din mixul energetic al UE.
„Reforma organizării pieței europene a energiei electrice consolidează rolul pe care contractele de achiziție de energie electrică și contractele bidirecționale pentru diferență îl au în stabilizarea prețurilor pentru furnizarea energiei electrice, se afirmă în răspunsul primit de la Dan Jørgensen, Comisarul european pentru Energie și Locuințe”, a adăugat eurodeputatul.
De asemenea, acesta a subliniat că planul de acțiune privind energia la prețuri accesibile prevede măsuri pentru a răspunde acestor provocări, cum ar fi măsuri de eficiență energetică, utilizarea energiei din surse regenerabile.
„Planul prevede accelerarea acordării de autorizații pentru rețele, înmagazinarea și reducerea costurilor sistemelor, inclusiv un program-pilot al Băncii Europene de Investiții care oferă contragaranții pentru contractele de achiziție de energie electrică încheiate de companii pentru o sumă orientativă de 500 de milioane de euro”, a explicat Dan Motreanu.
În final, deputatul european a precizat că aceste eforturi vor contribui la stabilizarea costurilor energiei prin promovarea contractelor de achiziție de energie electrică și a contractelor bidirecționale pentru diferență, prin îmbunătățirea eficienței sistemului energetic și prin accelerarea eliminării treptate a combustibililor fosili din mixul nostru energetic.
PARLAMENTUL EUROPEAN
Eurodeputații pledează pentru un program european mai ambițios privind industria de apărare centrat pe stimularea capacității de producție, îmbunătățirea aprovizionării și sprijin pentru Ucraina
Published
4 days agoon
April 25, 2025By
Teodora Ion
Eurodeputații au sprijinit un proiect de lege menit să consolideze industria europeană de apărare, să intensifice fabricarea produselor de apărare și să ofere mai mult sprijin Ucrainei.
Comisiile pentru industrie, cercetare și energie și pentru securitate și apărare au adoptat poziția lor cu privire la propunerea de creare a unui program european pentru industria de apărare (EDIP).
Mai precis, eurodeputații au sprijinit măsurile de stimulare a bazei tehnologice și industriale europene de apărare (EDTIB), de consolidare a apărării UE și de integrare în continuare a industriei de apărare a UE.
Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, aceste măsuri includ o creștere semnificativă a contribuțiilor financiare ale statelor membre la EDIP, o mai mare comasare a comenzilor pentru dezvoltarea de produse de apărare și o utilizare sporită a achizițiilor comune.
Eurodeputații doresc ca noul program să se concentreze asupra îmbunătățirii aprovizionării cu arme, muniții și alte produse relevante în caz de criză, stimulând capacitățile de producție sau asigurând accelerarea producției acestora, reducând termenele de producție și livrare și sporind stocurile.
Alte principii convenite de europarlamentari pentru a consolida capacitatea de apărare a Europei includ următoarele:
- Introducerea principiului „cumpărați european”, conform căruia EDIP ar trebui să finanțeze numai produsele pentru care costul componentelor originare din UE sau din țările asociate reprezintă cel puțin 70% din valoarea estimată a produsului final.
- Pentru a fi eligibile pentru fonduri, proiectele europene de apărare de interes comun ar trebui să implice cel puțin șase state membre sau cel puțin patru care se confruntă cu o expunere ridicată la riscul amenințărilor militare convenționale; eurodeputații doresc să participe și Ucraina.
- Un „mecanism european de vânzări militare” ar funcționa ca un catalog centralizat de produse și servicii de apărare pentru a susține cererea la nivelul UE.
- O nouă structură, voluntară, pentru programul european de armament ar intensifica cooperarea statelor membre pe tot parcursul ciclului de viață al echipamentelor de apărare.
- Un regim UE de securitate a aprovizionării ar trebui să garanteze treptat accesul continuu la produsele de apărare esențiale pentru a face față viitoarelor crize de aprovizionare; regimul ar fi gestionat de un Comitet de pregătire industrială pentru apărare.
Sprijin militar pentru Ucraina
Ca parte a noului regulament EDIP, europarlamentarii au sprijinit, de asemenea, un instrument de sprijin pentru Ucraina (USI) pentru a asigura modernizarea și integrarea industriei de apărare ucrainene în cadrul EDTIB. Această finanțare UE ar crește investițiile directe în industria de apărare a Ucrainei, ar facilita parteneriatele între actorii din domeniul apărării din UE și Ucraina și ar crește achizițiile UE de capacități de apărare produse în Ucraina, inclusiv pentru Ucraina însăși.
Raportul a fost adoptat cu 70 de voturi pentru, 46 împotrivă și 8 abțineri. Deputații au decis, de asemenea, să deschidă negocieri cu Consiliul pentru a finaliza legea, cu 90 de voturi pentru, 20 împotrivă și 5 abțineri. Parlamentul în ansamblu va fi informat cu privire la această decizie în cursul sesiunii plenare din luna mai.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

70 de ani de la aderarea Germaniei la NATO: A trecut vremea când Alianța dorea să “țină Germania la pământ”. Acum “germanii s-au ridicat”, exact ceea ce ne trebuie în fața unui pericol mai mare

Viitorul cancelar german avertizează că „Europa unită este amenințată” atât de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, cât și de ascensiunea electorală a extremei drepte pe plan extern

Comisia Europeană este în contact cu autoritățile din Spania și Portugalia pentru ”a înțelege cauza principală și impactul” întreruperii majore de curent

Angel Tîlvăr, întrevedere cu comisarul european pentru apărare: „Investițiile în apărare reprezintă nu doar o necesitate de securitate, ci și o oportunitate de consolidare a solidarității europene”

Ministrul energiei, după întreruperile majore de curent în Spania și Portugalia: România nu are nicio problemă în sistemul energetic național

UE salută criticile lui Trump cu privire la atacurile Rusiei în Ucraina și afirmă că sprijinul Coreei de Nord acordat Moscovei arată disperarea Kremlinului

Vladimir Putin anunță un armistițiu de trei zile în Ucraina, între 8 și 10 mai

Spania, Portugalia și regiuni din Franța, afectate de o pană majoră de curent. Cauza producerii, neclară

Ministrul Burduja, prima întâlnire cu omologul din SUA, la summitul celor Trei Mări din Varșovia: România şi SUA deschid un nou capitol în parteneriatul nostru strategic în energie

Eurostat: Țările UE au exportat în 2024 băuturi alcoolice în valoare de 29,8 mld. euro. SUA, principalul partener comercial

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

”Investiție importantă” cu sprijinul ajutorului de stat în domeniul materialelor de construcție. Antreprenorii români au deschis la Iernut ”cea mai mare fabrică de BCA din Europa”, anunță Marcel Ciolacu

Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu

PPC marchează extinderea la nivel regional prin conferința „Construind viitorul: Proiectarea, baza dezvoltării și calității vieții în Transilvania”, organizată în parteneriat cu BNR

Firmele americane vor prezenta administrației SUA că România este “un loc bun pentru investiții” și au ca obiectiv “promovarea investițiilor românești în SUA”, afirmă Bolojan în contextul noilor tarife comerciale americane

România a obținut excluderea componentei nucleare din contra-măsurile UE la tarifele SUA, anunță Bolojan: Avem un contract important pentru reactoarele 3 și 4

Bolojan și MApN afirmă că “nu există nicio informație oficială” din partea SUA de a retrage militari din România. Poziția strategică și Baza Mihail Kogălniceanu, printre argumentele României în a evita o dezangajare SUA pe flancul estic

Bolojan pune Palatul Cotroceni la dispoziția candidaților la funcția de președinte pentru dezbateri: În afară de holograme, să vedem candidați, programe și idei

INTERVIU Stefano Scarpetta, director al Departamentului ELS în cadrul OCDE, apreciază că tarifele anunțate de Trump ar putea genera o creștere a prețurilor la anumite produse și servicii: OCDE este un loc foarte sigur pentru dialog constructiv

Marcel Ciolacu: Investitorii români și străini au încredere în potențialul nostru economic. De aceea pun la bătaie atâția bani

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, prezintă ”trei beneficii clare” ale aderării României la OCDE: Simplificare și debirocratizare, creșterea capacității de împrumut pentru companii și IMM-uri, creșterea ratingului de țară
Trending
- POLITICĂ7 days ago
Nicușor Dan și-a prezentat programul “România onestă” cu care speră ajungă președinte, promițând că va aduce specialiști pentru “a da o direcție adecvată statului român”
- ROMÂNIA7 days ago
Ilie Bolojan va participa la funeraliile Papei Francisc, al doilea Suveran Pontif din istorie care a vizitat România. Acestea vor avea loc sâmbătă la Basilica Sfântul Petru
- COMISIA EUROPEANA7 days ago
Președinta Comisiei Europene avertizează X, Meta, Apple și TikTok să respecte regulile în Europa: Suntem pregătiți să punem în aplicare toate normele digitale de care dispunem
- EDITORIALE7 days ago
Iulian Chifu: Rusia victorioasă, maximalistă, ofensivă în fața Ucrainei condiționată de America lui Trump. Cât vor asuma europenii din apărarea propriului continent
- ROMÂNIA4 days ago
Astăzi în istorie: 20 de ani de la semnarea Tratatului de Aderare a României la UE. Câteva rezultate ale unei integrări istorice